Cine își dă demisia de la job și deschide un business în turism în plină pandemie? Povestea lui Erdinç Adali, omul care își propune să ne arate o altă față a Turciei
Erdinç Adali s-a născut în Izmir, Turcia, la Marea Insulelor, într-o familie numeroasă, cu strămoși din Rhodos, Grecia, având o copilărie colorată care a pus bazele poveștii lui din prezent. Deși visa să urmeze o carieră în diplomație, cumva drumurile l-au adus în România unde, de 14 ani, este a doua lui casă. Pasionat de istorie și politică, a devenit ghid turistic, construindu-și de-a lungul acestor ani, de la zero, o carieră solidă în industria turismului. Și pentru că încă de mic a făcut lucrurile altfel decât cei din jurul lui, chiar în mijlocul pandemiei, când toată planeta s-a oprit brusc, iar mediul afacerilor a suferit enorm, el a văzut o oportunitate atipică, așa cum chiar el mi-a mărturisit: și-a dat demisia și a lansat, contrar tuturor așteptărilor din exterior, un business tocmai în cea mai afectată dintre toate industriile, turism.
Haideți să descoperim împreună povestea lui Erdinç Adali, CEO Soley Tour (cel mai recent touroperator din România), de la curajul cu care a dărâmat bariere într-o perioadă de criză cum nu a mai existat până-n prezent în lume, la copilăria pe străzile din Izmir, această regiune despre care spune cu mult drag „Izmir-ul —o metropolă care și-a păstrat autenticitatea —trebuie trăit”, nu doar vizitat. Fără doar și poate, Erdinç Adali are o mentalitate de învingător, credințele și valorile sale, etica muncii și a sacrificiului, pasiunea cu care călătorește și povestește motivându-i pe oamenii din jurul lui, prin simpul lui fel de a fi…
Erdinç Adali, felicitări pentru curajul de a lansa turoperatorul Soley Tour exact în mijlocul pandemiei. Cum a începutul totul?
În general, încerc să gândesc diferit, orice fac încerc să mă diferențiez de ce există în jurul meu, consider că doar atunci când faci lucruri în perioade atipice, într-un mod atipic, implicit ai rezultate atipice. Cam asta a fost ideea de bază: în plină pandemie, am văzut o oportunitate, m-am gândit că într-o zi lucrurile se vor schimba — ca orice anotimp, ca orice situație bună sau rea, toate trec, știam că va trece și această perioadă dificilă — de altfel, toate agențiile de turism au fost afectate într-un fel sau altul.
Erdinç Adali: „Mi-am dat seama că este nevoie de un nou actor în piață care să se adapteze la situație și să se ridice la așteptările partenerilor și ale turiștilor.”
Ți-ai dat demisia în mijlocul pandemiei. Ți-a fost teamă?
Cred că m-am făcut remarcat în industrie, și în țară și înafara țării, și astfel am primit tot felul de oferte de asociere încă înainte de pandemie. Am așteptat momentul potrivit, locul potrivit, omul potrivit. Cum li se întâmplă tuturor oamenilor, atunci când faci o schimbare majoră, nu are cum să nu îți fie teamă. Am avut niște gânduri, dar nu poți să trăiești cu frică. Am ținut cont de părțile negative, de potențialele pericole, dar asta nu m-a împiedicat să merg mai departe, să îmi pun planurile în acțiune sau să îmi trăiesc viața. Consider că doar cei care iau atitudine ajung acolo unde își doresc.
Ai lansat o afecere nu numai în mijlocul pandemiei, dar și într-o industrie, suficient de afectată, cea a turismului.
Singurul lucru care nu se schimbă în Univers este schimbarea în sine. Cum a venit, așa și pleacă. Am învățat asta de la Atatürk: când Istanbulul era sub asediu, plin de nave militare, Atatürk s-a uitat la bărci și a spus: „Așa cum au venit, așa or să și plece.” A rămas ca un motto în mintea mea: orice se poate schimba, orice se poate rezolva.
Ce implică noutatea Soley Tour?
În primul rând, toți touroperatorii existenți au fost afectați pe neașteptate de această situație, unii nu au reacționat cum ar fi trebuit sau în timp util și acest lucru a creat o anumită divergență. Noi avem un istoric curat, suntem doi asociați, Ionuț Nedea (proprietarul litoralulromanesc.ro) și eu, o companie turco-română, eu cu 12 ani experiență de incoming și outgoing în turismul internațional, el cu o expertiză de 16 ani în turismul intern și litoralul românesc. Punând toate astea laolaltă, considerăm că am creat o valoare destul de importantă pentru noi înșine, ca și companie, dar și pentru piață. Pentru că ne adaptăm la noile condiți, situații și cereri ale partenerilor și turiștilor noștri.
Care sunt aceste noi condiții de care amintești?
Condițiile de plată au fost foarte flexibile până am intrat în sezon, am creat un sistem cu trei rate, de fiecare dată am amânat deadline-urile fără să ne constrângem partenerii sau turiștii pentru a doua sau a treia tranșă, la toate solicitările partenerilor am fost flexibili, am luat forma conform cerinței partenerilor și turiștilor noștri. Pe partea de suport, încercăm să abordăm fiecare solicitare de informație sau rezervare în mod individual, oferindu-le cât mai multe informații sau recomandări în așa fel încât turistul, după ce se întoarce din vacanță, să fie cu adevărat mulțumit și să revină la noi pentru a cumpăra de la partenerii noștri, iar partenerii noștri să vândă din nou de la noi.
Erdinç Adali: „Ne focusăm foarte mult pe ante-suport și post-vânzare.”
Vă concentrați doar pe Turcia?
Nu, cu Turcia am început pentru că este destinația numărul 1 pentru turiștii români, este o destinație, ca să mă exprim plastic, top of the top. Eu, fiind turc, am zis să începem cu destinația pe care o cunosc cel mai bine, pentru care avem cele mai bune relații. Dar imediat în câteva săptămâni vom lansa și destinația Egipt, și în alte câteva săptămâni Dubai. Urmează cât mai multe produse și destinații, fie de sejur sau circuite. Ne gândim și la destinații exotice, anul viitor vom avea și produse autohtone, adică din ce în ce mai multe produse lansate în piață de către noi. Oamenii vor auzi din ce în ce mai des de Soley Tour.
Din exterior, pare că ai un job foarte cool 🙂 Pentru că, practic, viața ta profesională înseamnă să călătorești. Cum se vede, totuși, prin ochii tăi?
În primul rând, ca orice situație, moneda are întotdeauna două fețe. Fațada care se vede, adică partea iceberg-ului care se poate vedea: este destul de plăcut, stăm și mâncăm la hoteluri de 5*, călătorim foarte des, suntem abordați ca VIP peste tot. Aceasta este partea frumoasă a unui astfel de job, a industriei în general. Doar că, pe partea cealaltă a monedei mai este o fațadă: o muncă enormă, în primul rând lucrezi cu oamenii, iar oamenii sunt diferiți, au diverse așteptări, fiecare are o mentalitate socio-culturală, o situație economică diferită și trebuie să comunici cu fiecare în mod specific în așa fel încât să ne putem înțelege de ambele părți.
Mai mult, indiferent de natura situației, trebuie să fii foarte diplomat, trebuie să fii dinamic, ca la bursă — prețurile, condițiile și regulile jocului se schimbă foarte repede. Trebuie să mulțumești pe toată lumea fără să pierzi bani. Ceea ce generează mai mult efort, mai multă muncă și costuri. Din această perspectivă, este un job foarte dificil. Iar dacă nu iubești ceea ce faci, nu poți avea succes. Eu îmi iubesc job-ul, doar așa pot face față, pot avea un oarecare succes, pot să îmi ating target-ul sau țelul în industrie.
Erdinç Adali: „Industria noastră este diferită de orice alt produs care se comercializează, în raport cu oricare altă industrie, în primul rând pentru că munca noastră nu se încheie după vânzare, atunci abia începe.”
Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat de-a lungul timpului?
Provocarea majoră a fost să vin cu ceva peste ceea ce există deja, să fac lucrurile mai eficient și să adaug extra-valoare la potențialul existent. Să fac pe toată lumea mulțumită și în același timp să câștig și bani. Îmi doresc să îmi dezvolt networking-ul nu numai în România, dar și pe plan internațional. Când am fost angajat, provocarea mare a fost în ceea ce privește aprecierea. De exemplu, eu nu m-am gândit niciodată că sunt plătit prost și trebuie să plec cu prima ocazie din compania unde locram la un moment dat, întotdeauna mi-am văzut de interesul meu, m-am gândit că îmi dezvolt abilitățile; chiar recomand tututor tinerilor ca până la 30 de ani, cel târziu 35 de ani, să nu se gândească la bani și, efectiv, să investească în ei pentru că abilitățile, relațiile și networking-ul dobândite pe parcurs îți aduc ulterior mult mai multe beneficii decât ți-ar putea aduce un ritm obișnuit. Eu sacrific ziua de azi dacă pot câștiga în viitor, este mult mai rentabil.
Am lucrat în cadrul mai multor companii, și atunci când am avut zile mai puțin bune, îmi spuneam: „Erdinç, nu distruge, este foarte ușor să distrugi. Trebuie să contruiești, nu trebuie să dai cu degetul și să dărâmi tot ce ai creat până acum, fii deștept, fii rațional.” Așa am reușit să separ gândurile personale, emoțiile de planul meu de carieră. Ceea ce m-a ajutat enorm pentru că nu am luat mereu decizii bazate pe rațiune, văzându-mi de bucățica mea și lucrând „de-am rupt”, și 18 ore, și 20 ore. Am avut și mai multe genți desfăcute în același timp prin casă.
Erdinç Adali: „Dacă pleci de la minus sau de la zero fără să faci niciun sacrificiu și fără să oferi de la tine într-un mod atipic, nu poți să ai rezultate atipice, spectaculoase. Bineînțeles, dacă nu ai deja un capital moștenire sau nu obții un post prin intermediul familiei — și ești deștept și capabil să duci mai departe ce ai primit — atunci trebuie să depui foarte multe eforturi și să inovezi.”
De unde ai baza aceasta motivațională, ți-ai construit-o în timp sau pur și simplu așa îți este personalitatea?
Această întrebare nu cred că are doar un singur răspuns, nu am trecut printr-o școală în acest sens, nu am avut o educație bine definită în acest sens, este mai degrabă un amalgam de trăiri, de exeperiențe, și probabil așa m-am și născut. Deși nu pot să spun că am fost în totalitate dintotdeauna așa. De exemplu, sunt un tip foarte vulcanic, poate și pentru că sunt zodia Berbec, nu știu dacă contează neapărat. 🙂
Am avut o viață cu probleme, am trăit divorțuri, falimente… am fost o familie importană în Turcia, tatăl meu avea diverse funcții importante, apoi a dat faliment și tot așa. Am trecut prin tot felul de situații și am trăit în tot felul de anturaje, am văzut mai multe exemple și în viața profesională, și în cea personală. Am observat tot felul de tipologii și am făcut abstracție de ceea ce este rău și am păstrat ce e mai bun pentru mine. Așa am învățat ce să fac și ce să nu fac.
Cred că un om poate să învețe din propria experiență, dar și din experiența altora. Eu am învățat mult din experiența altora. Așa cred că mi-am multiplicat viziunea, modul de gândire. Desigur, am în continuare o grămadă de aspecte de rezolvat și de dezvoltat, dar când mă uit în urmă, consider că tot efortul a meritat. Iar stilul în care am fost crescut, într-un fel sau altul, indiferent că vorbim despre educația în sine, sau despre partea psihologică, emoțională… m-a făcut să fiu omul de azi.
Am și citit foarte multe cărți de psihologie, dezvoltare personală, energie. Apoi, sunt fascinat de istorie, iar istoria se repetă întotdeauna chiar dacă denumirile sau motivele se schimbă, formele sunt întotdeauna aceleași.
De exemplu, în general, omul vrea putere, vrea mai mult pentru sine însuși. Dacă înțelegi psihologia celuilalt, cum reacționează, de ce reacționează într-un numit fel, și pe deasupra, empatizezi cu el sau altfel spus, te pui în locul lui, atunci este foarte ușor să negociezi, să ajungi la un acord comun. Asta mă ajută pe mine. Să nu privesc lucrurile numai din perspectiva personală, ci și din perspectiva celuilalt, și din mai multe unghiuri, și mai ales din exterior.
Erdinç Adali: Repet, și în viața profesională, și în cea personală, am avut multe ocazii care m-au ajutat să învăț ce să fac și ce să nu fac, mi-au dezvoltat liberul arbitru de a alege între bine și rău.
Ești pasionat de istorie/ politică…
Am o afinitate pentru istorie și politică pentru că am crescut în acest spirit. Sunt a treia generație din familie și prima care nu se ocupă de politică. Străbunicul era boier în Rodhos, avea pământuri și le conducea în numele imperiului, să zic așa, bunicul în anii ’50-’60 a fost președintele Camerei de Comerț a Turciei, era o funcție foarte importantă în perioada respectivă, la nivel de Ministru, în condițiile în care nu exista nicio industrie dezvoltată, tata a avut mai multe președinții la nivel național, a fost consilierul primului-ministru, și președintele regional pe zona Egee, din care face parte și Izmir și tot vestul Turciei, fără Istanbul, implicit zona Marmara.
În casă am crescut numai cu politică și cu discuții de acest gen, de aceea, așa cum spuneam mai devreme, am o afinitate pentru istorie, pentru politică, îmi place să citesc și să descopăr cât mai multe din această zonă.
Ce drum te-a adus în România?
Altfel, când eram adolescent, am vrut să plec din Turcia. Pentru că tata dăduse faliment, între mine și tata este o diferență foarte mare, aveam și o mamă vitregă. Nu eram foarte fericit în casă, am avut o adolescență cu probleme, soluția mea era să plec cât mai departe, ca să scap de aceste probleme. M-am înscris în cadrul unui proiect pentru Canada: plăteai o sumă foarte mică și statul te ajuta cu diferența, cu obligația de a realiza muncă socială, câteva ore pe zi, te și plăteau și te și lăsau să lucrezi în orice domeniu voiai tu part-time. Aveai și cazare șamd. Am aplicat, m-au acceptat, așteptam să îmi trimită actele pentru viză ca să pot pleca.
În acel moment, m-a sunat fratele meu care trăia încă de ceva timp în România, avea un business aici și avea nevoie de un om de bază. La noi la turci așa se obișnuiește, când ai un proiect, o afacere mai mare, vrei neapărat pe cineva sânge din sângele tău, pentru a fi acolo, să simți că trageți în aceeași direcție. Eu eram singurul disponibil și la vârsta necesară pentru munca respectivă, aveam vreo 19 ani. Fratele meu m-a convins să vin în România spunând că este foarte greu să trăiești în străinătate (se referea la Canada), mi-a spus că dacă o să mă îmbolnăvesc, nu o să am pe nimeni care să aibă grijă de mine. De fapt, a vrut să mă aducă lângă el și a știut cum să facă asta. 🙂
Au durat discuțiile vreun an de zile, m-a convins finalmente, am venit lângă el. Nu mi-a plăcut industria în care activează pentru că eu sunt un tip foarte sociabil, iar acolo stăteam mai mult prin depozite, așa că am luat decizia să mă întorc acasă. Am simțit într-adevăr ce înseamnă străinătate, fără prieteni, fără rude, fără mâncarea cu care ești obișnuit. S-a schimbat totul dintr-o dată. Mi-am spus că viața este foarte scurtă și nu merită să faci risipă de orice natură, așa că am hotărât să mă întorc în Turcia, să mă înscriu din nou la facultate acolo. Mă gândeam la Istanbul, mai ales pentru că nu aveam starea morală să mă întorc în Izmir să dau explicații tuturor prietenilor și rudelor.
Erdinç Adali: Eu am fost întotdeauna independent mental și spiritual, nu aveam nevoie de nicio aprobare, am fost un adolescent rebel, dacă pot spune așa. 🙂
Ai crescut totuși într-o familie cu modele masculine foarte puternice…
Da, așa este, dar totodată am avut și femei puternice lângă mine. De ambele părți am simțit sentimentul de putere. Mai ales în zona noastră, nu este ca în zona urbană, ca în centrul Anatoliei sau în estul Turciei — mai ales în Izmir și în jurul Izmirului, femeile sunt destul de independente. Zona are o educație specifică pentru femei, femeile sunt descurcărețe, au carieră, cresc copiii singure. Ele dintotdeauna au fost așa pentru că au fost crescute de tați care voiau să aibă fete independente care să nu stea la mâna bărbatului.
Dar fenomenul acesta este destul de „la modă” în Turcia ca în orice altă țară sau zonă din lume. Cultura se degeneralizează din ce în ce mai mult și mai ales condițiile financiare fac ca femeia să fie din ce în ce mai independentă. Prejudecățile sau zvonurile despre situația femeilor din Turcia nu prea își mai găsesc reflectare în realitate.
Și cum ai reușit să rămâi independent între atâția oameni cu personalități așa puternice?
Realmente, până pe la 18 ani nu am fost chiar independent. Adică, am acceptat tot ce mi s-a impus, nu aveam altă opțiune, însă, după 18 ani, am luat sforile în mâini și am spus că nu voi deveni modelul care mi se impune, o să fiu ceea ce vreau să fiu. Așa am făcut tot ce am considerat eu mai bine pentru mine. Sunt fericit cu locul unde am ajuns.
Revenind, cum ai ajuns în turism?
Cum spuneam mai devreme, eram demoralizat și nu aveam starea necesară să mă întorc în Izmir, făcusem un pas și eșuasem. Atunci a fost singura dată când am eșuat. Doar că, acum când mă gândesc, îmi dau seama că, de fapt, acest eșec a fost pentru binele meu, efectiv a făcut parte dintr-un proces. În viață de multe ori pățim ceva negativ, plângem, dar ulterior vedem că, de fapt, pe termen lung a fost un lucru bun, și viceversa se aplică de asemenea: ni se întâmplă un lucru bun pe termen scurt, doar că ulterior înțelegem că acel lucru „bun” ne-a adus numai necazuri. De aceea, acționez mereu concentrându-mă la părțile bune, dar pregătit pentru partea negativă.
Am căutat un job în Istanbul, am găsit în cadrul unei fabrici de blănuri și în cadrul unui spital, ambele opțiuni oferindu-mi un salariu destul de bun pentru perioada respectivă, aveam 21 de ani. Mai găsisem, însă, încă un job în Antalya: însoțitor de grup, ghid de hotel, aici îmi ofereau o treime din salariul celor din Istanbul, doar că m-am gândit că fugeam dintr-un business cu tiruri care veneau/ plecau, încărcau/ descărcau încontinuu și unde stăteam numai prin depozite și dacă alegeam Instanbul, de fapt intram iar în depozite, chiar dacă erau de blănuri, era cam același lucru. Așa am preferat să mă duc în turism, în 2009. Am muncit mult, am avut parte de un succes foarte mare, am câștigat în acea perioadă contravaloarea unei mașini.
Ce făceai, efectiv?
La început făceam transferuri, preluam turiștii de la aeroport, îi duceam la hotel și viceversa, mergeam cu cei care își cumpărau excursii opționale. Nu eram ghid cu autorizație, eram ghid de hotel, ghizii de hotel se ocupă de potențialele probleme sau cerințe ale turiștilor, îi însoțesc în excursii opționale de entertainment. Pentru toate excursiile culturale, aveam un ghid cu autorizație pe care îl însoțeam — în acest caz făceam doar traducerea.
Nu prea sunt ghizi vorbitori de limba română, iar pentru limbi rare statul acceptă această excepție. La final de sezon deja avansasem trei posturi, am devenit manager operațional, mi-au spus că pot avea echipa mea, pe care să o pregătesc pentru interacțiune cu turiștii, abordare, vânzare, cum să fie mai eficienți etc. Am acceptat și am lucrat patru ani cu ei, așa am rămas în tursim.
Erdinç Adali: „Erau foarte mulți turiști care îmi spuneau: <Dacă nu vii tu cu noi în excursii, nu le cumpărăm>. Le povesteam de toate.”
Între timp, s-au mai întâmplat niște evenimente, m-am retras din tursim pentru două luni, voiam să merg în Spania să urmez acolo o carieră în diplomație. Doar că am avut un accident în Turcia, accident care mi-a schimbat viața, faptul că am avut acea experiență m-a determinat să rămân în Turism. Dacă nu făceam acel accident, azi sigur eram în Spania, probabil cadru academic sau consilier politic.
Pentru prima oară în viața mea nu am luat o decizie strict bazată pe rațiune, mi-am zis că dacă tot s-au întâmplat tot felul de evenimente unul după altul, înseamnă că Dumnezeu mă împinge către o altă direcție decât ce îmi propusesem. M-am lăsat dus de val, să îmi direcționeze viața. Așa am ajuns la concluzia că în industria turismului voi face carieră.
Cum ai revenit în România?
Cei pentru care lucram au cumpărat o companie românească și aveau nevoie de oameni care să conducă această operațiune, mi-au propus și am acceptat.
Erai cumva între Turcia și România?
Da, așa am început. Practic, eram stabilit în România din 2007, de când m-am mutat inițial aici, apoi când am lucrat în operațional, timp de cinci ani, iarna studiam, vara mergeam la job, 3-4 luni, după care reveneam la studii. Așa am finalizat licența și master-ul la SNSPA. La programul de master urmează să îmi predau lucrarea de dizertație.
Când am lucrat în Antalya am realizat că mă descurcam de unul singur, și nu mai era nevoie să mă întorc definitiv în Turcia, așa că am rămas în continuare aici, în România. M-am mutat din Timișoara în București. Am ales SNPSA pentru că am făcut o mică cercetare și mi s-a spus că este cea mai bună facultate din România pe nișa Științe Politice, Relații Internaționale, Administrație Publică.
Cumva, nu ai renunțat la politică 🙂
Am vrut să studiez într-un domeniu care îmi place, nu am studiat pentru a avea o meserie sau ca să câștig niște bani, am ales strict ceea ce îmi place. Probabil, de aceea am avut și succes, eram printre cei mai buni studenți, fiind de altă naționalitate și studiind în limba română. Mă scoteau în fața clasei drept exemplu pentru că știam mai multă istorie a României decât colegii de naționalitate română. 🙂
Ești un om norocos, ai făcut/ faci cele două lucruri pe care le-ai iubit: turismul și științele politice.
Cred și în noroc, dar e și ceva mai mult decât atât, ți-l mai creezi și tu singur. Dacă acceptam tot ce mi se impunea, dacă nu aveam o anumită viziune, nu eram conștient că trebuie să fac sacrificii, și nu aveam un plan de acțiune cu un ritm în care avansam conform planului, nu reușeam să fac tot ce am realizat.
Erdinç Adali: „În general mi se spune că sunt un om norocos, îmi spun și cei din familie, și dintre prieteni, dar mie nu mi-a ieșit nimic până acum de la sine, fără muncă sau fără efort. Știi, genul acela de noroc prin care lucrurile se așează mănușă, fără ca tu să faci nimic? Am muncit extrem de mult pentru tot ce am.”
Ai fost, de la 19 ani, numai pe drumuri. Ai resimțit perioade de burnout?
Da, am fost de la 19 ani numai pe drumuri 🙂 Am avut perioade de oboseală, da. Doar că eu cred că dacă te lași dărâmat sau să te dai bătut, efectiv nu te ajută cu nimic, atunci când te dai bătut tot efortul pe care l-ai făcut va fi fost degeaba. Așa că, atunci când am tendința să intru în depresie, o dată la câțiva ani, ca fiecare om, îmi zic: „Asta este o perioadă temporară, ca orice om ai și tu momente grele, face parte din ritualul vieții, dar o să fie bine, vei găsi soluții, se vor ivi oportunități, vei lua decizii bune, e vorba doar despre timp. Știu că este greu să treci peste asta, dar fii calm, fii rațional și va fi bine.” Doar așa trec perioadele dificile.
Îți mai amintești ce visai să devii când erai mic?
Între ce visam să devin când eram mic și ceea ce sunt este o mare diferență. Când eram mic visam numai la posturi cu uniformă, cu rol de cavaler. 🙂 Doar că, din păcate, când pierzi din inocență și avansezi în vârstă, și vezi lumea reală, te pui cu picioarele pe pământ și încerci să faci ce știi mai bine, în putința ta, în măsura în care îți permit abilitățile, statusul financiar.
Așa văd eu lucrurile, încerc să ating pe fiecare din jurul meu într-un mod pozitiv, cât de cât, să schimb ceva. Cum este povestea celui care arunca stelele de mare, mii de stele eșuate la mal, le arunca una câte una în apă. Un alt om îl vede și îl întreabă consternat: „Ce faci aici? Sunt zeci de mii de stele de mare, oricum nu le poți salva pe toate! Ce contează?” Celălalt nu se oprește, mai ia o stea în viteză și o aruncă în mare și spune: „Uite, pentru ea a contat.” Pe acest principiu funcționez.
Cum ți-ai descrie copilăria, prin ochii de acum? Care sunt cele mai frumoase amintiri care și-au pus amprenta pe sufletul tău?
În primul rând, relațiile familiale: relațiile cu mama mea, cu tatăl meu, cu frații mei, cu rudele mele, cu bunicii mei, cu mătușa mea. Aceste relații mi-au creat baza elementară, în ceea ce privește caracterul și modul de gândire. Tata chiar dacă nu a făcut-o într-un mod conștient, ne-a format într-un anumit fel.
De exemplu, ne spunea: „Ce înseamnă să nu știi, nu poți? Nu există așa ceva, cât timp ești sănătos, poți.” Ne mai zicea încă de când eram mici: „O să fii bărbat, o să fii frate mai mare, o să fii iubit, tată, bunic, unchi… ce o să le spui celor mai mici sau celor neputincioși? Că nu știi sau că nu poți? Nu există așa ceva. Dacă altul poate, tu poți și mai mult.” Ne-a creat o stare mentală de învingători. Probabil avem și puțin în gena noastră de turci. 🙂
Da, așa pare 🙂
Pe de altă parte, o degenerare culturală există la nivel global, și în Turcia consumerismul îi face pe oameni să fie cât mai individualiști și cât mai egoiști, ca peste tot. Trăim într-o lume globală și efectele se simt la nivel global. Eu pot spune că sunt printre fericiții și norocoșii copii care au crescut în stradă, am trecut prin perioade când dacă nu te descurcai, nu aveai altă opțiune, așa că, fiind singura opțiune, te descurcai. 🙂
Erați o familie mare?
Am fost și suntem în continuare o familie mare. Suntem șase băieți și o fată din trei căsătorii diferite, nu toate deodată, în Turcia nu mai există poligamie de aproape 100 de ani. Eu sunt primul copil din a doua căsătorie, am crescut cu fratele meu mai mic care are acum 30 de ani.
Întotdeauna eram copilul acela neastâmpărat dar cu limite. Nu făceam lucruri nesimțite sau nu aduceam rușinea pe obrazul părinților, întotdeauna eram copilul acela care primea laude de la școală sau din cartier. Am fost primul la școală. Întotdeauna eram cel care organiza pe toată lumea, cel care stătea în fața nedreptății, care spunea primul ce trebuia spus. Chiar și la vaccinat eram primul.
Când primeam jucării, toți copiii se jucau cu ele, eu mă gândeam ce se întâmplă de astea funcționează cu telecomandă, de exemplu. Căutam mereu explicația. Le deschideam ca să aflu.
Ai călătorit de mic?
Călătoream și când eram mic, dar regional, nu extern sau distanțe foarte lungi. Noi, dacă suntem din Izmir, din Marea Insulelor (cum îi zicem noi în turcă) sau Marea Egee, avem foarte multe stațiuni, și munte și mare, aveam și casă de vacanță nu doar noi, ci și alte rude de-ale noastre.
Călătoream foarte mult regional, între stațiuni. Am avut o copilărie foarte colorată, chiar mă bucur că fac parte din ultima generație, cred, care a crescut în stradă, în sensul frumos: jucam tot felul de jocuri, de la Lapte gros la De-a v-ați ascunselea…
Și în Turcia se jucau aceleași jocuri ca la noi? 🙂
Da, acestea erau și jocurile copilăriei mele.
Izmir chiar pare altfel decât orice altă parte din Turcia. Are un iz romantic în primul rând.
Da. De fapt, nu poți spune că Turcia este așa sau altfel. Turcia este un amalgam de culturi, de exeperiențe, în orice zone mergi găsești alt profil de oameni, alte mentalități, altă bucătărie, obiceiuri diferite. Zona noastră are și ea specificul ei. Femeia, cum spuneam, este crescută de mică cu spirit de Amazoană, acesta fiind doar un exemplu.
Ce te face fericit când te întorci în Izmir, ce tradiții îți plac din acea zonă?
Indiferent de tradiție, de esența tradiției, ea ne face autentici, iar autenticitatea fiecăruia mi se pare frumoasă în felul fiecăruia dintre noi. Uite, cum ar fi frumos? O grădină cu o singură floare sau o grădină cu mai multe flori diferite? Un peisaj cu mai multe flori și toate diferite mi se pare mult mai atrăgător. Trebuie să fie diversitate ca să fie mai multă empatie, dialog, ca să ne înțelegem mai bine.
Iar la noi, în Izmir, îmi place că încă se mai păstrează — în special de sărbători — anumite tradiții legate de mâncare, de ritual, de respect, de a-ți împărtăși gândurile, faptul că toate rudele se vizitează, într-un mod ierarhic. Tu îi suni pe cei mai mari până la vârsta ta, iar cei mai mici te sună pe tine.
Cercul acesta de respect și apreciere mi se pare foarte drăguț între noi. Și indiferent dacă există divergențe, de orice natură, atunci când cineva are parte de un necaz, ne unim, toată lumea lasă deoparte supărările doar ca să îl ajute să iasă din situația respectivă sau să îl ajute să crească. Îmi place și că, de sărbători, uităm de supărări, iertăm, trecem cu vederea. Sunt câteva excepții care ne ajută să ne simțim mai apropiați.
Un alt obicei din zonă: nu intri în discuții contradictorii, discuții aprinse cu un bărbat dacă este o femeie lângă el. Iar când este vorba despre copii, la noi se lasă totul și copilul este prioritatea numărul 1, de asemenea și mamele cu copii. Încă îmi plac toate aceste tradiții chiar dacă sunt în proces de degenerare într-un ritm mare și la noi, încă îmi place spiritul acesta civic.
Sunt mereu avantaje și dezavantaje între o cultură și alta. Faptul că o cultură este diferită pentru mine nu înseamnă neapărat că este rea. Bun sau rău din punctul cui de vedere? Cine decide? Efectiv sunt doar diferențe.
Trăiești de 14 ani în România. Cum te-a schimbat viața de aici?
Când am ajuns aici aveam o altă perspectivă, pe parcurs mi-am format o alta, acum am o cu totul altă perspectivă. Cu cât am parte de mai multe experiențe și cunosc mai bine totul din jurul meu, descopăr și avantaje și dezavantaje.
Dezavantajele, să încep cu partea rea 🙂 , România și românii m-au făcut să gândesc din mai multe perspective, să fiu atent, fiind prima țară pe care am ajuns să o descopăr în profunzime. Altfel, România este o țară frumoasă, în general cu oameni frumoși, în orice țară există oameni buni și răi, nu poți face o precizare omogenă în acest sens. Aici nu mă simt într-o țară totalmente străină, este a doua mea casă.
Oamenii de aici nu sunt rasiști, sunt foarte primitori, e ușor să te împrietenești sau să te înrudești cu ei. În alte țări, poți fi oricât de bogat sau de cult, în unele cercuri nu ai acces. Ne asemănăm în foarte multe privințe, uneori de bine, alteori de rău 🙂 .
Dacă ai duce un prieten în Izmir, care nu a mai fost acolo până acum, unde l-ai duce prima oară?
Eu aș recomenda oricui să trăiască acolo, să vadă profilul uman, natura care este foarte darnică cu noi în acea zonă, avem legume, fructe, tot ce ne dorim. O climă blândă, ulei de măsline foarte bun, combinația mare-munte, pădure… Chiar ai tot ce vrei. Ar fi foarte multe de arătat, dar Izmir-ul trebuie trăit.
Trebuie să stai acolo o perioadă ca să vezi cum te primesc oamenii în familiile lor, cum îți oferă tot ce au mai bun, de fapt, pentru asta suntem și renumiți, pentru ospitalitatea turcească. Fără să trăiești acolo, nu poți să înțelegi esența, așa este doar o experiență turistică plăcută. Altfel, avem foarte multe zone, stațiuni foarte frumoase, unde poți avea o experiență culinară inedită, poți vizita obiective turistice interesante, mereu alte hoteluri sau alte resorturi. Dar ceea ce are Izmir-ul cel mai special este profilul uman.
Erdinç Adali: „Când stai de vorbă cu un turc originar din Izmir, sentimentul este total diferit față de cum stai de vorbă cu un turc din oricare altă zonă.”
Probabil și datorită poziției georgrafice, a fost mereu o zonă multiculturală. Izmirul este o metropolă care și-a păstrat autenticitatea, cei care vin acolo după câțiva ani devin asemenea localnicilor, pentru că este o cultură libertină, empatică, care se bazează pe prietenie, mâncare, distracție.
Unde pleacă un CEO al unui touroperator în vacanță?
🙂 În primul rând, vacanța pentru mine nu înseamnă doar stat într-un anumit hotel… o singură dată pe an fac o vacanță strict pentru relaxare, altfel pentru mine vacanță înseamnă când vizitez, experimentez, îmi lărgesc orizontul și îmi îmbogățesc comoara socio-culturală. Vacanța de odihnă — o dată pe an, iar în restul vacanțelor, fie că sunt de o săptămână sau trei zile, trebuie să descopăr locuri noi, oameni noi, povești noi, know-how nou și o altă perspectivă. Asta îmi place. Iar ca să fac toate astea, aleg oamenii cu care mă simt cel mai bine, pe care îi iubesc, care îmi sunt dragi, pe care îi vreau în preajma mea.
De aceea organizez o vacanță cu familia, unde simt spiritul de familie, o vacanță cu prietenii și încă un tip de vacanță unde contează doar foamea de a cunoaște și de a experimenta. Apetitul de a cunoaște necunoscutul. Ca destinații, desigur îmi place Turcia foarte mult, îmi place și Grecia, mai ales Rodhos (eu sunt originar de acolo) și Atena. Ne asemănăm foarte mult, oferă servicii similare cu ale noastre, și lăsând la o parte problemele politice, chiar ne înțelegem bine, avem foarte multe lucruri în comun cu ei, mai ales eu care sunt din zona de vest, mă simt mult mai aproape de ei.
Un oraș european?
Budapesta. 🙂 Amsterdam. Partea de nord a Ciprului. Din România, zona mea favorită este Maramureș, mi se pare zonă de top din toate punctele de vedere. Îmi place Ardealul, zona de nord-vest.
Recomand tuturor străinilor, dar nu numai străinilor, dar și românilor care nu prea au călătorit în țară, să se ducă în special în zona de nord pentru a experimenta și altfel de tursim. Dar și pe litoralul românesc, desigur 🙂
Pe aceeași temă
Citește mai multe
