fbpx

Căutare

Share this article

Gabriel Șerban este ilustrator și fotograf de wildlife și ne aduce câteva frânturi din locuri precum Guiana Franceză, Islanda, Kenya, Indonezia sau Peru. Acesta a strâns în jurnalul său de călătorie numit „Urme pe zăpadă și nisip” tablouri, povești cu animale, visele oamenilor de la capătul lumii, frânturi din limbile locurilor, istorie și credințe, mici crochiuri schițate pe fugă, pățanii și multe-multe întâlniri cu oameni de-ai locurilor. Iar acum vrea să împartă cu noi toate lucrurile pe care și le-a scris în foile caietelor de buzunar pe care le-a strâns în cei șapte ani de kilometri bătuți pe drumuri mai mult sau mai puțin umblate. 

De ce a mers fotograful Gabriel Șerban în toate aceste locuri? Poate unul dintre răspunsuri vine dintr-un pasaj din interviul nostru: „îmi amintesc de o statistică tristă, aceea că odată la paisprezece zile, undeva în lume, moare o limbă, adică moare ultimul bătrân al unui grai pe care nimeni nu are să-l mai audă, iar odată cu selva mor circa zece mii de specii în fiecare an. Pe multe dintre ele nici măcar nu o să le știm vreodată”. 

Așa că în toată această aventură care s-a transformat în cartea „Urme pe zăpadă și nisip”, Gabriel Șerban a străbătut locuri incredibile, multe dintre ele aproape uitate. Și din fiecare a adus povești minunate, iar pe unele dintre ele ni le-a spus și nouă în rândurile de mai jos:

Gabriel Șerban, povestește-ne puțin despre proiectul „Urme pe zăpadă și nisip”… 

Urme pe Zăpadă și Nisip este un proiect editorial inedit de la editura Filos care, sub numele de jurnal de călătorie, ascunde de fapt un amestec mult mai larg de evenimente, istorie, etnologie, antropologie, istorie naturală sau ilustrație. Sigur, el a început literalmente ca un jurnal de călătorie pentru că am pornit de la o duzină de carnete de buzunar în care am notat pe fugă adesea (nu neapărat foarte organizat, dar sper eu, destul de exact) întâmplările din călătoriile mele. Dar era departe de mine ideea de a scrie ceva mai închegat, ori de a publica. 

Drumul a fost unul destul de organic și încet – am notat vreme de cam 7 ani însă, treptat, tot citind prietenilor apropiați aceste memorii, iar mai târziu începând să public fragmente transformate în articole pentru National Geographic, ideea de carte a-nceput să prindă contur și ea. 

Când am prezentat editorului proiectul, eu credeam că munca mea s-a sfârșit, dar abia de acolo începuse de fapt – aceea de a rescrie tot. Practic ce făcusem până atunci a fost partea de documentarist, iar cea de scriitor stătea să înceapă. Am rescris, cum spuneam, tot de mai multe ori. Am extins notele acelea inteligibile doar pentru mine (pentru că, în fond, mie îmi erau adresate) cât să poarte cititorul avizat sau nu printr-o poveste alături de mine. Irelevantul s-a pierdut și a dispărut, în vreme ce multe segmente lapidare au crescut și s-au transformat în capitole. 

A fost o muncă foarte frumoasă care a necesitat o răbdare enormă din partea amândurora, lucru pentru care îi sunt recunoscător.Tot ideea lui a fost să înlocuiesc fotografia cu ilustrație, lucru vizavi de care am fost sceptic inițial, dar care a rezultat într-o lucrare de fapt mult mai personală și mai intimă, în care cititorul are acces chiar la o parte din crochiurile mele din jurnal.

Urme pe zăpadă și nisip
Gabriel Șerban și cartea sa „Urme pe zăpadă și nisip”

Gabriel Șerban este ilustrator și fotograf de wildlife și ne aduce câteva frânturi din locuri precum Guiana Franceză, Islanda, Kenya, Indonezia sau Peru, strânse în cartea numită „Urme pe zăpadă și nisip”

Cum ai ajuns în Guiana Franceză, Islanda, Kenya, Indonezia sau Peru?

Guiana Franceză a deschis cumva orizontul unui nou fel de a călători pentru mine. Apetitul spre exotic deja exista și mai avusesem câteva escapade, dar nu pe cont propriu, ci în regim destul de turistic. În schimb, în Guiana am plecat sub patronajul Muzeului Antipa, WWF România, SOR și al Grădinii Botanice din București, asumându-ne rolul de a documenta și a aduce înapoi eșantioane entomologice și botanice. Expediție poate suna pompos, dar pentru noi asta a și fost. 

Pretextul călătoriei a fost, pe de altă parte, unul destul de romantic – am plecat pe urmele unui francez care naufragiase pe un fluviu de junglă și fusese salvat de amerindienii Wayana și care mai apoi a devenit primul șef de trib alb de acolo. Nu s-a mai întors niciodată la civilizație, noi îi citisem biografia și am hotărât să mergem să îl cunoaștem personal în sătucul lui de la marginea lumii, din inima junglei. 

Indonezia, Islanda, Kenya și Peru au decurs firesc din Guiana Franceză pentru că descoperisem gustul de a pleca independent în locuri uneori călcate de prea puțini oameni. În Guiana am început să scriu mai serios, iar celelalte destinații nu au făcut decât să-mi perpetueze acest microb. Carnetul de buzunar mi-a rămas cel mai de preț bun, mai presus de pașaport, camera foto ori alte bagaje, întotdeauna la purtător zi și noapte. Destinațiile cu pricina nu au fost deloc o alegere grea – pentru mine ele conțin un amestec optim de natură, legende, civilizații vechi și exotic, melanj care le face irezistibile. 

Gabriel Șerban
Gabriel Șerban: poză din călătorie

Care a fost destinația care te-a surprins cel mai mult?

America de Sud și Centrală au un farmec aparte pentru mine. Poate și din cauză că făceau subiectul lecturilor mele din copilărie. Amestecul cultural, geologia impresionantă, clima și biodiversitatea lor reușesc să acopere multe din interesele mele eclectice. Peru rămâne așadar unul dintre cele mai memorabile locuri pe care le-am umblat, iar Cusco unul din orașele mele de suflet. 

Cât despre jungla sud-americană, odată ce ai văzut-o, ea nu te mai lasă să stai departe pentru multă vreme, te cheamă mereu să te întorci la ea. E un dor de aerul ei rânced și de țipetele din bolta verde, de verdele care răsare din orice suprafață și de apusurile de după furtunile care îndoaie selva. Are ceva primordial, de la începuturile mitice ale lumii, un ceva pe care nu-l mai poți găsi altundeva.

Dar în care ți-a fost cel mai greu să te adaptezi?

Islanda a fost o mare încercare. Frigul nu mi-e prieten, deși aș putea să mă socotesc muntean. Cu toate astea, am ajuns acolo într-un moment tare nefericit: răcit cobză, cu o măsea de minte ieșind, fix la începutul iernii. Fotograf de natură fiind, asta presupunea ca oricum timpul să mi-l petrec mai mult afară, unde se succedau toate patru anotimpurile într-o oră sub vântul încărcat de apă al nordului. M-am gândit să nu fac o nedreptate Islandei, care e un loc atât de frumos și să nu o prezint prea sumbru în carte. Însă până la urmă așa a fost pentru mine atunci și, deși nu m-am văitat prea mult în paginile jurnalului, parte din proasta mea dispoziție probabil s-a oglindit în peisajul islandez, cu stânci negre și ude, corbi și vifor.  

Dacă vrei să vezi și o altă față a Islandei, te invităm să mergi pe urma elfilor și al trolilor în articolul: „De unde vin poveştile cu elfi şi troli? Islanda, ţara celor peste 10,000 de cascade

În carte ne spui că o să găsim multe întâlniri cu oameni de-ai locurilor, dar care este povestea care te-a marcat cel mai mult din toată această călătorie? 

Mi-e foarte greu de obicei să găsesc „cel mai“ și „cea mai“. Peste tot încerc să înțeleg nu doar cultura locului ci, pe cât posibil poveștile de zi cu zi ale oamenilor de acolo, peisajul lor sufletesc cu bucuriile mărunte și supărările, fie ele ale câtorva, ale tribului, comunității sau țării întregi. Viața este extraordinar de grea de multe ori și ceea ce poate pentru cei mai mulți dintre noi ar fi o catastrofă pentru ei devine un fapt cotidian pe care cumva reușesc să îl integreze în existența lor. 

Am rămas profund impresionat, de exemplu, de istoria triburilor amerindiene, precum wayana, wayampi, arawak, emerillon, palikur, kali’na, yagua, care toți se sting încet și-s conștient că e posibil să fi fost printre ultimii care i-au văzut înainte de a-și pierde cu totul identitatea. 

Îmi amintesc de o statistică tristă, aceea că odată la paisprezece zile, undeva în lume, moare o limbă, adică moare ultimul bătrân al unui grai pe care nimeni nu are să-l mai audă, iar odată cu selva mor circa zece mii de specii în fiecare an. Pe multe dintre ele nici măcar nu o să le știm vreodată. Datele lingviștilor și biologilor sunt adesea doar nume și liste pe lucrări obscure și impersonale pentru cei mai mulți dintre oameni. Trebuie să vezi tu însuți aceste lucruri pentru a-ți da seama de amploarea dezastrului, a extincției culturale și biologice pe care o trăim chiar azi. Atingerea civilizației, așa cum o știm, cere mereu un preț. 

Urme pe zăpadă și nisip
Gabriel Șerban și cartea sa „Urme pe zăpadă și nisip”

În șapte ani de aventură sigur ai avut multe pățanii… povestește-ne câteva ☺️

Am „colecționat” câteva mușcături de animale: cu sutele de la țânțari, căpușe, lipitori și alți hematofagi nesuferiți, dar și câteva de la maimuțe, pești, șopârle și șerpi, cei din urmă, din fericire, neveninoși. Am aterizat alergând după animale pe un mușuroi de furnici-glonț infame, furnici mari cât o monedă, cu cea mai dureroasă înțepătură dintre insecte, furnici ce au început să mi se urce pe pantaloni. Așa că am prins a le scutura de pe mine tremurând ca varga. Ieșit din tufe lac de apă și probabil schimbat la față, am răsuflat ușurat. Ghetele, pantalonii lungi și jambierele m-au salvat de data asta. 

Am petrecut câteva nopți albe din cauza unui pui de kinkajou în jungla amazoniană – un fel de raton nocturn care s-a hotărât să nu mă lase să dorm de la apus până la răsărit. Am picat în apă cu tot cu aparatura foto încercând să întrec fluxul de care uitasem și care mă prinsese departe de mal. Insolațiile am încetat să le mai număr. Am tras cel mai crunt frig în mijlocul junglei, unde mă așteptam la orice altceva, numai la asta nu, atât de aproape de ecuator. Și multe altele, prea multe să le scriu aici sau să mi le amintesc pe loc. De altfel, asta era și scopul jurnalului –  să nu le uit.

Gabriel Șerban
Gabriel Șerban: poză din călătorie

Cu cine ai împărțit toți acești nenumărați kilometri bătuți pe drumuri pe care puțini români ajung?

Cu prieteni apropiați, nu mereu aceiași, dar mereu puțini. Nu-mi place să călătoresc în grupuri mari și un grup prea numeros îți răpește ceva din experiența de a fi străin departe. Nu te poți topi la fel de bine în mulțime, într-o cultură, într-un mediu când ești într-o ceată. Și cred că însoțit de mai mulți ești și mai puțin permeabil la nou, la experiențe străine ție. 

Cum se vede lumea prin lentila aparatului tău? 

Probabil că oscilează între a cuprinde peisajul enorm și cele mai mici detalii ale viețuitoarelor din el. Sper eu că se vede cât mai aproape de realitate dar, până la urmă, realitatea poate fi ceva destul de personal. Sper că lumea prin lentila mea se vede așadar plină de fascinație, de viață, nu neapărat optimistă pentru că nu încerc să o cosmetizez, dar nici sumbră, ci reală, adică exact așa cum e. Și cu mult mister, pentru că mai avem încă multe fațete să îl descoperim, oricât de finit ar fi.

Gabriel Șerban
Gabriel Șerban: poză din călătorie

Gabriel Șerban: de la povestea francezului care a naufragiat pe un fluviu de junglă și a fost salvat de amerindienii Wayana, la mușcături de maimuțe, șopârle sau șerpi și nopți albe din cauza unui pui de kinkajou în jungla amazoniană

Cum ai ajuns să fii pasionat de fotografie? 

Artele vizuale sunt o preocupare veche, încă de dinainte de a face o meserie din asta.

Fotografia a fost, de fapt, ultima venită în rândul lor pentru mine, dar a făcut-o cât se poate de natural. Documentarea pe de o parte și estetica pe de alta, m-au atras invariabil și spre fotografie așadar. 

Și de ce wildlife?

Natură în general, adică wildlife, dar și peisaj, pentru că m-am simțit apropiat de natură din copilărie, pentru că acolo mă simt într-un fel cel mai acasă. Nu mi-au lipsit pădurea din apropiere, nici vacanțele la țară, iar toate astea s-au amestecat cu interesul meu pentru viața sălbatică și m-au împins spre acest gen fotografic. E cumva o sumă de interese care s-au întâlnit: lumea animală, timpul în natură și imaginea. Știu că sunt subiectiv, dar mie mi se pare cel mai real gen fotografic pe care îl poți face, unul care îți poate oferi niște momente cu adevărat unice. 

Gabriel Șerban
Gabriel Șerban: poză din călătorie

Ai vreun model, cineva care te inspiră?

Mi-e din nou greu să mă rezum la unul. Suntem o sumă de influențe, un cumul de cărți și figuri care ne-au format indirect. Am citit cu plăcere încă de mic jurnale ale unor pionieri, de la Humboldt și Darwin până la Goodall și Cousteau în modernitate. A rămas câte o fărâmă din fiecare presupun căci, în fond, ei priveau într-un fel sau altul spre aceleași orizonturi de la granița cunoașterii de până atunci. În fotografie spre exemplu, îmi place enorm Salgado. 

Ce îți place cel mai mult să fotografiezi?

Îmi plac munții și cețurile, au o aparență eterată pe care o caut de multe ori în cadrele mele. Cât despre animale, mă mulțumesc cu ce îmi oferă natura atunci când o străbat. Sigur, am o anumită predilecție pentru herpetofaună, adică pentru făpturile „cu sânge rece“ – reptile și amfibieni, dar asta nu înseamnă că păsările ori mamiferele sunt mai prejos. Îmi plac lumile ascunse, microcosmosul, momentele intime din viața animalelor – în general crâmpeiele din lumea naturală care te fac să vrei să afli mai mult despre ce e acolo.

Gabriel Șerban
Gabriel Șerban: poză din călătorie

Care a fost cel mai fotogenic loc în care ai fost?

De multe ori fotogenicul depinde de momentul zilei, de temperatura aerului. În sensul acesta cu siguranță nordul, oricât de neprietenos ar fi față de tropicele pe care le iubesc, este mai fotogenic – calitatea luminii, claritatea aerului în Islanda de pildă va fi mult mai propice fotografiei decât bazinul Amazonului. Culorile nordului sunt extraordinare, cam în același fel în care ai mai multe șanse să faci un cadru interesant la munte decât la câmpie.

Cum ai ajuns de la fotografie la ilustrație?

De fapt a fost invers și ilustrația a fost prima. Are mulți ani în fața fotografiei pentru că desenez de copil. Deși sunt lingvist de formație, am profesat doar ca grafician dintotdeauna, deci ilustrația e nu doar un hobby, ci și meseria mea de bază. Ele sunt oricum conexe și vin din același interes pentru lumea imaginii și estetică, doar că se manifestă diferit în practică. Abia în ultimii ani cele două lumi în care mă desfășuram s-au atins și cercul meu de fotografi a aflat că sunt ilustrator, în vreme ce colegii artiști au aflat că sunt și fotograf câteodată. 

Gabriel Șerban
Gabriel Șerban: poză din călătorie

Când ți-ai dat seama de talentul pe care îl ai pentru aceste ramuri creative?

Când aveam 4 – 5 ani poate așa cum se întâmplă de obicei cu acest fel de înzestrări. Din povestirile alor mei, pare că desenam ceva mai bine decât ceilalți copii. Doar că eu nu m-am și oprit după ce am crescut, ci am continuat neîntrerupt până azi. A fost ceva cât se poate de natural. 

Ai călătorit atât de mult, nu te-ai gândit niciodată să rămâi în vreunul dintre locurile pe care le-ai vizitat?

M-am atașat într-o anumită măsură de toate locurile prin care am fost. Sunt chiar câteva în care m-aș fi imaginat stând – unele mai izolate și departe de civilizație, altele doar pe alte meridiane, dar cu o tradiție de locuire de milenii. Mă văd trăind pe malurile Amazonului în egală măsură în care aș face-o și în Cusco, un oraș extraordinar de care m-am îndrăgostit. Cu toate astea, mi se face foarte dor de casă și revin mereu acolo unde m-am născut.

Gabriel Șerban
Gabriel Șerban: poză din călătorie

Care sunt planurile tale de viitor, ce alte aventuri te mai așteaptă?

Sunt multe în plan, probabil mai multe decât aș putea probabil să fac în paralel. Am câteva idei editoriale în minte, scriu încă destul de mult (dar dezordonat momentan), posibil să fiu coautor curând, de ceva vreme s-a conturat și ideea unei cărți foto, la orizont se întrevede o nouă călătorie în selvă și, în același timp, mă gândesc să-mi reiau măcar parțial cariera academică. Cum niciunul dintre cele de mai sus nu e suficient de bine conturat încă, n-aș putea să zic mai multe despre viitor.

Care ar fi locul pe care ni l-ai recomanda?

Recomand să vedeți locurile care vă inspiră și care vă cheamă, pentru că e posibil să nu fie aceleași pentru toți. Pentru unii sunt la marginea civilizației, pentru alții în inima vreunei metropole. Lucruri de descoperit sunt peste tot. Cu toate astea cred că măcar odată, chiar și pentru amatorul de city breaks, experiența sălbăticiei de departe de lume poate fi una de care să-și amintească o viață și mai ales una care să-l reașeze pe om în locul potrivit, într-un context mai larg decât el.

Urme pe zăpadă și nisip
Gabriel Șerban și cartea sa „Urme pe zăpadă și nisip”

Și, ultima întrebare, ce ai vrea să știe lumea despre tine. Dacă ar fi să le spui oamenilor cine este Gabriel Șerban în câteva cuvinte, care ar fi acelea?

Dintr-un motiv sau altul, dintotdeauna am avut o oarecare oroare de autocaracterizări. Dacă vor să mă cunoască mai bine, mi-ar plăcea să-mi privească pozele și să mă citească. E, până la urmă, tot ce-și poate dori un artist. 

read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO