Familia Chihaia a privit drama vieții ca pe o misiune: Și-au pierdut copilul din cauza unui cancer nemilos, apoi au donat un aparat în valoare de 120.000 Euro spitalului unde anual, peste 80 de copii sunt diagnosticați cu cancer

Familia Chihaia…sunteți acum ca niște ctitori de noi vieți pentru copilașii care ajung la cel mai mare Spital de pediatrie din Moldova, însă asta după ce ați trăit propria dramă. Vreau să-mi vorbiți despre familia Chihaia. Cine este ea și de unde vine?

Alexandra: Familia Chihaia este o familie normală sau era. O familie modestă și împlinită cu 2 copii sănătoși până într-o zi când am primit cea mai cruntă veste: cancer, Neuroblastom stadiul 4. A fost cel mai crud lucru pe care l-am auzit vreodată, totul s-a schimbat în viața noastră. În acel moment mă gândeam că nu am timp să plâng, trebuie să mă mobilizez să fac tot ce este posibil pentru a-mi salva copilul. Am ajuns la unul dintre cele mai bune spitale din întreaga lume, dar, din păcate, cancerul a fost mai puternic și ne-a luat copilul.

Dragoș: Noi suntem ca orice altă familie, deoarece din păcate o astfel de dramă ca a noastră poate afecta pe oricine. Noi am avut norocul să fim crescuți de către părinții noștri pentru a prețui valoarea familiei și ne-am dorit să ne creștem copiii la fel: să-i înconjurăm de iubire și să-i sprijinim. Călin a plecat dintre noi mult prea devreme, dar faptul că îl avem pe Iustin, băiețelul nostru cel mare de 8 ani, ne-a dat multă putere pentru a încerca să acceptăm drumul pe care a trebuit să mergem.

Alexandra Chihaia: „Noi îi mulțumim lui Dumnezeu că nu ni l-a luat pe Călin de când am aflat diagnosticul, pentru că nu am fi înțeles nimic și nici nu am fi acceptat pierderea lui”

Cam cât de greu e să-ți vezi pruncul mult așteptat, iar apoi să renunți la el în „favoarea” lui Dumnezeu!? Am citit asta și am izbucnit în plâns. Cât timp va trece să nu plângeți și voi când vi se spune asta?

Alexandra: Mereu mi-am dorit să am 2 copii și mi s-a îndeplinit visul, dar, din păcate doar unul mai este printre noi. Unul este înger în Ceata Domnului. Noi îi mulțumim lui Dumnezeu că nu ni l-a luat pe Călin de când am aflat diagnosticul pentru că nu am fi înțeles nimic și nici nu am fi acceptat pierderea lui. În timpul bolii lui am întâlnit foarte mulți oameni și cel mai important, un preot din Franța care ușor, ușor ne-a obișnuit cu gândul că va veni momentul când Călin va pleca dintre noi. Încă mai cred că Dumnezeu l-a luat pe Călin atunci când am fost noi pregătiți să îl lăsăm să plece. Plâng și acum după 3 ani și jumătate dar nu plâng în fața oamenilor pentru că aceștia se sperie. Eu sunt cea care încearcă să încurajeze lumea și să le susțin moralul pentru că cei din jur nu știu cum să reacționeze atunci când le spui că ți-a murit un copil.

Dragoș: Cât timp, nu pot spune, dar ne-am întărit, pentru noi, pentru Iustin, pentru toți ceilalți copii și părinți pentru care încercăm să le aducem zâmbete, să plângem în sufletul nostru. Faptul că lacrimile noastre sunt stăvilite, sper să dea speranță, celorlalți care sunt sau pot fi în situația noastră.