Dureri de cap pe care nu trebuie să le ignori niciodată. Ce se ascunde în spatele lor și cum se tratează? - LIFE.ro
Sari la conținut

Dureri de cap pe care nu trebuie să le ignori niciodată. Ce se ascunde în spatele lor și cum se tratează?

„Dacă durerea de cap se simte diferit decât de obicei sau dacă este prima dată când ai acest tip de durere de cap, atunci este important să te uiți mai atent la ce se întâmplă”
Share this article

Când vorbim despre neplăceri la care ne supune partea cea mai de sus a corpului nostru vorbim de dureri de cap ce reprezintă o componentă normală a vieții noastre, dar și despre acele dureri de cap pe care nu trebuie să le ignori niciodată.

Orice medic ai întreba, îți va răspunde că pe fiecare dintre noi ne doare capul la un moment dat, iar asta e normal. Chiar și migrenele sunt prevalente în rândul populației generale. Un studiu arată că în 1 din 4 gospodării din America există cel puțin un membru care se confruntă periodic cu migrenele, clasând această condiție pe locul 3 în rândul celor mai răspândite boli din lume.

Oamenii care suferă în mod regulat de dureri de cap și migrene, dar aceste episoade nu ridică probleme exagerate, de obicei nu au de ce să se îngrijoreze, a declarat Stephen Silberstein, profesor și director al Centrului Jefferson Headache din Philadelphia.

Situația se schimbă atunci când vorbim despre acele dureri de cap pe care nu trebuie să le ignori niciodată.

„Dacă durerea de cap se simte diferit decât de obicei sau dacă este prima dată când ai acest tip de durere de cap, atunci este important să te uiți mai atent la ce se întâmplă”, a declarat Silberstein pentru HuffPost.

Aceste tipuri de dureri de cap sunt numite dureri de cap secundare, potrivit Merle Diamond, președinte și director general al Clinicii Diamond Headache din Chicago și membru al Fundației Naționale pentru Cefalee. Și, deși reprezintă doar aproximativ 3 până la 4% din toate durerile de cap raportate, ele pot semnala unele probleme grave de sănătate. Acestea sunt dureri de cap pe care nu trebuie să le ignori.

Mai jos, experții împărtășesc principalele stegulețe roșii conform cărora durerea de cap poate fi mai mult decât durerea simplă și ce trebuie să faci dacă treci printr-unul din aceste tipuri de durere.

Dureri de cap pe care nu trebuie să le ignori: O durere de cap extrem de dureroasă, ce apare din senin

O mișcare inteligentă este să iei o pauză atunci când se întâmplă acest lucru, mai ales dacă de obicei nu suferi de dureri de cap.

„Durerea de cap care se instalează foarte repede și este foarte severă ar putea fi semnul unui anevrism cerebral”, a spus Diamond.

În timpul unui anevrism cerebral, vasele de sânge din creier încep să pulseze din cauza slăbiciunii pereților vasului. Pe măsură ce sângele continuă să se acumuleze, poate duce la spargerea vasului de sânge în creier, provocând un accident vascular cerebral.

Probabil nu e nevoie să o mai spunem, dar o facem totuși: în cazul unei astfel de experiențe e necesară o vizită de urgență la o clinică sau un spital pentru evaluare.

Dureri de cap pe care nu trebuie să le ignori: o durere de cap nouă ce se înrăutățește dimineața

Știi vorba aia: te culci cu durerea de cap, te scoli cu ea și parcă e și mai rău?

Unii oameni pot presupune că durerile bruște de cap pot fi un semn al unei tumori cerebrale, dar Dr. Diamond susține că nu e cazul de obicei.

Durerile de cap asociate tumorilor sunt adesea localizate în partea creierului în care se află problema, a spus Diamond. Dacă aveți dureri de cap legate de tumori, ați putea observa, de asemenea, că durerea de cap persistă și că este mai severă dimineața.

Dureri de cap pe care nu trebuie să le ignori: O durere de cap căreia i se asociază alte simptome, precum febra

Apariția unei dureri de cap însoțită de febră, erupție cutanată sau gât rigid poate fi un semn al unei infecții virale, cum ar fi meningita.

Aceasta este o infecție bacteriană acută a mucoasei creierului. Dr. Diamond a spus. „Chiar dacă în mod obișnuit suferiți de dureri de cap, este important să luați notă de ce se mai întâmplă în corp, astfel încât să puteți solicita îngrijire dacă aveți nevoie”.

Același lucru este valabil și pentru o durere de cap însoțită de febră și alte simptome, cum ar fi pierderea gustului sau a mirosului, frisoane, respirație sacadată sau oboseală. Acesta ar putea fi un indicator al unei infecții cu coronavirus.

Dureri de cap pe care nu trebuie să le ignori: dureri de cap ce apar și dispar când te ridici sau se înrăutățesc cu timpul

Aceste tipuri de dureri de cap pot indica o presiune prea mare sau prea scăzută în cap, a spus Silberstein. În mod similar, dacă ai o durere de cap care se înrăutățește în timp, aceasta poate fi un steag roșu pentru o varietate de probleme și este mai bine să o verifici. În general, orice durere cronică nu trebuie trecută cu vederea.

Dureri de cap pe care nu trebuie să le ignori: dureri de cap ce apar după o anumită vârstă

Un alt lucru important de reținut este vârsta ta.

„Dacă cineva are 50 de ani sau mai mult și nu a mai avut probleme cu durerile de cap până acum, ar putea fi ceva numit arterită cu celule uriașe (sau temporale)”, a spus Silberstein.

Acesta este momentul în care arterele din jurul scalpului se inflamează, ducând la probleme de vedere, sensibilitate la nivelul scalpului și dureri maxilare, pe lângă dureri de cap severe.

Dacă ai avut dureri de cap toată viața, dar acum sunt brusc diferite, ai putea să te confrunți cu ceea ce este cunoscută ca o „schimbare fundamentală” și ar trebui să primești asistență medicală.

„Să presupunem că aveți 40 de ani, cu un nou debut al unei dureri de cap complet diferite sau cu o modificare a simptomelor”, a spus Diamond. „Trebuie să anunțați acest lucru medicului, deoarece acum caracteristicile durerilor de cap s-au schimbat și trebuie să ne dăm seama de ce.”

Cum să scapi de acele dureri de cap pe care nu trebuie să le ignori?

Într-un efort de a ușura lucrurile atunci când ai dureri de cap, iată câteva linii directoare cu privire la ce fel de îngrijire ar trebui să soliciți și când:

Dacă durerea de cap este asociată cu o problemă neurologică, solicită asistență de urgență.

Aceasta include probleme precum vederea încețoșată, slăbiciune la nivelul brațului sau piciorului și / sau vorbire neclară. Mergi la spital pentru a fi evaluat.

Dacă durerile de cap normale s-au schimbat, nu ezita să te adresezi medicului tău.

Medicul ar trebui să fie conștient de orice schimbare fundamentală a tipului de durere de cap pe care o întâmpini de obicei. „Poate fi greu să intri să-ți vezi medicul rapid în această epocă de îngrijire COVID în care trăim, așa că nu-ți fie frică să mergi la o cameră de urgență”, a spus Diamond.

Iar pentru celelalte tipuri de dureri de cap există analgezice. Însă, ca o măsură în plus de precauție, cere-i medicului să ți le prescrie.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora