De la joaca pe ulițele satului Moimești la viața pe scenele marilor teatre. Florin Gorgos: „Ochii mei nu sunt triști, ci sunt ochii unui înțelept din viitor ce își dorește să mai echilibreze din zâmbetul de pe buze”

Florin Gorgos se îndreaptă de la haos către „ordine”. De la puștiul care colinda satul Moimești până la pașii de pe veșnicele scânduri ale teatrelor românești nu a fost la mijloc decât o dorință ticluită. Din adolescență, s-a ținut el de ea sau ea de el. Profesorii nu l-au încurajat, dar familia i-a oferit libera exprimare. Azi, este un tânăr actor profesionist, iubește scena, o împarte cu consacrați din domeniu, dar și cu soția care urmează în câteva luni să îi dea un nou rol în societate, cel de tată.  

Arta a fost cheia omului responsabil de azi. Jocul hazardului a făcut ca Florin Gorgos să presteze o meserie socială. Ne arată că succesul nu înseamnă să ai o afacere profitabilă. Impactul pe care îl lasă asupra oamenilor îi încălzește mai mult sufletul și îi creează încântare supremă. Gravitează în jurul bucuriei, al generozității, al respectului.  Fire efervescentă, a învățat să iasă din confortul său ori de câte ori a fost nevoie. Nu a luat totul de bun. Este un om al scenei, dar a fost  precum un lemn brut care s-a finisat datorită unui har primit de Sus, unei forțe mari de muncă, unor mâini dibace și cap înțelept.  

Să-l cunoaștem pe Florin Gorgos!

Florin Gorgos: „Ochii mei nu sunt triști, ci sunt ochii unui înțelept din viitor ce își dorește să mai echilibreze din zâmbetul de pe buze”

Și pentru că autocunoașterea o descriem ca fiind o introspecție, fă un exercițiu, Florin! Cine ești tu ca om dincolo de ce se vede pe scenă?

Cine sunt eu? Un tânăr care nu știe foarte multe lucruri despre el, dar care își respectă cu sfințenie valorile în care crede. De exemplu, cred în familie, în darul pe care mi l-a oferit Dumnezeu și pe care trebuie să-l fructific cu băgare de seamă.  De asemenea, sunt un om care apreciază foarte mult libertatea și ideea de a face lucrurile indiferent de urmări. Îmi place să risc, e de subliniat că și zodia mea își face simțită prezența în felul meu de a fi.

Câți ani au ochii tăi și cu ce culoare văd prezentul?

Îmi place foarte mult această întrebare, având în vedere că deseori mă uit la pozele cu mine și îmi spun că am ochii triști. Uimitor, de altfel,  eu sunt o persoană foarte jovială și zâmbitoare, dar, se pare, că ochii mei vor să îmi spună ceva ce nici eu nu îmi dau seama. Sau poate că am ochii vreunui strămoș care a avut multe de îndurat. Sau, poate, că de fapt ochii mei nu sunt triști, ci sunt ochii unui înțelept din viitor ce își dorește să mai echilibreze din zâmbetul de pe buze. Cât despre culoarea pe care o văd ochii mei, este una plină de viață, de liniște, de dorința unei evoluții și a unei autodepășiri constante. Nu știu să vă spun ce culoare are „culoarea”, dar sigur e una „colorată”.

Citește și: Viața actorului Puiu Călinescu: „Eu nu am şcoli şi diplome, ce am învăţat am învăţat din acele filme, de pe stradă şi din viaţă”

Ai norocul să fi îmbrățișat în viață o meserie pur socială, care aduce lumină și pune bucurie în inimile altor oameni, care își pune sufletul și timpul pe tavă în slujba lor, unde emoțiile se ascund dincolo de replici. A fost o dorință ticluită de mic, aceea de a deveni actor?

Da, a fost o dorință ticluită de mic. Bine, dacă mic înseamnă cam 12-13 ani. Îmi amintesc că știam de existența unui liceu cu profil de teatru, eu îi spuneam „Octavian Băncilă” pe atunci. Nu prea am fost susținut de profesori, în schimb, am avut o doamnă de română/bibliotecară care m-a ajutat să dau la teatru și m-a încurajat.

De aceea te și întreb acum dacă a fost în actorie un drum liniar sau sinuos? Cum sună frumoasa ta poveste cu teatrul?

A fost un drum parcă pregătit special, ori am știut eu bine să merg pe poteca cea mai bătătorită. Nu am avut timp de dubii în a continua cu teatrul. O dată ce m-am apucat de această artă (ca să nu spun meserie), am pășit cu ușurință de la liceu spre facultate, spre master, iar mai apoi spre Ateneu, acolo unde activez. 

Florin Gorgos: „Trebuie să ajungi într-un punct în care oamenii să nu-ți mai spună că ești foarte talentat”

În actorie nu e vorba doar despre un singur ingredient-talentul. Ce ai mai pus de-a lungul anilor ca să ajungi să trăiești succesul de azi?

Evident ca este nevoie de talent, dar am realizat de-a lungul timpului că acea vorba “1 la sută talent și 99 muncă” este adevărată.  Spun asta pentru că am văzut colegi care, poate, nu erau cei mai talentați oameni, dar pentru că au muncit foarte mult au parte de succes. Deci, categoric, talentul fără muncă duce la plafonare. Trebuie să ajungi într-un punct în care oamenii să nu-ți mai spună  „ești foarte talentat”. Această expresie e benefic să dispară la un moment dat și să fie înlocuită cu o altă formă de apreciere care să remarce și să includă și munca actorului.

Am pomenit despre succes, pentru că știu că ai fost laureat și peste granițele țării noastre. Povestește-mi mai multe!

Am avut norocul de a juca într-un spectacol care a participat la un festival din Turcia, așa e. Eu aveam un rol mic, episodic, chiar fără replici. “Norocul meu” a fost că nu a putut juca Marius Manole ce avea unul din personajele centrale ale spectacolului. Pentru a nu rata această oportunitate, de a participa la un festival internațional de teatru, regizorul și instituția au luat hotărârea de a-l înlocui eu pe Marius. Așadar, am venit acasă cu „Young Talent Actor Award”. A fost o imensă bucurie care a încununat munca și stresul de a face o înlocuire într-un timp relativ scurt.

Atunci când vorbim despre ceea ce facem, se întâmplă să nu ne mai oprim. Dacă ar fi, totuși, să alegi câteva cuvinte pe care să le așezi frumos, dar natural în câteva propoziții, cum ar suna acelea?

Iubiți! Faceți sport! Beți apă! Bucurați-vă de sănătate! Trăiți!

Ai un nume în lumea teatrului ieșean și nu doar. Este „lipit” de numele soției tale sau invers. Nici nu contează ordinea, ci faptul că împărtășiți aceeași iubire pe scenă și pentru scenă. Cum e să lucrezi cu Mălina?

 Noi avem nume diferite oricum. Cu toate că ne-am căsătorit, Mălina și-a păstrat și numele ei cu care se și prezintă. Cred că e foarte important să continue cu numele cu care și-a făcut debutul în teatru și cu care a început să fie cunoscută ca actriță. Totodată, asta ne oferă o anume intimitate și ne ferește de o identificare/raportare comună– „soții Gorgos”. Cât despre lucrul cu ea la teatru, suntem doi colegi, nu încurcăm deloc relația soț-soție cu scena, cu munca.

Avem moduri foarte diferite de a lucra, uneori ajungem greu la un numitor comun, spun asta pentru că ea este o actriță de metodă, lucrează cerebral, matematic, pe când eu, de cele mai multe ori, mă bazez mai mult pe intuiție și spontaneitate.

Florin Gorgos: „Eu și soția ne motivăm mereu. Așa am și crescut împreună”

Când se dezbracă de hainele personajelor, cine este ea acasă?

Este o soție extraordinară, o prietenă minunată și mai nou, mama copilului pe care îl așteptăm.

Care dintre voi este cel care îl motivează cel mai mult pe celălalt?

Ne motivăm în egală măsură unul pe celălalt, de altfel așa am și crescut împreună.

Familia ne este iubire. Care este cel mai frumos mesaj pe care l-ai primit de la soția ta? Nu întreb de cadou, căci acela vine peste câteva luni. Și da, am aflat că va fi băiețel.

„Ești tot ce am mai scump pe lume!”

Citește și: Sebastian Lupu, vocea desenelor animate din copilăria românilor :„Au fost peste 2200 de personaje. Pe rând, s-au adunat”

Ai închis ochii și te-ai văzut tată de mai multe ori, sunt convinsă. Poate fi egalată emoția aceasta?

Nici nu știu ce să răspund. Abia aștept să vină băiețelul.💙

Florin, ești un om înțeles de oameni sau energia pe care am văzut-o de multe ori pe scenă este neînțeleasă?

Sunt o zodie de aer. Mă înțeleg destul de bine cu toată lumea. Nu sunt tiparul „actorului neînțeles” care se cufundă în lumea lui. Sunt un tip destul de pragmatic și încerc să fiu mai mereu cu picioarele pe pământ. Energia personajelor mele are la bază și energia actorului/omului – Florin.

A fost crudul și previzibilul 18 momentul în care te-ai desprins de părinți și ți-ai luat zborul de sub aripa lor pentru a munci pentru visul tău?

Nu l-am simțit așa, nu am fost foarte constrâns de vârstă și nici de părinți, eu lucram oricum de pe la 16 ani. Aveam cumva libertatea de a face ce vreau, dar întodeauna o libertate cu bun simț, ai mei aveau încredere în mine.

Florin Gorgos: „Mă simt în siguranță acasă, în satul meu, Moimești”

Cât de des te întorci acasă, la noi, în comuna Popricani?

Nu atât de des pe cât mi-aș dori. De obicei vin cu treabă, când mi se face dor de părinți și mereu de sărbători cu toată inima.

Ce înseamnă Moimești pentru tine?

Moimești e un loc foarte special, acolo mi-am petrecut toată copilăria, era lumea mea. Cunosc orice loc, mă simt în siguranță, acasă.  

Dacă rămâneai acasă, evoluai, oare?

Cu siguranță, nu.

Cum erai când erai mic? Ce-ți aduci aminte despre băiețelul Florin?

Eram foarte energic, foarte mincinos, îmi plăcea să fac farse fraților mei, verișorilor, prietenilor. Eram, de asemenea, foarte vorbăreț, descurcăreț, aveam și o față de lider. Îmi plăcea să adun oameni în jurul meu și eram foarte respectuos, un lucru ce l-am păstrat.

Te-ai gândit să te întorci în satul tău, să te apleci copiilor și să le vorbești despre cum e să devii om mare și ce trebuie să facă pentru a se dezvolta frumos precum ai făcut-o tu?

Daaa, dacă o să se poată preda teatru în școli, primul loc la care mă gândesc este desigur, Popricani. Bine, și acum când trec pe acasă îmi place să mai vorbesc cu copiii, ei se amuză când mă văd, mă știu cel mai probabil de pe internet.

Ce îți place la omul care ai devenit?

Îmi place că am devenit, cred eu, responsabil.

Ai purtat vreodată frică pe scenă?

Frică, nu cred. Dar sunt emoții puternice, desigur. Frică nu mi-a fost niciodată. Dacă am emoții prea mari înainte de o premieră – îmi fac o cruce, apoi îmi spun în gând: „M-am făcut actor pentru că îmi place această meserie și trebuie să mă bucur!”