Cum a reușit o româncă să își găsească fericirea în Norvegia. Povestea Gabrielei Sîrbu despre adaptarea într-o lume nouă

Dacă trăiești într-un sat cu 10 case, așa cum trăiesc eu aici, nu-ți permiți să te cerți cu oamenii din jur. În schimb, îți permiți să iei o pauză dacă te superi pe unul din ei, iar după un an, când te vindeci, și îl întâlnești din întâmplare, vorbești cu el/ea din nou ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pentru că timpul vindecă, sau ar trebui să vindece toate rănile. Relațiile dintre oameni sunt mult mai diplomatice. E foarte diferit față de România. În România, punem întrebări foarte intruzive, invadatoare. Aici nu te întreabă nimeni dacă ești căsătorit, dacă ai copii, câți bani câștigi. Aici te lasă pe tine să le spui ce vrei să le spui. În schimb, mai există un aspect al acestui povestit din proprie inițiativă. Străinii care vin aici au tendința să povestească foarte mult despre ei, inclusiv despre traumele de familie. Iar oamenii se sperie, pentru că ei nu au întrebat așa de multe. Le dai o informație pe care nu au cerut-o. Și, în timp ce străinii cred că au creat o conexiune bună, norvegienii vor fugi data viitoare când îi întâlnesc, pentru că ei nu mai vor așa multă informație. Preferă conversațiile de suprafață, despre vreme, despre ce scrie în ziar, subiecte neutre și ușoare, mai ales cu oameni pe care nu-i cunosc, sau pe care i-au văzut doar de câteva ori. Small talk. Însă nu toată lumea este pricepută la small talk.

Acum vorbești ca o norvegiancă, dar cum a fost acum 20 de ani?

Gabriela Sîrbu: Păi am făcut destule greșeli, pentru că ce vă povestesc acum, și concluziile la care am ajuns sunt învățate din propria experiență și, în același timp, și din experiența oamenilor cu care lucrez. La început, avantajul a fost că nu vorbeam foarte bine norvegiană și atunci, oamenii cu care petreceam timpul, deși eu încercam să povestesc multe, ei nu înțelegeau chiar tot. În schimb, ce am apreciat foarte mult a fost timpul pe care mi l-au acordat să mă asculte pe mine să vorbesc norvegiana stricată pentru că mi-au acordat în felul ăsta posibilitatea de a exersa și de a învăța limba, care e grea. Eu am muncit foarte mult ca să o învăț la nivelul la care o vorbesc acum. Întâi am avut conversații împiedicate cu oamenii, apoi am mers la cursuri intensive în fiecare zi timp de un an de zile, în care dimineața eram la școală și după-amiaza memoram cuvinte și fraze și citeam. În primii 10 ani am citit și am vorbit foarte puțin în limba română. În ultimii 10 ani am început să mă bucur din nou de limba română. Îmi doresc să vorbesc corect, însă nu îmi este întotdeauna ușor să găsesc cuvinte. Când vin în vizită îmi trebuie câteva zile să-mi revin.

Vorbești foarte bine românește pentru un om care a trăit în străinătate 20 de ani. De ce faci eforturile astea?

Gabriela Sîrbu: Pentru că face parte din mine și pentru că este important pentru mine să mă pot exprima în limbile pe care eu le vorbesc. Și atunci, dacă eu le uit și nu le acord atenția necesară, atunci nu mă pot exprima și nu pot spune ce-mi doresc să spun. Încă am familie în România, am descoperit grupuri frumoase de oameni pe care îmi doresc să-i văd când vin în vacanță. Există locuri frumoase pe care vreau să le vizitez, pentru că nu am făcut-o înainte de a pleca din țară. Am descoperit podcast-uri interesante pe care le urmăresc în limba română când am ocazia. Nu citesc foarte mult în română acum, citesc în engleză și norvegiană.

De ce ai decis să rămâi acolo?

Gabriela Sîrbu: Pentru că am reușit să fac aici în 3 ani de zile ce nu am reușit în România: respectiv să termin un master, să învăț o limbă străină relativ bine, să îmi cumpăr o casă și să-mi obțin un job bun în care nu ți se pretinde să muncești până cazi fără să fii plătit nici decent și nici la timp.

Acestea sunt lucrurile pe care eu cred că și le dorește orice om în orice țară. Însă care nu erau posibile pentru toată lumea în România acum 20 de ani, și nici acum nu cred că sunt, din ce văd, și din faptul că încă mai pleacă români în căutarea unor condiții mai bune de muncă și de trai, în care se poate avea o viață în afara serviciului.

Nu ai vrut niciodată să te întorci în România?

Gabriela Sîrbu: Încă nu. Pentru că eu în țară m-am mutat de mai multe ori. Am văzut cum este să o iei de la început în fiecare loc. Așa că, atunci când am ajuns aici și am văzut că în trei ani de zile am reușit să fac ce n-am putut să fac în cei 8-9 de carieră în România, bineînțeles că am zis că aici am posibilitatea să cresc și să mă dezvolt eu ca om. Așa m-am hotărât sa rămân. Am avut și joburile potrivite și oamenii potriviți în jurul meu, dar și resursele necesare să fac ce mi-a plăcut. Un plus au fost și natura și aerul curat. Locuiesc într-o zonă de munte absolut superbă. Și încă un plus, nu se fuma și nici nu se fumează în niciun local public.