Căutare

Share this article

Flavian Georgescu are 31 de ani, este antrenorul olimpicilor la matematică și lucrează pentru Liceul Teoretic Internațional de Informatică București (ICHBC).

Flavian este pasionat de matematică, la 14 ani a publicat propria carte de probleme și exerciții, în clasa a IX-a a luat aurul olimpic la competiția națională, iar un an mai târziu devenea bursier al celui mai râvnit liceu de profil din România, ICHBC.

Flavian încearcă să reformeze relația dintre el și elevii săi și să propună un nou tip de copil pasionat de matematică: acela al tânărului pasionat și de altceva, fie pian, baschet, dansuri sau karaoke. El însuși a terminat o școală de muzică, iar acum 8 ani a intrat în competiția pentru XFactor, uimind audiența cu talentul său.

Cum e să fii olimpic internațional?

Flavian Georgescu: Este un lucru extraordinar, ceea ce m-a definit pe mine în gimnaziu, liceu și chiar în facultate. A fost o etichetă care nu a putut decât să-mi aducă satisfacție și asta se simte până acum, fiindcă realizările mele profesionale decurg de acolo.

Toată viața mea a fost dedicată, în acea perioadă, matematicii. Dar m-am recompensat și cu alte lucruri furmoase: muzică, dans, fiindcă mi se pare și acum că e nevoie să compensezi această înclinație a creierului către matematică și cu ceva artistic.

Pe de altă parte, m-a și defectat cumva, dacă poate fi spus așa. Fiind obișnuit cu clasamente, medalii, să caut locul pe care m-am clasat, am adus aceste criterii în viața de zi cu zi, iar orice fac vreau să iasă perfect, la nivel de olimpiadă, doar că viața nu e așa. Iar asta aduce multe frustrări.

Cu ce așteptări te pregătești pentru olimpiadă, fiindcă voi treceți printr-un efort uriaș de studiu. Sau este doar o impresie a noastră că este un efort greu de dus?

Flavian Georgescu: Este un efort uriaș, într-adevăr, doar că este consecința pasiunii noastre față de matematică. Aș zice că orice meserie, din afară, ar putea părea un efort incredibil, iar asta se întâmplă fiindcă ești străin de acel domeniu și poate nici nu-ți place atât de mult.

Pentru noi, matematica este o pasiune, ca să nu zic că este cea mai mare pasiune din viața noastră. Așa încât, pofta de a munci mai mult de la noi vine, fiindcă vrem mai mult.

Flavian Georgescu, antrenorul olimpicilor la mate

Sigur că atunci când vine vorba de o competiție apare și stresul faptului că te bați cu cineva; nu mai ești tu cu problema, ci tu care te bați cu concurenții și cu gândul acesta: „oare celălat ce-a făcut”. Iar acest factor psihologic este foarte important, lucru pe care li-l spun și elevilor mei: jumătate contează cât de bine știi matematică, iar jumătate, cât de bine ești echipat emoțional să faci față acestei  situații. De aceea chem mereu un psiholog la școală, care să discute cu ei.

Eu am avut motivația de a fi cel mai bun, dar nu neapărat în comparație cu alții, dar am simțit nevoia să mă depășesc pe mine însumi, iar faptul că mă vedeam acolo, în clasament, era ceva incredibil pentru mine.

La mine nu au contat competițiile, ci plăcerea pentru matematică, fiindcă îmi luam inspirația de acolo, mă gândeam dacă nu aș putea inventa o altă problemă din ce am găsit acolo, iar la 14 ani am scris o carte, publicată în Piatra-Neamț, de unde vin eu, cu probleme compuse de mine la vârsta aceea.

Pentru mine, matematica a fost o sursă de viață și de bucurie. Iar din acest prea plin, a venit și nevoia de a merge la competiții.

În zilele noastre a mai apărut o motivație, despre care n-aș spune neapărat că este rea: mulți olimpici performează pentru un cv bun, care îi poate duce în străinătate, la o facultate de top.

Eu sunt singurul olimpic internațional care a rămas în România, dar cu toate astea nu mă deranjează că oamenii își doresc să iasă din țară, este o alegere și e normal să profiți de șansele pe care ți le dă străinătatea, însă mi-aș dori ca olimpicii să meargă la competiție din iubire pentru matematică, iar de aici să se tragă rezultatele. Văd de multe ori cu tristețe că, în clasa a XII-a, când dosarul de admitere este avansat, iar rezultatul olimpic deja nu mai contează, mulți dintre ei se lasă și atunci îți dai seama cine a făcut matematică din plăcere.

Flavian Georgescu, antrenorul olimpicilor la mate

Și eu care mă gândeam că performai fiindcă îți doreai să lucrezi la NASA sau mai știu eu unde…

Flavian Georgescu: Ba da. Când eram adolescent, cel mai mare vis al meu era să lucrez la NASA. Îmi doream să descopăr ceva formidabil pentru omenire. Iar acest vis m-a ținut niște ani buni.

Și ce ți se părea formidabil de descoperit?

Flavian Georgescu: Cred că ceva din fizică.

În clasa a VII-a am luat o notă de 4.00 la fizică. Doamna profesoară mi-a spus că nu înțelege ce se întâmplă cu mine, eu, elevul recunoscut premiant de locul I, să ajung să confund forța de greutate cu accelerația gravitațională. Adevărul e că sunt două lucruri total diferite, dar forța de greutate se notează cu G, iar accelerația gravitațională cu g. Ele făceau parte din aceeași formulă, doar că eu le pusesem pe dos.

După acest moment, mi-am zis: „stai puțin, că-i demonstrez că a fost o întâmplare!” Și m-am apucat să învăț fizică. Apucându-mă, a început să-mi placă, așa încât, la următoarea lucrare am primit nota 10.00. Lauda ei m-a stimulat atât de mult încât mi-am zis că trebuie să-i demonstrez că pot să ajung chiar și la olimpiadă.

Eram clasa a VII-a, am mers la olimpiada de fizică și m-am calificat la faza națională, ceea ce a fost incredibil pentru profesoara mea. Ne-am pregătit mai mult și la faza națională cred că am ieșit pe locul 9. Deci totul dintr-o lucrare de control de nota 4.00.

A început să-mi placă mult fizica și deja mă vedeam la NASA. Iar matematica era doar un instrument demn de folosit la fizică, fiindcă îmi doream să ajung la internaționala de fizică. Dar, ce să vezi?

Flavian Georgescu

Cu 3 zile înainte de olimpiada județeană de fizică, mă uit în oglindă și văd că mi se umflase gâtul. Pe seară eram umflat tot. M-am dus la medic, aveam oreion. Interzis ieșitul din casă!, a zis el. Poate să vină orice olimpiadă, băiatul nu are voie să iasă.

A fost o tragedie. Nu o să uit niciodată seara aceea când am adormit plângând. Dădeam cu pumnii în pereți că nu-mi venea să cred că se întâmplă așa ceva. Am zis că trec peste orice și merg la concurs, dar nu s-a putut. Iar singura comensație pe care am găsit-o atunci a fost să merg la olimpida de matematică, unde mi-a plăcut foarte mult și m-am calificat la națională. Iar ușor-ușor, fizica a rămas pe locul II.

Deci motorul tău era o ambiție personală de a depăși așteptările tuturor celor din jur, nu?

Flavian Georgescu: Cred că la vârsta asta am înțeles ce s-a întâmplat cu mine atunci.

Eu am crescut cu bunicii, ei sunt, pentru mine părinții. S-a nimerit ca părinții să divorțeze când eu m-am născut, pe tata nu-l cunosc, deși știu că este în București, dar nu am avut dorința de a-l căuta, iar mama a rămas în București, la muncă. Așa încât, eu am mers la Piatra-Neamț, la bunici.

Cred că psihologic, un copil ai cărui părinți s-au despărțit, se simte cumva vinovat sau dat la o parte. Vrea să arate că e bun. Asta cred că s-a întâmplat și la mine.

Cum erau profesorii tăi atunci și cum i-ai vedea în acest scenariu online în care trăim?

Flavian Georgescu: Mă bucur că mă întrebi despre asta, mai ales că aud foarte des cum se spune că profesorul are datoria să transmită informații copiilor, deci mediu online este ok. Mie nu mi se pare deloc așa, fiindcă știu că harul profesorului se vede în modul în care el transmite iubirea față de o materie copiilor. În plus, profesorul este un model și ajunge să educe copilul pentru viață, fiindcă dacă nu ar fi așa, cu toții am învăța acasă, din cărți sau de pe internet.

Profesorii mei au fost foarte importanți, la fel cum bunicii și-au dedicat toată perioada în care am fost copil educației mele.

Dacă mă întrebi cum poate ajuta asta să ajungi olimpic, ți-aș spune că este foarte greu, atenție, nu imposibil!, dacă nu ești la un liceu de top.

De ce spui asta?

Flavian Georgescu: Uite, la liceul meu, la ICHB, am creat niște clase speciale de pregătire pentru olimpici. În principiu, cei mai buni elevi din țară aleg să vină la liceul nostru și au parte de niște pregătiri paralele, în plus față de programa școlară. Așa încât e greu ca un copil care studiază tot anul doar programa școlară să ajungă la nivelul de informație și performanță al acestora de la noi, de pildă.

Pe vremea mea, ICHB era la început și exista o egalitate de surse în țară, iar acesta este unul dintre motivele pentru care liceul este invidiat, iar mulți încearcă să-l lovească fiindcă nu reușesc nici pe departe să-l egaleze.

Flavian Georgescu, antrenorul olimpicilor la mate

Și nu un pic nedrept, față de copiii care nu pot plăti cursurile la un liceu privat?

Flavian Georgescu: Nici eu nu mi-aș fi permis să plătesc taxele de la ICHB în clasa a X-a, dar am avut bursă. Rezultatele bune din anii anteriori mi-au dat această șansă. La fel se întâmplă și acum: copiii fără posibilități financiare, dar cu rezultate bune pot ajunge la acest liceu cu bursă.

De ce ai venit în București?

Flavian Georgescu: În clasa a IX-a, când am luat aur la olimpiada de matematică, deja materia de liceu din Piatra-Neamț nu se mai potrivea cu ce se făcea la ICHB. Atunci am simțit nevoia să plec și să mă dezvolt profesional în București.

A fost o decizie foarte grea. Dacă pe 15 septembrie 2005 a început școala, eu mă gândeam încă, pe 14 septembrie, seara, dacă mă mai mut din Piatra-Neamț. Nu o să uit niciodată ziua în care am plecat de acolo, iar bunicii se uitau lung pe geam cum plec de acasă.

Cum a fost schimbarea, ce te-a așteptat la ICHB?

Flavian Georgescu: Am realizat atunci că începusem să fac matematică de calitate destul de târziu, iar decalajale de cunoștințe dintre mine și ceilalți colegi se simțeau. Așa se face că primul concurs internațional la care am participat, în Kazahstan, a venit în clasa a XI-a. Dar am recuperat încet și sigur (râde), iar în facultate n-am mai avut nicio problemă.

Flavian Georgescu, împreună cu copilul, Flavius

Ai copii?

Flavian Georgescu: Am un copil și de-abia așteptam această întrebare. Mi s-a schimbat radical sensul vieții de când m-am căsătorit. Soția și copilul au devenit totul pentru mine. Dacă până atunci am muncit fără să conștientizez un scop, acum tot ce fac e pentru ei.

Cum v-ați cunoscut tu și soția ta?

Flavian Georgescu: Ea lucrează tot în învățământ și ne-am cunoscut prin 2012, la o petrecere cu karaoke, pe vremea când cântam, participam la concursuri de muzică, am fost la XFfactor. În vremea aceea chiar eram pasionat de asta și cred că mergeam seară de seară la karaoke.

Doi ani mai târziu ne-am căsătorit și a venit copilul, Flavius, care în decembrie va împlini 6 ani.

Ce vă leagă?

Flavian Georgescu: Ne iubim enorm și amândoi suntem niște oameni foarte sensibili, suntem mai diferiți și probabil că nu ar fi multe persoanele care să ne înțeleagă. Și de multe ori ne completăm foarte bine.

Flavian Georgescu, împreună cu soția lui

Flavius va fi matematician?

Flavian Georgescu: Am făcut atât de multă matematică, cât pentru tot neamul meu la un loc, încât m-aș bucura din tot sufletul să aibă această pasiune, să simt că eu îl pot ajuta, că datorită mie poate face niște lucuri și că îmi urmează talentul, deci ar fi o mândrie, dar nu vreau să îi impun nimic, fiindcă mă tem că va ajunge să-i fie silă.

De ce ai fost la XFactor și ce așteptări aveai de la muzică, de fapt? De ce la un concurs televizat?

Flavian Georgescu: E defect profesional: orice fac trebuie să fie de performanță. Dacă am făcut școala de muzică, mi-a plăcut să cânt, înseamnă că trebuia să particip la un concurs de muzică. Nu se putea altfel.

Flavian Georgescu este matematician și muzician

Ai fost vreodată pus în situația de a alege între matematică și muzică?

Flavian Georgescu: Da, când am participat la XFactor. Atunci unul dintre jurați mi-a spus: nu poți face și una, și alta. Trebuie să alegi!

Recunosc că atunci mi-am imaginat pentru câteva clipe cum ar fi să mă las de matematică și să încerc să fac doar muzică. Dar a rămas doar un gând.

Cine cântă în familia ta?

Flavian Georgescu: Bunica mea a avut un mare talent, fără să-l fi pus la lucru vreodată. Cînta prin casă, cânta oricând, dar o făcea atât de frumos, era atât de talentată că te vrăjea. Cred că pe ea o moștenesc.

Care e atmosfera în aceste competiții de matematică, cu cele mai strălucite minți ale lumii?

Flavian Georgescu: Cel mai important lucru, și e de menționat mai ales în aceste vremuri pandemice, este că te întânești cu niște tineri care ani de zile s-au pregătit să se bată cu tine. Te bucuri că ești acolo, dar undeva acolo există gândul că mâine concurăm, suntem rivali. Dar după concurs ieșim și jucăm un biliard.

Acele emoții, când ești cu toți colegii și adversarii tăi și aștepți să se afișeze rezultatele, când îl vezi pe cel de lângă tine cum trăiește momentul, cum se bucură, cum se supără, ele reprezintă imboldul de a merge la competiție.

Anul trecut, olimpiadele s-au anulat, anul acesta se pare că vor fi online, dar tot ce-mi doresc eu este să revenim cât mai repede la maniera de concurs de altădată, fiindcă ne lipsesc acele trăiri despre care îți povesteam.

Spiritul competiției este să te întâlnești și să trăiești acele momente cu ceilalți concurenți, cu profesorii care îți corectează lucrările. De fapt e o atmosferă acolo, orașele care găzduiesc concursurile se transformă pentru câteva zile, peste tot scrie: olimpinada națională sau internațională, e o forfotă și un sprit anume care se pierde cu totul în competiția online.

De ce nu ai plecat din țară? Există niște culoare de export de creiere din România deja consacrate, nici nu ar fi fost nevoie de mare efort.

Flavian Georgescu: Am avut la un moment dat acest gând, dar, oricât de desuet ar suna, eu am simțit o dragoste față de locurile natale, față de țara mea. De fiecare dată când ascult imnul național, indiferent de context, parcă îmi vine să pun mâna pe inimă. Poate pare exagerat, dar asta simt.

Cum sunt elevii tăi?

Flavian Georgescu: Eu cred că sunt niște oameni minunați, nu pentru că îi laud eu. Dacă altădată lumea își imagina că olimpicii sunt niște tocilari cu ochelari de 10 dioptrii, eu am încercat să aduc un alt stil, iar orele de pregătire să fie cu bucurie și relaxare. Și cred că din acest motiv mă iubesc: nu pun presiune pe ei și încerc să afle și să știe destul de repede că îi susțin și îi iubesc indiferent de rezultat. Ieșim la biliard, la tenis, la karaoke. Încerc să am altă legătură cu ei și să modernizez un pic relația dintre profesor și elev.

read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO