Cum a reușit o româncă să își găsească fericirea în Norvegia. Povestea Gabrielei Sîrbu despre adaptarea într-o lume nouă - LIFE.ro
Sari la conținut

Gabriela Sîrbu trăiește de 20 de ani în Nordul Norvegiei. În România, lucra ca jurnalist când a decis să facă un masterat în Scandinavia. Odată ajunsă acolo, a realizat că în trei ani a reușit să facă în Norvegia ce nu putuse în 9 ani de carieră în România: să termine un masterat, să învețe o limbă străină și să-și cumpere o casă. A fost momentul în care a decis că nu se va mai întoarce în țară decât în vacanță, și că Norvegia a devenit, de fapt, „acasă”.

La ce vârstă ai plecat din România și de ce?

Gabriela Sîrbu: Cred că aveam 26 – 27 de ani și am plecat să fac un master în Norvegia. Voiam foarte mult să văd cum sunt lucrurile în altă parte, pentru că eu credeam că e altfel. Plus că auzeam și încă aud, când vin în țară, ”numai la români e așa”. Ei bine, nu e numai la români „așa” – acum depinde la ce se referă acel „așa”.

Au fost mai multe circumstanțe care m-au determinat să-mi doresc sa plec să văd cum e și la alții.

Ce făceai în România și de ce ai ales Norvegia?

Gabriela Sîrbu: Pe vremea aceea editam o revistă mică. Eu îmi propusesem deja să fac un master, însă nu în țară, și aveam nevoie să fie cu bursă. Norvegia la momentul respectiv oferea burse. Acum nu mai sunt burse pentru studenți străini. De anul acesta (toamna 2023) s-au impus chiar taxe de studii pentru studenții dinafara UE.

Cum s-ar fi așezat viața ta dacă nu ai fi plecat atunci în Norvegia?

Gabriela Sîrbu: Probabil aș fi fost căsătorită și cu copii, sau poate și divorțată și probabil aș fi fost la limită cu sănătatea mentală. Pentru că modul în care se trăia, și încă se mai trăiește în România din ce văd când vin în vizită, încă este un mod de viață foarte stresant și fugărit. Totul trebuie să fie repede. Însă nu numai în România este așa. În Norvegia, timpul are o altă definiție. Mai ales în nordul Norvegiei, acolo unde trăiesc eu: timpul nu trece, timpul vine. Toată lumea invocă timpul spunând că lucrurile se vor întâmpla la timpul lor. Deciziile nu se iau în grabă, ci atunci când vine timpul. Am avut nevoie de mult timp și de multe discuții cu oameni mai în vârstă și mai înțelepți pentru a înțelege asta.

Ce mai e diferit cu privire la timp, la om, la viața cotidiană?

Gabriela Sîrbu: Noi, ca străini, ca și cultură care a trecut prin foarte multe războaie, cu traume și lupte pentru supraviețuire, am învățat să intrăm cu bocancii în viețile oamenilor. Suntem intruzivi și invadatori ai spațiului personal.

Norvegia nu prea a avut războaie cam timp de 1000 de ani. Cele mai importante traume sociale experimentate de țara aceasta în ultimul mileniu este Al Doilea Război Mondial, care a afectat mai ales Nordul, care a fost ars din temelii. Și cel mai recent eveniment care a afectat societatea la nivel colectiv au fost atacul cu bombă asupra guvernului și masacrul de la Utøya din 22 iulie 2011.

În schimb, nu au fost la fel de multe războaie înainte de Al Doilea Război Mondial. Ei nu au atât de multe traume la nivel colectiv. Și atunci, într-o natură absolut superbă, în armonie, cu liniște și cu populație cu număr limitat, au avut timp să-și concentreze atenția pe un trai relativ armonios. Nu și-au permis să-și supere vecinii, când numeri casele pe degetele de la o mână într-o vale de munte.  

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora