Filme de Astra la Sibiu

Festivalul Internațional de Film documentar Astra Film Festival de la Sibiu și-a închis porțile după ce timp de 7 zile cinefilii au putut vedea cele mai premiate documentare ale fiecărei țări înscrise în competiție.

Lungmetrajul american „I Am Another You” a fost desemnat cel mai bun film internaţional.

Nu sunt un cinefil înrăit dar îmi place să descopăr noi regizori și noi viziuni, chiar și atunci când vine vorba de scurt metraj sau documentar. Așa că am profitat de ocazie și am dat o fugă până la Sibiu pentru a vedea câteva proiecții de la festivalul Astra. Ediția din acest an, desfășurată între 15 și 21 octombrie, a avut peste 100 de filme în program (din care 56 intrate în competiție), așa că nu prea aveam cum să le văd pe toate. Mi-am ales două zile de vizionări în care am alergat de la Sala Thalia și Cinema Astra, de la Librăria Habitus la Teatrul Gog și înapoi la Thalia pentru a nu scăpa filme provocatoare, schimbătoare de opinii și de mentalități, profunde, sensibile, șocante. Toate vorbesc despre vremurile noastre actuale, despre politici agresive, catastrofe de neimaginat, probleme de identitate, mentalități disproporționate, maternitate. Toate spun povești despre oameni reali, ca noi. Unele dor, altele tămăduiesc. Toate îți rămân însă în memorie.

Mai jos, sunt cele care mi-au plăcut cel mai tare:

Din păcate, am ratat documentarul american ”I Am Another You”, de Nanfu Wang (ce aduce în discuție sensul şi limitele libertăţii personale) despre care aflu că a fost desemnat ”cel mai bun film” din Competiţia Internaţională. Dar am văzut, în schimb alte titluri recompensate de juriul, în componența căruia s-au regăsit nume precum Cristian Tudor Popescu și Alexandru Solomon (România), Michael Stewart (Marea Britanie), Marin Martschewski (Germania) etc.

Unul dintre ele este documentarul „Sand and Blood”, al austriecilor Matthias Krepp şi Angelika Spangel, recompensat cu Mențiune Specială. Filmul este o perspectivă interesantă asupra istoriei recente a Siriei și Irak-ului. Mărturiile unor tineri care trăiesc astăzi în Austria au fost reunite pentru a reconstitui, alături de imagini dezarmante, filmate de civili și postate la vremea respectivă pe rețelele de socializare, un portret colectiv traumatizant. Cum a fost răsturnat de la putere Saddam Hussein, cum a apărut gruparea Issis, care a fost rolul americanilor pe teritoriul acestor țări, care au fost consecințele acestor întâmplări – toate sunt abordate dintr-o perspectivă extrem de personală arătând astfel lumii întregi orori de neimaginat.

Un alt documentar premiat care mi-a plăcut este ”Caisă”, al lui Alexandru Mavrodineanu, declarat ”cel mai bun documentar românesc”. Filmat cu camera în mișcare, brut, simplu, fără nici o pretenție de scenariu sau compoziție, ”Caisă” atrage atenția asupra unei realități îngrijorătoare a sportului românesc: faptul că sportivii dezavantajați din punct de vedere social sunt dezavantajați și din punct de vedere sportiv. Dumitru Dobre este un antrenor de box care antrenează, într-o sală afiliată clubului, câțiva adolescenți din familii de rromi defavorizați. Unul dintre ei este Cristian Palcuie, poreclit Caisă, un puști extrem de talentat care face eforturi spartane să-și depășească limitele. În fiecare zi, antrenor și sportiv se întâlnesc la sala de antrenament, unde Dobre îi explică, îl ceartă, îl încurajează, îi arată tot ce știe el despre box, în timp ce micuțul îl răsplătește cu docilitate. Amândoi sunt niște paria, antrenorul în lumea boxului unde-i deranjează pe conducătorii clubului cu corectitudinea lui, băiatul în societate. Șansele sunt aproape nule ca Palcuie să avanseze, mai ales atunci când este exclus de la campionate pe motiv că nu este reprezentat de un club de box aprobat de federație, dar el demonstrează contrariul. Din păcate, până la un punct, căci Caisă decide în cele din urmă să renunțe la sport lăsând astfel să se risipească un imens talent și dezamăgind profund un antrenor dedicat.

”The Night”, al norvegianului Steffan Strandberg, este un documentar care ar sfâșia inima oricărei mame (sau nu) prin subiectul său legat de părinți alcoolici. Documentarul, construit pe un mixt subtil de imagini de arhivă, animații și un portret actual, este practic o tristă mărturisire a regizorului însuși despre propria mamă, alcoolică, care suferă de depresie și care nu știe să fie aproape de cei doi băieți ai săi. Strandberg evocă o copilărie așa cum nu și-o dorește nimeni, cu momente de singurătate și nesomn, cu zile întregi în care nu aveau ce mânca sau în care trebuia să îndure zgomotele îngrozitoare ale petrecerilor date de mama lor. ”The Night” este o poveste tare emoționantă despre adulți bolnavi și neputincioși, despre relații disfuncționale dar și despre noi începuturi.

”Dust”, al polonezului Jakub Radej, a fost o surpriză incredibilă datorită subiectului: o radiografiere a întregului proces birocratic privind înmormântarea oamenilor fără familie. De la pregătirea trupurilor pentru înmormântare până la inventarierea și scoaterea la licitație a bunurilor lumești – filmul redă toate acele detalii înspăimântătoare care separă viața de moarte. ”Dust” este o metaforă incredibilă a morții, care lasă în urmă doar praf.

”Havenofear”, o producție slovacă, aduce în atenție un caz halucinant dintr-un sat actual din Republica Slovacă, unde un preot îi convinge pe săteni să poarte măști cu chipul lui Iisus Hristos. Asta, în semn de apărare în fața unui pericol iminent: sosirea emigranților.

Este în același timp dramatic și amuzant să vezi cum un preot care nu inspiră deloc căldură și lumină poate sugera un mesaj atât de greșit sătenilor, începând cu bețivii satului și până la primarul care-l gospodărește.