Căutare

Share this article

Pascal Garnier are 50 de ani, s-a născut în Franța și de vreo 15 ani locuiește în Putna. Asta s-a mai văzut, nu e nimic inedit pentru că mulți străini au ales să se mute în România și să trăiască aici, deși pentru noi, pentru români, sună puțin absurd.

Mai mult decât atât, Pascal Garnier s-a transformat cumva într-un ambasador al frumuseților țării și aduce mii de turiști care vizitează România.

Cum așa? Pascal Garnier a ajuns prima dată în România în 1998, într-o vacanță, împreună cu părinții lui. A stat doar cinci zile la Putna dar, nu se știe din ce motiv, a simțit că este legat de acest loc. S-a întors în Franța a înființat o asociație și an de an a început să vină în România cu ajutoare pentru școlile din Bucovina. Prin 2002 a cunoscut-o pe Daniela, frumoasa și tânăra profesoară de franceză din Putna. S-a îndrăgostit imediat și după câțiva ani a ales să se mute definitiv în România, pentru ea, dar și pentru ceea ce l-a cucerit iremediabil încă din prima vacanță. A înființat o agenție de turism și de atunci aduce zeci de grupuri de francezi cărora le arată ce e mai frumos la noi.

Spune că-l doare sufletul când vede cât se defrișează și când vede dezinteresul autorităților pentru patrimoniul cultural al Bucovinei și chiar a candidat pentru un loc de consilier în Consiliul Județean, sperând că va reuși să schimbe lucrurile din interior. Cert este că se laudă că e „încăpățânat” și pentru că s-a obișnuit cu mersul lucrurilor în România, nu se lasă până ce nu ne va face o imagine frumoasă.

De cât timp sunteți în România?

De 15 ani, din anul 2005, ca să fiu mai exact 😀

Ați venit la noi de foarte tânăr…

De fapt prima dată am venit în 1998, împreună cu părinții mei care mai fuseseră de trei ori înainte. Am venit prima dată ca turist. Am făcut un tur al Europei Centrale, a Europei de Est, am fost în Turcia, am petrecut vreo lună și jumătate pe drum. La întoarcere, am urmat coasta Mării Negre și din Bulgaria am trecut în România, unde am făcut un popas la Putna. Am fost întâmpinați aici de directorul școlii din localitate, care era și profesor de franceză și care ne-a povestit foarte mult despre România. A fost un moment foarte plăcut, deși popasul nostru la Putna a fost foarte scurt, cred că de maxim cinci zile. Când am ajuns în Franța, când am povestit despre călătoria aceasta prin Europa, cred că am povestit într-un mod anume doar despre România care îmi intrase la suflet. Împreună cu un prieten am decis să ne întoarcem anul următor și de această dată să vizităm toată țara. Încă o dată am ajuns la Putna și încă o dată ne-am întâlnit cu același domn director. De această dată ne-a invitat la el acasă și ne-a spus: „Dacă veniți așa de des, poate data viitoare veniți cu ceva pentru școală”. Cel mai important pentru el era materialul informatic pentru că la vremea aceea nu era nimic de acest fel în școală. De fapt nu doar în școli, ci în nici o instituție locală.

Pascal Garnier în timpul primelor vizite în România

Când ne-am întors înapoi în Franța am înființat o asociație care se numește „Asociația pentru Dezvoltarea Școlilor din Putna” și din 2001 am început să venim în fiecare an cu materiale, cu proiecte și nu numai. Îmi amintesc că am adus și un sistem telefonic intern pentru spitalul de la Rădăuți.

Adică v-ați implicat în acțiuni de voluntariat?

Exact! Suntem vreo 20 de membri în asociație și fiecare dintre noi a venit măcar o dată în comuna Putna pentru proiectele noastre.

Poza de grup cu copiii din Putna, la începutul anilor 2000

Adică ați fondat o asociație menită să ajute școlile din Putna în Franța?

Ideea a fost de a avea sprijin și din partea autorităților locale din orașul meu din Franța și prin urmare primim anual o subvenție din partea primăriei pentru proiectele noastre. Trebuie să depunem an de an un document prin care să justificăm banii primiți din subvenție și ce vrem să facem în anul următor. Și nu numai bani, am primit și materiale, table, bănci și ce mai era necesar, dar am adus și tineri din Franța care au venit voluntari și au renovat clasele.

Azi partea aceasta de ajutor material nu mai este atât de importantă pentru că directorii de școli pot să aibă acces la resurse din partea Guvernului, așa că ne axăm mai mult pe partea de schimb cultural și sunt cam 250 de putneni care au fost în Franța cu mai multe ocazii, cu echipa de fotbal, cu corul și așa mai departe. Și bineînțeles că au venit și foarte mulți francezi la Putna.

Pascal Garnier cu primul transport de materiale educaționale pentru școlile din Putna

Haideți să ne întoarcem puțin. Dumneavoastră ce lucrați în Franța?

Am făcut școala de artă, am vrut să lucrez în domeniul picturii, nu am putut neapărat să fiu artist pentru că eu sunt mult prea pragmatic pentru viața aceea boemă și am decis să lucrez pentru structuri care organizează expoziții și așa mai departe. Numai că este un domeniu foarte închis, e foarte greu de găsit de lucru pe termen lung, așa că nu aveam nimic foarte stabil în Franța. Am lucrat în diferite asociații.

Iar când am ajuns aici, la Putna, ce m-a făcut să rămân definitiv a fost o întâlnire cu o domnișoară în biroul directorului. Profesoara de franceză din Putna era proaspăt absolventă și urma să le predea copiilor. De aceea am cunoscut-o abia în 2001, atunci când a terminat facultatea și a primit catedră.

M-a invitat la ea în clasă să văd cum decurge o oră de franceză, iar după ce s-a terminat ora, le-am spus prietenilor mei că dacă aș fi avut o profesoară așa de frumoasă, cu siguranță aș fi fost mai atent la școală. Și iată că suntem împreună din 2002.

Pascal și Daniela

În 2004 s-a pus problema mutării definitive. Eu veneam des, uneori stăteam și o lună în țară, dar, la un moment dat s-a pus problema așa: „ce facem acum? Cine face pasul de a pleca la celălalt?” Daniela era foarte atașată de comunitate, nu era foarte obișnuită cu călătoriile și în plus părinții ei s-au sacrificat foarte mult ca ea să termine facultatea, ca ea să renunțe acum la ce avea aici. Așa că mi-a spus că ea nu ar renunța la postul de profesoară, chiar dacă salariul era mic, după numai trei ani de muncă.

Atunci am spus că eu aș veni, dar nu vedeam din ce aș putea să-mi câștig existența aici. Ea a avut ideea să fondăm o agenție de turism, mai ales că deja aduceam foarte mulți prieteni din Franța în România, îi plimbam peste tot prin țară și vizitam foarte mult. „Dacă tot faci asta pentru prietenii tăi, de ce nu ai face asta pentru turiști și astfel să înființăm o agenție?”, a zis ea.

Atunci ne-am apucat de studii, am absolvit cursul de ghid și agent de turism la Suceava, iar Daniela a făcut cursuri de manager și astfel am putut să deschidem agenția.

Pascal și cele două mari iubiri ale sale: plaiurile bucovinene și Daniela

Agenția care era prosperă până înainte de pandemie, nu?

Da. Noi suntem o structură foarte mică. Sunt singurul ghid permanent și singurul care face rezervările. Nu avem alți angajați, iar Daniela care acum își termină doctoratul nu mă poate ajuta tot timpul. Putem spune că suntem un om și jumătate care lucrăm pentru agenție. Astfel nu putem primi foarte multe grupuri, maxim 20 pe an. Noi am ales un tip de turism de nișă, cu grupuri mici pe care le cazăm la pensiuni familiale și cărora le arătăm mai mult România rurală, cea care m-a cucerit și pe mine. Mergem și în orașe, mai ales în centre istorice, dar facem și drumeții pentru cei care își doresc circuite în natură și vizite culturale. Activitatea în natură este foarte căutată în Franța, mai ales în rândul persoanelor trecute de 60 de ani. Din păcate natura este tot mai afectată, sunt foarte multe defrișări și mă doare sufletul să constat asta în fiecare zi.

Am tot încercat prin asociații profesionale să încercăm să rezolvăm problemele peisajului cultural, am încercat să candidez pentru un loc în consiliul județean pentru că sunt foarte încăpățânat și nu mă las până nu încerc toate variantele.

Pascal Garnier împreună cu unul dintre grupurile sale de turiști

Puteți să-mi spuneți cam câți francezi ați adus în toți acești ani să ne viziteze țara?

Greu de spus…

Vorbim de niște mii?

Dacă aș face un calcul în mare aș spune că au venit în medie 300 de turiști pe an, ceea ce înseamnă peste 5000.

Turiștii francezi află despre cum se scarmănă lâna

Cred că nici un ministru al turismului nu a reușit asta…

De la un ministru nu aștept să se ducă după turiști, dar aștept de la un minister să aibă o viziune de dezvoltare pe partea turistică, să fie deschis la un dialog cu profesioniștii din domeniu și să fie interesat să integreze în politicile de dezvoltare și alte componente. De exemplu nu vom face turism în viitor dacă Ministerul Culturii nu își face treaba pentru a restaura monumente și pentru a pune în valoare patrimoniul pe care îl avem. Avem mănăstiri, cetăți în Suceava, dar avem și patrimoniul rural care este lăsat total în paragină, deși, după părerea mea, este cel mai de preț patrimoniu.

Sunt case care sunt demolate sau care se distrug pentru că se pierde specificul zonei. Avem în Putna foarte multe case cu modele, moștenite de la comunitatea germană care a trăit aici și care se pierd din cauza unui polistiren pus la exterior pentru izolație sau alte minuni de genul acesta. și e mare, mare păcat.

Pascal Garnier cu turiștii la adunat de fân

Acum locuiți în Putna, într-o astfel de casă tradițională?

Nu. Locuiesc într-un bloc, într-un apartament comunist pentru că nu am găsit nimic atunci. Oricum, 7-8 luni pe an sunt plecat pe drumuri și mă bucur de frumusețile locurilor pe care le vizitez împreună cu turiștii.

Pascal Garnier prezentându-le turiștilor o casă tradițională bucovineană

Anul acesta ați avut turiști?

Nu am avut deloc. Toți au amânat excursiile. Trebuia să am primul grup în martie și exact atunci s-au închis granițele.

În acești 15 ani ați primit cetățenie română?

E situația destul de complicată. Când m-am stabilit aici am cerut statutul de rezident. L-am reînnoit după doi ani și după cinci am devenit cetățean permanent. Acum m-am gândit să cer cetățenia și înainte de alegeri am aflat că nu sunt pe lista alegătorilor din Putna. M-am interesat și am aflat că nu eram în nici o evidență la Poliția pentru străini, că s-a schimbat legea în 2013 și că am locuit ceva timp ilegal pe teritoriul României pentru că nimeni nu m-a anunțat. Am aplicat acum pentru a redeveni rezident, însă pentru a cere cetățenia trebuie să aștept cinci ani pentru că cei 15 ani dinainte s-au șters cu buretele. M-am obișnuit cu România 😀.

Cât v-a luat să învățați limba?

Eu aș spune că în șase luni mă descurcam cât de cât. Nu am fost la ore de limbă română, am învățat din mers, la crâșmă 😀

Avem un prieten aici, în Putna, care are un restaurant. La început nu înțelegeam nimic, nimic. Daniela era obosită în fiecare seară pentru că trebuia să traducă pentru mine și imaginați-vă cum sunt discuțiile amicale în care oamenii vorbesc foarte repede și nu cu vorbe elevate 😀. Încet, încet, ascultând știrile de la televizor, aplicam pe ziare ce auzeam. O știre o auzeam și apoi o citeam și așa am putut să învăț mai repede.

Pascal Garnier ajutând la restaurarea unei case tradiționale

Ce au spus părinții dumneavoastră când au auzit că vă mutați în România?

Ei m-au adus aici prima dată, așa că este vina lor 😀. Nu, glumesc. Am trăit ceva timp în Belgia, am călătorit foarte mult și în mintea lor era aproape sigur că într-o zi voi trăi în străinătate. Nu a fost nici o surpriză pentru ei. Ei au mai fost aici, sunt prieteni cu prietenii mei din Putna, o știu foarte bine pe Daniela și atunci chiar sunt bucuroși și împăcați.

Pascal Garnier arătându-le turiștilor și copiilor cum se face chirpiciul

E ceva ce vă lipsește din Franța?

Sincer, nu. Nu am timp pentru asta, am o viață așa de plină că nostalgia de țara natală nu mai are loc.

Nici măcar lejeritatea cu care se rezolvă lucrurile în sistemul administrativ?

Asta nu-mi lipsește, asta îmi doresc pentru România. Aici lupta e mai grea pentru a rezolva niște lucruri, dar asta face parte din viață. Când am ales să rămân în România știam regulile jocului și mi-am asumat. Nu știam exact cum va fi să fie, dar asta e, nu am niciun regret.

Pascal Garnier împreună cu Daniela, vizitând „plaiurile” Franței

Dar majoritatea românilor văd Franța ca pe locul ideal în care să trăiești și cumva noi ne întrebăm cum să emigrăm mai repede. Dumneavoastră ați venit la noi. Cum așa?

Mulți m-au întrebat asta pentru că toată lumea e curioasă în legătură cu acest aspect. Tot timpul am un mesaj optimist: sunt oportunități în România pe care nu le găsim în Franța. Sunt foarte multe domenii care nu sunt acoperite, este o posibilitate de dezvoltare personală pe care trebuie doar să o încerci.

Bucovina e casa dumneavoastră?

Da, da, da. Nu m-aș lupta așa de tare dacă nu m-aș simți la mine acasă. Sufăr mult mai mult pentru Bucovina decât pentru zona mea natală din Franța, atunci când văd ceva greșit. În Franța mă duc ca un turist, însă aici mă doare inima când văd că lucrurile nu se întâmplă cum trebuie.

Pascal Garnier împreună cu un grup de copii, în cadrul proiectelor în natură

Dacă nu era Daniela ați fi vorbit azi așa?

Dacă nu ar fi fost Daniela, probabil că eram plecat de mult. M-am îndrăgostit de România în general și de Bucovina, în special, dar dacă nu era Daniela…nu era nimic 😀

Pascal Garnier împreună cu iubita sa, Daniela
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO