George Zamfir, regizor: „Sunt o persoană destul de timidă și atunci de multe ori aleg să tac, lucru de care nu sunt atât de mândru”
George Zamfir a vrut să dea inițial la actorie atunci când un trainer de la un festival l-a îndemnat să ia acest drum. Ulterior a aflat că asta le spunea tuturor, dar visul său artistic a rămas acolo. Doi ani mai târziu a ajuns să regizeze primele sale spectacole de teatru cu trupa din care făcea parte. Și atunci și-a dat seama că vrea să devină regizor de teatru. Așa a ajuns astăzi să îi vedem spectacolul „Auch!” pe scena Teatrului Metropolis, un proiect care îi place foarte mult „pentru că încă mă fură ca spectator, râd, stau cu sufletul la gură, sunt total acolo cu actrițele”.
Dar cum a ajuns de la un prim spectacol cu personaje precum Google, Facebook, Amazon și un meme cu o pisică, la unul în care vorbește despre întrebări profunde privind propriile lor alegeri și responsabilități? De ce spune că este curios să vadă „cum arătau societățile care trăiau în Americi înainte de colonialism, dar și cum se organizau oamenii înainte de a apărea scrisul sau marile orașe”? Și de ce fiecare nou proiect vine pentru el „atât bucuria de a te redescoperi, dar și cu o doză de anxietate”? Aflați toate acestea din interviul de mai jos:
„Auch!” este unul dintre cele mai dragi proiecte la care am lucrat mai ales pentru că este „episodul pilot” al formării unei echipe. Îmi place foarte mult să revăd „Auch!” pentru că încă mă fură ca spectator, râd, stau cu sufletul la gură, sunt total acolo cu actrițele. Cred că e un spectacol foarte funny, dar și necesar, adică deși are o temă grea, de multe ori ignorată sau condamnată (educația sexuală) reușește să devină ca o lecție alături de profesoara/profesorul tău preferat, fără să fie pedant. E ca momentele acelea în care învățai la școală sau facultate doar pentru că informația era livrată cu foarte multă claritate și carismă.
Cum îți dorești ca spectacolul să fie primit de spectatori?
În primul rând, deși publicul țintă al acestui spectacol sunt adolescenții mi-aș dori să vină oameni de toate vârstele. Pentru cei care au depășit adolescența e o reîntoarcere la acea perioadă în care totul era foarte intens și începeai căutările de a te defini ca persoană. Îmi doresc și ca oamenii care poate sunt indiferenți sau au o altă părere legată de educația sexuală să-și poată revizui opiniile după ce ies din sală și de ce nu, poate chiar să le dezbatem. Iar pentru cei mai tineri sper să plece cu măcar un minim bagaj de informații care să-i ajute pe viitor și să discute temele din „Auch!” și cu prietenii, colegii, părinții și profesorii lor.
George Zamfir: „Sunt o persoană destul de timidă și atunci de multe ori aleg să tac, lucru de care nu sunt atât de mândru”
Cei trei adolescenți din piesă sunt puși în fața unor alegeri rele și trebuie să se confrunte cu multe responsabilități. Cum a fost pentru tine adolescența?
Adolescența a fost pentru mine o perioadă „de aur”, dar și cu foarte multe dificultăți. A fost cea mai bună perioadă pentru că mă dedicam cu totul trupei din care făceam parte în liceu, (I say what what) „In The Spot”, pe care am ajuns și să o coordonez.
În această perioadă mi-am descoperit pasiunea pentru teatru mai mult pentru că îmi doream să mă distrez alături de prieteni și să facem ceva fun într-un oraș micuț. A fost o perioadă plină de teribilism și excese pe care într-o oarecare măsură le regret, chiar dacă m-au format/educat.
Mi-aș fi dorit poate să fi fost mai strict și cu educația mea pentru că eram destul de leneș, iar școala mi se părea ușoară și o tratam mai mult ca pe un joc în care trebuie să rezolv niște task-uri și după ce le îndeplinesc am ocazia să stau cu colegii.
Care au fost cele mai grele decizii pe care le-ai luat tu până acum?
Pentru mine orice decizie vine cu o presiune destul de mare. Dar unele care au fost dificile și de care sunt mândru și aș vrea să învăț să le iau mai des ar fi cele în care îndrăznesc să fiu „obraznic” sau să „deranjez” spunându-mi opinia sau ce mă deranjează. Sunt o persoană destul de timidă și atunci de multe ori aleg să tac, lucru de care nu sunt atât de mândru.
George Zamfir, în 2021, am absolvit UNATC, specializarea în regie de teatru. De ce regie?
A fost o alegere destul de spontană. Inițial, de prin clasa a IX-a, îmi doream să dau la actorie pentru că un trainer de la un festival m-a îndemnat să fac asta. Ulterior am aflat că asta le spunea tuturor, dar visul încă era acolo. Prin clasa a XI-a am avut ocazia să regizez primele mele spectacole cu trupa de teatru din liceu și ambele au fost foarte bine percepute atât de public, cât și de juriul festivalurilor la care mergeam. Observasem atunci că am o oarecare intuiție pentru această meserie și mi-am dat seama ca s-ar putea să fie o alegere mai bună decât actoria.
Citește și: Silvana Negruțiu: „Am copilărit în anii ’90, și la mine în oraș era o cofetărie lângă cinematograf, am și eu doi părinți care nu au avut o viață prea ușoară și un frate în umbra căruia am trăit câțiva ani”
Când și cum a început această aventură pentru tine?
Aventura a pornit de pe undeva din clasa a 8-a când am aflat de la un prieten mai mare de această trupă de teatru, „In The Spot” și că e foarte mișto că joci pe scenă și ai ocazia să pleci în alte orașe ca într-un fel de tabără cu oameni de vârsta ta.
În clasa a IX-a am dat și eu audiții și am intrat. La început fiind foarte mulți, nu îmi găseam atât de bine locul și mă simțeam intimidat de colegii mai mari și mai talentați, dar cu timpul lucrurile s-au așezat și am ajuns și coordonator al trupei de teatru. Am avut norocul ca prin clasa a X-a să și văd foarte multe spectacole de teatru (44) în cadrul „Theaterstock” unde am fost și voluntar. Iar după un eșec pe care l-am avut cu un spectacol în care niciunul din trupă nu și-a asumat regia am zis că aș vrea eu să încerc la următorul proiect și de aici lucrurile s-au așezat.
Care a fost prima piesă pe care ai regizat-o?
A fost o piesă în engleză, o adaptare după un text pe care îl găsisem pe internet despre internet și diminuarea atenției susținute. A fost pentru un festival din Suceava, „Magic Fest” și acolo cred că am luat pentru prima dată contact cu ideea de concept și convenție. Era o piesă în care apăreau personaje precum Google, Facebook, Amazon și un meme cu o pisică și a trebuit să le găsesc un mod de a juca pentru a face diferența dintre personajele de tip persoană din text. A fost foarte fun și a fost primul moment în care mi-am zis că poate chiar știu ceva legat de regie.
George Zamfir și prima piesă regizată: „Era o piesă în care apăreau personaje precum Google, Facebook, Amazon și un meme cu o pisică”
Ai participat la un workshop internațional remarcabil, Madach Project, în cadrul Theatre Olympics, Budapesta, în 2023. Ai montat spectacole în mediul independent: „Carne” (2022), produs de Arte Dell’Anima și „3 piese scurte”, prezentată la Teatrul POD. Povestește-ne puțin despre aceste proiecte și ce au însemnat ele pentru tine…
Experiența de la Theatre Olympics a fost una formatoare și foarte foarte tare. Am colaborat cu studenți de la actorie din toată lumea și am avut ocazia să facem schimb de experiențe de cum lucrează fiecare. În plus a fost prima co-regie pe care am realizat-o împreună cu colegele mele de clasă, Mara Oprea și Bianca Temneanu. E un sentiment foarte plăcut când toată lumea povestește despre cum nu se prea pot co-regiza spectacole, dar noi am reușit să ne înțelegem chiar foarte bine și chiar să ne ajutăm foarte mult. Pe această cale le mulțumesc și actrițelor și actorilor care au participat alături de noi și care s-au adaptat foarte repede la „Cerberul regiei”.
„Carne” a fost primul meu proiect după ce am terminat licența. Îmi luasem un an de pauză și mă învârteam pe la diverse teatre dorindu-mi să învăț să fac lumini. Am ajuns la Arte Dell’Anima pentru că am rugat-o pe Mara Oprea să mă primească ca asistent. Când cei de de Teatru au aflat că sunt regizor, mi-au propus acest proiect. Aici am avut ocazia să văd cum e să lucrezi la un text work in progress și oarecum ce înseamnă munca în sectorul independent. „Carne” a ieșit destul de ok, cred doar că au existat momente când mă simțeam prea speriat și poate unele lucruri nu au fost duse până la capăt – tema e una importantă și grea, traficul de persoane în vederea exploatării sexuale. Dar cred că de aici a mai crescut puțin interesul meu pentru teatrul social și politic.
Pentru cele 3 piese scurte de la Teatrul Pod, am fost sunat de niște foști colegi de generație care mi-au spus că au acest proiect și dacă aș fi interesat. De când am văzut lecturile din FNT pe textele lui Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop, m-a tot preocupat acest tip de teatru lectură-perfomativă. Spectatorul devine partener activ, deoarece sunt mijloace mai puține decât într-o producție și atunci e nevoie să își imagineze. A fost o provocare să găsesc un concept unitar pentru toate cele 3 texte scrise de 3 autoare diferite, dar ne-am distrat foarte tare și m-am bucurat să văd că oameni de vârsta mea deja încep să formeze colective teatrale și să se lupte să muncească și să găsească spații unde pot/se pot juca.
George Zamfir și prima piesă regizată: „Fiecare nou proiect simt că o iau mereu de la început, lucru care vine și cu bucuria de a te redescoperi, dar și cu o doză de anxietate”
În prezent, termini masteratul, Arta Regizorului de Teatru la UNATC, continuând să-ți definești viziunea artistică. Cum l-ai descrie, în acest moment, pe regizorul George Zamfir?
Hmm.. Nu știu exact cum să mă definesc ca regizor deoarece la fiecare nou proiect simt că o iau mereu de la început, lucru care vine și cu bucuria de a te redescoperi, dar și cu o doză de anxietate. Îmi place să cred despre mine că sunt un regizor colaborativ care lasă loc de dialog, ba chiar îl încurajează. Cred că îmi place să ascult alți oameni și să înțeleg cum văd ei lumea și ce din ceea ce sunt dispuși să împărtășească cu mine se poate folosi în proiectele la care lucrăm. Nu mă pricep foarte bine la a mă autocaracteriza, sper ca lucrurile astea să reiasă mai bine din spectacolele pe care le realizez sau de la echipele cu care am colaborat.
Spui că cel mai mult te interesează teatrul politic și social… ce te pasionează cel mai mult? Care este lucrul, mesajul, pe care vrei să-l transmiți prin proiectele tale?
Nu (cred că) am un mesaj anume pe care vreau să îl transmit. Cu fiecare text sau proiect pe care îl încep e altă poveste. Sunt atras mai mult de teatrul politic și social deoarece cred că e foarte important să înțelegem contextul în care se întâmplă o poveste și să o putem întoarce pe toate părțile să vedem de ce e necesar să o spunem.
George Zamfir: „Sunt curios cum arătau societățile care trăiau în Americi înainte de colonialism, dar și cum se organizau oamenii înainte de a apărea scrisul sau marile orașe”
George Zamfir, care este cel mai mare vis al tău?
Hmm.. cel mai nerealist vis al meu ar fi să am un soi de mașină a timpului și să pot călători de la începutul omenirii până la finalul ei. Aș vrea să văd cum s-au schimbat lucrurile în perspectivă și încotro ne îndreptăm. Sunt curios cum arătau societățile care trăiau în Americi înainte de colonialism, dar și cum se organizau oamenii înainte de a apărea scrisul sau marile orașe. E destul de nerealist dar ar fi foarte tare..
Ce-ți place să faci atunci când nu ieși la teatru? Ce pasiuni ai?
- Îmi place să lenevesc cu pisica mea
- Să am grijă de plante
- Să ies la cafele
- Să desenez
- Să mă uit la animații
- Să mă joc pe calculator
- Să stau cu prietenii mei
Citește și: Actorul Vlad Pânzaru și politica, meciurile României, case din cutiile de țigări și „venisem la admitere cu gândul că sunt cel mai bun actor din România și am intrat ultimul”
Dacă ai putea organiza o cină cu 5 invitați, pe cine ai alege (trecut, prezent, viitor)? Și ce subiecte de discuție ar fi?
David Attenborough, pentru că mi-ar plăcea să îi ascult vocea live și să vorbim despre ecologie, străbunicul meu de la Piatra Neamț pentru că am înțeles că era o excepție în satul lui și mi-aș dori să mă învețe tâmplărie, Hayao Miyazaki și să vorbim despre procesul lui de creație și toate animațiile la care a lucrat, Käthe Kollwitz pe care cred că doar aș asculta-o cum îmi povestește despre viața și arta ei, Bertolt Brecht căruia i-aș cere mai multe lămuriri legate de efectul de distanțare și poate am vorbi și despre rolul social al artei și cum poate fi acesta împlinit.
Recomandă-ne o piesă de teatru pe care să o vedem (altceva în afară de spectacolul „Auch!”, te rugăm)…
Ce aș recomanda de văzut în București ar fi: „Părinți” (r. Cristi Ban), „Peștii dorm?” (r. Tania Drăghici) și „Disco Regret” (r. Irisz Kovacs) de la Metropolis, „Criza. Kit de supraviețuire” (r. David Schwartz) și „Memoriile unui Lolo” (r. Mark-Cristopher Demeter) la Teatrul Masca, „Două ore cu pauză” (r. Gianina Cărbunariu), „Solaris” (r. Bobi Pricop) și „Oleanna” (r. Mădălin Hîncu) la Teatrul Excelsior, „Acrobații” (r. David Schwartz) și „Papiloma Party” (r. Alina Pietrăreanu) care sunt spectacole realizate în mediul independent și nu au neapărat „o casă” deci urmăriți-le pe rețelele de socializare și cam tot ce se întâmplă la Replika. Sunt și multe spectacole la care încă nu am ajuns și de aceea poate nu apar în listă dar asta e lista mea pe luna noiembrie.
Și, ultima întrebare, cine este George Zamfir? Ce ai vrea să știe lumea despre tine?
George Zamfir e un regizor la început de drum, un om timid și puțin anxios care ține la alți oameni. E un om căruia îi place și caterinca dar și să fie serios, un avocat al răbdării, un (uneori) leneș-ambițios care vă așteaptă cu drag și emoție la teatru.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
