Diana Maria Turcu, un prenume în România, un nume în Elveția. O poveste pe acorduri de vioară scrisă de tânăra violonistă îndrăgostită de George Enescu

Diana Maria Turcu a fost cucerită de frumusețea muzicii încă din copilărie. A descoperit tainele chiar în sânul familiei. Nu este deloc o apariție întâmplătoare. Poartă cu mândrie numele Turcu și-l duce mai departe cu un scop bine definit: să bucure inimile tuturor iubitorilor de muzică clasică și îndrăgostite de frumos. 

Primul său contact cu sunetele muzicii s-a întâmplat când era foarte mică. Mama îi cânta cu drag în fiecare zi, fiind artistă vocală. Nu a avut frecvență la grădiniță, dar  a mers din propria inițiativă la orele tatălui de trompetă pe care le susținea acesta la școală, fiind profesor de muzică și instrumentist la Ansamblul folcloric „Datina” din Botoșani. La scurt timp a abandonat trompeta și s-a lăsat cuprinsă de vioară datorită „Rapsodiei a doua” a lui George Enescu.  

• 

Diana Maria Turcu aparține total acestei lumi, se dedică de dimineață până noaptea târziu fără să simtă că obosește vreodată. A străbătut lumea la braț cu abilitățile de neegalat pe care le deține, iar necesitatea de a cânta la vioară, deși nu a fost primul instrument cu care a făcut cunoștință, a devenit o funcție vitală a existenței sale. 

Diana Maria Turcu și-a făcut o carieră departe de casă și nu s-a abătut niciodată de la a se perfecționa continuu. Respiră muzică clasică, se hrănește cu muzică clasică, trăiește și cântă muzică clasică. Să-i cunoaștem povestea frumoasei escapade și cât de anevoios a fost drumul Botoșani-Zurich. 

În ce ipostază te găsim în prezent în Elveția?

Predau în Elveția și am destul de multe concerte. 

Ce scene ai cucerit?

Am fost în Rusia, China, Cambodgia, Franța, Germania, Ungaria, Italia. 

Ce sentimente te-au încercat la concursuri?

Sincer, eu nu mă bucuram pentru mine, ci mă bucuram pentru că se vedeau roadele muncii profesoarei mele. Eram fericită, în mod special, pentru părinții mei care erau mândri de mine.  

Apropo de părinții tăi, provii dintr-o familie de artiști care ți-au dezvoltat gustul estetic și te-au făcut să iubești arta. Care dintre ei a descoperit că ai talent?

Eu am început primele studii de muzică cu tata. Am renunțat la grădiniță ca să merg cu tata la orele lui de studiu. M-am ținut de tata să mă ia cu el la orele lui de muzică. Deși îmi formasem câteva noțiuni de teorie muzicală, dar tata cânta și la trompetă. Îmi plăcea trompeta și-mi plăcea cum cântă el. Chiar și bunicul meu cânta la trompetă și astfel îmi era destul de familiar instrumentul și sunetul. Sora mea începuse să facă vioara, iar eu, vreme de câteva luni, am studiat trompeta totuși. 

Diana Maria Turcu:„M-am îndrăgostit de vioară peste noapte”

Cum ai simțit transferul de la trompetă la vioară?

Nu am simțit transferul, dar m-am îndrăgostit de Rapsodia lui Enescu și îmi povestise mama că Enescu se născuse în Botoșani și-și construise o vioară chiar de el cu patru corzi improvizate și astfel m-am îndrăgostit de vioară peste noapte. 

Citește și: Ioana Voicu-Arnăuțoiu, violonistă și cercetătoare, fetița născută în Râpa cu brazi a partizanilor anticomuniști

De atunci ești de nedespărțit de ea?

Da. Pot să spun că am trecut prin tot felul de trăiri și sentimente alături de vioară. Când nu mi-au fost părinții alături, mi-a fost muzica și vioara. Au fost un remediu și un refugiu în studiu și în vioară. 

• 

Chiar urma să te întreb ce înseamnă acest instrument pentru tine. Este o parte din sufletul tău?

Da. Ajunge să fie la un moment dat ca o a treia mână. 

Ai să te dedici strict doar vioarei, nu?

Da, atât timp cât o să fiu sănătoasă, căci după cum știți se pot întâmpla și accidente muzicienilor. Amintesc chiar de crampe musculare sau alte boli sau afecțiuni. Vioara e  mai prețioasă decât apa. Dacă merg într-o vacanță să nu studiez câteva zile, ceva nu e în regulă cu mine. Ceva îmi lipsește. Mi-e greu să explic în cuvinte. În autobuze, se mai întâmplă să mișc degetele, chiar și când zbor cu avionul. Și-n somn, îmi spune mama, că mișc degetele. 

Care e povestea frumoasei escapade academice? Ești un prenume în țara noastră și un nume în Elveția. 

Am început studiile cu tatăl meu la 5 ani, apoi am decis să studiez vioara și am luat lecții în privat. La 7 ani am intrat la Liceul de Artă din Botoșani. Am studiat acolo până la 14 ani și la 15 ani m-am transferat la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Eu nu am vrut, dar profesoara surorii mele m-a ascultat o dată cântând și a spus mamei că eu trebuie să mă duc neapărat la Iași să studiez. Eu când am auzit, am zis clar că nu vreau. Nu doream să mă despart de părinți, de prieteni. Deodată, m-am trezit că nu mai am drum de întoarcere, dar m-am acomodat ușor, deși Iași e un oraș destul de mare. Nu e ușor, eram singură, oameni noi pe lângă mine, dar mi-am găsit un refugiu în vioară. Mă trezeam la 6.00 dimineață, studiam până la 12.00, apoi mă duceam la ore și de la 20.00 mai studiam vreo 3 h ca să-mi țin mintea și inima ocupată. 

Am înțeles că oricum trebuie să studiez și c e destul de serioasă plecarea asta la 15 ani. Am participat la concursuri, olimpiade, am și câștigat mai mereu premiul I fără să mă aștept. Apoi, am intrat la Conservatorul „George Enescu”. Câștigasem un concurs în Rusia și diploma aceea mă ajutase să nu mai dau admitere. Obținusem și un post la Opera Națională Română din Iași. Am colaborat cu ei un an, dar am vrut să văd ce se întâmplă și peste hotare. Am plecat cu o bursă în Germania, inițial. 

Ai vrut să guști și din cultura altora?

Exact. 

Ți s-a părut că lucrurile se întâmplă la un nivel mai profi?

Era la fel de profi peste tot. Aș putea să spun că nivelul este mai ridicat este că, de exemplu, în Elveția se adună oameni și muzicieni de peste tot, din toate colțurile. E avantajos că cunoști mai multe culturi, mai multe stiluri de a cânta, mai multe tehnici de a cânta. În România, am studiat tehnica bărbie, iar în Germania profesorul începuse să lucreze cu tehnica germană și anume cotul mâinii drepte mai jos. În Zurich, cred că am reluat școala naturală de a cânta, cum îți e mai comod să ții vioara în mână. 

Diana Maria Turcu:„În Elveția am terminat două mastere.”

Ce înseamnă Elveția pentru tine?

Am venit la un masterclass în Elveția în anul 3 de facultate. Masterclass-ul era în Geneva și am trecut prin Zurich. Am văzut astfel lacul în mijlocul orașului și pur și simplu am fost atât de impresionată încât mi-am zis că vreau să locuiesc și să studiez aici. După masterclass, începusem să vorbesc pe facebook cu un coleg și-i spusesem că aș vrea să cunosc și alte școli, și alte tehnici. Mie-mi place și Jacha Heifetz, violonistul. Din vorbă în vorbă, îmi spune colegul că el studiase cu  ultimul elev al acelui faimos violonist și el chiar predă acum în Zurich. I-am cerut un contact, i-am trimis niște video-uri pe email și mi-a răspuns că pot veni să dau examenul de dinainte. Așa am și făcut. M-am pregătit pentru examen, l-am trecut și am început în Zurich masterul de Concert Diplome, apoi am urmat Pedagogie Muzicală. La Concert Diplome, înveți extrem de mult repertoriu. Ai două examene importante, unul pe semestru și unul final. La examenul final eu mi-am ales influențele folk în muzica clasică. Ai mei cântau folk, în concerte, la evenimente, acasă la noi. Dintotdeauna m-am simțit inspirată de muzica folk. Este o relaxare pentru mine. Ascult muzică clasică, predau muzică clasică toată ziua, dar la finalul zilei am nevoie de muzică folk. Am terminat primul master cu foarte bine. Am început apoi Pedagogie muzicală unde se învață repertoriu, dar e și multă hârțogăraie. Este mult de scris la acest master. Orice trebuie să pui pe foaie. Trebuie să treci orice vizită de la orice instrument cu orice profesor. Trebuie să mergi la zece ore de la diferite instrumente. Trebuie să consemnezi din toate acele ore și trebuie să scrii trei lecții. Trebuie să explici ce ți-a plăcut la ora aia, ce a făcut profesorul. Eu am mers la contrabas, la tubă:)

Ți s-a părut din acest punct de vedere al doilea master mai greoi decât primul?

Da. 

Ai făcut Pedagogie Muzicală ca să obții diplomă să predai, nu?

În Elveția este foarte importantă diploma de pedagogie. Dacă vrei să aplici în Elveția ca profesor, îți cer diploma la CV. 

Ai vrut de la început să fii și la catedră?

Mie mi-a plăcut întotdeauna să predau pentru că mă simt bine în preajma copiilor. Eu îi înțeleg pe ei, ei pe mine și lecțiile sunt naturale. 

Cum ai programul zilnic? Cum te împarți?

De exemplu, azi am avut o repetiție într-o orchestră privată de aici. Sunt șase proiecte pe an. Este orchestra orașului ce are o anumită istorie. Am și predat apoi, am făcut și studiu și pentru mine și s-a făcut seara. 

Diana Maria Turcu:„În Elveția mă simt de-a casei.”

Apropo de Elveția, crezi că este țara în care vei dobândi de-acum încolo sau te vei întoarce în România? Te simți de-a lor?

Mă simt de-a casei. Aici sunt prietenii mei. Aici sunt muzicienii cu care îmi place să cânt. Îmi place să împărtășesc muzică cu ei, idei. Ne mai și certăm:)), dar îmi place mult ceea ce fac. 

• 

Dar simți că viața ta este acolo, nu?

Da, viața mea este aici. Normal că sufletul rămâne acolo unde te-ai născut, o parte din mine e acolo și mă bucur enorm că m-am născut în România. Am reușit să înțeleg mult mai ușor anumite lucruri în viață. În România ne confruntăm, uneori, cu situații care ne sunt de folos mare în viitor și ne dăm seama abia când creștem, când ne maturizăm, când aflăm care e rotul vieții. 

Când spui Botoșani la ce te gândești?

La George Enescu, în special. Pe lângă mama și tata și copilăria mea și anumite momente pe care nu le voi uita niciodată e Enescu, Ștefan Luchian. 

Apropo de copilăriae, cum era fetița Diana pe lângă foarte studioasă?

Era foarte băiețoasă. Fetița Diana juca fotbal în fiecare vară zilnic. Am jucat fotbal cot la cot cu vecinii mei băieți. 

Dar legat de părinții tăi artiști, care sunt momentele care nu vor dispărea niciodată din mintea și inima ta?

Legat de muzică sunt, cu certitudine, orele cu tata și petrecerile de la Gura Humorului, unde s-a născut tatăl meu. La acele petreceri se adunau toți muzicanții din oraș. Când mergeam la toate acele petreceri, eram impresionată. Serile alea și acum mi le amintesc cum cântau oamenii aceia. Cântau șase ore încontinuu. Aveau un sunet atât de frumos. Îmi mai cânta mama. Obișnuiam să plâng. De asta îmi mai aduc aminte. 

În general, nu voi uita verile cu vecinii mei. Noi am stat la bloc, dar ne jucam pe asfalt cu mingea, Sticluța cu otravă, Șotron. Nu uit verile în care alergam până la 23.00. E un moment pe care mi-l amintesc adesea. Mă trezisem într-o dimineață de vară în casa bunicilor și peste drum vedeam dealurile specifice românești și le admiram. Îmi luam vioara cu mine și cântam în natură. Și acum îmi place să merg în afara orașului și să fiu eu, vioara și natura. 

Pe lângă instrument, ce te definește pe tine?

Nu prea știu că văd doar instrumentul în fața ochilor.:) Hmm, îmi place să fac sport. Îmi place să ascult muzică, dar nu neapărat clasică. Îmi place să și citesc. Îmi place să mă plimb în natură, să urc pe munți și mi-ar plăcea să pilotez. E, de fapt, visul meu să pilotez un avion. 

Diana Maria Turcu:„ Când plecam de acasă, tata plângea ca un copil.”

• 

Mai ții minte când ai plecat peste granițele țării noastre pentru prima oară ce ți-au spus părinții în ușa casei?

De fiecare dată când îi vizitam pe părinții mei, simțeam o bucurie enormă. De fiecare dată când plecam, mi se rupea sufletul pentru că vedeam durerea în ochii lor. De tata, nici nu mai spun. Tata plângea ca un copil. Stătea în drum și se punea pe trotuar și plângea încontinuu. Ei au știut dintotdeauna că asta îmi doresc și că asta îmi place. Era ușurarea lor. Imaginea asta, cum stăteau în drum și mama care-l încuraja, n-am s-o uit. 

Care e cea mai mare dorință pe plan profesional? Ce-ți dorești tu cel mai mult?

Aș vrea să înregistrez un CD cu Octetul lui Enescu. Noi deja am făcut video-ul și am făcut înregistrări profesionale, dar asta chiar îmi doresc. Mi-aș dori să organizez niște concerte în România cu Octetul lui Enescu. Plănuisem deja, dar corona ne-a dat peste cap. Mi-aș mai dori să prind un job bun în liceu și să lucrez cu elevii mai mari. 

Pe plan personal, ce dorințe ai pentru tine?

Îmi doresc o familie, dar nu acum. Probabil, la momentul potrivit se va întâmpla și asta. 

Diana Maria Turcu:„ Când am plecat de acasă, mă regăseam numai în studiu, ore și concursuri”

• 

Poți spune că drumul de la Botoșani până în Elveția a fost anevoios?

Da. Am fost puțin mai introvertită. De când am plecat de acasă, mă regăseam numai în studiu și ore sau concursuri. Nu am mers la petreceri ca orice adolescent și cred că din cauza asta a fost anevoios. Mi-am petrecut mai tot timpul cu vioara. În Elveția mi-a fost foarte greu la început, mai ales financiar, dar în câteva luni m-am organizat și am reușit. Începusem să și lucrez, începusem să am multe contacte.

Ce gând îți lași scris, să-l citești peste câțiva ani dacă vei mai da peste interviul cu noi două?

Vreau ca tata să fie mulțumit de acolo, din Ceruri, de ce a lăsat el pe pământ. Nimic în lumea asta nu o să ne mulțumească mai mult ca dragostea pe care o purtăm altora, bucuria pe care o aducem altora prin cântat. Și mama la fel. Să fie ei bucuroși că sacrificiul lor a fost răsplătit într-o anumită măsură. În momentul în care eu iubesc ce fac și fac cu drag și simt că asta mă caracterizează, înseamnă că și ei sunt mulțumiți. Viața e atât de scurtă și noi suntem atât de mici în fața vieții, încât parcă anumite lucruri nici nu au sens. Ne consumăm, ne stresăm, uneori, aiurea.