Florina Badea, „zâna” stării de bine ce vine din farfurie. Ce spune un health & nutrition coach despre relația noastră cu mâncarea, poftele ce ne arată că suntem oameni și dependența de zahăr

Florina Badea e health & nutrition coach și, de peste 5 ani, ajută oamenii să construiască o relație sănătoasă cu mâncarea și cu ei înșiși. Ea e Zâna stării de bine care vine din farfurie. Sau, altfel spus, ”Wellness fairy”. I-a plăcut de mică să fie ghidul celor din jur către mai bine, așa încât primul ei job a fost în învățământ. A ghidat apoi companiile în comunicare, pentru ca, de 5 ani să devină antreprenor în domeniul care o pasionează, cel de sănătate și nutriție. Florina ne-a povestit cât de importante sunt obiceiurile din familie când vine vorba de mâncare, ce spun poftele despre noi, dar și cât e de greu să te desparți de zahăr, mai ales dacă îți amintești cu drag și poftă de gogoșile bunicii ori de cozonacii aburinzi din ajunul Paștelui.

Florina Badea, ție îți place să mănânci? Care e relația ta cu mâncarea?

Foarte mult! Deși în copilărie nu îmi plăcea deloc mâncarea și îmi amintesc că mama era foarte îngrijorată din cauza asta. Am fost un copil cam fără apetit și destul de mofturos. Însă, privind în urmă, știu de ce. Avea legătură cu faptul că nu m-am acomodat la grădiniță și era modul meu de a protesta. Lucrurile s-au reglat ușurel pe măsură ce am început să îmi petrec vacanțele la bunicii mei, la țară. Acolo aveam libertatea după care tânjeam și mă simțeam în largul meu. Așa că și apetitul s-a echilibrat. Plus că m-a ajutat statul în natură, soarele, lumina naturală și conectarea cu pământul. Îmi place că pot azi să îmi explic parte din relația mea cu mâncarea din trecut, ca să le ajut și mai mult pe fetele mele sau pe clientele cu care lucrez.

Ca adult, sunt o gurmandă. Mâncarea e o bucurie pentru mine. Însă o și respect, e ca un partener pe care mă bazez, pentru că viață mea e destul de complexă și am nevoie de energia din mâncare. Sigur că lucrurile acestea nu sunt în mine de la început, ci au apărut după ani mulți de lucru cu mine, după multele cursuri pe care le-am făcut și experiența acumulată cu femeile pe care le ghidez de peste 5 ani, de când am început să lucrez în domeniul nutrition coaching.

Ce mănâncă Florina Badea când e supărată, deprimată sau obosită?

De-a lungul timpului am învățat că aceste emoții sunt cel mai bine tratate cu porții generoase de somn. Somnul are un rol atât de important în viață noastră, încât ar trebui să scriu pagini întregi de interviu despre el.

Nu mai mănânc atunci când simt emoții puternice. Sau, cel puțin, nu mai mănânc emoțional, adică din zona de dulciuri ori fast food. Am fost și eu acolo, acum mulți ani și, treptat, mi-am dat seama că mâncarea în aceste momente nu mă ajută mai deloc. Ba, mai mult, îmi amplifică emoțiile negative.

Pentru că mi-am schimbat obiceiurile, acum, dacă vreau să mănânc ceva și să mă simt alinată, optez pentru băuturi calde precum supe creme sau ceai de fructe ori citrice sau un turmeric latte.

Cine gătea acasă la voi, când erai mică? Cine a „mediat” relația ta cu mâncarea?

Bineînțeles că mama. Tata era expert în cartofi prăjiți. 🙂 Mama gătea mult și bun și da,desertul era la mare cinste în familia noastră. Și bunica era expertă în gogoși, iar de cozonacii ei calzi făcuți în Vinerea Mare nu am cum să uit vreodată. Poate și acesta este motivul pentru care eu apreciez doar calde gogoșile și cozonacii. Copilăria are un impact foarte mare în viața noastră de adulți, îmi dau seama abia acum.

Se puneau musai 3 feluri de mâncare pe masă când erai copil? Supă/ciorbă, fel principal și desert? Mulți dintre adulții de astăzi așa au copilărit.

Cât despre numărul de feluri de mâncare, da, de multe ori depășeam 3 feluri. 🙂 Mama era maestra, e și azi. Am păstrat tradiția și zilele cele mai importante din an, de Paște și de Crăciun, ea gătește pentru noi toți, tradițional și ușor adaptat, în ceea ce privește tipul de grăsime din mâncare și cantitatea. Plus că nu prea mai mâncăm porc și a redus mult dulciurile pe care le pregătește și nu se mai bazează pe zahăr. Și astăzi, după mulți ani de când eu sunt la casa mea și am copii, noi ne vedem de fiecare sărbătoare și luăm masa împreună. Doar anul trecut, la debut de pandemie, nu am avut curaj să facem asta.

Mama continuă și azi să creadă că eu nu mă hrănesc suficient și, deși avem mereu mâncare în frigider (gătim și eu și soțul săptămânal și, uneori, chiar zilnic), mama vine cu mâncare sau îl trimite pe tata să ne aducă. Cred că am spus tot, nu-i așa?

Luați mesele împreună, în familie, măcar la final de săptămâna?

Eu așa am învățat de când eram mică, că mesele se iau în familie. Mâncam cu mama dimineața și la prânz, iar seara cu ambii părinți. La bunici, la fel, nimeni nu mânca separat.

La noi în familie masa se onora mereu, se lăsa orice muncă ori joacă, ne spălam și treceam la masă. De altfel, inclusiv la muncile câmpului, bunica lua coșul de mâncare cu ea și, în pauza de prânz, ne așezam la umbra plopilor și mâncam. Nu am mai găsit de atunci mâncare care să aibă gust mai bun, ca cea de la umbra plopilor și în bătaia vântului de vara, când arșița amiezii era toropitoare.

Și nu se oprea aici ritualul pauzei de prânz: după masă, pentru jumătate de oră, toată familia se odihnea. La fel acasă, duminica, după masa de prânz. Cumva, atunci, masa și odihna erau toate potrivite în ritmul naturii și tare bine era.

Cât de greu a devenit în zilele noastre, când totul e o alergătură, să ai o relație bună cu mâncarea?

Depinde de foarte multe lucruri. Și, desigur, de obiceiurile din copilărie. De cum am fost învățați să ne trăim emoțiile. Sau, dimpotrivă, să ni le mâncăm. Poate fi foarte greu, într-adevăr. Și societatea obezogena în care trăim ne arată că este greu.

Când vine vorba despre mâncare, de fapt, niciodată nu e doar despre mâncare. Și mai ales când vorbim despre mâncatul emoțional.

Dacă mă întrebi pe mine cât îmi e de greu, acum pot spune că e ca un dans. Am deprins pașii și simt când e nevoie să fac un pas sau altul. Pentru că am învățat să fac diferența dintre foamea fizică și cea emoțională și, mai ales, că relația cu mâncarea este una specială și extrem de personală, care, ca orice relație, se modifică în timp.

S-a modificat în ultimii ani, de când ești coach pe nutriție, relația pe care românii o au cu mâncarea? Noi suntem, în mod tradițional, pe principiul: ”nu te ridica de la masă până n-ai terminat tot din farfurie” 🙂

Ce pot să îți spun este că oamenii și aici, în România, au început să fie din ce în ce mai selectivi cu mâncarea, cu sursele ei de proveniență, să citească atent etichetele, să aleagă natural și bio, atunci când au posibilitatea, să fie atenți la sănătate, să pună preț pe mâncarea bună și pe odihnă.

Ce obții atunci când stabilești o relație armonioasă cu mâncarea?

O relație bună și echilibrată cu tine însăți/însuți. Încredere în tine. O știmă de sine echilibrată. O viață bună, greutate optimă, vitalitate și energie. Echilibru, în general.

Sunt atât de multe beneficii, lista e nesfârșită. Mâncarea ne poate ajuta să stăm departe de boli, alături de echilibrul emoțional mult dorit, când reușim să înțelegem de ce ne e poftă de una sau alta și ce semnifică asta.

Ce spun poftele despre noi, Florina Badea?

Că suntem oameni, că avem emoții, că ne place mâncarea, că viața în prezent e o ispită continuă, în secolul abundenței în care trăim. Nu aș fi prea aspră cu mine însămi, e o mare greșeală aici. Dimpotrivă, totul trebuie abordat cu înțelegere, iubire și căldură. Și mai e nevoie să înțelegem factorii declanșatori pentru pofte, că să putem lucra cu ele și să învățăm să le gestionăm.

Una dintre marile pofte ale oamenilor e cea de dulce. Tu vorbești des despre asta, ai elaborat și un program marca Florina Badea pentru renunțarea la zahăr. Cât de greu e să te despărți de zahăr?Care sunt beneficiile?

Depinde de fiecare persoană, de scopul pentru care o face, de ce motivație are. Și de relația pe care o are cu zahărul, cât e de strânsă și ce ascunde în spate.

De multe ori, pare că sunt mai multe beneficii să nu renunți la zahăr decât să o faci. De aceea sunt și multe blocaje pe calea aceasta, a renunțării. Și mai sunt propriile convingeri limitative despre consumul de zahăr. Prima și cea mai importantă e că nu vom putea trăi fără el. De aceea, în orice proces, individual sau de grup, eu încep întâi să clarific toate acestea, încep cu introspecția.

Beneficiile sunt nenumărate, de la nivelul pielii și al părului, al tenului, al minții mai calme și mai puțin anxioase, al echilibrului hormonal, inclusiv cele legate de indicatorii de sănătate, pe care cred că le știm cu toții. În general, o viață trăită mai conștient și nu condusă de chimia dată peste cap din corpul nostru odată cu excesul de dulciuri.

Cum aplici toate aceste principii în familia ta? Copiii tăi nu cer „ceva dulce”?

Negociem, stabilim reguli. E un dans, ne mai amuzăm, nu insist când merg la vreo petrecere, că să nu fiu omul negru care strică party-urile. Dar deja, în cercul nostru de prieteni se cam știu principiile noastre, așa că nu e un efort foarte mare. Și cum ultimul an am stat într-un cerc restrâns, a fost și mai ușor.

Fetei care e deja la preadolescentă îi spun despre cum o ajută mâncarea pentru echilibrul hormonal, despre ce se petrece în corpul ei și cum zahărul nu va face decât să amplifice furtuna hormonală de acum și să arate la nivelul pielii efectele, despre celulită și cum putem evita înmulțirea numărului de adipocite dacă avem grijă. Ea le poate înțelege și nu insistă, vede diferența dintre ea și alte fete de vârsta ei, mari consumatoare de sucuri și dulciuri, deci munca mea nu e prea grea.

Pentru cea mică, la 4 ani, apelez la personaje de desene animate, e mai simplu. Și, evident, dacă facem acasă, îndulcim cu banană, curmale, smochine, stafide. Nu cumpărăm niciodată dulciuri, dar ieșim vara la înghețată în weekend. Însă nu avem o rutină în acest sens, înghețată nu e vitamina C sau D. 🙂

Gătiți împreună? Tu, soțul și copiii?

Da, gătim, uneori și zilnic, pentru că fetele noastre așa s-au obișnuit și au preferințe și pofte din zona feluri de mâncare. Uneori separat, alteori ne mobilizăm împreună. Fata noastră cea mare (12 ani), are deserturi pe care le face singură, urmând rețete de pe blogul meu. Eu mă bucur, o încurajez și apreciez tot ce face. Din păcate, nu o face prea des, pentru că școala nu îi lasă prea mult timp liber.

În ceea ce ne privește pe noi, adulții, da, e o alegere. Preferăm să petrecem timp în bucătărie, decât la televizor, să spun drept. Și luăm masa în fiecare seară împreună și în weekend toate mesele. Nu mâncăm separat niciodată. Lucrăm la amintirile copiilor noștri, investim timp că să le creăm amintiri frumoase și o relație echilibrată cu mâncarea.

Ție îți plăceau dulciurile când erai mică, Florina Badea?

Normal, doar am crescut într-o familie unde femeile erau ”masterchefii” fără diplomă, dar recunoscuți oficial de către noi, ceilalți. 🙂 De fapt, cred că sunt prea puține persoane pe lumea asta care să nu agreeze gustul dulce.

Și acum îmi place desertul, doar că am învățat cum să îl mănânc, în ce doze și când, cu ce frecvență. Și, mai ales, să nu mă bazez pe el într-o zi, că nu e masă principală.

Dacă tot vorbim de copilăria ta, ce îți doreai să te faci când erai mică? Ți-ai împlinit visul?

Profesoară. Da, a fost primul meu job. Am ajuns colegă cu învățătoarea mea, a fost un moment special, pe care l-am păstrat mereu cu mine. M-a ajutat să prind curaj și să cred că visurile devin realitate. Aș putea spune că de atunci încoace nu a fost vreun vis pe care să nu îl ating.

Cum ai făcut trecerea de la învățământ la comunicare și PR?

Firesc. Am urmat facultatea de profil în primul an al înființării ei și apoi mi-am dorit să profesez, pentru că îmi plăcea mult. Am lucrat și în sistemul de stat și în cel privat, companie și agenții de publicitate și PR. Am fost foarte pasionată și trebuie să mărturisesc, fără falsă modestie, că de numele Florina Badea se leagă multe campanii premiate la nivel național și internațional. Am avut onoarea să fac parte din echipe mari, care au conceput și implementat campanii integrate, am condus o divizie de healthcare communicatios și de atunci am rămas pasionată de sănătate, pharma, wellbeing și nutriție.

Cum a apărut preocuparea pentru nutriție și cum ai făcut pasul către a o transforma într-o profesie?

Am lucrat 5 ani înainte făcând consultanță în domeniu, ca angajat. Dar ideea de a mă și certifica, de a învața pentru a deveni Florina Badea – health & nutrition coach a venit treptat, după ce din ce în ce mai mulți cititori au început să se adune pe blog, interesați de subiectele propuse de mine. Am simțit că am o responsabilitate, că dincolo de relația pe care o am cu medicii colaboratori, e bine să am și eu un background, pe care să îl pot îmbunătăți pe parcurs. Ceea ce și fac, pentru că de atunci, învăț încontinuu. Pe cont propriu și urmând cursuri în țară și în străinătate. Primul curs a fost la dr. Sears Wellness Institute, care mi-a deschis apetitul pentru domeniu. Apoi m-am certificat în țară că tehnician nutriționist. Între timp, am mai studiat și am obținut o diplomă de Eating Psychology Coach. Sunt și consilier pentru dezvoltare personală, trainer și urmez școala canadiană Precision Nutrition de anul trecut încoace. Desigur, am în plan și alte cursuri, dar nu mă grăbesc, nu urmăresc diplome, ci să asimilez informație și să obțin instrumente cât mai diverse de lucru cu clientele din portofoliu.

Acestea sunt cele mai relevante dintre cursuri, de fapt am petrecut sute de ore în sălile de curs, că să studiez nutriția copilului, a sportivilor, nutriție pentru echilibru hormonal etc.

Te-ai mai vedea făcând altceva?

Eu mi-am schimbat profesia de mai multe ori în viață. Gândește-te că am vrut de la 5 ani ”să mă fac” profesoară, ceea ce am și făcut, apoi am făcut trecerea către comunicare și PR, după care am devenit Florina Badea- blogger și nutrition coach, plus trainer. Nu exclud nimic, deși acest domeniu mă pasionează. Partea bună e că nutriția și wellness-ul sunt atât de vaste ca domenii, încât e mereu de învățat și sunt sigură că nu mă voi plictisi niciodată.

Care a fost cel mai greu moment din toți acești ani de transformări profesionale? Dar cea mai mare bucurie pentru Florina Badea?

Cel mai greu a fost când la aproape 40 de ani am luat-o de la capăt, pe cont propriu, într-un domeniu nou. Cu toate că aveam multe skill-uri din fosta mea profesie, pe care să le folosesc, nu mi-a fost ușor. Plecam dintr-o industrie unde eram recunoscută profesional, ca Florina Badea, specialistul în comunicare, după 15 ani de activitate, sub diferite branduri angajatoare, ca să muncesc singură, ca Florina Badea – freelancer. A trebuit să lucrez în paralel și la brandul personal și pentru clienți, ca astăzi, la 6 ani diferență, să îmi fie mai ușor.

La început, instabilitatea financiară era destul de mare, iar anxietatea legată de aceasta direct proporțională.

Cea mai mare bucurie a fost când blogul meu gândit ca platformă educațională pentru cei interesați de un stil de viață sănătos a fost recunoscut la nici 2 ani de către Zelist Monitor și revista BIZ în topul site-urile de încredere și cele mai urmărite în domeniul Stil de viață sănătos și sport. Pentru 3 ani la rând am primit această recunoaștere. Și o altă bucurie, când una dintre clientele cu care lucrez 1 la 1 pentru slăbit, mi-a spus că e prima oară după 20 de ani de când poate mânca liniștită de Crăciun și chiar a slăbit. Asta după ce a încercat toate soluțiile și toate dietele de-a lungul timpului. Nu numai că a fost o bucurie mare, dar și o mărturie a faptului că nutrition coachingul este un instrument care poate schimba viețile oamenilor.

Credit foto: Alina Botica, Cristina Jilavu, Ioana Dodan, George Ionita, arhiva proprie a Florinei Badea