Era pregătit să moară, printre străini, în Belgia, odată ce fetița lui s-a transformat în înger din cauza cancerului. Cum a creat Institutul de cercetare a sufletului Mihai Onilă, fostul solist al trupei AXXA

Despre Mihai Onilă cei mai mulți dintre voi ați auzit. Și mai mult ca sigur ați auzit și de trupa AXXA, apărută la câțiva ani după Revoluție, pe scena muzicală românească.

Eu am crescut cu muzica lor și m-am bucurat să-l reîntâlnesc pe fostul solist, după atâția ani, șocată fiind de toate cele prin câte a trecut în răstimpul acesta.

Mihai Onilă spune că azi este primul om din lume care a creat Institutul de cercetare a sufletului, crede enorm de mult în spiritualitate și vrea să ne ajute pe toți să avem o viață mai bună. Cum o va face, spune că încă nu știe, dar e sigur de misiunea lui.

Iar această misiune a primit-o într-un moment în care era pregătit să moară, printre străini, în Belgia, odată cu sfârșitul sfâșietor al fetiței lui, ce s-a transformat în înger din cauza cancerului.

Mihai, tocmai te-ai mutat înapoi în țară. După cât timp?

După 9 ani.

Bănuiesc că te întreabă toată lumea: de ce să lași Belgia și să te întorci în România?

Vezi tu… dacă omul ar înțelege că de fapt el nu este trupul, el este o energie, un spirit, cu certitudine lucrurile ar merge mult mai ușor în orice domeniu. Dar omul nu înțelege asta. Și atunci, pot să spun exact că nu a fost doar voia mea să vin înapoi în țară, la fel cum nu a fost voia mea să plec din țară. A fost voia divină.

Pe scurt, acum 9 ani de zile mergea totul bine în țară, era ok, o aveam pe fata mea, Ioana, micuță și într-o noapte m-am trezit vizitat de două imensități de arhangheli care mi-au spus: „Pregătește-te că în două săptămâni o să pleci din țară”. Habar nu aveam ce înseamnă asta, unde o să mă duc, de ce și așa mai departe. Am vorbit cu fosta mea parteneră, i-am spus ce mi s-a întâmplat și crede-mă că în două săptămâni eram în Belgia. Un singur vis am avut care m-a luminat și m-a făcut să înțeleg că sunt în locul potrivit: mergeam pe o cărare, jumătate roșie, jumătate gri. După vreo lună de zile în Belgia, încercând să merg în oraș, uitându-mă pe jos mi-am dat seama că sunt jumătate pe trecerea de biciclete care e vopsită cu un bitum roșu și jumătate pe partea de trotuar care era gri.

Mihai Onilă, primul om din lume care a creat Institutul de cercetare a sufletului

Dar trebuie să fi avut și o explicație, o justificare materială, pământeană pentru plecare. Nu puteai pleca doar că ai visat…

Mi s-a spus că trebuie să plec și imediat după, fosta mea parteneră a primit un email de la cineva cu care nu se văzuse decât o dată în viață, iar persoana respectivă i-a spus că se află în Anderten și că acolo există un sistem de integrare foarte bun. Cu un singur telefon a găsit deja chirie, adică toate lucrurile se așezau. Am plecat doar cu copilul și două valize.

Dar explicația pământeană pentru care ați plecat?

Pot spune că a existat și un motiv. Fetița mea era la grădiniță, în Ferentari – și acum sunt acasă la părinții mei aici – iar copiii din grădiniță vorbeau foarte urât și foarte dur. De fiecare dată când venea acasă întreba: „tati, de ce fac asta, de ce vorbesc urât, de ce țipă, de ce se înjură, de ce urlă unii la alții?”. Nu am știut să justific și să spun copilului că ăsta e un comportament normal, așa că i-am spus că o să ne mutăm de aici. Ne-am mutat mai spre centru, la Bucur Obor și la fel stăteau lucrurile. Mi-am dorit să-i pun la dispoziție un alt sistem.

Asta sună a justificare pământeană, că nu e țara în care să-ți dorești să crești copii…

Sper că de acum încolo va fi. Sau cel puțin cu ajutorul meu.

Fetița ta primise deja diagnosticul sau acolo l-a primit?

Nu, era perfect sănătoasă când am plecat din țară. Am plecat când ea avea șase ani și am primit vestea la 8 ani și jumătate.

Și atunci nu ți-a venit să te întorci acasă la părinți, la familie, printre ai voștri?

M-am întors. Când am aflat că fetița e bolnavă, am hotărât să vin în țară, am condus aproape non stop 23 de ore, am făcut tot ce era posibil, am discutat cu oameni, de la doctori până la vindecători.

Nu s-a putut face nimic, atunci nu am știut de ce, acum știu și înțeleg mult mai bine lucrurile. Totul este extrem de complex. Dacă nu treceam de acel moment, nici eu nu eram aici, acum.

Mă pregătisem să mor odată cu fata mea, neînțelegând ce am de făcut.

La fel ca în ziua în care am primit mesajul că voi pleca, ghizii mei mi-au spus să deschid televizorul: „Vei merge la omul acela care intră acum în platou și ai să înțelegi care este misiunea ta pe pământ”.

Explică-mi asta, cine era omul acela?

A intrat în platou la Kanal D, la știri Albert Ignatenko, un maestru spiritual, de origine ucraineană, un Om care are un suflet extraordinar. Când l-am văzut, a făcut un gest cu mâna și a împins nouă oameni o dată, fără să-i atingă. Pentru mine a fost un fel de putere și am zis: „Ok”. În anul acela am făcut eforturi și am venit de trei ori în țară, în anotimpuri diferite, să particip la cursurile lui care se țineau în România. Acolo am înțeles că, într-adevăr, nu am cum să mor când vreau eu.

Pentru că tu ai căpătat o altă putere?

Nu, am căpătat o altă misiune.

Și care e misiunea ta?

În primul rând sunt primul om care a creat printr-o modalitate legală primul Institut de cercetare a sufletului. Sunt unul dintre oamenii care am să instruiesc cumva acest neam către o viață mai bună, către o viață viitoare mai conștientă benefic, un mod de a trăi cu toții împreună mult mai bine, conștienți fiind că toți suntem niște oglinzi față de ceilalți. Nu mă întreba cum, că nici eu nu știu.

Wow! Sună într-un fel…

Exact! Vreau să înțelegi că și pentru mine aceste date pe care le-am primit în decursul timpului au fost niște surprize care, tot așa, m-au făcut să spun: „wow!”. Dar am primit cu mare bucurie misiunea asta pentru că pot să spun că m-am născut albind (cu părul alb) și totdeauna am fost un copil mai liniștit, mai retras, mai timid. Consider că viața mea a avut o curgere, o cărare pe care am fost condus, fără voia mea, astfel încât să ajung aici.

Mihai Onilă, primul om din lume care a creat Institutul de cercetare a sufletului, crede enorm de mult în spiritualitate și vrea să ne ajute pe toți să avem o viață mai bună

Concret, ai început să lucrezi la misiunea asta a ta? Și cum ai început să lucrezi?

Ți-am spus, printr-o modalitate legală pentru că nu suntem de capul fiecăruia. Am făcut o firmă, fac un site, am o locație în care fac această cercetare care se traduce ca un fel de studiu asupra sufletului, inclusiv terapii de punerea omului în starea lui naturală de a fi bine. Suntem pe cale de a expanda acest concept de institut de cercetare care, repet, nu există niciunde în lume, exceptând școala de radiestezie română, pe care am terminat-o și eu, care învață omul ceva, dar nicidecum nu face o cercetare a sufletului.

M-aș întoarce puțin în copilăria ta. Mi se pare fascinant cum ți-ai asumat identitatea și vorbești de cumulul de etnii pe care le-ai moștenit. Hai să povestim puțin despre familia ta…

Un spirit evoluat trebuie să coboare într-o familie cu vibrație benefică lui, altfel nu face față pe pământ, altfel iese din trup repede. Și cred că cunoști atâtea cazuri în care mii de copii au ieșit din trup. De ce? Condițiile nu i-au ajutat să rămână aici. Eu am coborât într-o familie de muzicieni, iar muzica întotdeauna a avut o vibrație benefică, îl face pe om să fie mai bun, destins, să-și uite supărările. Auzind muzica încă din burta mamei, am simțit vibrația.

Pe la vârsta de trei ani mă jucam cu un patent de-al lui, în timp ce el studia la acordeon. Așa mic, am început să bat ritmul cu patentul. Tata imediat a înțeles că aveam talentul în mine, aveam muzica în sânge și m-au trimis la studii. Începând să studiez profesional muzica – aici mă refer la ingineria de sunet – am descoperit că fiecare vibrație ne ajută într-un fel, ne creează un sentiment sau un resentiment.

După asta am început să studiez planul spiritual unde am descoperit că centrii omului ce se află într-un câmp energetic, au o proprie vibrație și atunci am făcut legătura între muzică, vibrație, sunet, suflet și sentimente. Toate au început să capete un sens.

Sunt o persoană autodidactă și nu-ți spun asta ca pe o laudă, ci ca să înțelegi că din propria dorință și curiozitate am citit peste 400 de cărți. Pur și simplu voiam să înțeleg, să cunosc, să știu din ce în ce mai mult. Nu m-a obligat nimeni, ba dimpotrivă, veneau părinții mei la 4 dimineața să mă roage să mă culc, iar eu le răspundeam că mai am câteva pagini și termin cartea.

Ai tăi mai cântă și azi?

Tatăl meu are 83 de ani și mama 76. Cântă doar pentru ei acasă, nu ar mai face față la evenimente.

Dar asta au făcut toată viața…

Da. Mama a fost solist vocal și tata acordeonist.

Câți ani aveai când ai făcut formația AXXA? Și cum ți-a venit ideea asta?

Aveam 28 de ani. Pe vremea aceea nu existau trupe. Prima trupă care a existat a fost T-Shorts. Eu eram solist vocal, în 1991 am terminat Universitatea Populară de Artă la clasa doamnei Aura Urziceanu, o școală diferită de Școala Populară de Artă unde erau Mihaela Runceanu și alte personalități și din 1992 am fost în festivaluri, peste tot în țară.

Luai și premii…

Cele mai multe premii eu le luam, dar niciodată premiul I – ba da, o singură dată am luat la Deva premiul I, în rest am luat numai locul II sau popularitate.

Mergeai la festivaluri, dar din ce trăiai? Cântai cu ai tăi?

Da. De la 14 ani, părinții au zis: dacă vrei haine, muncești, dacă nu, stai și dormi. În clasa I-a m-au dat la liceul de muzică Dinu Lipatti unde nu exista decât un singur profesor de vioară în toată școala. Eu fiind foarte subdezvoltat, mă duceam după arcuș. Văzând că nu poate cu mine, profesorul a zis: „Ori pleacă el, ori plec eu”. Îți dai seama că a trebuit să plec eu. Nu am mai urmat liceul de muzică, însă părinții mi-au adus profesor acasă care m-a învățat să citesc, să scriu note muzicale, să știu teoria muzicală, să dobândesc o cunoaștere profesională, nu lăutărească, amatoricească.

Apoi am trecut la clape și așa am cântat: eu la orgă, tata la acordeon și mama cu vocea. La festivaluri îi rugam să-și ia alt organist ca să mă pot duce și eu la treaba mea.

Și mergeai la toate nunțile și botezurile?

Da, da. Pe vremea aceea nunțile începeau de sâmbătă dimineața și se terminau luni noaptea. Îmi aduc aminte că odată am fost la o nuntă de ciobani și duminica dimineața au vrut să ne ducă undeva să dormim câteva ore, până la prânz, când urma să înceapă din nou petrecerea. M-au dus într-o cameră unde băgau oile și era un miros atât de puternic încât am fost nevoit să ies la ușă, m-am așezat jos, cu genunchii la gură și așa am dormit.

Hai să mai vorbim de trupele românești. Cum apare AXXA?

Mergeam la spectacole ca solist – era un impresar care făcea niște afișe și mergeam prin țară la concerte. Atunci l-am întâlnit pe Dinu Maxer care mi-a zis: „Îmi place foarte tare vocea ta, nu ai vrea să faci o trupă cu mine?”. Trebuia să plec în Grecia chiar atunci, așa că i-am zis: „Dă-mi voie să mă duc în vacanță și când mă întorc, vorbim”.

În Grecia aveam mai multe opțiuni, puteam să și cânt, însă mi s-a părut prea grea limba să o învăț și să reușesc să cânt ușor, așa că am ales să mă întorc în țară. În decembrie 1999, l-am sunat și i-am zis: „M-am întors. Hai să vedem ce putem face”. M-a chemat la el și mi-a zis că are o viziune, o trupă de patru băieți, înalți, frumoși, care să cânte toți patru și să ne numim AXXA. Am început să căutăm, să facem castinguri, a apărut Adrian, el l-a adus pe Sorin și așa a apărut trupa.

Citește și

▶️ Marina Neciu și povestea unei realități zilnice pe care o trăiește o mamă cu trei copii cu autism

▶️ De la disperare la speranță: Carmen Gherca, mama eroină ce înfruntă lumea pentru copiii cu autism. Povestea de dragoste și lupta pentru fiul ei

Trupă care s-a reunit la întoarcerea ta în țară?

Da. Am refăcut videoclipul la „Marea te cheamă” și acum suntem în studio cu lucrul la un album, facem texte românești la coveruri internaționale și facem și o piesă nouă, a noastră.

Tu toată perioada asta nu ai renunțat niciodată la cântat?

Nu. Inclusiv în Belgia am cântat. Vin dintr-o familie de lăutari, cânt folclor, cânt armenește, grecește, tot ce se cântă. Am cântat la petrecerile românilor, la botezuri, la nunți, mai puțin spectacole că se fac foarte puține acolo.

Îmi amintesc că în perioada aceea, când apărea o trupă românească avea un succes fenomenal, la nivel local era mai ceva ca Beatles…

Corect!

Cum percepeai succesul acesta și popularitatea?

Dacă de la 14 ani am cântat cu părinții la nunți, am fost obișnuit cu multă lume, să văd oamenii distrându-se în jurul meu, așa că scena nu a fost niciodată un secret pentru mine.

Faptul că oamenii ne apreciau că aveam o energie debordantă, a fost rețeta care ne-a adus succesul.

Îmi amintesc că la primul spectacol nu aveam create decât 3 piese: „Ești ca un înger”, „Imaginea ta” și aveam o piesă personală, a mea. Contractul a fost pentru 4 piese și am zis că o cântăm pe prima de două ori. La 2 a început spectacolul. Am cântat cele patru piese când erau foarte puțini oameni adunați în piață, a venit organizatorul să ne spună că nu a venit primarul și că trebuie să-l așteptăm, așa că „mai cântați o dată”. Am repetat cele trei piese, cu prima de două ori, dar tot nu a venit primarul și a treia oară când am cântat piața era deja plină. Tot orășelul auzise deja piesele, a cântat cu noi și la 9 când a venit primarul, ne-a luat de mână și a zis: „O să cânte trupa AXXA”. Așa că am cântat și a patra oară. Imaginează-ți că până la finalul zilei toată lumea știa pe de rost piesa „Ești ca un înger”.

Ne-a plăcut, nu am mai cerut bani în plus, am rămas cu amintirea.

Aș vrea să-mi povestești puțin despre actuala ta soție. Cum începe povestea de dragoste și cum vă completați azi? Înțeleg că și ea este terapeut…

După părerea mea, trebuia să mă maturizez ca să ajung la această femeie, trebuia să trec prin ce am trecut ca să ajung să o întâlnesc pe ea. Povestea noastră este extrem de similară: eu am vrut să mor din cauza fetiței mele, ea a avut un accident de mașină și și-a pierdut aproape definitiv mâna dreaptă. După cinci operații a reușit să o pună la loc. Avem aceleași alunițe în talpă, la fel și pe mâini, ne asemănăm extrem de mult.

Când ne-am cunoscut, eu predam cursuri de reiki pe internet – cum am zis, studiez spiritualitatea deja de 15 ani – ea își căuta un maestru și când m-a văzut pe mine a zis: „pe omul ăsta îl cunosc”. Ea fiind deja de 25 de ani în Belgia, nu știa că eu cânt. M-a contactat și mi-a zis că ar vrea să facă cursurile cu mine. Era căsătorită, mamă de două fetițe. Am mers o dată la ea acasă pentru că acuza o durere la umăr de la accident, l-am cunoscut și pe fostul ei partener și la un moment dat, când lucrurile nu mai mergeau foarte bine cu fosta mea parteneră – bine, nu mai mergeau de mult – i-am scris un mesaj și i-am zis: „Nu vreau să te jignesc sau să interpretezi, dar cred că dacă aș avea ocazia în viața asta să fiu cu tine, cred că aș face-o cu toată inima mea”. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată să-mi deschid așa inima față de altă persoană, în afară de fetița mea.

Ea mi-a răspuns: „Din fericire, este posibil pentru că relația mea nu mai merge de doi ani de zile, noi suntem aproape despărțiți”. Culmea, și eu eram aproape despărțit de fosta mea parteneră. Totul s-a așezat perfect și la prima ieșire la o cafea, din vorbă în vorbă ne-am dat seama că suntem în același punct și că nu ar fi rău să începem o relație, măcar la nivel de suport. De acolo s-a înfiripat iubirea asta care, îți spun sincer, nu am căutat-o, a curs de la sine și suntem foarte fericiți.

Ea a fost foarte surprinsă că am acceptat copiii, fetele m-au acceptat pe mine, fata cea mare a rămas la Bruxelles și fata cea mică s-a întors cu noi în țară. Facem totul împreună, ea are un fel de a face terapii, are clarviziune, eu am capacitatea de a vedea informația din energie.

La fata ta te mai gândești în fiecare zi?

A fost o perioadă în care eram avid să comunic cu ea, dar într-o zi a venit și mi-a zis: „Auzi, tată, eu nu stau degeaba, eu fac ceva, mă deranjezi”. Atunci am realizat că precum e jos așa e și sus și am renunțat să o stresez. Am înțeles că stadiul de evoluție al omului nu se oprește nicicând, niciunde și am lăsat-o să fie așa cum este.