fbpx

Căutare

Share this article

Flori Grozavu este învățătoare la clasa pregătitoare, în cadrul uneia dintre cele mai mari și mai importante școli din Călărași. De când se știe și-a dorit să devină dascăl și nimic nu a putut-o întoarce din drum, nici măcar provocările familiei.

Când în final a reușit să ajungă la catedră, a dat piept cu realitatea sistemului de învățământ românesc, pentru care nu o pregătise nimeni. Atunci Flori Grozavu a aflat că sunt copii în această țară, copii ce provin din medii extrem de defavorizate, din familii sărace pentru care munca câmpului e mult mai importantă decât școala. Atunci a aflat că sunt copii care poate nu au ce mânca o zi întreagă sau care poate nu vor ajunge la școală când e vreme urâtă pentru că nu au cu ce să se încalțe și să se îmbrace.

După patru ani de muncă într-o astfel de comunitate, Flori Grozavu și-a revizuit atitudinea și a înțeles că nu mai este vorba despre ea, ci despre acești copii și despre ce poate face ea pentru ei.

Poate acesta este și motivul pentru care azi este implicată în toate proiectele de voluntariat menite să întindă o mână de ajutor acestor copii. Vara trecută a primit atestatul de îndrumător Superteach și a aflat că asociația Narada pune umărul la digitalizarea comunităților de copii și profesori din medii defavorizate, oferindu-le acestora o șansă la educație. Flori Grozavu și-a suflecat mânecile, s-a dus la Inspectoratul școlar, s-a interesat unde este cea mai mare nevoie din județ, a ales comunitatea de la Curcani și fără să o lege nimic de acel loc, a pus umărul la treabă și a reușit cea mai mare strângere de fonduri de pe platforma Narada. Iar la final, după ce a obținut toate dotările necesare, pentru că i-au mai rămas bani, a donat către o altă școală din Prahova.

Flori Grozavu este un exemplu de dascăl cum nu întâlnești la tot pasul, o învățătoare dedicată trup și suflet copiilor și nevoilor lor, chiar dacă aceștia nu sunt înscriși în clasa ei. Te invit să citești mai jos o poveste de viață și de bine menită să ne inspire pe toți și doar după ce vom înțelege cu toți mesajul, sperăm să facem România bine. Pentru că și eu, și tu, și noi toți putem!

Flori, la ce clasă ești învățătoare?

La clasa pregătitoare.

Clasa învățătoarei Flori Grozavu

La ce școală?

La Școala Nicolae Titulescu din Călărași, o școală mare din centrul orașului.

Tu ești din Călărași?

Da, sunt de aici.

Și nu ai vrut să pleci?

Unde să plec?

Poate într-un oraș mai mare…

Călărașiul cred că are să-mi ofere tot ceea ce-mi doresc eu. Am locuit o perioadă destul de mică în București, însă nu m-am acomodat cu traficul, cu aglomerația și agitația. Eu sunt o persoană foarte energică, dar în București îmi consumam energia inutil. Am lucrat în mediul rural, știu ce înseamnă a fi învățător la sat, am suplinit ca profesor o perioadă scurtă de timp pe gimnaziu și pe șansa a II-a…

Flori Grozavu, învățătoare la prima clasă de copii

Ce e șansa a II-a?

Cei care nu mai sunt în sistemul de școlarizare, un fel de arte și meserii pentru clasele a IX-a și a X-a.

Un fel de școală profesională?

Da. Eram profesor la școala Modelu, lângă Călărași și am fost suplinitoare la clasa X-a, unde elevi erau oameni în toată firea, trecuți de 20, 30 sau chiar 40 de ani. Făceau practică la o firmă de prelucrarea lemnului și veneau la cursuri după-amiaza, iar eu eram o puștoaică de 21 de ani care trebuia să rămână fermă cu catalogul în brațe în fața lor.

Flori Grozavu a visat dintotdeauna că va fi învățătoare și era în stare să mute munții din loc pentru visul ei

Ce meserii au părinții tăi?

Părinții mei lucrează la Uzina de apă amândoi. Mama a lucrat pe dispecerat și acum este la Casierie și tata este mecanic.

Flori Grozavu alături de mama ei

Deci nu ești fată de profesori…

Nu. Chiar am avut piedici în a fi cadru didactic. Drumul pe care mi-l croiseră părinții mei nu era nici pe departe acela de profesor. Cu toate asta, mama tot timpul a spus în glumă că eu m-am născut profesor pentru că de mică nu am știut să mă joc altceva. Eu nu am fost niciodată doctoriță, așa cum se joacă fetițele, eu am fost profesor. Terorizam pe toată lumea, făceam activități creative și serbări în familie.

Dar visai asta? Concretizai în visurile tale faptul că vei ajunge profesor?

Asta mi-am dorit din totdeauna. Mama spune că atunci când m-am născut, în loc de plâns, am zis: „eu vreau să mă fac învățător” 😀

Citește și:

Gianina Badiu, corporatista care a refuzat un job în Japonia și un salariu important pentru a se face învățătoare într-o comunitate vulnerabilă. Cum se împacă marketingul cu profesoratul și cât contează implicarea socială pentru o viață împlinită?

Și de ce spui că ai avut piedici?

În familia tatălui meu toate femeile erau contabile. Prin urmare, aceasta era tradiția familiei și eu trebuia să dau la Liceul Economic. În ultimul an de școală generală, diriginta mea le-a spus părinților că drumul de profesor este pentru mine. În clasa a cincea, la activitățile de la dirigenție, am avut un chestionar în care prima întrebare era despre ce ne dorim să fim. Eu am scris fără ezitare că vreau să fiu învățătoare. Această activitate a fost reluată la finalul clasei a opta și am răspuns același lucru. Nu am fost un elev de 10 pe linie, dar am fost tot timpul în top.

La finalul clasei a opta, toți părinții își puneau problema: „ce facem cu copilul acesta, la ce liceu îl trimitem?” – pentru că nu decidea copilul, decidea familia. Tata spunea tot timpul că eu voi merge la Economic, până a convins-o și pe mama. Mama ar fi vrut să știe ce părere am și eu, însă nu avea loc de tata. Întrebându-mă pe mine, eu am spus că vreau să dau la pedagogic, însă nimeni nu m-a luat în seamă. Eu am crezut că am fost destul de clară și am rămas fermă și atunci când tata spunea: „Ce meserie e asta? E prost plătită, nu știi unde ajungi, în ce mediu și vei avea foarte mult de învățat toată viața. Uite mătușile tale ce bine o duc cu meseria de contabil”. Ei fiind niște oameni obișnuiți și-au dorit pentru copiii lor să fie puțin mai sus decât au ajuns ei. Așa că priveau această meserie ca pe una în care nu se câștigă foarte bine.

Flori Grozavu și sora ei

 

„Nimic nu te pregătește pentru întâlnirea cu copiii”

Ceea ce nu era chiar departe de adevăr…

Așa este. Primul meu salariu a fost de 280 de lei. M-am întrebat atunci ce fac cu acești bani deoarece aveam rată la facultate și nu-mi ajungea nici pentru asta. Eu îmi cheltuiam salariul până seara, însă norocul meu a fost că încă locuiam cu ei și părinții îmi plăteau celelalte cheltuieli. Însă era extrem de frustrant.

Mai ai frați?

Da, mai am o soră mai mică, însă ea a fost lăsată să facă ce vrea.

Flori Grozavu în vacanță

Și ea s-a făcut contabil?

Nu 😀. Noi am fost niște copii educați în așa fel încât să nu ridicăm niciodată glasul la părinții noștri și nu am știut niciodată ce înseamnă să te răzvrătești. La un moment dat, văzând să se apropie perioada de înscriere și știind că trebuie să dau întâi probele eliminatorii la Pedagogic și văzând că tot familionul știe că eu merg la Economic, am făcut o criză de isterie. Îmi amintesc și acum: mama spăla vasele în bucătărie, tata era lângă ea, iar eu am apărut în pragul ușii, roșie la față și le-am spus cu glas apăsat și tare: „Vă rog să încetați. Eu nu mă duc la Economic, eu mă duc la Pedagogic. Eu vreau să mă fac învățătoare și cu asta am încheiat subiectul”. Nu știu ce or fi citit pe fața mea atunci pentru că tata – un bărbat mare, impozant – a rămas cu o față șocată, apoi s-a uitat la mama, s-a uitat la mine și a zis: „Ok, la Pedagogic mergi”. Din secunda respectivă nu a mai fost niciodată vreo discuție despre economic.

Am făcut o oră de pregătire la desen și una la muzică pentru probele eliminatorii și am mers la Pedagogic.

Înainte de asta, profesorul meu din gimnaziu auzind că suntem trei fete care mergem la Pedagogic, a vrut să ne evalueze. Când mi-a venit rândul, am intrat cu el și cu mama într-un birou ca să mă asculte la muzică. Nu l-am prins în cea mai bună formă, era foarte nervos, așa că a spus: „Stop! Doamnă orientați-vă către alt liceu pentru că nu are ce căuta la Pedagogic pentru că nu are nici măcar ureche muzicală. Va pica din start”. Azi îi sunt foarte dragă acestui profesor și suntem colegi de catedră.

Primii ani la catedră pentru Flori

După episodul acesta m-am înroșit la față am început să plâng și am continuat toată ziua respectivă până mi s-a umflat toată fața. Mama atunci a spus: „Stai puțin. E doar o părere și nu ne putem lua doar după ea. Dacă tu asta îți dorești și acesta este drumul tău, trebuie să încerci. Dacă pici probele eliminatorii, ai timp să dai examenele în altă parte”.

Am fost la examen, am luat probele cu brio și totul a decurs perfect.

Flori Grozavu, organizatoarea unei excursii virtuale pentru elevii ei

Unde a fost primul loc de muncă și cum a fost prima ta zi ca dascăl?

În comuna Modelu, patru ani, ca suplinitor calificat. Eu am ieșit ca o divă din liceu, hotărâtă să muncesc la catedră. Am constatat că munca de la catedră nu avea nici o legătură cu ceea ce învățasem eu la liceu și cu practica pe care o făcusem la liceu. Eu făcusem practica pedagogică în grădinițe bune și la școala la care predau acum, locuri unde mi s-a părut că totul este cât se poate de roz. Când am venit la catedră și mi s-au trasat sarcini de a face planificarea și multe alte lucruri birocratice, am rămas șocată. Nu am avut nici un sprijin la început, ba dimpotrivă, metodistul care era la Modelu mi-a pus o grămadă de piedici în prima lună. Azi îi mulțumesc pentru ele deoarece a făcut din mine ceea ce am devenit mai târziu. Am avut o clasă nu de copii din aceea cum văzusem eu la practică, copii cărora le adresai o întrebare și toți ridicau mâna să răspundă. Am avut niște copii din familii foarte defavorizate. După un băiețel m-am dus toată toamna acasă la el. Lucrau cu ziua iar el mergea la porumb să ajute familia. Eu, învățătoarea de 20 de ani nu înțelegeam de ce X copil nu vine la școală când el asta trebuie să facă, să mă vadă pe mine. Totul era despre mine, despre cât de tare sunt eu și despre cât de multe am învățat eu la liceu.

Atunci am primit o mare palmă peste ochi văzând în ce condiții trăiește, văzând că erau zile în care nu aveau ce mânca, văzând că acest copil nu avea cu ce se îmbrăca sau încălța când era frig afară și că pentru familia lui nu era atât de important ca el să meargă zilnic la școală, ci să fie cât mai mulți membri la muncile câmpului ca să câștige un ban.

În acei patru ani m-am mai scuturat de ceea ce credeam eu că înseamnă să fii învățător și ușor, ușor nu a mai fost despre mine, ci despre ei, despre copii și despre ce pot să fac eu pentru ei.

Activitate de ecologie la grădiniță

Ce ai reușit cu clasa respectivă?

Ușor, ușor am reușit să ridic pe fiecare, am reușit să-i fac să-mi spună atunci când au o nelămurire, când au o durere în suflet. Se temeau să spună ceva învățătorului pentru că nu aveau încredere, după ce fuseseră priviți mai mult ca niște obiecte, ca niște resurse umane în clasă. Unora dintre ei nu li se dăduse nici acasă atâta atenție câtă le-am oferit eu dintr-o dată. Erau mulți romi, copii din familii foarte sărace și principala temă de discuție în familie era aceea despre existență. Au fost copii care au rămas șocați când i-am luat prima dată în brațe sau când le-am adus o bomboană sau o ciocolată. Erau șocați că le zâmbeam tot timpul, că le vorbeam frumos și că făceam și alte activități în afară de română și matematică cu ei.

Una din credințele lui Flori

Mai păstrezi legătura cu vreunii dintre acei copii?

Cu unii da. Unii sunt la liceu, alții s-au căsătorit…

Flori Grozavu a pus la cale cea mai mare strângere de fonduri pentru a ajuta 600 de copiii pe care nu i-a văzut niciodată până atunci

Hai să mergem la Curcani, pentru că acesta e motivul pentru care vorbim azi. Ce este Curcani?

Este o comună micuță, la vreo 60 de kilometri de București și la aproximativ o oră de Călărași.

Cum ai aflat tu de școala din Curcani?

Eu sunt formator Superteach, profesor cu mentalitate deschisă, cu atestat din iulie 2020.

Flori Grozavu și echipa Narada

Nu știu ce înseamnă formator Superteach. Lămurește-mă, te rog.

Superteach este o comunitate a profesorilor din România care încearcă să vadă lucrurile puțin altfel, cu o gândire pozitivă și o mentalitate deschisă. Noi credem că elevii și oamenii, în general, nu sunt niște obiecte, nu sunt niște vehicule de care ne folosim, ci sunt parte componentă a vieții, a lumii și cu toții putem avea un impuls creativ în educație. Școala nu este despre mine, ci e despre noi și astfel putem învăța tot timpul unii de la ceilalți.

Comunitatea aceasta face parte dintr-o organizație?

Da, face parte din Institutul Dezvoltării Naționale, o organizație ce își are bazele în America, iar acest institut a format comunitatea Superteach.

Digitalizare la clasa pregătitoare

Odată intrat în comunitatea aceasta, înțeleg că voi vă ajutați unul pe altul să deveniți dascăli mai buni?

Da. Și odată intrată în comunitatea aceasta am aflat de Narada. Cei de la Superteach lucraseră cu proiectele Narada și în toamnă unul dintre managerii noștri ne-a spus că dacă ne dorim să dezvoltăm partea digitală din comunitățile noastre, această organizație face lucruri grozave. Eu mi-am spus că merită să încerc. Județul Călărași este mic, iar eu eram în căutare de oameni frumoși, oameni buni, oameni cu care eu să pot să creez o comunitate. Vrând să accesez un proiect pe Narada, am stat să mă gândesc pentru cine aș putea face asta. Cei de la Narada voiau pe cineva în scenariul roșu sau galben. În septembrie Călărașiul era în scenariul verde.

Dar la tine la școală, copiilor tăi nu le lipsea nimic, nu?

Nu. Copiii mei aveau tablete, aveau telefoane, aveau internet. Eu am vrut să ajut pe cineva care într-adevăr nu se descurcă singur.

Dar de ce ai vrut să ajuți pe cineva? Te plictiseai?

Îmi place foarte mult să ajut și nu-mi place să stau. Tot timpul sunt băgată într-un proiect sau într-o acțiune. În septembrie aveam două proiecte cu Asociația Ovidiu Ro și legasem un proiect separat pe Călărași, numit „Vezi măreția”, un proiect menit să descopere oameni care nu sunt atât de vizibili, dar care fac lucruri grozave.

Cufărul cu povești, proiect al sociației OvidiuRo

Nu fac din septembrie aceste proiecte, le fac mai de mult. Narada a fost un proiect mai mare și mai provocator.

Flori Grozavu este modelul de dascăl pentru care, înainte de toate, sufletele copiilor sunt tot ceea ce contează

Și cum ai aflat că școala de la Curcani are așa mare nevoie de ajutor?

Inițial am întrebat printre colegi, însă nu m-a ajutat nimeni. Așa că m-am dus la Inspectoratul școlar, unde am primit o listă de localități defavorizate, printre care se afla și Curcani. Ce m-a impresionat a fost abordarea și deschiderea directorului școlii de la Curcani. Mi s-a părut incredibil modul în care un director de școală mică dintr-o comunitate sărăcăcioasă privește oamenii. Toată lumea îl striga pe numele mic, iar el era tot timpul prezent și deschis pentru toată lumea.

Primul lucru a fost acela de a-mi face o echipă acolo pentru că era foarte greu să fac naveta zilnic, iar cu această echipă am legat o foarte frumoasă prietenie.

Cele mai frumoase daruri din partea copiilor

Eu am auzit că ai fost extrem de ambițioasă în proiectul acesta, pentru că Narada, cumva, te-a dat afară pe ușă și tu ai intrat pe geam…

Da, cam așa a fost. Da pentru că eu văzând că acolo sunt peste 600 de copii care aveau nevoie de ajutor, am spus. „Cum să fac eu proiectul acesta pe 30 de copii?” – cât spuseseră ei prima dată. Am înțeles ulterior că nu lucraseră proiecte așa de mari cum a fost al nostru. Mi-am spus: „Eu nu pot să lucrez așa. Pe cine să dau la o parte, la cine să renunț? Toată lumea are nevoie aici.” Ei primiseră printr-un proiect cu primăria – nu cel de la Minister – vreo 200 de tablete pentru acest an școlar. Tot mai era nevoie de vreo 400. Nu știam pe cine să tai ca să ajung la 30. Așa că voluntarii de la Narada m-au sfătuit să tai întreg proiectul în proiecțele mai mici și astfel trebuia să o iau de la capăt. Terminam un proiect de 30 de tablete, trebuia să o iau de la capăt cu altul și tot așa, însă perioada proiectului din platformă nu se întindea pe cât timp îmi trebuia mie. A fost o mare provocare… Narada nu a vrut să ne refuze pentru că le-a plăcut proiectul, le-a plăcut comunitatea, au înțeles nevoia copiilor și a cadrelor didactice de acolo.

Flori Grozavu în 2013, cu elevii săi din școala Galdau

Finalul este că ați reușit să-i ajutați pe toți.

Da. La un moment dat una dintre voluntarele Narada a spus: „Ai dreptate. Aici nu se poate altfel. Aici ori e tot, ori e nimic”. Am avut ajutoare. Anca de la Narada avea un prieten care lucrează în IT, Matei, el a venit cu mulți prieteni de-ai lui din IT și ei au venit cu ideea să organizăm un concurs de șah pentru că doar așa aveam șanse să strângem aproape toată suma de bani. Era vorba de aproape 200 de mii de lei. Am reușit cu ajutorul lui Matei și al unei doamne contabile, Alina Tudor, care a cerut ajutorul firmelor cu care lucra. Am trecut prin multe momente demoralizatoare în care credeam că nu vom reuși. De aceea de multe ori le spuneam celor de la Curcani să nu-și facă prea mari speranțe. Însă ei au spus. „Flori, ce faci tu, o străină, pentru noi, este cel mai important. Chiar nu mai contează cât obținem pentru că până acum nimeni nu și-a coborât ochii la noi și să-și ofere ajutorul”. Fiecare ban pe care l-am strâns pe platformă era o bucurie și ne-a dat curaj să mergem mai departe.

Cât ați reușit să cumpărați?

245 de tablete, 20 de laptop-uri și 20 de boxe.

Lecția de reciclare

Flori, povestește-mi de familia ta. Ai copii?

Am doi băieți, unul în clasa a V-a și celălalt în clasa i. Ei sunt galeria mea. Ei, alături de soțul meu care s-a implicat enorm de mult în acest proiect.

Ce vreau să mai spun este că proiectul nostru s-a terminat și la final am rămas cu aproximativ 15 mii de lei în cont pe care i-am donat către o școală din Prahova. Cei de la Narada ne-au spus: „Noi v-am cumpărat tot ceea ce ați cerut în proporție de 100%, dar să știți că mai aveți bani”. Când am aflat asta, am zis că nouă nu ne mai trebuie și i-am rugat să ne indice o altă comunitate care are nevoie. Așa am aflat de proiectul din Prahova unde oamenii de acolo nu reușiseră să strângă nici 50% din suma respectivă și se apropia termenul limită. Atunci am decis să donăm acești bani lor.

Flori Grozavu alături de soțul și copiii ei

Flori, ce urmează? Acum o să te plictisești… 😀

Nu mă plictisesc 😀. Voi începe un proiect cu Narada pe plan remedial. Vom începe să creăm o platformă cu resurse și lecții video dedicată copiilor care în această perioadă nu au dispus de digitalizarea necesară pentru a continua școala în condiții bune. Astfel, pe vară vor avea parte de această platformă de învățare asincron sau sincron în ritm propriu. Apoi vom începe un al doilea proiect cu Narada în care am avut onoarea de a fi selectată pentru alți manageri de proiect. În paralele am în desfășurare un proiect de la Ovidiu Ro cu care merg în comunitățile defavorizate, sunt studentă la master în primul an și am terminat primul semestru cu media 10.

Soțul lui Flori, invitat la clasă pentru a le vorbi copiilor despre bonul fiscal

Înțeleg că toate aceste proiect sunt în regim de voluntariat. Salariul de învățătoare îți ajunge să trăiești decent?

Așa cum spunem noi în învățământ, avem noroc cu familia. Să-mi trăiască soțul! 😀

Scrisoarea copiilor lui Flori către „Doamna mami”
Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO