Educația sexuală în școlile din România și în lume

E suficient să rosteşti cuvintele educaţie sexuală şi lucrurile se inflamează instantaneu. Subiectul este în continuare extrem de sensibil în ţara noastră, iar luptele din Parlament pe tema introducerii unui astfel de curs obligatoriu în programa şcolară, opiniile publice ale reprezentanţilor BOR şi fake-news-urile nu fac decât să aducă şi mai multă confuzie în rândul multora dintre români. Educaţia sexuală în şcolile din România rămâne în continuare un subiect sensibil, aşa că e important să ştim ce înseamnă în mod real aceasta şi cum tratează alţii subiectul.

Ce este şi ce nu este educaţia sexuală

În secolul XXI sexul este pentru mulţi un subiect tabu şi mulţi dintre părinţi sunt convinşi că ceea ce nu se discută nu există. În realitate, copiii sunt expuşi încă de la vârste foarte fragede la tot felul de informaţii, mai mult sau mai puţin corecte, pe care fără o educaţie coerentă şi firească nu le pot procesa şi îngloba într-un fel sănătos şi esenţial pentru binele lor viitor.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii educaţia sexuală presupune explicaţii ştiinţifice şi corecte, potrivite fiecărei categorii de vârstă despre corpul uman, felul în care funcţionează, igienă, reproducere, dar şi despre aspectele emoţionale şi sociale ale sexualităţii. Se pune accent pe informaţii care să explice ce înseamnă o relaţie sănătoasă, care sunt drepturile, limitele şi cum trebuie impuse, respectul faţă de propria sănătate şi a celorlalţi. Educaţia sexuală este un melanj de informaţii din anatomie, educaţie sanitară, sociologie şi psihologie care, în mod firesc, ar veni să completeze educaţia parentală, nu să o înlocuiască.

Educaţia sexuală este esenţială pentru prevenirea şi combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor, a violenţei şi exploatării sexuale. Este extrem de importantă şi pentru prevenirea violenţei bazată pe gen şi discriminarea împotriva femeilor, eliminarea stereotipurilor şi educarea referitoare la importanţa consimţământului când vine vorba de atingere şi întreţinere de relaţii sexuale.

Citeşte şi: Fata care a gonit barza din poveste. Adriana Radu, Sexul versus Barza. – LIFE.ro

Educaţia sexuală nu înseamnă, aşa cum se vehiculează prin multe medii, nici sexualizarea copiilor încă din fragedă pruncie, nici propagandă în favoarea homosexualităţii, nu învaţă copiii cum să facă sex şi nici nu reprezintă un atentat la adresa inocenţei lor.

Educaţia sexuală în şcolile din România

În România subiectul educaţiei sexuale în şcoli este extrem de disputat şi contestat în foarte multe medii, de cele mai multe ori cu sprijinul unor informaţii false care se propagă extrem de rapid în grupurile care se opun acesteia. Se vorbeşte despre distrugerea inocenţei copiilor, despre atragerea lor pe terenuri imorale şi nefireşti.

În acelaşi timp, România este ţara cu cel mai mare număr de mame minore din Europa, cea mai mare incidenţă şi mortalitate din Uniunea Europeană provocată de cancerul de col uterin şi ţara în care 1 din 4 tineri a contractat la un moment dat o boală cu transmitere sexuală. Mulţi dintre preadolescenţi şi adolescenţi nu au habar despre cum funcţionează corpul lor, nu ştiu ce este menstruaţia şi care este rostul ei, cu atât mai puţin despre riscurile pe care le aduc relaţiile sexuale neprotejate şi modalităţile de protecţie existente.

În şcolile din ţara noastră există în prezent un curs de educaţie sanitară care cuprinde şi câteva elemente despre educaţia sexuală, mai exact despre „Sănătatea reproducerii şi a familiei”, doar că este opţional şi este urmat de aproximativ 7% dintre elevi, conform Ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Educaţia sexuală în şcolile din alte ţări

Problema educaţiei sexuale în şcoli a reprezentat mereu o dispută la momentul introducerii ei în programă. Unii au înţeles însă mai devreme necesitatea ei şi au acţionat în consecinţă. În mod evident, temele sunt abordate în mod diferit în sistemele educaţionale în funcţie de cultură, tradiţii şi abordarea autorităţilor religioase. Un lucru este însă cert: în Europa educaţia sexuală şi sanitară este obligatorie în majoritatea statelor din nord, centru şi vest şi opţională în mai multe ţări din sud şi sud-est.

Germania a deschis uşile în această problemă, declarând educaţia sexuală drept disciplină obligatorie în şcoli în anul 1968. 2 ani mai târziu o urmau state precum Danemarca, Finlanda şi Austria.

În Austria informaţiile din această zonă încep să fie explicate din şcoala elementară şi sunt integrate în lecţiile de biologie, de limbă germană, studii sociale şi educaţie religioasă. Obiectivele sunt foarte clare: să ajute la cunoaşterea valorilor bazate pe respect reciproc şi să existe colaborare cu părinţii în această direcţie. În 1990 s-a stabilit prin decret că şcolile ar trebui să ofere, pe lângă informaţiile ştiinţifice corecte şi unele referitoare la emoţii şi relaţii. Se învaţă despre diferenţele fiziologice dintre sexe, concepţie şi sarcină, dezvoltarea fătului, menstruaţie, funcţiile organelor genitale, contracepţie, planificare familială, sarcină, avort, infecţiie cu transmitere sexuală, grija faţă de un nou născut, toate fiind repartizate şi explicate astfel încât să fie pe înţelesul fiecărei categorii de vârstă.

Şi în Danemarca s-a hotârât ca educaţia sexuală să fie integrată în disciplinele şcolare, dar nu doar în câteva, ca în cazul Austriei, ci în toate cele din programă. Elevii sunt încurajaţi să pună întrebări pe această temă oricând, iar profesorii pot iniţia şi ei discuţii despre sexualitate ori de câte ori consideră că este nevoie. Mai mult, şcolile pot aduce ca vorbitori persoane afectate de bolile cu transmitere sexuală, homosexuali sau persoane care practică prostituţia.

Citeşte şi: Noemi Meilman: „Poate că într-o zi Coaliţia pentru Familie va dori epurare etnică sau va hotărî să interzică mersul la cinema. Pe mine mă sperie această instigare la ură, în nişte vremuri în care oamenii ar trebui să fie prieteni” – LIFE.ro

Finlanda, deşi nu are nici ea o disciplină intitulată educaţie sexuală, are însă în programă lecţii în care copiii sunt învăţaţi despre corpul lor, despre menstruaţie şi igiena intimă, despre abuzuri şi dreptul de a refuza, protecţie şi respect. Primele lecţii sunt despre problemele biologice de bază şi implicaţiile emoţionale, apoi în clasele a VII-a şi a VIII-a se discută despre maturizarea sexuală, sarcină, prima experienţă sexuală, metode de contracepţie şi infecţii cu transmitere sexuală. În anii următori se vorbeşte despre organele sexuale, ejaculare, masturbare, avort, emoţii, etică şi minorităţi sexuale. Educaţia sexuală este obligatorie şi în Franţa din 2001, însă şi în prezent sunt părinţi care le interzic copiilor să participe la aceste ore. În cursurile din şcolile franceze subiectul este abordat atât din punct de vedere biologic, cât şi din punct de vedere social şi etic şi se vorbeşte despre stima de sine şi respectul faţă de ceilalţi.