Gică Popescu, cel mai bun număr 6 din istoria fotbalului românesc - LIFE.ro
Sari la conținut

Gică Popescu, cel mai bun număr 6 din istoria fotbalului românesc

Fost căpitan al echipei naționale, Gică Popescu. "Baciul" a impresionat - a purtat banderola de căpitan al formației FC Barcelona.
Share this article

România se poate mândri cu câțiva fotbaliști emblematici, iar Gică Popescu este cu siguranță unul dintre ei. Fost căpitan al echipei naționale, Popescu a avut o carieră de excepție, la care puțini pot spera. Cel poreclit „Baciul” a impresionat și la nivel de club, unde a purtat banderola de căpitan al formației FC Barcelona.

Seriozitatea l-a consacrat încă de la început pe Gică Popescu. După cum chiar el mărturisește, a fost căpitanul echipelor în care a jucat încă din școala generală. Un om serios, cerebral, care ordona excelent jocul. Nu doar că avea abilități defensive foarte bune, dar se descurca și pe jocul de atac, motiv pentru care în numeroase meciuri a evoluat și mijlocaș central.

Născut pe 9 octombrie 1967, Popescu a făcut primii pași în fotbal la echipa din localitatea natală, Dunărea Calafat. Doi ani mai târziu, când încă nu împlinise încă 18 ani, debuta pe prima scenă a fotbalului românesc pentru Universitatea Craiova, într-o victorie cu FC Brașov, scor 1-0. A fost jucătorul oltenilor până în 1990, cu o scurtă pauză de câteva luni în 1988, când a ajuns la Steaua, formație cu care a prins și o semifinală de Cupa Campionilor Europeni vs. Benfica Lisabona.

În iulie 1988 s-a întors la Universitatea Craiova, iar Revoluția din 1989 i-a deschis drumul către un transfer în străinătate. Un pas firesc pentru un fotbalist ale cărui calități nu aveau cum să treacă neobservate. A jucat pentru PSV Eindhoven între 1990 și 1994, perioadă în care a marcat 18 goluri în 83 de meciuri. Cifre remarcabile pentru un jucător de profil defensiv. A stat jumătate de sezon la Tottenham, iar după 23 de meciuri a prins un transfer la FC Barcelona, echipă antrenată în acel moment de legendarul Johan Cruyff.

„Am fost pe Camp Nou cu câteva zeci de jurnaliști la prezentare. Atunci am îmbrăcat pentru prima dată echipamentul blau-grana al Barcelonei. După prezentare am mers în port. Îmi mușcam maxilarele amintindu-mi ce le spusesem unor prieteni ai mei peste vară, la Poiana Brașov când m-au întrebat, în glumă, ce caut eu la Barcelona lui Cruyff. «O să fiu titular, tăticilor, de la primul meci», așa le-am promis”. Seara de după prezentare m-am plimbat prin port. Singur. Am ajuns la hotel şi am îmbrăcat iarăși echipamentul. Am dormit cu el”, rememora Popescu, în GSP, prima zi petrecută la Barcelona.

Gică Popescu a purtat banderola de căpitan la FC Barcelona

Seriozitatea care l-a consacrat a fost sesizată imediat de staff-ul de la FC Barcelona, care i-a oferit banderola de căpitan. A stat timp de doi ani pe Camp Nou, perioadă în care a disputat 68 de meciuri și a marcat de 9 ori. După plecarea de la FC Barcelona, în 1997, pentru Popescu a urmat o nouă perioadă remarcabilă a carierei.

A venit transferul la Galatasaray Istanbul, atras de proiectul remarcabil al turcilor și de salariul impresionant. A devenit rapid o legendă a clubului, cu 7 trofee câștigate, inclusiv Cupa UEFA. În total, Popescu a prins 109 meciuri pentru Galatasaray, echipă pentru care a scris istorie și Gică Hagi

Ultima parte a carierei nu a fost la fel de strălucită. În 2001 a urmat transferul la Lecce, în Italia, iar revenirea în România, în 2002 la Dinamo, nu a fost de bun augur, motiv pentru care a plecat după doar câteva luni în Germania, la Hannover, unde și-a încheiat cariera la finalul lui 2003.

La nivel de echipa națională, Gică Popescu a purtat banderola de căpitan și a avut 115 selecții în care a marcat de 16 ori.

Nu a reușit să devină președintele FRF, însă este conducător la Farul

După retragerea din activitate, Popescu și-a deschis o școală de fotbal, iar apoi a încercat să devină președintele Federației Române de Fotbal însă nu a reușit. Astfel că a revenit în fotbal în postura de conducător la Viitorul (actuala Farul Constanța). S-a folosit de experiența sa în management pentru a așeza lucrurile la echipă și pentru a atrage noi sponsori. 

Cu siguranță Popescu a avut un rol major în titlul câștigat de echipa de la malul mării în sezonul precedent. O surpriză de proporții în campionatul intern, Farul fiind favorita numărul 5 pe site-urile de pariuri online, cu o cotă de 20.00 la startul sezonului 2022/2023. În prezent, Farul încearcă să își apere trofeul de campioană, dar misiunea pare foarte dificilă, cel puțin după primele runde disputate. Din nou, constănțenii au a 5-a șansă, după FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova și Rapid.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora