„Doctorul internet” prima opinie medicală în cazul multor pacienţi - LIFE.ro
Mergi la conținut

Dacă ar fi să facem un sondaj printre oameni, am constata că probabil foarte mulţi dintre noi, la cea mai mică bubă, căutăm informaţii pe internet înainte de a ajunge la medic. Uneori, aceste informaţii pot fi total eronate, iar dacă ajungem să ne şi tratăm urmând sfaturile „doctorului internet” s-ar putea să facem mai mult rău decât bine.

Anii de studiu şi de practică ai unui medic nu pot fi rezumaţi în câteva informaţii de pe internet, chiar dacă acestea poartă semnătura unui specialist. Trebuie să ţinem cont de faptul că acele informaţii au fost scrise în cel mai fericit caz de un jurnalist, dacă nu chiar de o persoană oarecare. Spun „în cel mai fericit caz” deoarece un jurnalist se presupune că nu scrie ceva până nu documentează.

Sunt însă milioane de tratamente naturiste oferite de diverşi, căci internetul este extrem de liber şi permite oricui să se exprime, leacuri menite să trateze uneori chiar şi afecţiuni grave precum cancerul.

Există tot felul de persoane care se jură că au testat pe propria piele un anume leac şi că dă rezultate. Trebuie să fim extrem de creduli sau naivi să ne folosim de aceste tratamente naturiste înainte de a cere opinia unui medic. Din păcate, mulţi dintre noi o fac. Şi nu ţine neapărat de nivelul de educaţie ci de disperare, de nevoia de a trata repede şi bine „o bubă” şi de lipsa resurselor necesare obţinerii unei opinii medicale competente.

Când erau copiii mei mici, iar internetul nu era chiar „un tratat de pediatrie”, medicul lor îmi spunea mereu că pentru orice afecţiune să îi cer opinia, să nu folosesc „farmacia de parc”, să nu plec urechea la tratamentele folosite de alte mămici în cazuri similare. Pentru că fiecare copil este diferit şi doar un medic poate pune un diagnostic şi poate prescrie un tratament.

Această „farmacie de parc” care era oarecum limitată, acum s-a transformat în ceva uriaş, un acces liber la orice informaţie din orice domeniu, indiferent dacă este corectă sau nu, disponibilă oricui are ochi să o citească şi urechi să o audă.

Cel mai trist este că există azi un curent modern al persoanelor care preferă să se trateze singure după metode cât mai naturale, iar aceste persoane sunt în mare parte educate cu acces la informaţie. Din acest curent au apărut acei părinţi care au refuzat să-şi vaccineze copiii, acea mamă de la Cluj care a născut acasă în cadă şi multe astfel de speţe îngrijorătoare.

Tot aceste persoane propagă şi o lipsă de încredere în medici şi încearcă să o argumenteze în fel şi chip. Din fericire, cei care susţin că nu au încredere în medici sunt destul de puţini, pentru că majoritatea populaţiei, încă se uită la medic ca la Dumnezeu. Şi aş îndrăzni să spun că mai bine aşa, decât să ne dăm a tot ştiutori şi să ne tratăm fără să avem minime cunoştinţe de medicină.

Tot mai mulţi pacienţi americani caută sfaturi legate de chirurgia plastică pe Facebook şi Tweeter

Ideea acestui articol mi-a venit citind studiul de mai jos conform căruia, americanii înainte de a merge la un medic, cer opinii medicale legate de chirurgia plastică pe Facebook şi Tweeter.

Printre cele mai căutate cuvinte sunt „Botox, modificări ale nasului  sau pleoapelor”.

Conform everydayhealth.com, în anul 2011, 42% dintre pacienţi au obţinut informaţii medicale din Social media, ceea ce reprezintă o creştere substanţială a procentului acestora faţă de anul 2010 când numai 29% dintre oameni se interesau de tratamente pe internet.

În urma acestui studiu, Dr. Tom Wang, unul dintre cei mai renumiţi chirurgi plasticieni din SUA a declarat: ”Facebook şi Tweeter precum şi alte reţele sociale oferă o mulţime de posibilităţi pentru pacienţi, însă îi îndemnăm pe aceştia să manifeste prudenţă în cercetarea informaţiilor ce ţin de chirurgia plastică şi să caute numai surse de încredere…Există foarte multe informaţii false sau eronate acolo şi cea mai bună modalitate de a le afla pe cele corecte este consultul unui medic de specialitate care este calificat, experimentat şi instruit în procedurile de chirurgie plastică facială, de exemplu”.

Ce spun specialiştii noştri?

Probabil cei mai mulţi dintre medicii români se confruntă zilnic cu pacienţi care şi-au pus în prealabil singuri diagnosticul cu ajutorul internetului, iar din acest motiv am cerut opinia a doi dintre ei. Dr. Sebastian Pop, medic specialist Dermatologie

Laser Diploma în Aesthetic Medicine, Dermatochirurgie ne-a răspuns câtorva întrebări:

Dr. Sebastian Pop, medic primar dermatologie

Vi se întâmplă des să primiţi în cabinet pacienţi care vă spun ”am citit pe internet că…”?

Dacă uneori putem spune că pacienţii informaţi, chiar şi „de pe internet„, unde analiza şi selecţia informaţiilor este foarte greu de făcut fără o pregătire corespunzătoare, colaborează mai uşor cu medicul, atunci trebuie ştiut că un pacient dezinformat, însă foarte sigur de veridicitatea informaţiilor sale, face imposibila realizare unui tratament corect şi eficient.

Pentru mine este foarte important să-i pot explica pacientului ce tratament urmează să facem şi de ce consider eu că un anumit tratament dermatologic sau estetic este potrivit pentru el personal, după ce l-am consultat şi am stabilit cu exactitate care sunt problemele sau aşteptările estetice personale ale acestuia. Nu există tratamente de tip „şablon” pentru nici un fel de pacient, iar moda tratamentelor aflate de pe diverse site-uri, nu este doar inutilă şi greşită, ci de-a dreptul periculoasă!

Credeţi că dermatologia şi chirurgia plastică sunt domenii despre care să aflăm informaţii de pe internet?

Cum am spus, există foarte multe informaţii la care avem acces prin intermediul internetului, însă fără o pregătire medicală şi experienţă clinică în dermatologie şi medicină estetică, este imposibilă selectarea informaţiilor cu adevărat utile.

Ce părere aveţi despre cele 1 milion şi ceva de tratamente naturiste oferite de diferite site-uri ca alternativa pentru tratarea unor boli?

Aceste sfaturi sunt aproape în totalitate nefolositoare! Sunt atât de puţine reţete sau tratamente care pot fi considerate utile în tratamentul unor boli, încât este mult mai indicat şi mai sănătos să apelăm la sfaturile unui medic. În ce priveşte remediile naturiste în dermatologie, pot spune că nu există nici un tratament naturist care să fie util în tratarea bolilor de piele. Majoritatea însă, agravează unele condiţii dermatologice preexistente. În mod special gălbenelele! Acestea nu pot fi aplicate în nici un fel de circumstanţă pe o piele sensibilă!

Sunt totuşi utile la ceva milioanele de informaţii medicale de pe internet?

Nu!

Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică ginecologie

La rândul ei, Dr. Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică ginecologie, specialist în infertilitate care adesea se confruntă cu tot felul de situaţii în care pacientele cer opinia medicală după ce au cercetat-o iniţial pe cea de pe internet, a declarat: „Pacientele se informează de pe site-uri şi forum-uri pentru femei. Problema este că postările respective sunt poveşti individuale, singulare care nu pot fi considerate reguli. Pacienta citeşte explicaţiile, diagnosticul şi tratamentul care, poate au fost corecte pentru persoana care a postat, dar care nu sunt valabile pentru femeia care citeşte acum aceste „poveşti”. Opinia despre durere diferă mult, o manevră fiind extrem de  dureroasă pentru o pacientă şi evaluată ca simplă, complet fără dureri pentru o altă pacientă cu strict aceeaşi manevră chirurgicală Totul este individual, conceptul de Medicină Personalizată este actual şi implementat în România”.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora