Emma Zeicescu: „Sunt destul de radicală şi chiar şi asta poate fi considerată o imperfecţiune, dar sunt fată bună. Sunt o combinaţie ciudată între o profesoară organizată şi o artistă neînţeleasă”

E serioasă şi directă. E pasionată de pictură şi design vestimentar şi speră să se retragă, pictând, undeva la mare. Visează la o căsuţă mică şi o palmă de pământ, dar ştie că acest lucru se va întâmpla după nişte mulţi ani de muncă susţinută. E pragmatică şi idealistă, în acelaşi timp. Doamnelor şi domnilor, ea este Emma Zeicescu!

Într-o dimineaţă plăcută de vară, m-am văzut cu Emma pe holurile de la TVR, imediat după ce a terminat emisia. Îmbrăcată cu o rochie neagră, simplă, nu s-a sfiit să se aşeze pe o bancă alături de mine, pentru o conversaţie expansivă, la o cafea. Am povestit despre Emma Zeicescu- femeia, jurnalistul, bloggerul, mama şi cetăţeanul acestei ţări.

Toată lumea te asociază cu postul Realitatea TV, însă, de ceva vreme, ai o emisiune de succes pe TVR1. Spune-mi ceva despre format şi de ce crezi că a prins?

Am ajuns la concluzia, după 17 ani de presă, că pentru oamenii care se uită la televizor contează Omul. Cât eşti tu de natural ca jurnalist, cât eşti de sincer, cât de mult dai din tine? Dacă vrei să faci jurnalism pe termen lung, trebuie să te gândeşti la asta. Nu contest şi nici nu am de ce să schimb (nici nu vreau!) cei zece ani de Realitatea TV. Sunt ceea ce sunt şi pentru că ei au crezut în mine, în ce pot eu să fac în materie de jurnalism de news. Restul a însemnat enorm de multă muncă – opt ani de teren, live-uri toată ziua şi un program haotic. Odată cu naşterea formatului emisiunii Perfect Imperfect, lucru care s-a întâmplat după ce băieţelul meu a venit pe lume, lucrurile au căpătat un sens. Acum am nişte coordonate în care vreau să mă simt confortabil şi mă bucur că TVR a fost o surpriză foarte plăcută pentru mine. După şase luni în prime-time, simţeam nevoia să stau mai mult de o oră pe zi cu copilul. Nevoia mea s-a potrivit perfect cu trecerea TVR 1 în zona de actualitate. Perfect Imperfect  s-a mutat dimineaţa, de la ora 10.00 şi brusc mi-am readus aminte că vin din redacţie de news şi trăiesc pentru news. E un microb tare interesant! Ştirile te prind, te fac să rămâi curios şi cred că şi oamenii înţeleg şi simt acelaşi lucru. Formatul este dinamic şi cred că şi asta prinde, oamenii au nevoie de viteză la primele ore ale dimineţii, au nevoie de un tablou corect şi cinstit al ştirilor şi de o faţă veselă. Eu zic că reţeta succesului, dacă vrem să îi spunem aşa, este să fii natural, să fii Om, să rămâi deschis la minte!

Tu eşti perfectă? Ce imperfecţiuni ai observat la tine?

Sunt departe de ideea de Perfecţiune. De fapt, nici nu înţeleg exact de ce ar vrea cineva să se promoveze aşa. Am avut mereu o problemă cu ideea de a te prezenta publicului ca fiind un om Perfect, cu relaţia şi familia perfectă. Suntem cu toţii atât de Imperfecţi, dar poate că suntem atât de ghidaţi de ego în deciziile noastre,  încât ne e greu să acceptăm că mai şi greşim. Sunt impulsivă, mă enervez repede, sunt pătimaşă (uneori în exces), sunt mereu în căutarea lui „mai bine” şi nu pot să stau locului. Poate că şi jobul meu mă face să fiu o personalitate mai dinamica, deci mai greu de suportat. Sunt uneori prea directă şi cred că oamenii au nevoie să li se mai spună şi adevărul, chiar dacă doare. Greşesc şi aici! Oamenii au nevoie de porţii de adevăr, oferite cu blândeţe. Sunt destul de radicală şi chiar şi asta poate fi considerată o imperfecţiune, dar culmea e că sunt fată bună. Sunt o combinaţie ciudată între o profesoară organizată şi o artistă neînţeleasă. Acum înţelegi de ce cred că sunt imperfectă?

Lumea spune că eşti incisivă şi foarte directă. Şi tu o spui. Aşa eşti şi în viaţa privată sau doar la televizor?

Sunt şi aşa! (râde). Sunt directă şi cam spun ce gândesc. Sunt destul de extrovertită, aşa că nu prea ţin în mine lucruri sau sentimente. Îmi place să rezolv lucrurile, nu să stau să mă închid în mine. Probabil că uneori sunt cam radicală şi cam despotică, dar lucrez la asta. Odată cu vârsta, observ la mine că nu prea mai vreau să tac, ceea ce n-ar fir rău… uneori. Dar, în linii mari, sunt un om cald, haotic şi destul de hotărât. Take it or leave it!

Ai fost vreodată tentată să pleci din ţară? Să te muţi?

M-am gândit şi încă mă mai gândesc la asta, dar nu pot face un salt în gol fără paraşută. Am auzit poveşti de viaţă ale unor oameni care au plecat cu entuziasm şi au eşuat în lacrimi. Nu e ca şi cum „afară” zburdă câinii cu covrigi în coadă. Nu aş vrea să simt gustul eşecului,  nu aş vrea asta nici pentru mine, nici pentru cei dragi. Asta nu înseamnă că am abandonat ideea, încă visez să mă mut undeva la plajă. Ar fi epic! Şi pentru astfel de scenarii este nevoie de răbdare, perseverenţă şi, mai ales, planuri realiste.

Dar ţara asta a noastră, cum ar putea deveni ea perfectă? România în care fiul tău să aibă o viaţă ca afară?

Of, Doamne! E unul dintre cele mai sensibile subiecte pentru mine. Odată ce Idris a venit pe lume, am resimţit mult mai acut toate lucrurile care lipsesc în societatea românească. Mă doare ce se întâmplă în sănătate, mă enervează cumplit că avem un sistem educaţional care se schimbă în functie de ce ministru mai vine sau mai pleacă. România ar trebui, în opinia mea, să fie o ţară mai predictibilă din punct de vedere fiscal, să punem accent mai tare pe muncă/ performanţă şi să mai lăsăm pretenţiile, lenea şi lipsa de cultură. Îmi doresc pentru copiii noştri să trăiască într-o societate în care nu trebue să aduci la spital medicamentele de acasă… Şi ar mai fi ceva, cum ar fi să avem autostrăzi, sa avem căi ferate rapide, să fim civilizaţi şi să nu mai aruncăm gunoiul în faţa blocului? Am multe dorinţe şi cred că, încet, ele se vor schimba. E nevoie de răbdare, dar mai avem răbdare pe banii noştri?

România are nevoie de cultură, educaţie şi pasiunea pentru muncă. Prin muncă (nu prin compromis) se poate obţine o viaţă decentă. Abia atunci avem o şansă reală. România are nevoie de o generaţie care sa continue lupta pentru o societate mai civilizată. Am mare încredere în tinerii care au şansa să studieze afară şi să vină cu partea de implementare aici, în ţară. Doar ei pot să schimbe ceva, pe termen lung!

Sunt curioasă, cum e să fii angajată la stat?

Nu sunt angajată a TVR, ca să lămurim lucrurile, sunt colaborator. Asta înseamnă că am un contract care se bazează pe performanţă şi care se poate încheia oricând. Vreau performanţă împreună cu echipa mea. Nu pot să spun că există avantaje şi dezavantaje, am norocul ca parte din oamenii cu care lucrez să vină şi ei tot din news şi atunci mi-e foarte simplu. Ne place ce facem şi asta se vede! Am găsit în redacţia TVR oameni care au vrut să fie parte dintr-un proiect dinamic şi au văzut asta ca o provocare. Da, au fost şi oameni care mi-au spus că: „Nu se poate să faci aici ce visezi tu!”. Nu i-am ascultat, am mers mai departe şi mi-am făcut treaba. Cred în politica paşilor mici, aşa am fost mereu. Doar aşa se produce schimbarea. În concluzie, în ambele zone există plusuri şi minusuri, eu prefer să văd paharul pe jumătate plin. Mă simt acasă aici, la TVR! Pentru mine, este esenţial să vin de plăcere la muncă, mai ales că mă trezesc în fiecare zi la 06.00, de luni până vineri.

Chiar aşa, cum este să ai emisiune în direct în fiecare zi lucrătoare a săptămânii? Nu este epuizant?

E pe sufletul meu, ştiu că o să pară ciudat. Cei care mă cunosc ştiu că sunt o fecioară (zodie) muncitoare şi că marea mea provocare ţine cumva de carieră. Îmi place prea mult ce fac ca să mă gândesc la lucruri negative. Da, nu e uşor, dar ce meserie e uşoară? De fapt, orice job are provocările lui, asta trebuie să înţelegem. Uneori mi-e greu să mă trezesc, dar odată ce am băut cafeaua, funcţionez! Sunt un om matinal de felul meu, deci ora nu mă deranjează, mai ales că îmi lasă timp pentru mine şi pentru ai mei. Asta este extrem de important!

Ce faci în weekenduri? Cum îţi încarci bateriile?

Dorm! Da, recuperez orele de somn pierdute în cursul săptămînii şi ies la plimbare cu ai mei. În plus, am învăţat până la aproape 37 de ani că trebuie să mai găseşti timp şi pentru tine. Aşa că uneori stau şi nu fac nimic …sau  butonez telefonul. Având un business în online( www.perfectimperfecte.ro) am mai mereu o relaţie foarte bună cu telefonul meu. Ce mai fac? Mă relaxez făcând sport, în orice zi, nu doar în weekend. Sunt genul care nu stă mereu în sală, dar, dacă prind o oră liberă şi nu am stare, mă duc la sală. Asta mă relaxează enorm!

Ca o concluzie, cum este Emma Zeicescu dincolo de micul ecran?

E un copil mare care îşi caută liniştea în viaţa asta ca un puzzle. Emma Zeicescu nu e atât de specială pe cât îşi imaginează lumea, doar că uneori are un noroc chior. De fapt, sunt pragmatică şi idealistă, în acelaşi timp. Evident că aceste două trăsături se pot bate cap în cap uneori, însă măcar nu mă plictisesc cu mine! (rade!).

Care ţi se pare cel mai greu lucru pe care trebuie să îl faci în fiecare zi?

Dacă nu plânge copilul când mă ridic din pat, sunt ok. Idris ar vrea să nu plec la job, să ne trezim împreună şi să mă aibă acolo, lângă el. Asta mă omoră în fiecare zi. Îmi dau seama că va creşte şi va înţelege că trebuie să plec. Restul lucrurilor pe care le am de făcut -jurnale, online, întâlniri, media traininguri sau contracte suplimentare- le fac cu mare plăcere şi cu responsabilitate. Sunt un om care apreciază seriozitatea în business şi o şi oferă. Altfel nu se poate! Nimic nu se întâmplă dacă stai şi aştepţi să îţi cadă din cer. Cel puţin aşa am trăit până acum, nu vad de ce s-ar schimba lucrurile!

Unde te vezi peste 5 ani?

Bună întrebare! Habar nu am şi, ştii ceva, e foarte bine aşa. Dacă aş şti tot ce urmează să mi se întâmple, oare care ar mai fi fun-ul? Peste cinci ani sper să am o casă pe pământ, Idris să fie sănătos, iar Perfect Imperfect să se dezvolte armonios. Nu visez stele verzi, dar ştiu că putem să fim mai buni, atât în TV, cât şi în online. E doar o chestiune de timp şi de muncă susţinută. Sunt gata să fac asta, pentru că ştiu, vizualizez şi îmi doresc ca la final de carieră să spun: I did it my way! 

 Fotograv / Claudiu Gilmeanu