fbpx

Căutare

Share this article
Poveste spusă împreună cu

În Pitești sunt puțini cei care nu o cunosc pe Flori Grigoraș și foarte puțini cei care nu o admiră pentru curajul cu care și-a înfruntat propria viață.

Nu e cunoscută pentru că ar avea vreo funcție publică sau politică sau pentru că ar reprezenta orașul în vreun fel. E cunoscută pentru exemplele sale de viață și pentru inspirația pe care o trezește în fiecare dintre noi. Flori Grigoraș e mamă, femeie de afaceri și unul dintre cei mai activi voluntari ai orașului, ce luptă cu toate forțele sale pentru a-i ajuta pe cei în nevoie.

Flori Grigoraș vine din Brăila, acolo s-a născut, acolo a copilărit și acolo a învățat poate cea mai aprigă lecție de viață: aceea că femeia trebuie să se supună bărbatului și trebuie să accepte toate agresiunile lui că așa e rânduiala pe Pământ. A aplicat lecția asta și în viața ei, după ce s-a căsătorit și s-a mutat la Pitești urmându-și soțul. A făcut doi copii și a stat mai toată viața cu capul plecat în fața lui. Până într-o zi, când spune ea, l-a cunoscut pe Dumnezeu. A avut o revelație, a simțit că Dumnezeu e aproape de ea și îi arată calea.

Ceea ce a determinat această întâlnire divină a fost un accident tragic. Fiul ei a căzut în cap de la etaj, pe ciment și nimeni nu i-a mai dat nicio șansă de viață. A stat o săptămână în comă după care, în mod miraculos, și-a revenit iar azi este un tânăr demn de tot respectul.

Această trezire spirituală a adus în viața lui Flori Grigoraș și dorința de a se descoperi pe sine și de a fi bine cu sine, astfel că a divorțat, a prins curaj să-și ia viața în propriile mâini și să iasă de sub jugul asupritor al unei căsnicii nereușite. A urmat un business și multe proiecte de voluntariat. Dar mai bine vă las pe voi să o descoperiți pe această femeie minunată, acest munte de inspirație pentru fiecare dintre noi, Flori Grigoraș.

Flori Grigoraș
Colaj de familie

Flori, ești o femeie de succes?

Da, sunt o femeie de succes.

Ce înseamnă pentru tine a reuși în viață?

Nu știu dacă a reuși este expresia potrivită. Definiția pe care aș da-o reușitei ar fi încrederea în sine, puterea și buna credință.

Povestește-mi despre tine. De unde vii și din ce familie?

M-am născut în Brăila, în 1972, pe 3 iulie, sunt născută vara, provin dintr-o familie normală, cum de altfel sunt și eu, cu defecte și cu calități, sunt bucuroasă pentru ceea ce sunt azi, însă sunt suma experiențelor și a faptelor de până acum, de până la 50 de ani.

Ce erau părinții tăi?

Părinții mei… Tatăl era maistru constructor și mama educatoare.

Care a fost parcursul tău? Ce ți-ai dorit în viață, ce visai de copil?

Nu am avut visuri. Nu am visat să ajung ceva anume. Încercam să o copiez pe mama mea, care nu a avut o viață atât de ușoară, iar traumele copilăriei mele s-au reflectat acum, în adolescență, în tinerețe și chiar până acum la 40-50 de ani. De ce spun acest lucru? Deoarece pe mama o consider o eroină. Nu a avut o viață fericită, avea o normalitate pe care eu am preluat-o și pe parcurs mi-am dat seama că normalitatea ne-o dictăm noi singuri, ne-o fundamentăm noi și am încercat să schimb acest tipar al normalității familiei mele. Ca drept dovadă am avut puterea să trec peste un divorț, să-mi cresc singură copiii, să mi-i educ, iar în ceea ce privește visurile mele s-au concretizat mai târziu, voluntar sau involuntar. Nu mi-am dorit să ajung ceva anume.

Flori Grigoraș
Flori Grigoraș în copilărie, alături de părinți și de sora ei

Ce înseamnă traumele copilăriei?

Provin dintr-o familie în care asistam foarte des la agresiune. Agresiune verbală, agresiune fizică și acele momente mi se păreau normale.

Atât de normale încât?

Atât de normale încât le-am preluat și eu, am considerat că viața mea așa trebuie să fie, ca a mamei mele, ca a bunicii mele, asta până într-un moment în care mi-am dat seama că sănătatea mea fizică și mentală, emoțiile pe care le am ca fundament al existenței mele, îmi pot schimba oarecum drumul și normalitatea părinților mei, a familiei mele. Traumele copilăriei mele sunt, așa cum am spus, acele agresiuni verbale și fizice ale tatălui asupra mamei mele.

Flori Grigoraș
Flori cu mama ei

Tu cât timp le-ai îndurat și cum le-ai îndurat? Povestește-mi, te rog…

Am fost martoră a agresiunilor acestora până la 19 ani când oarecum „obligată” de mama să plec din acel mediu – și ea conștientiza că nu este un mediu propice pentru dezvoltarea mea – am plecat la facultate și în primul an am ales să-mi leg destinul de un bărbat care era la fel ca tatăl meu, la fel de agresiv, și verbal, și fizic, însă, cum am spus, crezând că aceea este normalitatea și tiparul pe care trebuie să-l urmez, le-am îndurat până la vârsta de 30 de ani. Atunci a avut loc o trezire. O trezire spirituală și a mai avut loc un accident foarte grav în viața noastră de familie, de cuplu. Băiețelul meu la vârsta de cinci ani a avut un accident și nimeni nu-i mai dădea nicio șansă de viață. Trecând peste acel moment mi-am dat seama că altele sunt valorile mele, nu neapărat cuplul, nu neapărat un bărbat, așa că am luat un alt drum, o altă cale.

Flori Grigoraș
Fotografie veche de familie

Îmi povestești despre accident?

Eram fericită și pare un paradox să spun că eram fericită, pentru că iubeam. Însă iubirea era iubirea aceea de adolescentă, iubirea de tânără, fundamentată oarecum pe niște emoții, niște stări, niște trăiri, iar fericirea se rezuma la momentele de bucurie pe care le trăiam alături de fostul meu soț și de copii. Până într-un moment în care, plecați fiind într-o stațiune și copilul rămânând cu tatăl lui, a avut loc acea nenorocire: a căzut de la etajul trei, în cap, pe ciment și nimeni nu i-a mai dat nicio șansă. Însă, cu două săptămâni înainte de acest accident a avut loc trezirea mea spirituală: l-am cunoscut pe Dumnezeu într-o formă pură, așa cum îmi place să-i spun. Exista și până atunci, însă nu-i simțeam prezența. Cu două săptămâni înainte de accident am avut o presimțire că mi se va întâmpla ceva, nu am știut ce anume. În acele două săptămâni mi-am descoperit și duhovnicul meu spiritual care, de-a lungul timpului m-a ajutat să trec peste toate. Iar la momentul accidentului, când toți medicii mi-au spus că al meu copil nu va mai avea nicio șansă, am zis că dacă asta este vrerea lui Dumnezeu, facă-se voia lui.

Flori Grigoraș
Cei doi copii ai lui Flori

Profesional, cum arăta viața ta la momentul respectiv?

Viața mea profesională în momentul în care eram în cuplu, în familie, căsătorită, era fadă. Deoarece femeia din mine își exercita doar calitățile de mamă. Doar maternitatea era calitatea mea primordială. La job lucram într-o instituție publică, nu mi s-a dat prea mare importanță și recunosc că nici eu nu mi-am dorit la acel moment carieră profesională. Nu-mi pot aduce aminte, nu am repere legate de cariera mea profesională din perioada căsniciei deoarece în acea perioadă eram ca o pasăre dornică să zboare, să ciripească, dar eram într-o colivie. Nu știu ce fel de colivie era, dacă era din aur, sau platină, habar nu am, însă aripile mele erau frânte.

Povestește-mi, imediat după accident și după această trezire spirituală, toată viața ta s-a schimbat?

Viața mea de atunci s-a schimbat. 2001, august, 20, viața mea a luat o altă turnură.

Flori Grigoraș
Flori Grigoraș și copiii ei

Cât timp a stat copilul tău în comă?

Copilul a stat șapte zile în comă, perioadă în care nu am dormit, perioadă în care am comunicat cu cei din familie, însă, în acea perioadă de comă am avut niște revelații. M-am întâlnit iarăși cu Dumnezeu. Nu îmi doresc ca cineva să mă creadă sau să mă înțeleagă, dar am avut senzația că vorbesc cu Dumnezeu, că îmi arată parcursul drumului fiului meu. Ca drept dovadă azi, el împlinește anul acesta 26 de ani, are o carieră excepțională. Este un copil nemaipomenit.

În ce sens s-a schimbat viața ta după 20 august 2001?

După acele revelații spirituale am pășit pe un alt drum, acela al vibrațiilor puternice spirituale, al senzației că fără Dumnezeu nu pot clădi nimic, fără credință nu pot face nimic. Drept dovadă a intervenit gratitudinea, am simțit că trebuie să întorc ceva. Și faptul că am ajuns să lucrez și să am un business în domeniul fondurilor nerambursabile, acolo unde a început urcușul meu spiritual, în lăcașul acela, în locurile acelea în acest moment sunt proiecte europene. Nu este o laudă, dar poate deveni un tipar, poate deveni un model. Nu am cerut consultanță pentru accesarea acelor fonduri pentru Mănăstirea Sihăstrie și Biserica Sfânta Vineri de aici, din Pitești. Nu știu dacă mi-am dorit să se întâmple acest lucru, dar s-a întâmplat. Locurile care mi-au călăuzit pașii spre spiritualitate, spre Dumnezeu, spre credință, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, exact acele locuri au fost aduse acolo… e ca o ofrandă pe care am adus-o acelor lăcașuri.

Spune-mi concret, după perioada aceea, cât a mai durat până la divorț și cât a durat până la înființarea firmei?

După accidentul copilului, așa cum am spus, am devenit un alt om, mai bun, mai încrezător, mi-am schimbat scara de valori și am conștientizat că agresiunea fizică și verbală la care asistau și copiii mei nu este una tocmai normală pentru dezvoltarea lor. Motiv pentru care, din 2004 m-am convins singură că trebuie să fac acest pas, să divorțez. A fost un divorț destul de greu deoarece fostul meu soț nu a acceptat despărțirea și foarte mult timp după aceea s-a răzbunat pe mine prin copii. Ceea ce nu este un lucru tocmai normal. Copiii au avut parte de bucurie, de dezvoltare, de emoție alături de mama lor, însă sunt sigură – chiar dacă ei nu o spun și nu au făcut dovada faptului că le-ar lipsi ceva – cred că le-a lipsit această latură paternă.

Flori Grigoraș
Flori Grigoraș cu mama ei

În 2004 am divorțat, după divorț am intrat într-o depresie foarte puternică deoarece stigmatizarea societății vis a vis de o femeie divorțată a fost una foarte dură pentru mine. Am fost pusă la zid, am fost condamnată, am fost hărțuită și verbal și sexual în cadrul instituției publice unde îmi desfășuram activitatea și toate acestea au condus la o depresie foarte puternică în care mă adâncisem. Nu aveam culori, vedeam totul în negru, depresia a fost ca un abur înecăcios pentru mine care mi-a distrus tot ce aveam mai frumos, și visuri, și speranțe. Și ce a fost cel mai trist în acea perioadă a fost faptul că, copiii au asistat neputincioși, nu am putut, nu am fost capabilă să-i îndepărtez și să nu-i fac părtași la durerea mea.

Când ți-ai deschis firma?

A venit ca o revanșă pentru mine, pentru sufletul meu această afacere de familie. Împreună cu sora mea în 2008 am decis să înființăm o firmă. Era un domeniu nou atunci acesta al accesării fondurilor nerambursabile, am avut o ascensiune fulminantă pot spune, însă nu am raportat afacerea la bani. Pentru noi banul nu are vreo valoare prea mare. Totul se raportează la fapte, la acțiuni, motiv pentru care în paralel cu firma am înființat un ONG pentru a fi alături de persoanele bolnave de cancer, copii în special și familiile acestora.

Spune-mi două dintre cele mai dragi proiecte ale tale pe fonduri europene și două dintre cele mai importante și apropiate sufletului tău proiecte de voluntariat

Este o întrebare destul de grea la care nu știu dacă răspunsul este unul care ar mulțumi deoarece toate proiectele pe care le-am manageriat sunt parte din sufletul meu. Fiecare are bucățica lui acolo, are fereastra lui și în momentul în care sunt tristă deschid câte o fereastră și mă întorc, chiar dacă se spune că trecutul trebuie să-l lăsăm de-o parte. Eu mă întorc în trecut pentru că trecutul meu este înălțător. Au fost proiecte de educație, au fost proiecte de sănătate, au fost proiecte pentru restaurarea monumentelor istorice și da, cele mai importante proiecte sunt cele pentru reabilitatea monumentelor Sihăstria, Neamț și Sfânta Vineri din Pitești.

Flori Grigoraș
Monument restaurat de Flori
Flori Grigoraș
Monument restaurat de Flori

Iar de voluntariat?

Iar ca voluntariat… Pentru că încercările trebuie să facă parte din viața unui om și prin încercări dobândim anumite virtuți, am mai fost încercată și nu numai eu, ci și copiii mei. Fetița mea, la 15 ani a avut parte de o intervenție chirurgicală care, atunci când s-a terminat cu bine și am ajuns acasă, de la București am ajuns în Pitești și am deschis Facebook-ul – nu-l mai deschisesem de o săptămână, timp în care am stat internată cu ea în spital – prima postare pe care am văzut-o a fost postarea unei mame ce făcea apel la ajutor umanitar, diagnosticul fiind exact cel al fiicei mele. În momentul acela m-am bucurat că pot trăi alături de copiii mei care erau sănătoși și sunt sănătoși. M-am pus imediat în postura acelei mame, am sunat-o și în 2014, de la acel sprijin umanitar, ajutor, le-am dăruit bani din veniturile mele personale. În acel moment mi-am dat seama că am o misiune, că trebuie să fac asta, că toate sunt cu un rost, că trebuie să întorc ceea ce mi se oferă și mi-am înființat acel ONG care a sprijinit și sprijină persoane diagnosticate cu cancer. Nu știu dacă aș putea spune că am două proiecte cele mai importante pentru că fiecare viață, salvarea oricărei vieți este importantă. Au fost foarte multe și în momentul în care îmi așterneam pe hârtie cuvintele, de fapt acolo era sufletul meu. Și prin ceea ce postam făceam campanii umanitare și strângeam sute de mii de euro. Mi-am dat seama în acel moment că banul nu este atât de important pentru că s-au stins câteva din acele vieți. Copiii s-au prăpădit, au rămas familiile acelor copii, din păcate, toate familii cu câte un singur copil.

Și vreau să menționez faptul că nu eu găseam cazurile, ele mă găseau pe mine. Și oarecum familiile rămâneau în seama mea, în preajma mea și mă simțeam responsabilă pentru că nu știam să fac o delimitare între ceea ce sunt eu și cazurile umanitare. După aceea deveneam un psiholog pentru familiile rămase fără copii.

Am făcut niște atacuri de panică atunci, oarecum îmi încurcasem etapele existențiale. Nu mai stăteam acasă, eram atât de implicată încât plecam cu familiile copiilor la spitale în Europa, am făcut parteneriate cu anumite spitale din Europa și însoțeam familiile acolo neștiind să fac o departajare între ceea ce sunt eu și ceea ce implică emoția mea în acele cazuri. Motiv pentru care am considerat că ar fi bine să mă înscriu la facultatea de psihologie. Și la 44 de ani, ca o studentă nu prea tânără – aveam colegi foarte tineri – am început cursurile facultății de psihologie, de care sunt foarte mândră.

Flori Grigoraș
Flori Grigoraș la spitalul de oncologie

Care e cel mai mare eșec al vieții tale?

Nu am avut eșecuri în viața mea. Viața mea este frumoasă, este împlinită și consider că nu am avut nici un eșec. Mă bucur de tot ce mi s-a întâmplat, mai frumos, mai greu sau mai înălțător și consider că nu am avut niciun eșec în viață.

Oricine în locul tău care ar fi fost lovit de atâtea ori de viață, ar fi spus tocmai invers…

Consider că am dobândit niște virtuți. Virtuțile mele sunt, așa cum am spus, credința în Dumnezeu, puterea interioară și buna credință. Acestea chiar sunt virtuțile mele, eu nu consider că am avut vreun eșec vreodată.

Flori Grigoraș
Flori Grigoraș și fiica ei

De ce ești mândră azi? Spune-mi trei lucruri importante din viața ta care te fac cea mai mândră femeie din lume…

Sunt mândră de copiii mei, de cei doi copii, sunt mândră de ceea ce am lăsat și de ceea ce las în urma mea și sunt mândră de faptul că am o familie frumoasă care mă acceptă așa cum sunt.

Ai mai cunoscut iubirea de atunci?

Iubirea îmbracă mai multe forme. Iubirea poate fi definită ca iubire spirituală, iubire fizică, iubire mentală, apropiere. Iubirea are o conotație specifică pentru mine. Este iubirea pentru Dumnezeu și restul vine de la sine.

Flori Grigoraș
Flori Grigoraș cu fiul ei
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO