Gabriela Iftimescu, Bronx Bacău: „Îmi place să construiesc acolo unde oamenii spun că nu se poate”

Gabriela Iftimescu ar fi avut în față o carieră în IT dacă nu ar fi ajuns să îi cunoască pe copiii instituționalizați din Asociația Bronx, de care s-a atașat fără tăgadă și alături de care trăiește și muncește în centrul asociației construit în Bacău.

Cum ai ajuns tu la Bronx și de ce?

Gabriela Iftimescu: În anul 2018, am văzut pe Facebook o campanie de Crăciun, numită Shoe Box. Am citit puțin despre ea și am aflat că o organizație din Bacău își dorea să ofere vreo 600 de cadouri copiilor din medii defavorizate și căutau voluntari: părinți, bunici, adolescenți, tineri oricine voia să-și rupă din timpul său și să ofere un cadou unui copil care nu avea foarte multe posibilități materiale.

Așa a început totul.

Am mers la sala de judo, unde funcționa unul dintre sediile asociației noastre, Bronx, i-am cunoscut pe voluntari, mi-au povestit ce inițiative dezvoltaseră deja pentru comunitatea băcăuană, pentru că mai aveau și campanii de donat sânge, mai aveau și campanii de Paște prin care voiau să ofere sprijin persoanelor dezavantajate, mai aveau activități de gătit pentru oamenii străzii, foarte multe chestii faine.

Pe lângă toate evenimentele astea, care se întâmplau singular – o dată sau de două ori pe an – mai susțineau și antrenamente de judo, pentru o grupă de copii care proveneau din mediul instituționalizat. Și am început să vin la antrenamentele de judo, deși nu aveam nicio legătură cu domeniul sportiv. Terminasem matematică-informatică, eram studentă la Automatizări și Calculatoare, nu aveam niciun interes pentru sport. Ba mai mult, în școală am fost și scutită de sport.

Ce te aducea aici?

Gabriela Iftimescu: Toată energia din sală. Când ajungeau, nimeni nu avea chef de nimeni, erau posomorâți, aveau fețe căzute. Dar, când intrau pe saltea, era cu totul altceva: erau fericiți, se jucau, vorbeau unii cu alții. Iar toată energia aceea persista, fiindcă după sport mai rămâneam la sală și discutam, făceam și temele acolo, o grămadă de chestii. Mai mult, copiii s-au implicat în campania de Crăciun și au ambalat cadouri pentru alți copii. Ei bine, tot ce am văzut și simțit acolo m-a făcut să vreau să rămân și să devin mai mult decât un simplu voluntar. Iar pe parcurs implicarea mea în asociație a crescut. Inițial am fost responsabil de PR și comunicare, apoi de partea de proiecte și de dezvoltare organizațională sau manager de proiect.

Și acum?

Gabriela Iftimescu: Acum, copiii pe care îi întâlneam la sală s-au mutat în orfelinatul pe care l-am deschis în 2019 și am devenit cu toții o familie. Locuiesc împreună cu ei de 3 ani, de când am deschis orfelinatul. Am simțit că suntem o familie foarte frumoasă și că ne putem ajuta reciproc să creștem. Și nu doar pe noi, ci și alți copii și tineri din comunitate, care nu găsesc toate lucrurile astea nicăieri altundeva.

Care este secretul armoniei din familia voastră?

Gabriela Iftimescu: Cred că a fost o familie formată prin selecție naturală și pur și simplu au rezonat energiile noastre. Ne place să ajutăm oameni, să vedem lucruri pozitive acolo unde alții văd totul negru, găsim soluții. Cred că așa ne-a fost dat.

Ce ai învățat tu de la acești copii?

Gabriela Iftimescu: În primul rând, copilăria nu e neapărat o vârstă, ci mai degrabă o stare de spirit pe care ți-o asumi. Și, la finalul zilei, e bine să te simți copil și să vrei să te simți așa, să nu te aglomerezi așa de mult cu responsabilitățile și problemele pe care ți le aduce viața de adult, pentru că pot să zic că m-am maturizat și am devenit adult înconjurată de copii și mi-am dat seama că e mai important să rămâi copil și să ai sufletul curat, să îți păstrezi deschiderea să înveți să cunoști oameni, să oferi, să încerci să construiești, acolo unde oamenii spun că nu se poate face nimic. De fapt, se poate atâta timp cât noi credem că se poate face.

De ce ați deschis orfelinatul?

Gabriela Iftimescu: Antrenorul de judo – Daniel Zodian, fondatorul Asociației, a deschis clubul sportiv, Bronx Powerlifting Club Bacău, în 2009. La puțin timp a realizat că foarte mulți sportivi buni nu își permiteau antrenamentele, echipamentul sportiv, prezența în cantonamentul de pregătire, în condițiile în care, pentru a deveni campioni naționali și internaționali, aveau nevoie de toate lucrurile astea. Atunci, pentru că a identificat foarte mulți copii cu potențial, a început să adune resurse ca să îi susțină. Pe unii i-a luat la el acasă, când locuia într-un apartament cu două camere. Sportivii veneau și locuiau pe parcursul anului școlar împreună cu el, cu soția și copiii lui. Și, având casa asta în construcție – pentru că orfelinatul este deschis în casa lui personală, și-a dat seama că pentru o familie de 4 persoane e o casă foarte mare, dar pentru o familie mai numeroasă ar fi extraordinară. Ar putea fi casa mai multor oameni.

Așa a apărut Centrul Familial Maria Bronx Bacău. Între timp am făcut și toate demersurile legale să ne acredităm ca furnizori de servicii sociale și cumva s-a făcut o selecție naturală pentru că au fost și copiii întrebați dacă ar fi de acord să se mute aici, dacă le place mediul pe care l-am creat aici.

Între timp au crescut, acum sunt adolescenți, tineri, dar la momentul la care am început aveau 8 sau 9 ani. Acum cel mai mic din casă are 13 ani. Avem tineri care anul ăsta împlinesc 18 ani, avem și o tânără care este în anul II la facultate, la Educație Fizică și Sport, se pregătește să devină antrenoare de judo. S-au dezvoltat foarte frumos și au realizat lucruri frumoase.

Care sunt poveștile lor? Ce îi ține împreună?

Gabriela Iftimescu: O parte dintre ei au părinți, alții nu au. Poveștile lor sunt diferite, dar fiecare dintre ei au suferit o pierdere foarte mare: unii sunt orfani, alții au fost abandonați, în unele cazuri părinții au suferit accidente și, având probleme foarte grave, au fost decăzuți din drepturile părintești. Dar cred că cele mai triste povești sunt atunci când părinții i-au abandonat, deși erau capabili fizic să-i crească dar au preferat să renunțe la ei.

Cum îi ajută judo?

Gabriela Iftimescu: Îi ajută pentru că îi disciplinează, îi ajută să-și canalizeze toată energia și toate emoțiile pe care le au spre mișcare. Când intră pe saltea descarcă furie, tristețe, frustrare și, în același timp, se antrenează foarte mult. Apoi, regulile, procedurile și tot ce ține de partea asta de formare a unor tipare și comportamente pe care tot le reproduc, de autocontrol, competiție, dar și prietenie se formează foarte bine în sport. Ei, chiar dacă sunt înfrânți pe saltea, când ies își dau mâna și se îmbrățișează. Nu păstrează nimic din frustrarea și ranchiuna că au fost învinși.

Care sunt programele voastre și cine vă susține?

Gabriela Iftimescu: În ceea ce privește domeniul sportiv, avem în derulare un proiect Judo se joacă. Ce spui?, destinat copiilor cu dizabilități de ordin psihic, care este finanțat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și Kaufland România, programul În stare de bine. Mai avem competiții pe care le organizăm cu sprijinul Federației Române de Powerlifting. Am mai avut un turneu internațional de judo cofinanțat de Consiliul Județean Bacău, alături de sponsori din mediul privat, companii locale și naționale. Pe latură socială, avem un program în derulare finanțat de Kaufland România și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, pentru suportul copiilor și tinerilor ucraineni din Municipiul Bacău, folosind sportul ca instrument de integrare socială. Mai avem proiecte cofinanțate de Consiliul Local Bacău, de Consiliul Județean Bacău, am avut și un proiect cofinanțat de Fundația pentru Parteneriat și de OxFam. În ceea ce privește sponsorizările și donațiile, foarte mulți antreprenori locali care au preferat să redirecționeze cei 20% din impozitul pe profit către noi. Dar sunt și multe persoane fizice care au venit aici și ne-au cunoscut povestea, i-au cunoscut și pe copii, au participat și la programele pe care le avem pentru că am avut beneficiari și din instituțiile de învățământ, alți copii din cadrul DGASPC.

Care e impactul acestor programe asupra copiilor?

Gabriela Iftimescu: Îi ajută să se maturizeze. De exemplu, în cadrul proiectului Judo se joacă. Ce spui?, cel cu judo pentru copiii cu dizabilități din instituțiile din învățământ, am avut ca voluntari chiar copiii de la noi din orfelinat, care au lucrat cu alți copii cu dizabilități și cred că i-a responsabilizat foarte mult pentru că s-au simțit în poziția în care pot să arate ceva ce au învățat ei și pot să demonstreze și altor copii cum judo îi poate ajuta să aibă mai multă încredere în ei, cum să învețe anumite tipare pentru că, în ceea ce privește copiii cu CES, modul lor de gândire e puțin diferit. Iar pentru beneficiarii din instituțiile de învățământ cred că a fost o lecție prin care au învățat să fie mai deschiși cu cei din jur, să aibă mai multă încredere.

Care e cea mai înaltă performanță la care vă doriți să ajungeți?

Gabriela Iftimescu: Performanța este că toți copiii de aici au încredere în ei și au transformat facerea de bine într-un mod de viață, pentru că din tot ceea ce primesc le place să dea mai departe și vor să facă mai mult, să construiască mai mult pentru toți copiii care au rămas în spatele lor și cărora le cunosc poveștile și pe care vor să îi tragă pe drumul ăsta. Pentru că și-au dat seama că, dacă muncim împreună și suntem din ce în ce mai mulți, putem să producem impact mai mare și chiar să facem schimbări semnificative pentru comunitate.