De ce a ales Călin Goia, tată de trei copii, să lupte împotriva bullying-ului? Povestea copilăriei lui

Călin Goia este solistul de la Voltaj, iar dacă nu îl știți din hit-urile „Ca la 20 de ani” sau „Albinutza”, sigur l-ați văzut la televizor, implicat în câteva campanii de conștientizare a pericolelor bullying-ului ori pentru sprijinirea copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate.

Am vorbit pe larg despre el și despre motivele care îl duc la această implicare și am aflat cel puțin unul dintre ele: copiii lui, Petru, Tudor și Maruca.

De ce ai acceptat să te implici într-o campanie anti-bullying?
De când am devenit tată sunt extrem de atent la fondul emoțional și problemele celor mici și îmi dau seama cât este de importantă școala și alte locuri să fie sigure pentru copiii mei. Îmi dau seama că adulții trebuie să se implice cu tot ce pot ei astfel încât să prevenim anumite traume emoționale ale copiilor noștri.

Când eram copil exista undeva în spatele blocului meu, în drum spre școală o gașcă de băieți răi care, de fiecare dată când treceam și ei erau acolo mă puneau să sar să vadă dacă am mărunt în buzunare, îmi luau banii, chestii de genul ăsta.  Pentru mine era un mare stres să trec prin spatele blocului și mă uitam de fiecare dată dacă erau sau nu acolo.

Țin minte de atunci, de când eram copil acest lucru care m-a marcat și îmi dau seama că era genul de situație pe care aș fi putut să o povestesc profesorilor, părinților dar eu nu le-am spus. Mie mi-era frică să trec pe acolo.

Ți-am spus povestea asta să îți dai seama cât de tensionat poate să fie pentru un copil un lucru, practic, minor, câtă vreme nu am fost agresat fizic, dar tot era extrem de stresant pentru mine.  Bullying-ul merge mult mai departe decât o situație de acest gen.

Citește și: „Dacă aveam faţa ta îmi dădeam părinţii în judecată” – aşa se traduce fenomenul de bullying, un abuz tot mai des auzit la Telefonul Copilului

Care este rezolvarea din punctul tău de vedere?

Călin Goia: Cred că trebuie să avem o bună comunicare cu copiii, astfel încât ei să știe că aceste lucruri nu sunt normale, așa încât să aibă încredere să ni le povestească nouă, ca părinți, sau profesorilor. Apoi, cei responsabili nu trebuie să le treacă cu vederea, cu mesajul „așa e între copii!”, ci chiar trebuie descurajate, iar, dacă se repetă, trebuie luate măsuri.

Iar o campanie de acest gen îi face pe adulți să devină mai conștienți că vorbim despre o problemă ce nu poate fi tratată cu ușurință.

Cât de mult crezi că poate escalada un astfel de episod?

Cred că poate merge foarte departe câtă vreme copilul nu îl aduce la cunoștința unor adulți. Și mă întorc la episodul despre care îți povesteam: eu trăiam cu frica acelor băieți dar nu mă gândeam că aș putea să fac ceva în acest sens.

De multe ori apare frica, alteori este jena de un anumit comportament al agresorului și îți pare că nu ar trebui să îl dezvălui altor persoane și așa mai departe.

Ce faci tu cu muzica în perioada asta?

Tocmai am lansat un single, pe 15 iunie, cu o piesă de vară, „Las tot”, și ne pregătim de un turneu în toamnă, prin 9 orașe plus Bucureștiul, unde vom avea un concert eveniment, pe 27 noiembrie, la Sala Palatului, când vom lansa un nou album. În plus, concertul marchează și 20 de ani de când există trupa Voltaj în formula actuală.

Un moment bun de bilanț. Cum îl vezi?

Călin Goia: Da, e un moment bun de retrospectivă și mă gândesc cu mândrie că aveam multe realizări: acesta este al 11-lea album, avem foarte multe single-uri, multe piese au depășit bariera timpului și încă se cântă și acum, după zeci de ani, și însă suntem pe scenă și acum.

Ceea ce spune cel puțin două lucruri: că sunteți perseverenți și aveți un public fidel care se reînnoiește. Mai zice altceva?

Bună remarca ta, câtă vreme vedem la concertele noastre copii de zece ani care ne cântă piesele. Asta înseamnă că muzica noastră s-a transferat la alte generații.

Pe de altă parte aș lua în calcul și perseverența voastră în a rămâne împreună. Multe trupe se despart din motive mărunte. Voi ce secret al rezistenței aveți?

Sunt multe secrete aici. Într-o trupă cu cinci membri, ca a noastră, îți da seama că există multe caractere, orgolii și așa mai departe și cumva trebuie să ai norocul să te alături unor oameni care îți împărtășesc valorile. Apoi, trebuie să știi să te adaptezi la munca de echipă. Noi cred că avem norocul că suntem o echipă și ne acceptăm și defectele și calitățile și reușim cumva să dăm ce avem mai bun și să știm exact la ce se pricepe fiecare. Sigur, pe lângă toate astea, trebuie să foarte multă muncă să poți păstra standardul la care ai ajuns. Dacă te culci pe o ureche de multe ori se întâmplă să te trezești că ți-a luat-o valul înainte și tu ești sub el.

Care au fost cele mai neînsemnate motive pentru care v-ați certat?

De obicei sunt cele de ordin artistic: mie îmi place un sunet de clapă și altuia nu. Și ne contrazicem pe subiect.

Adică vă certați pentru o notă?

Călin Goia: De multe ori, din fericire. Se putea să ne certăm pe subiecte cum ar fi: cine a avut mai multe cadre într-un videoclip, banii sau alte chestii.

Hai să ne amintim un pic de ce ai ales să faci muzică?

Muzica a fost o pasiune pentru mine marcantă de când eram mic. Și, chiar dacă am urmat liceu de mate-fizică și facultatea de profil economic, sufletul meu a fost tot timpul la muzică.

Ceea ce îmi doresc să se întâmple și copiilor mei este că în viață, cel mai îmbucurător lucru este să faci o meserie cu pasiune. Acum mă bucur că pot trăi din muzică, chiar dacă m-am pregătit pentru alt domeniu.

Cum a apărut la tine pasiunea pentru muzică și cine te-a încurajat?

Eu am știut că asta vreau să fac și, din fericire, am primit și sprijinul familiei care, atâta timp cât mi-am văzut de școală, o condiție esențială – să iau note bune, să merg la cel mai bun liceu din Cluj și apoi să fac o facultate – ei m-au susținut în tot ce am vrut să fac dincolo de școală: sport și muzică.

M-am mutat special de la Cluj la București pentru a putea face în continuare muzică. Iar ai mei nu numai că nu s-au opus, m-au susținut și moral, și financiar, câtă vreme promiteam că îmi voi termina facultatea.

De ce crezi că au făcut-o?

Pentru că au fost și sunt niște părinți extraordinari și mi-aș dori să fiu și eu la fel ca ei cu copiii mei.

Mama și tata s-au uitat în primul rând la mine și nu la dorințele lor, au înțeles ce îmi doream eu să fac și s-au implicat să mă susțină, când puteau să îmi impună să mă fac inginer sau economist pentru o siguranță a zilei de mâine. Ei dimpotrivă, m-au învățat să am o educație dar să încerc să găsesc și să îmi urmez pasiunea.  

Au fost niște părinți deschiși, dar în același timp fermi în educația mea. Aveam o libertate mare în absolut tot ce voiam să fac, cu condiția de a nu-mi neglija educația. Și cred că au făcut un lucru foarte bun.

Și cum reușeau să își păstreze fermitatea fără să te sperie?

Mama avea un zâmbet și un calm de înger, dar, când călcam pe alături, avea cumva o atitudine din care pricepeam exact ce am greșit fără să fie nevoie să îmi spună prea multe.

Nu m-au bătut, nu m-au pedepsit decât foarte rar, m-au încurajat și asta mi-a dat un echilibru emoțional întotdeauna. Nici în liceu, nici în facultate nu am avut vreo perioadă de rebeliune, când, știi, îți cauți echilibrul în alte părți.

Și ce îți aducea muzica, ce căutai: glorie, bani, popularitate între fete?

Călin Goia: În niciun caz glorie. Pentru mine încă este o povară faptul că muzica aduce cu sine și statutul de persoană publică.  Cumva a fi vrut să nu îl am ca să pot cânta.

Pur și simplu, bucuria pe care mi-o aducea cântatul m-a făcut să îmi doresc să fac muzică la nivel profesionist. Pe scenă sunt alt om și mă simt diferit față de cum sunt ei în fiecare zi: acolo sunt mai volubil și mai exploziv, iar dincolo de ea sunt mai temperat și cu picioarele pe pământ. Ăsta este și motivul pentru care nu m-a luat valul succesului și am păstrat contactul cu realitatea foarte bine.

Pe de altă parte, apreciez că notorietatea mea mă ajută să mă implic în cauze cum este asta, anti-bullying. În plus, mai avem o campanie „împreună acasă”, o continuare a uneia mai vechi, din 2014, dedicată copiilor rămași acasă fără părinți, sunt de mai bine de 10 ani ambasador Salvați copiii, World Vision și Habitat for Humanity și îmi place să mă implic în aceste cauze în primul rând pentru sufletul meu. La începuturi nu vorbeam despre asta pentru că mi se părea că ar fi un exercițiu de imagine, ulterior am realizat că forța mea stă tocmai în mediatizarea lor.

Statul de vedetă care cântă pentru adolescenți se potrivește foarte puțin cu imaginea de familist, cu trei copii și o soție și așa mai departe. Tu de ce ai făcut aceste alegeri poate în detrimentul carierei?

Pentru că dincolo de carieră, fiecare om trebuie să își vadă de viață și cred că este foarte important ca fiecare etapă din viață să o trăiești la vârsta corespunzătoare acelei etape.

Dacă în 2000 zburam din floare în floare și compuneam piesa Albinutza, au mai trecut anii și acum am ajuns să înțeleg că cea mai mare realizare pentru orice om sunt copiii. Dincolo de ce facem noi profesional cred că cei mici sunt rostul nostru pe acest Pământ.

Ai de suferit ca imagine câtă vreme ești un artist care cântă pentru tineri și poate nu mai primești atât de multă susținere din parte alor, dar câștigi un alt public, cel care te apreciază și te respectă pentru modul în care îți vezi de viața personală. Și poți chiar deveni un model.

Ce te-a făcut să te îndrăgostești de Andreea?

Foarte multe lucruri și multe s-au clădit în timp. Am fost prieteni câțiva ani de zile și se pare că ne simțeam atât de bine împreună încât amândoi am fost atât de siguri că la fel va fi toată viața.

Eram fiecare în câte o relație, nu ne gândeam altfel la noi doi, dar la un moment dat am realizat că acea conexiune dintre noi însemna mai mult, însemna că vom putea să stăm o viață unul lângă celălalt, fără să ne plictisim, ba chiar să ne simțim foarte bine.

Cum te-au schimbat copiii?

Mi-au schimbat programul, viziunile.

Nu mia pot și nu îmi mai doresc să stau până la 2,00 dimineața în studio. Vreau să îi văd cum cresc și să mă bucur de prezența lor. Iar ei sunt cea mai mare realizare a mea.

Acum am găsit un echilibru foarte bun între ei și și muzică. Niciodată nu am ratat vreun moment important din viața lor: serbare la școală, examen sau vreun meci de fotbal important.

Care dintre ei va cânta?

Greu de spus. Toți trei sunt talentați, au ureche muzicală și cântă frumos. Băieții, mult mai mari decât fetița, ei au 11, 10 și Maruca are 3 ani, au făcut pian, chitară, tobe, dar pasiunea mai mare a fost pentru sport: cel mare pentru fotbal, cel mijlociu pentru tenis,

Asta nu înseamnă că peste vreo 3-4 ani când se vor îndrăgostii și vor dori să le cânte unor fete cu chitara nu vor schimba pasiunea. Cea mică în schimb este extrem de muzicală și îi place foarte tare să cânte și să danseze și este posibil ca ea să aleagă muzica.