Graffiti-uri, picturi murale, mozaicuri şi sculpturi readuc la viaţă Oraşul morţilor din Cairo - LIFE.ro
Sari la conținut

Graffiti-uri, picturi murale, mozaicuri şi sculpturi readuc la viaţă Oraşul morţilor din Cairo

Iniţial un proiect de conservare, finanţat de Uniunea Europeană, ce viza câteva mausolee şi o şcoală, s-a transformat într-un frumos proiect de artă în care sunt deja implicaţi artişti de diferite naţionalităţi.
Share this article

Undeva, în partea de sud-est a oraşului Cairo (Egipt) există o necropolă în care viaţa are alte dimensiuni. Se numeşte „Oraşul morţilor” sau, cum îi mai spun egiptenii, “Cimitirul” pentru că aici chiar există un vechi cimitir islamic în care îşi duc viaţa câteva sute de mii de oameni. Unii locuiesc aici pentru că vor să fie apoape de strămoşii lor, alţii pentru că au fost nevoiţi să părăsească Cairo în urma transformărilor urbane ce au avut loc în anii ’50 dar şi în urma cutremurului care a făcut prăpăd în capitala Egiptului în 1992, iar alţii au venit din zone rurale, aici devenind artizani care îşi vând produsele pe piaţa din Cairo.

Acest peisaj ireal, cu oameni muncind şi copii jucându-se printre morminte, a început să capete viaţă graţie unui proiect de artă contemporană menit să aducă culoare şi optimism necropolei.

Arhitectul polonez Agnieszka Dobrowolska este cel care a iniţiat acest minunat proiect pe care l-a botezat „Outside In: the Art of Inclusion” şi prin care provoacă artişti de pretutindeni să creeze aici.

Iniţial un proiect de conservare (după cum aflăm de pe reuters.com), finanţat de Uniunea Europeană, ce viza câteva mausolee şi o şcoală, proiectul polonezului s-a transformat într-unul de artă, în care sunt deja implicaţi artişti de diferite naţionalităţi. Picturi murale, graffiti-uri, mozaicuri, sculpturi, chiar şi spectacole live au adus deja culoare multor ziduri şi drumuri din necropolă. Grafitti-ul realizat de un artist polonez cunoscut cu pseudonimul Franek Mysza, ce reprezintă un şoricel haios cu urechi mari şi ochi verzi ce ţine în lesă un câine uriaş, este unul dintre cele care fac senzaţie.

Dacă la început artiştii veniţi aici erau priviţi de localnici cu scepticism, treptat s-au creat între ei legături incredibile. Oamenii locului le oferă artiştilor ceai şi prăjituri, în timp ce copiii le dau o mână de ajutor în realizarea proiectelor.

Un spectacol al vieţii la care poate nici nu visau localnicii, o experienţă pe care poate nici nu şi-o imaginau artiştii, proiectul lui Dobrowolska este pe cale de a transforma acest sit egiptean, nu doar într-un centru artistic, ci şi într-un loc în care viaţa îşi recapătă încet încet culoarea.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora