Faţa întunecată a binelui – ajutorul nesolicitat

Am început munca pentru articolul de faţă căutând mai întâi în DEX. De curiozitate. Vrând să văd care este definiţia generală a ajutorului. DEX-ul din 2009 spune că ajutorul desemnează „o persoană care ajută pe alta într-o activitate oarecare” sau „sprijin” sau „a fi de folos cuiva, a-l sprijini”. Definiţia din DEX presupune o relaţie de egalitate între cel care ajută şi cel care are nevoie de ajutor, ceea ce, din punct de vedere psihologic nu este chiar corect. In fine, am mai găsit şi varianta din 1957 care se folosea de propoziţii cu rol de explicaţie precum „marele ajutor al Uniunii Sovietice, condiţie esenţială pentru construirea socialismului”. Wow, ne-au ajutat, ce să zic. După ce m-am amuzat, mi-am dat seama că mă ajută în demersul de astăzi. Pentru că oameni buni, ajutorul nesolicitat poate fi denumit ajutor de tip sovietic. Să mă explic în cele ce urmează…

Varianta firească de ajutor presupune un pas esenţial – cererea de ajutor.  De ce? Simplu. Acceptarea de ajutor presupune ca eu, cel care urmează să ceară ajutorul, să ajung la concluzia că nu mă descurc singur şi că tu, cel care va oferi ajutorul, te descurci mai bine decât mine. Asta presupune o derogare temporară de la principiul egalităţii în relaţie, cel care solicită ajutorul acceptând o scădere (temporară sau definitivă) în autoritate sau autonomie. Dacă nu există solicitare, atunci ajutorul va semăna cu cel sovietic menţionat în DEX, aducând mai degrabă a intruziune şi a cotropire decât a ajutor.

Când explic în cabinet diferenţa dintre ajutorul solicitat şi ruda lui sovietică, folosesc următoarea comparaţie. Poate că aţi observat ce se petrece câteodată atunci când un câine mare se întâlneşti cu un câine mai pricăjit – cel mic se întoarce cu burta în sus, lăsându-şi beregata la vedere. Mesajul pare să fie „eşti mai tare, sunt la dispoziţia ta”. Exgerând un pic, cererea de ajutor echivalează cu acceptarea că celălalt este „mai tare”.  Ducând comparaţia mai departe, să ne imaginăm cam ce s-ar petrece dacă câinele mai mare ar decide că cel ce pare pricăjit trebuie întors cu picioarele în sus. S-ar lăsa cel mai probabil cu deranj. Cu zbateri, cu mârâieli, cu proteste, cu umilinţă şi cu mândrii câineşti rănite. Ei bine, cam asta se petrece şi la nivel uman. Dacă dau buzna cu ajutorul peste om, acesta se simte întors brusc cu picioarele în sus. Un om care primeşte ajutor nesolicitat se simte, cel mai adesea, nu ajutat ci frustrat, umilit, jignit.

Şi, apropo, dacă aveţi impresia că ajutorul nesolicitat se referă doar la a face ceva pentru om, ei bine… Sfatul, de pildă, este forma cea mai des întîlnită de ajutor nesolicitat. Atât de des întâlnită încât de abia dacă mai apuci să te plângi de ceva fără să auzi ce „ar trebui” să faci. Uităm deseori că un om care poveşteşte ce problemă are nu caută sfaturi ci înţelegere şi prezenţă.

Am găsit la un moment dat (din păcate nu mai ţin minte unde) o prezentare a tipurilor de persoane care se ocupă cu salvarea nesolicitată a semenilor lor. Pe primul loc se aflau „neapreciaţii” adică cei care au probleme cu nivelul stimei de sine şi, cred că nu sunt apreciaţi destul şi simt nevoia să capitalizeze valoare cu orice preţ ajutându-şi semenii.  Pe locul doi se aflau „chinuiţii” adică cei care au avut experienţe neplăcute, nu s-au prins că au avut o contribuţie la ele şi vor cu orice preţ să-şi ferească semenii de experienţele similare.  Pe locul trei figurează la loc de cinste „moraliştii” adică categoria care se bazează pe principiul „să faci ce spune popa nu ce face el” şi au o părere despre orice, indiferent dacă se pricep sau nu. Pe ultimul loc se află „inconştienţii” adică cei care oferă ajutor nesolicitat şi habar n-au că fac asta.

Paragraful de mai sus funcţionează cam la fel cu serialul „Familia Bundy”. Dacă ai un pic de auto-onestitate te recunoşti (măcar o dată în viaţă) în fiecare dintre categorii. Eu o să mai adaug doar că antidotul pentru ajutorul de tip sovietic este  un “nu, mulţumesc” hotărât atunci când vine peste tine şi abţinerea de la “a trece baba strada” până când auzi “ajută-mă, te rog”.