Mai sunt câteva zile şi ne vom bucura de poate cea mai aşteptată şi mai frumoasă sărbătoare a creştinismului: Crăciunul. E ziua de naştere cea mai sărbătorită, este ziua Celui care a venit nu să schimbe Legea, ci s-o „plinească” – după cum se scrie în cărţile sfinte.
În această săptămână lumea se grăbeşte, cumpără, găteşte, se agită. Ca înaintea unei mari petreceri. Şi aşa este frumos, bine, potrivit să se întâmple.
Este săptămâna care te pune pe gânduri, este acea perioadă din an care a făcut subiectul atâtor filme pline de peripeţii care se termină, după aproximativ 100 de minute cu o masă de Crăciun la care lumea râde şi se simte bine şi camera de filmat se îndepărtează discret de la fereastră în timp ce muzica veselă şi emoţionantă îi face pe cei din faţa televizoarelor să lăcrimeze fericiţi.
Mai în glumă, mai în serios, este acea perioadă în care nu este exclus nici un miracol pe care parcă îl şi aştepţi mai mult ca oricând şi eşti chiar mai dispus să îl observi dacă apare, în care iertarea îşi face loc în suflete şi în care„ grijile lumeşti” pare că dispar cu adevărat…
Problema este că după Crăciun le uităm din nou, grijile revin perfid, magia dispare ca si cum nu ar fi fost, sau ca şi cum şi-ar fi rezervat dreptul doar la o singură apariţie într-un spectacol care se va ţine, nu-i aşa şi la anul. Iubirea se transformă în zâmbet forţat, iertarea în ură, credinţa în îndoială, încrederea în teamă. Crăciunul ţine puţin, doar câteva zile. Dar cum poate rezista mai mult?
Secretul, îmi spunea bunicul meu, este ca atunci când dai jos decoraţiunile din casă, să nu le dai şi din spirit.
Să aşteptăm, deci, acest Crăciun din nou, ca şi pe celelalte de până acum, acordându-i, însă, vă propun, o şansă în plus.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
