Despre Ploi, Râuri, Șuvoaie - o meditație artistică transdisciplinară despre apă și făgașele pe care ea le sapă prin noi
Apa este atât de strâns legată de viață și este un simbol atât de complex și de omniprezent în culturile omenirii, încât invită mereu la explorări; adâncimile sale nemăsurate permit noi și noi unghiuri de abordare și de înțelegere. Proiectul „Despre Ploi, Râuri, Șuvoaie…”, inițiat de Asociația Developing Art își propune tocmai o astfel de cercetare artistică transdisciplinară, ancorată în trei puncte geografice, culturale și simbolice: Delta Dunării, Valea Jiului și Parcurile Icoanei și Ioanid din București. O echipă formată din artiști vizuali, coregrafi, antropologi, etnologi și psihologi va lucra să dezvolte un limbaj comun prin care să poată cerceta și comunica despre relația dintre om și apă, concentrându-se pe evoluția multiplelor valențe și semnificații ale cuvântului și gestului de a spăla, în fiecare dintre spațiile cuprinse în proiect.
Un proiect Developing Art de (al)chimie culturală
În chimie, apa este supranumită „solventul universal”, fiindcă are capacitatea de a dizolva mai multe substanțe decât oricare alt lichid. Această proprietate unică a fost înțeleasă și din punct de vedere cultural – apa, ca simbol, este ceea ce ne aduce cel mai aproape de propria noastră esență – spală și simplifică tot ceea ce este „în plus”, până la fundamente. Dacă vorbim de apă stătută, ea devine elementul în care toate se amestecă în forma lor cea mai simplă, lăsând loc vieții să se iște. Dacă vorbim de apă curgătoare, ea relevă și expune. Iar o oază de apă în mijlocul mediului urban este cea mai directă cale spre o reconectare cu natura. De aceea,proiectul Despre Ploi, Râuri, Șuvoaie își propune trei sesiuni de cercetare în teren:
- Între 13 și 27 mai, în Delta Dunării
- Între 17 și 31 iulie, la Petroșani, pe Valea Jiului
- Între 5 și 15 august, în Parcurile Ioanid și Icoanei din București
Aceste cercetări au scopul de a conecta echipa transdisciplinară cu comunitățile locale, cât și cu instituțiile și asociațiile de cultură și de mediu din fiecare locație, în vederea stabilirii unei metodologii de lucru și pentru a concepe câte un traseu performativ specific fiecărei zone vizate.
În toamnă, rezultatele proiectului, atât din perspectiva artei coregrafice, cât și în planul artelor vizuale, vor fi prezentate în cadrul unor evenimente publice care vor include o expoziție foto-video la Rezidența9, discuții cu artiștii implicați, expunerea traseelor performative concepute pentru Parcurile Ioanid și Icoanei, cât și editarea unei zine care va detalia metodologia de lucru dezvoltată, pentru a se constitui într-o sursă de inspirație pentru viitoare proiecte.
Apel deschis în căutarea unui colaborator
Fiecare membru al echipei proiectului „Despre Ploi, Râuri, Șuvoaie” se situează deja, în propriile practici artistice și academice, în zone de intersecție între discipline, ceea ce facilitează din start dezvoltarea acestuia, atât din punct de vedere artistic, cât și sub aspectul creării unei metodologii de colaborare care poate fi transmisă mai departe, ca un produs în sine. În acest spirit, echipa anunță de asemenea un open call în căutarea unui artist și/sau cercetător emergent, pasionat de legătura dintre diversele forme de artă, antropologie, etnologie și sociologie, care va avea oportunitatea să se alăture ca observator acestui proiect transdisciplinar inovator. Apelul este deschis în intervalul 18 aprilie și 2 mai, iar persoanele interesate sunt invitate să se înscrie folosind acest formular. Doritorii trebuie să fie disponibili pentru toate cele trei perioade de activitate în teren, iar cazarea va fi asigurată.
O echipă Developing Art ca un vârtej de inspirație
Asociația Developing Art a dezvoltat și coordonat un număr de proiecte culturale interdisciplinare care au ca priorități dansul contemporan, mixed media, educația și cercetarea în artele vizuale. Proiectul „Despre Ploi, Râuri, Șuvoaie” beneficiază de coordonarea artistică a Alinei Ușurelu, una dintre co-fondatoarele asociației, artist multimedia lucrând la granița dintre artele vizuale și coregrafie, a Cristinei Lilienfeld, co-fondatoare a colectivului AREAL – Spațiu pentru Dezvoltare Coregrafică, cu o practică artistică aflată în strânsă legătură cu disciplina psihologiei și a Mariei Bîrsan, curator și responsabilă de producția și curatorierea expozițiilor și instalațiilor mixed-media care vor fi găzduite la Rezidența 9 și la Centrul de Resurse pentru Fotografie din București.
Din sfera artelor vizuale, li se alătură fotograful Ema Alexandrescu, fondatoarea Lumenesc, implicată în multiple proiecte de terapie prin artă și dezvoltare personală prin intermediul fotografiei și Gabriel Durlan, regizor, editor și videograf concentrat pe producția de documentar și film experimental. În zona de scriere creativă, Rucsandra Pop se situează la confluența dintre antropologie și storytelling, cu un aport important de adus și dintr-o perspectivă sociologică.
Alex Bălășescu este profesor la Casa Paleologu și fondatorul Re-Genera Group, folosind expertiza internațională în antropologie pentru a conecta ecologia și tehnologia într-o ramă de gândire umanistă. Partea etnologică a cercetării este coordonată de Georgiana Vlahbei, care lucrează atât la Muzeul Țăranului Român, cât și în echipa de artiști multidisciplinari Plastic Art Performance Collective.
Partea de sound design care va fi integrată în instalațiile multimedia produse în urma cercetării este asigurată de Lala Misosniky, artist sonic și performer pasionată de field recording.
Acest proiect înțelege că torentele creative se nasc din alăturarea picăturilor de inspirație din surse variate. Apa sugerează mereu direcții de mișcare și de gândire, iar gestul de „a spăla”, aduce cu sine conotații de o mare profunzime. Poate părea contraintuitiv, dar această cercetare multidisciplinară, la punctul de intersecție între artă, științe umaniste și ecologie pare surprinzător de… limpede.