Drama ascunsă a femeilor: lună de lună, 1 milion de românce nu au cu ce sau nu știu să-și gestioneze menstruația. Cine este Irina Vasilescu și cum luptă asociația Pe Stop pentru a ajuta femeile aflate în sărăcie să aibă puțină demnitate - Pagina 2 din 4 - LIFE.ro
Mergi la conținut

Lucram la Asociația Seneca, eu sunt ong-istă de carieră. Făceam ateliere de ecologie, unul din job-urile mele de ong-istă, de până atunci.

Celelalte două prietene co-fondatoare erau tot ong-iste sau le-ai cooptat de prin companii?

Alexandra Tănase a fost cu mine în alt proiect, pe cultură, iar Ana Pașolea a fost colegă de liceu cu mine.

De unde știai care e nevoia? Ai văzut un clip din State…

Nu știam și asta a fost excelent. Majoritatea oamenilor care donează prima dată spun: „Nici nu m-am gândit că asta ar putea fi o nevoie”. Sau mai mult: „Sunt femeie, am menstruație în fiecare lună și nu m-am gândit ce fac femeile foarte sărace sau cele fără adăpost”. Nici eu nu mi-am imaginat că este o nevoie și am fost surprinsă de faptul că aparent lumea nu se gândește la lucrul acesta.

Între timp ați reușit să faceți o statistică? Cât de mare e nevoia în țară?

Este imensă. Cu statistica stăm foarte prost în România. Eu, tocilară, mi-aș fi dorit să știu câte femei trăiesc în sărăcie, câte femei sunt fără adăpost, pe unde sunt ele și așa mai departe. Nu a fost chip. Noi am făcut niște estimări bazate pe date Eurostat din 2018 despre populația aflată la risc de sărăcie, coroborat cu numărul de fete și femei aflate la vârstă reproductivă – care au menstruație – și am ajuns la 1 milion de femei din România care sunt afectate de sărăcia menstruală.

Voi acum reușiți să faceți câte pachete?

Vreo 700 pe lună.

Irina Vasilescu

Adică nici 10%…

Da, nevoia e imensă, mult peste ce putem noi să acoperim, motiv pentru care facem advocacy în parlament. Numai statul poate face lucrurile la un nivel eficient, dacă ar fi suficient de interesat.

Adică cum s-ar traduce asta dacă ar fi să aibă rezultatele dorite de voi?

S-ar aproba o lege care a murit în Camera Deputaților – de fapt nu a murit, e în comă – ce prevede instalarea de dispensere cu absorbante în toate școlile. Acest lucru ar însemna că fetițele sărace nu ar mai fi împiedicate să vină la școală, cel puțin nu de problema menstruației.

Acesta e un proiect de lege care există, dar care are un parcurs extrem de lent.

Un alt pas ar fi ca persoanele aflate în nevoie să primească niște vouchere sau să există niște locuri de unde ai putea merge să ceri absorbante atunci când ai nevoie. Dar deja intrăm pe teritoriul fantasmelor mele, iar până acolo trebuie să vedem că interesează pe cineva.

Pe unii dintre parlamentari îi interesează. De exemplu, o doamnă deputat m-a sunat ea pe mine să întrebe cum poate sprijini, dar nu e suficient.

Irina Vasilescu

Când preconizați că veți ajunge la un număr de 500 de mii de femei?

Încă nu știm, dar pentru asta avem echipe în fiecare județ. Sărăcia e diferită de la o zonă la alta, la fel cum e și de la un cartier la altul din București.

La nivel de țară stăm foarte prost la date și în momentul de față asta încercăm să adunăm. Cum se manifestă sărăcia menstruală în diferite locuri din țară, câte femei aflate în sărăcie se confruntă cu problema asta, date pe care să le putem pune apoi pe masă legislatorilor și să le arătăm că se poate. Pentru că noi asta facem acum, proiecte pilot prin care arătăm că se poate: facem cursuri atât în școli, cât și în căsuțele de chirpici ale femeilor foarte sărace, instalăm dispensere cu absorbante acolo unde avem și susținerea consiliilor locale, etc. Ca să se poată la nivel național pentru 1 milion de persoane e neapărat nevoie de implicarea statului.

Irina, tu ești din București?

Da.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora