Golf Team for Life
Astăzi se încheie campania Golf Team for Life cu un eveniment care „ameninţă” să devină tradiţie: Golf for Life la Clubul Stejarii. Noi, echipa life.ro contribuim insistent şi asumat la promovarea acestui sport, pentru că avem credinţa că este un sport complex, nu numai ca efort sau mişcare, nu numai ca sport al minţii sau creator de încredere, dar şi ca turnesol al caracterului şi emoţiilor. Mai pe scurt şi mai puţin pretenţios spus, este sportul care adună oameni cu caractere, gândire, temperamente diferite, creând o reţea între ei, în care încrederea are o valoare specială.
Evenimentul nostru de astăzi îşi propune să asocieze un golfer cu un „negolfer”, adică un jucător cu un profan, pentru ca experienţa primului să se transfere prin joc şi prin învăţare, celuilalt. Golful se transmite mai departe, am putea spune. Sunt alături de noi în eveniment, gândind la fel, Friedrich Wilhelm Raiffeisen, JLL, Romanian Golf Association. Avem, de asemenea, sprijinul Un vin pe zi şi Serve, Aqua Carpatica, Leonidas, Nespresso, Canah, Rolls, A.R.C Bakery, Niran Co. Products.
Comentând prin prisma a ceea ce s-a întâmplat la evenimentul de acelaşi fel organizat de life.ro acum câteva luni, ca prim eveniment de această natură, dar şi ca prim eveniment organizat de echipa life.ro, vă spun că fiecare dintre participanţi a plecat acasă cu o experienţă nouă, de neuitat, cu dorinţa de a reveni şi de a învăţa golf. Ştiu, nu se învaţă uşor, mai cu seamă pentru cei care au stat departe de terenul de joc, dar nu este imposibil. Acest joc este despre cei ce vor. Iar întâlnirea pe terenul de golf poate crea prietenii trainice, poate genera discuţii de afaceri şi poate realiza network de calitate.