Femeia de etnie romă plecată din Baia Mare care lucrează la Google în New Jersey. Rowena Marin: „Am fost învățată să vând de când aveam 2 ani”

Rowena Marin își vede acum etnia ca pe o binecuvântare, dar totodată a întâlnit și oameni care au judecat categoria minoritară din care provine și cândva  a primit și stigmat în frunte. la un moment dat, s-a îndepărtat de baza mamă, de rădăcini, din pricina vocilor negative. Românii sunt primii care au arătat cu degetul categoria din care face parte, spune ea. Indiferent de etnie, religie, rădăcini, gusturi, plăceri, nimeni nu ar trebui să se simtă rușinat în pielea sa. Vorbește despre acest considerent în cartea pe care a scris-o.

Unii muncesc de zece ori mai mult ca să dezmintă crezurile împământenite de către o societate mai puțin deschisă. Rowena a început să vândă de la vârsta de doi ani, negoțul văzându-l în familie. Astfel, odată cu trecerea anilor, a  învățat să se pună în valoare. Nu strategic, ca pe un produs care stă pe raft, ci a înțeles că autenticitatea, acceptarea de sine și renunțarea la frică sunt armele cu care dobândește în viață. 

Nu am găsit-o acasă, ci am dat de ea în America, pe alt fus orar. Lucrează la Google în New Jersey. Singurul gând al său a fost ca America să fie la fel de receptivă expaților așa cum a fost Spania, unde a făcut studiile, respectiv Irlanda. Se simte bine primită, dar nu ține cu dinții să rămână acolo. Visul american în accepțiunea ei e doar un concept. 

Să o cunoaștem!

Rowena Marin: „Eu am fost învățată să vând de când aveam 2 ani”

Un nume, o carte și un vis . Ce altceva mai deține Rowena?

Credință, din care vine curaj. Viața m-a adus înapoi la credința-n Dumnezeu, în univers, în ceilalți din jurul meu, în ziua de azi și în ziua de mâine. Din această fundație, la care m-am întors undeva pe la 25 de ani, am reușit să mă detașez de așteptări, să trăiesc fără frică, în pace cu ceea ce viața aduce. 

Câți ani au ochii tăi căprui?

Am împlinit 37 în octombrie anul acesta.

Câți ani au de când au văzut America? 

M-am mutat în America în 2021, însă am vizitat-o de mai multe ori înainte de asta. 

Citește și: Etnia: un dar și o luptă. Povestea polițistului rom care a înfruntat prejudecățile: „Etnia mea a fost singurul motiv pentru care nu am fost devorat de leii din societate”. De ce își dorește Alin Ibriș să devină preot militar

Cât de mult îți place ceea ce faci? 

Eu am fost învățată să vând de când aveam 2 ani, deci ceea ce fac acum este ca o a doua natură. Îmi place pentru că mă pricep, dar și datorită oamenilor cu care am privilegiul de a lucra. Colegii mei nu sunt doar inteligenți și bine pregătiți, ci sunt oameni cu mintea deschisă, progresivă, care cred și trăiesc pentru libertatea tuturor de gândire și exprimare. Această atitudine și valorile lor mă fac să mă consider foarte norocoasă pentru a lucra alături de ei. 

Rowena, te găsesc pe alt fus orar. Lucrezi în NY, la Google. Ce a trebuit să dețină o tânără să lucreze într-o companie atât de mare, dar și de pe alt continent?

Lucram la Google deja de mai mult de patru ani, atunci când am primit job-ul în NY. Am avut nevoie de răbdare, pregătire intensă și încredere că la un moment dat voi reuși. 

Ce trebuie să faci mai exact din rolul pe care îl ai la compania la care ești angajată? Rolul meu este Global Business Development Lead, ceea ce înseamnă că fac parte dintr-o echipă ce servește un client (o companie) la nivel global. Scopul nostru este să fim o punte între acest client și toate produsele entreprise pe care le oferă Google. 

Ești o tânără care își îndeplinește visul american sau în perioada adolescenței tale nici măcar o clipă nu ți-a trecut prin minte că vei pleca pe continentul american? 

Nu m-am gândit în adolescență, niciodată. Pe lângă asta, visul american e doar un concept. 

Rowena Marin: „Singura speranță a fost ca America să fie la fel de receptivă expaților”

Ce ai găsit în America și nu te-a mai lăsat sufletul să revii acasă? 

Nu am găsit nimic pentru care să nu mai vin acasă. Soțul meu este de aici, de aceea am decis în comun ca o perioadă să locuim aici. Dar, cel mai probabil, la un moment dat vom locui și în Europa. 

Cu ce gând ai plecat în America, sincer? 

Cu gândul că este altă țară în care mă mut, așa cum am făcut și în Spania și în Irlanda și apoi aici. Nu am avut o altă motivație decât faptul că soțul meu este de aici. Singura speranță a fost ca America să fie la fel de receptivă expaților așa cum au fost Spania și Irlanda. Pentru că m-am mutat în New Jersey, unde locuiesc o mulțime de expați, m-am simțit bine primită.

A fost Rowena curajoasă în momentul când ai luat decizia de a pleca atât de departe de casă? Sau ce alte atribute ai deținut (fără să creadă cineva că vrei să te lauzi)? 

Credință și mai exact curajul venit din credință este ceea ce m-a dus înainte în toate circumstanțele. Cu toții avem acea sclipire divină în noi care ne cheamă către autocunoaștere și renunțare la frică, însă puțini dintre noi îi dăm ascultare. Cei mai mulți dintre noi ne complacem în cunoscut, deși uneori cunoscutul nu este unul care aduce împlinire de sine. 

Sau faptul că ai studiat în Madrid te-a ajutat să îmbrățișezi mai ușor această oportunitate? A fost Madrid o punte? Mă refer la faptul că erai obișnuită să fii departe de casă și familie. 

Cu siguranță prima plecare de acasă, care a fost în Madrid, mi-a dat încredere că pot să navighez necunoscutul. 

Și dacă tot am adus discuția legată de familie, pe cine ai lăsat acasă?

Pe toată lumea, familia, neamul, prietenii, atât din România, cât și din diverse locuri prin Europa, unde locuiesc prietenii mei cei mai apropiați. 

Mai ții minte ce ți-au zis părinții tăi înainte să pleci de acasă, poate în poartă sau în ușă?

Nu a avut loc o discuție de genul acesta în ușă sau poartă. Însă, știu că mama se gândea tot timpul să am grijă cu oamenii străini. În lumea din care venea ea străinii puteau fi, într-adevăr, un posibil pericol. În lumea aceasta nouă, evident, ne-am mai depărtat de acel adevăr. 

Unde îți sunt rădăcinile și ce ai învățat de la părinți?

Sunt din Baia Mare, Maramureș. Părinții mei m-au învățat tot ceea ce am devenit azi, dar cea mai importantă lecție a fost iubirea necondiționată. 

Dar de la oamenii din comunitatea voastră?

De la romii din comunitatea mea am învățat negoțul, apartenența, iertarea, dragostea de neam, importanța familiei extinse și mai ales speranța. 

Rowena Marin: „În America locuiesc milioane de persoane de etnie romă”

Toți consideră că educația este arma unei reușite în viață sau mai e nevoie să se schimbe mentalități în rândul categoriei voastre minoritare?

Categoria noastră minoritară este, ca orice altă comunitate, diversă în gandire. Cei mai mulți consideră educația ca fiind extrem de importantă. 

Le-ai explicat americanilor ce înseamnă să fii de etnie romă?

În America locuiesc milioane de persoane de etnie romă, prin urmare sunt foarte mulți americani care știu ce înseamnă să fii de etnie romă. Celor care nu știu, da, le-am spus de unde provenim și faptul că există foarte multă diversitate chiar în etnia noastră. 

Citește și: „Nu m-am ferit niciodată de etnia mea”. Cum trăiești atunci când te lupți zi de zi cu rasismul? Bianca Mihai, tânăra de etnie romă ce îmbină pasiunea pentru artă cu aptitudinile pentru științele exacte

Sinceră, românii sau americanii ți-au pus mai multe etichete în frunte și au scos în evidență că faci parte dintr-o categorie minoritară?

Nu aș răspunde altfel decât sinceră. În România, romii reprezintă a doua cea mai mare etnie, dupa maghiari, prin urmare românii sunt mult mai sensibili la subiectul romi decât americanii. 

În plus, eu locuiesc în New Jersey, un stat progresist care se mândrește cu diversitatea sa, nu locuiesc în alte părți ale țării cunoscute pentru rasismul rezidenților. Prin urmare este foarte greu să compar situațiile. Ce îți pot spune este că în România anilor ‘90 a fi de etnie romă, mai cu seamă femeie,  era o problemă, iar eu am văzut și simțit asta. 

României ce îi lipsește, Rowena, în accepțiunea ta? O minte fără prejudecăți?

România este o țară pe care acum o iubesc mai mult decât am iubit-o vreodată, pentru că realizez faptul că bunele și relele sale m-au făcut cine sunt azi. Pentru binele tinerilor din România, indiferent de apartenența socială, cred că ar fi incredibil de transformator dacă oamenii ar lăsa deoparte frica și neputința, pentru speranță și curaj. 

Rowena Marin: „Cartea scrisă de mine este despre un drum al revenirii la baza mamă, la neamul meu, familia mea”

La școală cum te-ai simțit?

La scoală am fost un copil ca oricare altul; am avut prilejul să merg la o școală de cartier, unde cei mai mulți dintre noi veneam din familii modeste și chiar sărace. Deși unii profesori mă vedeau pe mine și pe ceilalți romi ca având ceva mai puțină valoare decât majoritarii, până la urmă nu a fost o problemă, pentru că pe mine m-a motivat să le arat ce pot la nivel intelectual. 

Oare etichetele s-au stopat în perioada facultății?

În facultate s-au mai stopat etichetele, într-adevăr. La vârsta aceea etnia era o problemă mai mult în mintea mea, pentru că încercam să înțeleg cine sunt și ce vreau. La vremea aceea încă încercam sa fiu doar românca dintre români. Nu știam cine sunt. Mi-a luat mulți ani să înțeleg și să mă întorc înapoi la baza mamă, la neamul meu, familia mea, fundația mea. Cartea mea este despre acest drum al devenirii. 

De ce o carte?

O carte ca un mesaj, o carte ca un îndemn pentru tineri, mai ales pentru fetele de etnie romă, la libertate de gândire și la exprimare de sine.