De la zilier pe șantier la programator pentru Armata Americană. Sebastian Botez, tânărul ce a învățat singur programare și azi se bucură de o viață ca o vacanță
Sebastian Botez este un tânăr de 29 de ani care își permite acum orice vacanță, după ce a fost propriul autodidact în lumea programării.
Curiozitatea l-a determinat să acceseze lumea software-ului la vârsta la care colegii lui îl strigau de la geam să iasă în fața blocului. Lumea codurilor i se părea mai interesantă adolescentului de 14 ani care a trebuit să facă multe reconversii profesionale până în momentul în care și-a deschis propria firmă de programare.
A gustat din paharul amărăciunii, pe un șantier din Anglia și se uita cu credință la avioanele care zburau deasupra lui în pauza de masă și știa că într-o zi mâinile lui nu vor mai face ciment, ci suficienți bani care să îi asigure viitorul.
Nu a avut o relație extraordinară cu tatăl lui, deși la 24 de ani ajunsese să lucreze pentru Armata Americană și să-și cumpere propria casă. A țintit sus dintotdeauna, iar pasiunea pentru IT i-a adus acum recunoștință din partea celor din breasla lui, clienți care sunt greu de mulțumit și tineri curioși care-i cer să-i învețe programare. Nu i-a fost ușor, însă a privit fiecare mică înfrângere, fiecare salariu care nu mai creștea, dar și conviețuirea alături de părinți, etape care aveau să-l desăvârșească.
Din toamnă și-a propus să fie profesor pentru cei care au înțeles că digitalizarea, cibernetica, securitatea și industria IT este viitorul celor care cred în măreția viselor.
Sebastian a învățat să fie programator web dintr-o chemare pentru că pe atunci nu existau cursuri care să ușureze viața unui tânăr atras de lumea informaticii. Zile și nopți întregi se conecta la o lume pe care voia să o dezbrace de „hibe”, cum le spune el, de multe ori a lucrat până la epuizare, însă acum culege roadele, fără a datora nimic nimănui.
Cine este Sebastian?
Un tânăr care face 30 de ani și care vrea să trăiască așa cum a vrut mereu, liber.
Sebastian Botez: „Noi, oamenii, avem două butoane, de On și de Off, iar eu știu să îl apăs și pe al doilea”
Te consideri liber, deși mereu ești conectat de un gadget, de calculator.
Da, pentru că orice lucru în viață are două butoane. De On și de Off. Știu să îl apăs și pe al doilea.
Sebastian, vorbim astăzi pentru că atragi atenția tot mai mult asupra lucrurilor materiale de care ești înconjurat. Cum ai ajuns să-ți permiți orice vacanță și să conduci orice mașină vrei?
Prin sudoarea frunții, a nopților nedormite, a încrederii în forțele proprii și prin ascultarea pasiunii care mi-a adus ceea ce se vede astăzi.
Adică ai învățat să fii programator? Cum a fost posibil?
Printr-o șansă. Am văzut, mi-a plăcut, iar apoi am continuat să aprofundez. Când m-a atras pe mine lumea programării, în lume poate că abia se familiarizau companiile cu ideea de a avea un site. Îmi amintesc, pe atunci nu existau foarte multe surse de a te documenta, de a învăța chiar dacă îți doreai asta și dau exemplul din zilele noastre, clișeicul exemplu: acum îți este la îndemână să găsești cursuri online sau plătite, să te apuci de făcut programare singur sau sub supravegherea cuiva. Singura condiție atunci și acum este să fii pasionat de asta, să îți placă.
Tu când ți-ai descoperit pasiunea?
Cam când trebuia să-mi fac buletinul, la 14 ani. Identitatea mea din buletin a pornit odată cu toată nebunia dată de un click al tastaturii, dus la stadiul de business acum.
Sebastian Botez: „Era o lume care mă atrăgea ca portalul magic din Harry Potter”
Cum adică un click?
Otilia, eu am fost genul de copil care prefera monitorul în detrimentul mingii sau al altor activități sportive băiețești, iar asta în disperarea părinților care se bucurau de orice banală pană de curent. Era o lume care mă atrăgea ca portalul magic din Harry Potter. Într-o zi, din greșeală am apăsat un buton pe tastatură care mi-a deschis ochii. Îmi apăruseră pe ecran mai multe coduri, cifre, semne care arătau background-ul site-ului pe care îl accesasem. Am ținut minte acea imagine, pentru că eu am o memorie fotografică foarte bună și am știut că voi reveni asupra descoperirii.
Și-ai revenit?
Și m-am autodepășit. Am investigat tot ce era pe eternul Sfânt Google despre programare, fiecare articol care avea informații utile, fiecare site care îți arăta mai mult. Mi-am propus să reușesc să fac un site, pe baza a puținelor informații pe care le strânsesem și am reușit. În scurt timp rudele au aflat asta și voiau și ele site-uri, așa cum se oferă bilete la concert. (mă amuz). Contracost. Așa am făcut primii bani și primii posibili potențiali clienți.
Ce ușor pare.
Dar nu e. În ideea de programare apar foarte multe hibe, foarte multe lucruri pe care nu le poți rezolva dintr-un click. Aceste întâmplări te frustrează, indiferent că ești doxă sau autodidact. Been there, done that. Și acum îmi amintesc nervii pe care singur mi-i cream și singur mi-i potoleam pentru că nu dădeam de capăt la ceva.
Sebastian Botez: „Am mers către Drept pentru că părinții mei m-au sfătuit să o fac și pentru că era o soluție de mijloc”
Ai mers către o facultate de profil?
Eu am intrat la Facultatea de Drept de gura părinților, iar asta după ce am terminat un liceu cu profil umanist. Am fost filolog și deși voiam să fac automatică și calculatoare, un Bacalaureat absent la matematică mă arunca în dizgrații. Haide să rectific. Am mers către Drept pentru că părinții mei m-au sfătuit să o fac și pentru că era o soluție de mijloc. Eram copleșit puțin de situație…nu știam dacă Sebastian alege bine, dar s-a dus înainte… cam doi ani. În al doilea an de facultate eram studentul cu restanțe care fără a deschide gura, arăta că nu-și găsește locul acolo. Am abandonat facultatea și am plecat de acasă.
Stai! Cum să pleci de acasă? Ce vârstă aveai și de ce să recurgi la un asemenea gest?
Eram major, aveam deja 20 de ani și un dialog ineficient cu părinții. Nici nu știu dacă să o numesc plecare de acasă, pentru că ea practic a survenit abia doi ani mai târziu, însă atunci pe fondul neînțelegerilor am zis să mă mut de acasă.
Am plecat în Anglia și m-am angajat în construcții. Eram băiatul care făcea ciment care urca sus pe schelă și care se simțea stânjenit de oamenii care-l evitau că era murdar. Să ne înțelegem, nu e cazul de a mi se plânge de milă. Pur și simplu așa a fost situația atunci pentru că românii nu aveau foarte multe drepturi, adică nu prea aveam de ales. Încercam să-mi fac viața mai ușoară și chiar îmi stabilisem bucurii minore. Una dintre ele era pauza de la ora 12.00 din fiecare zi, pauză în care îmi luam o doză de suc și mă uitam la avioane, imaginându-mi cam ce destinații au pasagerii din ele. Mă uitam la mâinile mele muncite și-mi spuneam: Sebastian, astea sunt mâini de programator! Șase luni a durat experiența care m-a călit și spun călit pentru că locuiam în partea de Nord și trebuia să ajung în partea de Sud. Mă trezeam la ora 04.30, mâncam ceva rapid și plecam spre muncă, un drum de 3 h. Zilnic aceeași chestie mi-o spuneam: Trebuie să fac o schimbare!
Sebastian Botez: „M-am întors acasă și am căutat un nou început. M-am înscris la Facultatea de Economie, am terminat-o, sunt licențiat în Economie și eram pornit să fac bani încă din prima zi”
Și ai făcut-o după 6 luni?
Puțin ar spune unii, știu. Alții îndură mai mult, strâng mai mult din dinți, însă eu nu am putut. M-am întors acasă și am căutat un nou început. M-am înscris la Facultatea de Economie, am terminat-o, sunt licențiat în Economie și eram pornit să fac bani încă din prima zi. Nu exclud valoarea unei facultăți, departe de mine gândul, însă pe mine, personal, nu m-a ajutat foarte mult.
Te-ai angajat?
Da, la bancă, la ghișeu. Am lucrat o perioadă aici. Eu aveam un PFA, cont deschis la banca la care lucram și într-o zi m-a sunat directorul de regională să îmi spună că mă aflu într-un conflict de interese. Coleric fiind, mi-am dat seama că poate acela era un semn. Mi-am dat demisia și m-am apucat serios de programare. Trei luni am stat non-stop în fața calculatorului. Am început cu html, css și java script și apoi m-am angajat la o firmă mare din Iași. Acolo am învățat foarte multe lucruri, am ajuns să-mi înțeleg și eu blocajele din trecut, să le dedic mai mult timp și să reușesc. După 3 luni cerusem o mărire salarială, pentru că stăteam pe un salariu de 1800 Ron, lucru care nu s-a întâmplat. Atunci am decis să mă înscriu pe platforme de freelancer unde mi-am făcut un cont și unde am început să fac bani. Programul meu era destul de solicitant. Eram la job 8 h, ajungeam acasă și lucram până la miezul nopții pentru acea platformă. La un moment dat, evident, am tras linie și am văzut că eu îmi dublam salariul pe care îl primeam la job, doar din ceea ce făceam extra.
Sebastian Botez: „Am fost stigmatizat de tatăl meu…multă vreme mă vedea un pierde vară…sunt curios când am încetat să mai fiu un pierde-vară pentru el”
Sebastian, după ce ai ajuns să îți faci propriul salariu, care îți dădea acel confort psihic, cum era relația ta cu părinții? Ai ajuns să le arăți că ai luat decizii bune, până la urmă?
Nu….eu mă cufundam într-un mare abis, într-o răceală ireparabilă cu tata. Perioada în care eu stăteam poate exagerat, în opinia lui, în fața unui calculator, ne-a ajuns din urmă și a creat acea gaură peste care eu încercam să creez un pod. Am fost stigmatizat de tatăl meu…multă vreme mă vedea un pierde-vară…sunt curios când am încetat să mai fiu un pierde-vară pentru el. Știi, eu reușisem, aveam banii mei, îmi permiteam una alta, dar pierdusem altceva….relația cu el, iar acea pierdere, acea răceală mă defocaliza și pe mine de la mine…ajunsesem să nu mai am încredere în mine, să mă uit doar la ideea: Sebastian, tu vei ajunge departe și atunci când vei bate pasul pe loc, vei auzi din spate: Ți-am zis eu!
Te văd destul de apăsat de relația aceasta. Ai încercat să te autodepășești doar pentru a-i demonstra tatălui tău potențialul pe care îl ai?
Nu am făcut un stil de viață din asta, însă cel puțin doi ani de zile m-am frământat cu realuarea conexiunii. Locuiam alături de părinți, în sufrageria casei, câștigam bine la job, aveam și încasările de la jobul de freelancer și reușeam să fac în anul 2014 aproximativ 3000 de Euro lunar. Puteam alege atunci să mă mut cu chirie, să am intimitatea mea, să mă detașez, însă stând mai mult cu gândurile mele mi-am dat seama că nu era o soluție, ci o prelungire a „agoniei”. Eu trebuie să fiu pe cont propriu, să demonstrez că reușesc. Mi-am făcut credit pentru a-mi lua casă, mi-am mobilat-o în timp, etapizat și am ajuns, după doi ani să respir aerul propriei case. Prioritar noului meu cămin era biroul, care-mi asigura venitul constant, apoi bucătăria, un pat, un dulap și geamuri libere. Târziu am ajuns la perdele, cam pe la finalul proiectului. Am bifat casa, de unul singur, înainte de 25 de ani. Credeam că voi primi acel: Bravo, Sebastian!, însă el a întârziat să apară. Multă vreme am crezut că modul tatălui meu de a mă stimula, de a mă motiva era fix modul pe care el mi-l oferea, adică de indiferență. Indiferent de ce o fi fost…la mine a funcționat.
Sebastian Botez: „A fost o muncă grea, care mi-a pus creierii pe bigudiuri, cum s-ar spune, dar care mi-a încununat munca anilor precedenți. Reușisem să adaug în CV-ul personal și în portofoliul firmei un contract pentru care alții ar fi plătit, nu ar fi așteptat să fie plătiți”
Cum ai ajuns să ai propria firmă?
Era următorul pas firesc. Să pot avea un cadru legal pentru tot ce învățasem eu să fac. Mi-am făcut și un cadou în acest sens. Mi-am înființat firma când am împlinit vârsta, pe 3 octombrie. Ulterior au apărut și contracte serioase, necondiționate de granițele țării, de produse, de regim, de absolut nimic. Unul dintre contractele care mi-au confirmat că sunt bun a fost cu Armata Americană. Prin intermediul unei cunoștințe am ajuns să lucrez la un software pentru cei din armată. Era vorba de identificarea unor zone arheologice, din spații minate și conectarea lor la dizpozitivele soldaților. A fost o muncă gra, care mi-a pus creierii pe bigudiuri, cum s-ar spune, dar care mi-a încununat munca anilor precedenți. Reușisem să adaug în CV-ul personal și în portofoliul firmei un contract pentru care alții ar fi plătit, nu ar fi așteptat să fie plătiți. Au curs apoi noi și noi contracte, intrasem pe o piață care era în continuă expansiune, dar unde veneam să fiu monopol. Am ajuns să lucrez cu o firmă foarte mare din Iași, încă lucrez cu ei, după ce am sesizat o problemă la securitatea site-ului lor și le-am dat mail în care îi preveneam. Un an mai târziu m-au sunat și mi-au cerut să le preiau site-ul.
Unde ai dus Webgrade acum?
Avem 300 de servere, în toată România, lucrăm cu instituții publice, cu instituții mari, am 8 angajați și mari perspective de creștere.
Ce planuri ai acum? Ai ajuns la milionul de Euro?
Da, am depășit milionul și acum mă pregătesc pentru proiectul din toamnă, platforma de cursuri. Este vorba despre un produs propriu, sub brandul Sebastian Botez, o platformă IT în care te iau de la zero și te conduc pe toate ramurile și te învăț să faci bani din IT. Voi crea și cursuri de crypto, cum să găsești clienți, să dezvolți un business.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
