Din București, în Portugalia, din jungla peruană alături de indieni și până pe malul oceanului, în Brazilia. Aventura unei familii ce a ales să lase tot în România pentru a-și educa cei trei copii cu ajutorul călătoriilor, nu al școlii

Lavinia, Gabriel, Clara, Aris și Ana sunt cei cinci membri „I am Family”. La început erau doar patru când părinții au decis că viața e mult prea scurtă pentru a fi pierdută într-o rutină ce presupunea serviciu, casă, aniversări, onomastici și multe obligații familiale. Viața părea să aibă alt sens pe care ei urmau să-l descopere. Au vândut tot, și-au făcut bagajele și au plecat în Portugalia. Acolo și-au deschis un butic, profitând de faptul că portughezii nu aveau așa ceva, însă, după un timp și-au dat seama că nu și-au învățat lecția, că munceau la fel de mult ca în țară și că în continuare trecea viața pe lângă ei. Au plecat în jungla Americii de Sud, să bea ceai ayahuasca împreună cu indienii, și-au cumpărat un van asemănător cu cel din Scooby Doo și au pornit să descopere lumea. Nu au program, nu au un plan, se bucură de prezent și se lasă surprinși de neprevăzut. Copiii lor nu merg la școală, învață singuri ce îi interesează și se pare că o fac foarte bine pentru că atunci când au încercat să se integreze în sistem, s-au plictisit fiind mult mai avansați în cunoștințe decât ceilalți de vârsta lor.

De trei luni de zile și-au făcut un canal de Youtube, I am Family și sunt printre puținii pe care i-am auzit că pot trăi din asta. Gabriel a ținut să clarifice că nu fac averi din Youtube, dar în Brazilia, acolo unde se află acum, nu au foarte multe lucruri pe care să cheltuie banii, au cât să trăiască decent, dar fericiți.

Am râs mult la acest interviu și recunosc cinstit că am rămas și mai mult timp pe gânduri, întrebându-mă ca și ei acum 10 ani, care e rostul vieții noastre și către ce alergăm fără pauză. Nu am fi mai fericiți dacă ne-am accepta viața așa cum e și am încerca mai degrabă să ne descoperim?

Lavinia și Gabriel înainte de a vorbi despre cum ați decis voi să vă mutați la capătul lumii, mi-a atras atenția faptul că toți cei trei copii ai voștri sunt în sistemul de homeschooling…

Lavinia: Chiar unschooling.

Gabriel: de fapt și de drept noi nu stăm cu vreo programă, indiferent dacă este alternativă sau nu, nu vrem să-i injectăm cu informații, îi lăsăm să aleagă singuri ce vor. Adică, totul e la liber.

Și învață?

Lavinia: Da. Aleg singuri ce vor să învețe și învață foarte natural. Dacă sunt curioși în legătură cu ceva, pur și simplu intră repede pe „profesorul Google/Internet/Youtube” și caută informații. Cunosc mai multe limbi străine și se descurcă foarte bine.

Gabriel: De ce îi lăsăm așa la liber? Noi în felul acesta am renunțat la autoritate, la una dintre autoritățile pe care noi părinții le avem față de copii și suntem mult mai mult prieteni în acest fel. Noi suntem acolo să-i susținem de fiecare dată când au nevoie de noi. Ca părinți, noi folosim plictiseala. Pe device-uri nu au voie decât două ore pe zi, o oră dimineața și o oră seara. În restul timpul se plictisesc și atunci trebuie să facă ceva. Și atunci citesc, învață lucruri cum le vine lor, dacă au curiozități noi îi ajutăm, învață să cânte la instrumente, desenează, pictează, ce nu fac? Toate lucrurile de pe planetă le fac și asta din plictiseală.

Și în felul acesta nu simt că învață…

Gabriel: Nu, pentru că noi nu îi forțăm. Prin această chestie, în afara relației noastre care e cu totul altfel față de cea tradițională, vrem să-i obișnuim să nu fie împinși de la spate. În momentul în care simt că vor să facă ceva, să facă, să știe foarte clar că sunt la mâna lor și în urma deciziei și a forței pe care o pun în acel lucru, acel lucru se întâmplă sau nu.

Lavinia: Sunt stăpânii propriei lor vieți.

Și nu vă e teamă că societatea îi va stigmatiza la un moment dat? Știți cum e? trebuie să ai o diplomă care să ateste că ai terminat o școală ca să te poți angaja.

Gabriel: Cred că le va fi mult mai greu, comparativ cu cei care urmează un sistem tradițional, să devină doctori, avocați, ingineri constructori de drumuri și poduri, dar în același timp le va deschide porțile către alte lucruri, către job-urile care nu există acum. Noi am luat Youtube-ul acesta drept exemplu. A fi creator de conținut pe Youtube nu este considerat un job, nimeni nu-l bagă în seamă ca și job – dacă îi spun cuiva că eu fac Youtube, îmi va spune: „Fugi mă de aici cu tâmpeniile tale, du-te la muncă, angajează-te!” – dar din punctul meu de vedere poate fi unul extraordinar.

De fapt, ce face școala? Școala nu este decât un instrument de calificare al mecanismului nostru social, iar această calificare are ca și substrat banii, deoarece îți asigură un loc de muncă. Ce faci tu cu locul acela de muncă? Câștigi bani, nu interesează pe nimeni dacă îți place sau nu. Noi schimbăm puțin această abordare. Încercăm să descoperim viața în esența ei, să aflăm ce ne place nouă să facem și să câștigăm bani din asta, fără să avem pensie. Considerăm că dacă ne place, o să o facem până murim. Dacă descoperim că ne plac mai multe lucruri și ne place schimbarea, atunci vrem să fim liberi ca odată la 10-15 ani să ne reprofilăm.

Încercăm să facem și bani, evident, prin fel de fel de mijloace, dar nu acela prin care învățăm în școală și apoi ne alegem un angajator în funcție de meseria învățată. Eu tot timpul dezvolt mici business-uri și îi învăț și pe copii chestia asta. Lucrăm împreună.

Câți ani au copiii voștri?

Lavinia: Carla are 15 ani, Aris are 12 ani și Ana are 9.

Au fost vreodată la școală?

Lavinia: Au experimentat școala – acesta este cuvântul cel mai potrivit. Carla cel mai mult, ea a mers la școală vreo patru ani, Aris a mers și el puțin la grădiniță, după care au mai experimentat o școală de tip Waldorf în Peru, dar asta a durat doar vreo 3 luni de zile. Era o școală foarte liberă și s-au plictisit pentru că ei erau mult mai avansați față de nivelul celor de acolo. Așa că am renunțat.

Voi de când sunteți plecați din România?

Lavinia: Din 2010.

Ați plecat gândindu-vă că e momentul, sau ați plecat cu vreun job și ați rămas?

Gabriel: Nu, nu. Am plecat prima dată în Portugalia și am făcut-o de dragul de a pleca, de a schimba ceva, din dorința de a ne descoperi noi ca familie, nefiind influențați de cei din jurul nostru, prieteni și familia extinsă. Românii sunt foarte legați unul de celălalt și la un moment dat ne-am dat seama că suntem foarte ocupați, că în fiecare weekend eram ba la unul, ba la altul, viața ni se întâmpla și parcă nu era a noastră.

Lavinia: Trăiam viețile celorlalți.

Gabriel: Am simțit nevoia de libertate. Libertatea de a nu ni se mai întâmpla viața, să fim singuri și departe de tot și să învățăm cine suntem noi, dinamica familiei noastre, să fim. Mai atenți unul la celălalt, să ne cunoaștem mai bine.

Așa că ne-am dus în Portugalia și ne-am deschis un fel de butic de cartier. Portughezii nu aveau magazinul de cartier din România, aveau doar supermarketul care închide la 9 seara. Așa că noi am deschis un butic cu program prelungit, până la 2 noaptea.

Un fel de non-stop…😀

Gabriel: Da, un fel de, doar că nu aveam voie non-stop pentru că portughezii merg pe alte programe.

Păi și ați plecat cu bani de acasă? Când ați plecat ați vândut tot în speranța că nu vă veți mai întoarce?

Lavinia: Am vândut aproape tot.

Gabriel: Am vândut un apartament și cu banii respectivi am cumpărat spațiul în care ne-am deschis magazinul ca să nu plătim chirie. Am ales un oraș mai mic, studențesc, nu capitală și asta a fost.

Înainte de plecare ne-am plimbat vreo lună de zile prin Portugalia ca să găsim o locație, ne-a plăcut acest orășel liniștit și ne-am dus acolo fără să cunoaștem pe nimeni.

Ce au zis ai voștri când ați plecat?

Gabriel: Păi s-au supărat 😀

Lavinia: Ce n-au spus?! 😀

Gabriel: Au fost probleme de familie, soacră-mea s-a certat cu tata pentru că tata a sunat-o să-i spună că „ăștia sunt niște idioți” și să-i reproșeze că ea ne susține. Ea s-a supărat, au ieșit certuri în familie și noi am rămas oile negre.

Dar acum sunteți bine cu familia?

Gabriel: Nu chiar.

Lavinia: Cred că mai e nevoie de vreo 10 ani ca să se spele păcatele 😀

Gabriel: Ca să-ți fac contextul: Tata a fost un om foarte fericit cât timp aveam afaceri și cât timp am lucrat în ProTV pentru că toți banii pe care îi câștigam îi investeam ba într-un apartament, ba într-o garsonieră și cu restul ne-am plimbat.

Tata fiind inginer, se întâlnește tot timpul cu prietenii lui și era o onoare pentru el să spună câte are fiu-su și unde lucrează fiu-su și ce face fiu-su. De când fiu-su a vândut tot și nu mai lucrează nicăieri, e Youtuber, tata nu mai are ce să spună.

Lavinia: Noroc cu pandemia că nu se mai întâlnește cu prietenii 😀

Lavinia, tu ce lucrai?

Lavinia: eu am fost event manager la o agenție de turism în București. Eu am terminat Finanțe-Bănci dar m-am reprofilat imediat pentru că am visat tot timpul la destinații exotice. În momentul în care am avut posibilitatea să călătorim, nu am ezitat nici o secundă.

Spuneți sincer, cine a fost cu ideea?

Gabriel: Amândoi. Întotdeauna am fost la unison. Se poate spune că a venit cu ideea cel care a pronunțat-o primul, că celălalt se gândea oricum la ea. Nu ne-am surprins unul pe altul cu astfel de planuri.

De ce ați plecat din Portugalia? Era prea mică pentru voi? 😀

Gabriel: Nu că era prea mică, dar ne-am dat seama că muncim extrem de mult cu magazinul respectiv.

Lavinia: Am mai deschis și un bar pe plajă să ne extindem 😀. Nu prea mai aveam timp să stăm cu copiii, să ne conectăm cu ei, să le citim povești, să fim împreună. Așa că am decis să spunem stop deoarece ce făceam în România oarecum am reprodus în Portugalia. Nu ne învățaserăm lecția.

Cum de ați ajuns în America de sud?

Gabriel: La un moment dat eu, că eu am fost mai problematic, mă confruntam cu niște probleme existențiale. Pentru că am avut cumva noroc în viață – și de job, și de familie, și de bani, și de afaceri – simțeam ca acest succes să mă umple, însă eu mă simțeam foarte gol. Simțeam că alerg, că vreau lucruri, îmi ieșeau lucrurile, dar nu era bine. Am fost sincer cu mine și m-am întrebat ce vreau până la urmă. Nu eram mulțumit, nu știam să mă bucur nici de familie, nici de succes, de nimic. Am plecat în junglă în 2013, să bem ayahuasca. Am citit niște reportaje ale unei reporterițe de la National Geographic care a băut ceaiul acesta și am zis că probabil de asta am și eu nevoie. Așa că am decis să mergem la indieni, să vedem care e treaba și dacă nici acolo nu găseam nimic, nu știu ce făceam. I-am chemat pe socri în Portugalia să stea cu copiii și am fost amândoi în călătorie, o lună și jumătate în junglă cu indienii ca să bem ayahuasca și să descoperim ce e cu noi pe planeta asta.

Te-ai regăsit în junglă?

Gabriel: Da.

Lavinia: Nu că ar fi fost pierdut, dar numai că nu-i convenea nimic, tot timpul avea de comentat 😀

Gabriel: Aveam tot timpul de comentat la adresa prietenilor, familiei, societății… Nu-mi convenea nimic și nu vedeam nici o soluție.

Și de aceea te-ai mutat acolo? Că ți-ai găsit liniștea?

Gabriel: Nu pentru că apoi mi-am dat seama că suntem foarte trecători pe acest pământ, că într-o clipită se duce totul și noi alergăm într-o direcție foarte greșită.

Lavinia: Coșciugul nu are sertare, nu putem să luăm nimic cu noi…

Gabriela: Am ajuns la concluzia că cele mai frumoase sunt momentele și timpul petrecut împreună, că ar trebui să facem o bucurie din asta și asta am început să facem.

Lavinia: Am început să nu mai luăm viața atât de în serios. Așa că prin 2015 am plecat în America de Sud. Înainte de asta am luat o rulotă și am făcut un trip în Europa, o experiență foarte reușită, atât pentru noi, cât și pentru copii. Am lăsat tot în Portugalia, ne-am urcat în avion cu cățel, cu purcel și ne-am dus în Cuzco, în Peru. Acolo am stat un an și câteva luni, am trăit în Valea Sacră, am botezat un nepot de șef de trib, ce n-am făcut…

Bănuiesc că nu ați mai făcut butic?

Gabriel: Nu, am vrut să ne dezvoltăm pe net. Am făcut o platformă în care am facilitat plata cu bitcoin în Valea Sacră 😀. Adică am făcut platforma și m-am dus la hoteluri și peste tot, am explicat despre ce e vorba și le-am propus să intre pe platforma mea, neștiind nici măcar să vorbesc limba foarte bine 😀.

Lavinia: el nu știa bine spaniola, dar voia să-i convingă pe peruani să folosească bitcoin 😀. Am avut și o pensiune în administrare.

Gabriel: Am închiriat un hotel care nu mergea, i-am făcut site-ul – între timp am învățat să fac site-uri – și am încercat astfel să susținem financiar aventura noastră. Noi aveam un buget fix ce ne-a susținut până în pandemie. Business-ul din Portugalia l-am vândut în rate și astfel aveam o mie de euro pe lună de cheltuială. Din cauza pandemiei s-a închis magazinul respectiv și s-au oprit și banii, iar noi trebuia să ne mărim bugetul, nu să-l micșorăm.

Lavinia: Eu am renunțat la Finanțe-Bănci ale mele, m-am reprofilat pe fotografie și am dus-o foarte bine. Am avut luni în care ne-am dublat venitul.

Și cum ați ajuns în Brazilia?

Ne-am cumpărat un Wolksvagen combi din 1974, eram ca familia Flintstone. Știi van-ul ăla din Scooby-Doo? Ăsta era un model mai vechi. Opt luni de zile ne-a luat să-l recondiționăm și apoi ne-am apucat să descoperim toată America de sud.

Gabriel: Am călătorit cu această mașină 10 luni, non-stop, timp în care am trecut prin tot Peru, Bolivia, Chile, Paraguay, Argentina și Brazilia. Aici a trebuit să schimbăm mașina pentru că nu ai voie să stai cu ea mai mult de trei luni în altă țară decât țara de origine – o directivă a comunității Americii de sud, un fel de Uniunea noastră Europeană. Așa că în fiecare țară am stat câte trei luni, dar în Brazilia nu ne-a ajuns timpul.

Ne-am cumpărat altă mașină pentru că aveam planuri mari aici.

Lavinia: Oricum nu mai mergea. Când am ajuns în Santa Catarina, efectiv s-a destrămat. Am stat vreun an acolo, într-un sat de pescari, iar apoi ne-am continuat călătoria.

Voi acum sunteți tot într-o trecere prin Brazilia sau vă gândiți să vă stabiliți acolo?

Gabriel: Eram într-o trecere prin Brazilia, ne-a oprit pandemia aici și am stat 7 luni într-o comunitate. Noi neavând target, țel sau program, ne-am propus să stăm cât ne place, unde ne place.

Lavinia: E o comunitate internațională, foarte mișto, situată în junglă, ce se bazează pe un program de voluntariat. Voluntari din toată lumea, timp de patru ore pe zi își oferă serviciile în schimbul cazării și a celor trei mese. În plus, exista un program foarte interesant pentru copii: câțiva voluntari, în fiecare zi, stăteau cu copiii și îi învățau ce știau ei mai bine. Am avut profesori de pian, bucătari, au învățat despre plante, despre animale, au plantat, au dansat, ce n-au făcut. Carla a fost și ea voluntară și s-a simțit extraordinar de bine. A învățat să facă Nutella, tot felul de uleiuri esențiale și tot felul de alte produse pe care comunitatea le scoate la vânzare ca să suplimenteze veniturile.

Și în comunitatea asta v-a prins pandemia?

Gabriel: Da. Inițial noi am vrut să descoperim această comunitate la recomandarea unor prieteni, am intrat pe programul de voluntariat și o lună le-am construit magazinul virtual și încă o lună, un șopron. Lavinia a făcut poze, Carla le-a făcut niște filmulețe video, fiecare a făcut ce s-a priceput în cele patru ore de muncă pe zi.

Dar voi de când sunteți youtuberi?

Gabriel: De trei luni. Eu îmi doream extrem de mult, de foarte mult timp, însă nu puteam. Când puneam camera, mă blocam. În schimb am ținut un jurnal de călătorie, scriam zilnic ce-mi trecea prin cap, prin suflet și prin fața ochilor.

Acum ați ieșit din comunitatea respectivă?

Gabriel: Da. Deși a fost foarte mișto, după cele două luni de voluntariat ne-am închiriat o casă acolo, la un preț foarte bun. Am stat așa cinci luni, însă venind pandemia nu au mai fost voluntari și rămăseserăm cumva singuri, împreună cu proprietarul terenului și cu familia administratorului. Așa că am zis: „Băi, ne plictisim. Hai la plajă! Doar nu stăm aici în junglă singuri”. Am plecat să ne mai deschidem puțin că eram doar noi pe 40-50 de hectare.

Câștigați din Youtube?

Gabriel: Da.

Serios? Sunteți primii care spun asta…

Gabriel: Nu știu ce fac ceilalți, eu spun ce facem noi. Am avut noroc să vină Cătălin de la BackPack Your Life, un Youtuber care are vreo jumătate de milion de subscriberi , din care au venit foarte mulți și pe canalul nostru. A fost o surpriză și pentru noi, dar una fericită.

Gândește-te că nu mai aveam nici mia aia de euro de la magazinul din Portugalia și ar fi trebuit să găsim tot felul de job-uri să ne susținem. După ce am deschis canalul de Youtube, în prima lună am făcut 40 de dolari, în a doua 1000 și în a treia tot 1000.

Adică nu vă mai trebuie nimic?

Gabriel: Momentan, nu. Nu pentru că Brazilia este o țară ieftină, chiria e foarte mică, locul e superb și nu prea avem pe ce să cheltuim bani.

Lavinia: E foarte cald aici, nu avem nevoie nici de haine, nici de încălțări, mai cheltuim pe fructe.

Auzisem că Brazilia e o țară scumpă, dar comparativ cu România cum stă treaba?

Gabriel: E ieftin dar nu neapărat că sunt lucrurile mult mai ieftine, dar per total viața e mai ieftină. În Rio de Janeiro sau într-un alt oraș mare, viața e mult mai scumpă, însă noi stăm într-un sat gen Vama Veche unde nu ne trebuie decât papuci și ceva de mâncare, în rest nu ai pe ce să cheltui banii.

Vă mai întoarceți în țară?

Lavinia: Doar ca turiști.

Gabriel: În plus, odată cu pandemia moneda națională s-a devalorizat foarte mult, iar eu am calculat oportunitatea, așa că am vândut garsoniera din România și am cumpărat terenuri în speranța că piața o să-și revină la un moment dat și ne vom dubla banii.

Acum sunteți obligați să stați acolo până vindeți terenurile?

Gabriel: Oarecum, da. Dar e foarte mișto aici, stăm pe plajă, la ocean 😀.

Mai aveți vreo țintă? Ar mai fi ceva de bifat, sau lăsați pașii să vă conducă?

Gabriel: Mai avem o țintă clară. Când am plecat, am gândit educația copiilor sub forma unui plan. În momentul în care stai în România tu înțelegi că ungurii au avut ceva cu tine sau că sarmalele sunt cele mai bune și că sushi înseamnă pește crud.  Locul în care crești te definește și ajungi să te confuzi cu el la un moment dat. Noi am vrut să-i educăm pe copiii noștri într-un spirit liber, în sensul de a vedea cât mai multe realități din această realitate mare ce ne înconjoară. Astfel ne-am gândit să-i trecem prin mai multe culturi diferite: am stat în Europa, America de Sud este cu totul altceva, dar în acest modul educațional avem nevoie să ieșim din sfera latină și să mergem un an de zile în China. Cam acesta ar fi ultimul pas gândit din călătoria noastră.

Lavinia: Avem de gând să stăm într-un centru shaolin unde vom învăța thai-chi, medicină chineză, poate și ceva din limba chineză – la ora actuală vorbesc trei limbi străine în afară de română – încercând să-i ajutăm să se dezvolte din toate punctele de vedere.

După ce bifați și China, se vor considera absolviți? 😀

Gabriel: Da, cam acela va fi BAC-ul nostru.

Lavinia: noi ne încheiem misiunea și pe mai departe să aleagă singuri 😀