Grigore Nepotu, tânărul de 30 de ani care se ambiționează să transforme satele din Moldova într-unele ce concurează cu cele europene: „Ar trebui să înlocuim cuvântul problemă cu situație, deoarece pentru orice situație există și o rezolvare”

Grigore Nepotu este un tânăr de 30 de ani care ajută 23 de comune din regiunea Moldovei să se dezvolte și să concureze cu orașe europene. Nu acesta i-ar fi fost destinul, dacă s-ar raporta la ceea ce a ales în adolescență să facă: handbal. Nu a reușit să facă performanță în lumea acestui sport dintr-un orgoliu specific vârstei, spune el. Orgoliu transformat în timp în înțelepciune și demonstrat prin ajutorul oferit celui care l-a făcut să renunțe pe atunci la mingea de 475 de grame.

Nu înălțimea de 1.92 vorbește atunci când iese pe teren și propune dezvoltare, ci documentația din spatele fiecărui proiect care poate deveni de anvergură, sau poate muri fix după ce a fost închisă ușa.

În meseria lui știe că odată aruncată mingea în terenul celuilalt, nu mai poate avea control asupra ei. Nu îl supără demotivarea oamenilor cu rol decisiv din comunele moldovene pentru că el știe că toate se întâmplă la momentul potrivit și când oamenii sunt dispuși să aprecieze. Continuă să lupte alături de cei care știu că evoluția începe, uneori, prin birocrație. Grigore ia aceste bune exemple, le adaugă în mapa lui de trofee și continuă lupta prin care vrea să transforme micile ferestre ale minților umane în porți mari de fortărețe.

Până în anul 2024 și-a propus proiecte și idei noi, în domenii ca dezvoltare locală, dezvoltarea mediului de afaceri, cultură, sănătate, mediu, educație, tineret și sport. Astăzi îl cunoaște mai bine pe Grigore, cel care se ambiționează să transforme satele din Molvova într-unele ce concurează cu cele europene.

Grigore Nepotu: „Pe cât posibil, încerc să găsesc un echilibru între muncă și recreere, deși uneori balanța înclină vertiginos spre prima opțiune”

Cine este Grigore?

Fiind o persoană cu înclinații pe partea tehnică, acest lucru se răsfrânge și asupra modului meu de lucru în colectiv. Astfel, sunt atent la detalii și îmi canalizez toată atenția asupra unui proiect/task la care lucrez pentru a obține cele mai bune rezultate. Lucrez la fel de bine individual, dar și ca parte a unei echipe, în acest caz punând foarte mult accentul pe comunicare și pe împărțirea clară a responsabilităților. Asumarea joacă un rol important în orice relaționare dezvoltată atât la serviciu, cât și în viața personală, iar cuvântul dat este o garanție că un lucru urmează să se întâmple/materializeze. Deși am întâmpinat situații care au presupus ca activitatea mea să se desfășoare în condiții de stres și contracronometru, cărora le-am făcut față, prefer să muncesc într-un mediu liniștit, lucrativ și propice dezvoltării unei echipe, mai ales când mă găsesc în postura de a coordona mai multe persoane.   

Așa cum am mai spus, sunt o persoană comunicativă, însă directă și francă. Atât în relațiile colegiale, cât și în viața de zi cu zi, ofer ajutorul atunci când mi se cere și încerc să-i sprijin pe oamenii din jurul meu să se dezvolte, în funcție de posibilități, considerând că vorba bună și susținerea, oferite la timpul potrivit, pot duce la atingerea unui vis/scop/țel.

Pe cât posibil, încerc să găsesc un echilibru între muncă și recreere, deși uneori balanța înclină vertiginos spre prima opțiune. Atunci când totuși timpul îmi permite, aleg să fiu înconjurat de prieteni și oameni dragi, să fac sport și să călătoresc, fiind un iubitor al naturii. Urmăresc cu sufletul la gură meciurile de fotbal, în special pe cele ale Inter Milano, Rapid București și Politehnica Iași, dar și evoluțiile lui Max Verstappen și Daniel Ricciardo în Formula 1, însă nu sunt puține nici momentele în care prefer să mă deconectez de la activitățile zilnice prin citit!

Grigore Nepotu: „Este adevărat că viața în mediul rural are propriile lipsuri, însă perioada copilăriei a fost marcată de simplitatea și de armonia unei familii tradiționale”

Foarte complex răspunsul, mulțumesc! Vreau să văd dacă aceste calități au plecat de atunci când erai mic. Cum ți-a fost copilăria, Grigore?

Uitându-mă în urmă, pot spune că am fost un copil cuminte, poate prea cuminte pentru un băiat înconjurat de prieteni, însă în același timp trebuie să recunosc faptul că am fost răsfățat, fiind singurul copil al familiei Nepotu. Mă număr printre copiii care au crescut la țară, eu locuind cu ai mei în comuna Bivolari. Este adevărat că viața în mediul rural are propriile lipsuri, însă perioada copilăriei a fost marcată de simplitatea și de armonia unei familii tradiționale, în care omenia și bunul simț au jucat un rol important în educația mea.

De ce sunt legate amintirile copilăriei tale?

Amintirile copilăriei sunt legate de sărbători, care deveneau prilej de reuniune pentru întreaga familie, lucru care se mai întâmplă și astăzi, de școală, unde am încercat întotdeauna să mă autodepășesc, dorindu-mi de pe atunci să merg la Iași pentru a-mi continua studiile și de jocurile simple caracteristice unei perioade fericite și lipsite de griji. Este adevărat că atunci când mă gândesc la copilărie, îmi vine în minte modul prin care părinții s-au implicat în educația mea, în cei șapte ani de acasă și nu numai, fiind pus accentul pe respectul față de familie, biserică și tradiții, dar și pe aprecierea pentru persoanele în vârstă, oameni de la care și astăzi știu că am ce învăța! Ținând cont de eforturile pe care părinții mei le-au făcut pentru a nu-mi lipsi nimic și a nu duce grija zilei de mâine, am dobândit și dezvoltat pe parcursul anilor un respect aparte pentru familie și pentru semeni, dar și pentru tot ceea ce reprezintă viața la țară, fiind legat și astăzi de locurile în care am copilărit. Concluzionând, consider că am fost un puști norocos pentru faptul că am avut parte de o copilărie plină de grijă și iubire din partea părinților, dar, totodată, plină de modele și repere demne de urmat.

Grigore Nepotu: „M-am apucat inițial de sport la vârsta de 12 ani, la secția atletism. Mi-a plăcut pentru că era un sport individual și rezultatele depind 100% de nivelul tău de pregătire”

Ce relație ai acum cu părinții tăi?

Modul în care părinții m-au crescut cred că se reflectă astăzi extraordinar de bine în relația pe care o avem. Respectul, aprecierea și grija reciprocă stau la baza interacțiunii noastre. Din nefericire, timpul liber limitat, cel puțin din partea mea, ne împiedică să stăm foarte mult împreună, sărbătorile, așa cum am mai spus, fiind un bun motiv de reîntâlnire a întregii familii. Mai mult, încerc pe cât posibil să compensez lipsa mea de prezență fizică acasă, la Bivolari, prin discuții purtate cu părinții la telefon. În mare, vreau să-mi fac simțită prezența, astfel încât să le arăt și să-i fac să înțeleagă că au un punct de sprijin în mine, așa cum și eu am avut în ei pe toată perioada copilăriei și nu numai.

Ai amintit mai sus de sporturi și am înțeles deja că latura sportivă ți-a fost mai mult decât o simplă activitate, că ai dus-o la nivel de performanță. Cum te-ai apucat de sport?

M-am apucat inițial de sport la vârsta de 12 ani, la secția atletism, cu domnul profesor Marius Ghilase de la LPS Iași. Îmi amintesc și acum de zilele de sâmbătă petrecute în sala de la Grădinari și de proba de 100 metri viteză (a fost preferata mea pentru că nu mi-au plăcut niciodată probele de rezistență). Mi-a plăcut atletismul pentru că era un sport individual și rezultatele depind 100% de nivelul tău de pregătire, care se reflectă mai departe în performanță. În teorie, după examenul de capacitate, urma să îmi depun dosarul pentru a veni la secția de atletism, dar cum lucrurile planificate nu ajung întotdeauna să fie și materializate, îmi aduc aminte că a apărut în viața mea, a noastră, a foștilor colegi de la Școala Gimnazială Bivolari, doamna profesor Macrina Tomuleac care mi-a arătat ce înseamnă jocul de handbal. Astfel, am ajuns la LPS Iași, în urma unor probe date în clasa a VIII-a, la finalul semestrului I, sub îndrumarea domnului profesor Daniel Pădurariu și am rămas acolo până în clasa a XII-a. Am avut niște colegi de echipă cu care am obținut rezultate remarcabil mai bune, comparativ cu celelalte echipe susținute de sponsori și bugete cu mult mai mari decât ale noastre.   

Grigore Nepotu: „Orgoliul specific vârstei este cel care a dictat și, în urma unor disensiuni avute cu domnul profesor, am renunțat”

Ce însemna pentru copilul Grigore să meargă la antrenamente?

Trebuie să recunosc că pentru un copil așa cum am fost eu, timid și introvertit, nu a fost tot timpul plăcut. Au fost zile în care mergeam de plăcere și zile când antrenorul ne „pedepsea” pentru evoluțiile avute în meci cu antrenamente grele. Aveam pe an două cantonamente, unul vara și unul iarna, plus antrenamente de luni până vineri. Dacă vrei să faci sport la cel mai înalt nivel este nevoie de multă determinare și de pregătire constantă!

Care a fost cel mai greu meci la care ai participat?

Cu siguranță nu pot nominaliza un meci anume, ci un turneu semifinal avut în clasa a X-a, la juniori II, care s-a disputat la Călărași. Din păcate, dintr-o grupă cu Dunărea Călărași, LPS Galați și CSM Bacău, am pierdut toate meciurile la o diferență mică de goluri, chiar dacă la pauză am condus în fiecare meci… A fost dureros să pierzi toate meciurile și să te întorci acasă fără calificarea la turneul final și fără niciun punct în grupă.

Și cu toate astea, în cele din urmă, ai renunțat. De ce ai făcut–o?

Bună întrebare… Orgoliul specific vârstei este cel care a dictat și, în urma unor disensiuni avute cu domnul profesor, am renunțat. A fost un cumul de decizii luate într-un timp foarte scurt, dar care, într-un final, a dus astăzi la omul care sunt.   

Ce a adus această renunțare în viața ta?

La o altă decizie, pe care nu o regret: mi-am focalizat atenția spre un alt sport, alegând să fac pentru o bună perioadă de timp antrenamente de kick-boxing, la sala Scorpions Iași, cu domnul antrenor Mihai Constantin. A fost o perioadă scurtă de timp în care, pe lângă activitatea de la LPS Iași, simțeam că mai vreau să practic un sport și am ales unul de contact.  

Grigore Nepotu: „După ani însă, am regretat faptul că am renunțat la sport și că nu am urmat o carieră în domeniu”

Ai regretat?

Nu, în momentul respectiv consider că am luat decizia corectă. După ani însă, am regretat faptul că am renunțat la sport și că nu am urmat o carieră în domeniu. Chiar recent, cred că este mai puțin de o lună, am ajutat o clasă a domnului profesor Daniel Pădurariu cu echipamente sportive pentru a se prezenta la meciuri în cele mai bune condiții.    

Ce facultate ai urmat și de ce?

Mi-a plăcut întotdeauna geografia, încă din școala primară, iar după ce am terminat LPS Iași, acest domeniu a reprezentat cumva o a doua opțiune după sport. Am fost student la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Geografie și Geologie, specializarea hidrologie – meteorologie. După terminarea studiilor universitare de licență, am urmat studiile universitare de master tot la Facultatea de Geografie și Geologie, specializarea ”Riscuri naturale și amenajarea teritoriului” și în prezent sunt doctorand al Școlii Doctorale de Geoștiințe de la Facultatea de Geografie și Geologie sub îndrumarea domnului profesor universitar doctor Adrian Grozavu.  

Acum ce faci, cu ce te ocupi?

Având în vedere că vorbim despre o funcție publică, cred că toată discuția începe efectiv de la fișa postului pe care-l ocup. Din postura de director executiv al ZMI, lucrez îndeaproape cu o bună parte din aleșii locali ai județului Iași și încercăm, într-o echipă, să dezvoltăm pe cât mai mult posibil zona metropolitană a Iașului.

Câte comune ai în subordine și cum le ajuți?

Ajutorul dat comunelor, este determinat de două componente: de fondurile existente și de coerența și complementaritatea proiectelor. Cu alte cuvinte, inițiativele și proiectele noastre depind într-o proporție covârșitoare de liniile de finanțare existente/apeluri/ granturi, iar atunci când există banii necesari, este firesc ca aceștia să fie direcționați către acele investiții care deservesc un număr mai mare de cetățeni sau care sunt în strânsă legătură cu alte obiective de dezvoltare. În esență, investirea banului public trebuie să se facă cu foarte multă asumare și viziune, iar dezvoltarea unei comunități/comune/zone metropolitane în cazul nostru trebuie să fie coerentă din perspectiva proiectelor implementate.   

Grigore Nepotu: „Educația prin cultură, promovarea educației continue și promovarea peisajului cultural sunt obiectivele pe termen lung ale ADI Zona Metropolitană Iași”

Care a fost cel mai de suflet proiect de când ai această funcție?

„Caravana Muzeelor” este un proiect de suflet pentru mine, pe care îl facem anual împreună cu partenerii noștri de la Muzeul Național al Literaturii Române Iași. Deși la prima vedere pare un proiect soft, implică o perioadă lungă de implementare și dedicare din partea colegilor mei. Acesta a fost și rămâne un proiect pe parcursul căruia mă încearcă zeci de sentimente, emoția copilăriei autentice și, cel mai important, bucuria de a vedea zâmbetul sincer al unui copil. Prin intermediul poveștilor, jocului și al artelor, copiii descoperă, pe înțelesul lor, câteva secrete ale muzeelor. Educația prin cultură, promovarea educației continue și promovarea peisajului cultural sunt obiectivele pe termen lung ale ADI Zona Metropolitană Iași, pe care dorim să le atingem prin diverse activități constante, în zona metropolitană Iași.

În ceea ce privește scopul proiectului ”Caravana Muzeelor”, acesta este acela de a oferi copiilor o experiență integrată, care să-i formeze în parcursul lor de viitori adulți. Astfel, activitățile desfășurate în cadrul proiectului sunt despre cultură, povești, exemple de viață, distracție, inspirație, experiență, amintiri și studiu interactiv. Așa cum am spus, proiectul își propune să contribuie la facilitarea accesului la cultură pentru copiii din zona metropolitană, probabil de aceea este și cel mai drag sufletului meu.

Grigore Nepotu: „Folosește weekend-ul pentru a construi viața pe care o dorești, nu pentru a scăpa de viața pe care o ai!”

Ce ne lipsește, nouă, ca români ca să fim fericiți?

În primul rând să încetăm să ne mai comparăm cu alții, mă refer atât ca naționalitate, cât și ca individ în parte. Comparația, făcută într-o manieră negativă, nu aduce nimic constructiv. Totodată, cred că ar trebui să privim tot timpul partea plină a paharului și să ne educăm pentru a vedea și binele din oameni. Asta este cel mai important. Nu în ultimul rând, ar trebui să înlocuim cuvântul problemă cu situație, deoarece pentru orice situație există și o rezolvare! Ar fi bine să conștientizăm faptul că viața este scurtă și ar trebui să trăim fiecare zi din plin, pentru că nu se va mai repeta. Trebuie să ne gândim mai puțin la ceea ce nu avem și mai mult la ceea ce avem și poate, cel mai important, să nu sacrifici fericirea ta pentru fericirea altora. Tot timpul privim spre viitor, spre finalul unui proiect, ne uităm la finalul ”jocului”, calculăm cât de lung este drumul până acolo și cât de mare este călătoria și de multe ori ne simțim copleșiți de asta. Cred că nu ar trebui să ne mai facem griji pentru cât de departe este obiectul, ci să ne concentrăm pe următorul pas ce trebuie făcut! Un sfat pentru o viață mai fericită: Folosește weekend-ul pentru a construi viața pe care o dorești, nu pentru a scăpa de viața pe care o ai!

Cum te vezi peste 10 ani?

Prefer să nu mă gândesc. Un singur lucru îmi doresc, să fiu sănătos. Suntem în secolul XXI, unde putem găsi oportunități la tot pasul și viața întotdeauna te duce pe drumuri neștiute. Întrebările de genul tot timpul pot crea speranțe și visuri pe care uneori nu le putem atinge și astfel cred că ajungem să avem regrete în viață. Bineînțeles, nu este greșit să visezi, să ai un țel….În principiu, îmi doresc să evoluez pe plan profesional, iar peste 90% din proiecțiile mele pentru viitor se îndreaptă spre această direcție.