Horea Josan, bărbatul care a adunat milioane de experiențe în întreaga lume înainte de a scrie povestea Cips-urilor D’Alba. Un business 100% românesc cu cartofi prăjiți cu mai multă pasiune decât ulei

Horea Josan este cel care a avut ideea Cips-urilor D’Alba, un business local ce pune pe piață produsele cu același nume, despre care însuși cel care le prepară spune că sunt obținute după cele mai înalte standarde de calitate.

Horea s-a apucat să prăjească cartofi în urmă cu mai bine de șase ani, după ce încercase toate meseriile din lume. Ar fi vrut să devină informatician, dar pentru că nu exista o astfel de facultate în Alba Iulia, a ales contabilitatea, un domeniu pe care nu l-a înțeles și care l-a dezamăgit profund. Având 20 și ceva de ani, și-a luat rucsacul în spate și a plecat în lume. Nu ca turist, ci să caute de muncă, nu cum facem noi azi, ci ilegal, pentru că era anul 1998, când România nu era țară membră UE. A trecut prin cele mai grele și de neimaginat experiențe, dar a ajuns să rămână 12 ani în Spania. În timpul crizei din 2008, a lăsat totul și a plecat cu hainele de pe el în căutarea unui alt drum în viață. Acest drum a fost la început extrem de anevoios și cu multe sacrificii, însă, la un moment dat, pe un șantier din Londra a realizat ce vrea să facă. Și-a cumpărat o fripteoză, un feliator și a început să pună de-o parte toți banii munciți cu sudoarea frunții, pregătind deschiderea propriului business. În februarie 2016 ieșeau pe piață Cips-urile D’Alba. La început nu au fost bune, dar a fost iertat repede deoarece a încercat și a greșit de atâtea ori până ce a scos un produs excelent.

Te invit să citești în rândurile de mai jos o poveste frumoasă, menită să aducă inspirație în viața fiecăruia dintre noi și, mai ales, motivația de a merge mai departe.

Cips-uri D’Alba, un business local, într-o piață ocupată de mastodonți

Horea, Cipsurile din Alba ajung în toată țara?

Nu. În București, Constanța, Iași, în băcănii, magazine puțin mai speciale. Nu sunt în tipicele ABC-uri.

Cumva îmi spui că indiferent cât de bună ar fi marfa ta, nu poți să intri în supermarketuri?

În supermarketuri nu. Probabil am și carența de capacitate, dar mai sunt și politicile marilor lanțuri de magazine, de plată de taxă la raft și tot felul de alte taxe pe care nu aș fi putut să le susțin. Produsul meu trebuie să aibă rulaj, trebuie să aibă vânzări mari pentru că cips-urile D’Alba nu au conservanți și sunt valabile numai șase săptămâni.

Dacă te ajută cu ceva, nu ești singurul care mi-a spus asta 😀

Îmi imaginez. Am fost sunat de Mega Image, le-am trimis mostre, le-am trimis prețuri și de atunci nu mi-au mai răspuns la telefon 😀

Dar dau marfă la multe magazine din Alba Iulia.

Ca să sintetizăm: produsul tău se găsește în băcănii, în magazine ușor nișate pentru acea gamă de clienți care înțeleg calitatea și plătesc pentru ea și pentru experiența pe care o primesc…

Nu aș spune asta. produsul meu nu neapărat trebuie să intre într-o nișă de consumatori. Tratez cu egalitate magazinele din Alba și pe cele din afara orașului. Eu trimit prin curierat și suport cea mai mare parte a transportului, vânzându-l cu același preț. Eu cumva pierd ușor la treaba asta, dar nu vreau să fac diferență trimițând în afară. Acum, ei dacă le consideră nișă și pun un adaos mare, nu am ce să le fac. Oricine mă contactează și vrea produsul meu, eu îl dau.

„Produsul meu e super curat și bine ar fi ca toată lumea să ajungă la el, dar, din păcate, piața de desfacere e o problemă”

Laudă-te puțin cu cips-urile tale. De ce le-am cumpăra?

E un produs natural, fără conservanți care e bun pentru toată lumea. Cips-urile sunt prăjite la o temperatură foarte joasă, am testele făcute pe acrilamidă (toxicitatea uleiului care la mine e 0), am teste făcute pe grăsimi trans de care se ferește toată lumea, iar rezultatul e 0. Produsul meu e super curat și bine ar fi ca toată lumea să ajungă la el, dar, din păcate, piața de desfacere e o problemă.

Noi cunoaștem 3-4 feluri de cips-uri comerciale. Comparativ cu ele, sunt mai scumpe produsele tale sau nu?

Nu.

Dar mult mai sănătoase…

Eu știu că în marile industrii se prăjește la 180 de grade Celsius. Asta știu eu, nu am fost acolo. Eu pot să vorbesc de produsul meu care este unul curat. În plus, aromele pe care le folosesc sunt 100% naturale. Chili uscat e de fapt ardei iute uscat, cu sămânță cu tot, pe care îl macin în râșnița de cafea, împreună cu piper și cimbru. Eu așa obțin sortimentul de chips-uri cu chili.

Câte sortimente de arome ai?

Sunt trei sortimente: cu sare, cu usturoi granulat și pătrunjel deshidratat și al treilea e cu chili. Și usturoiul am căutat să fie fără E-uri și alte minunății. Am primit oferte de condimente și mix-uri și aveau cel puțin șase E-uri.

De când produci?

În februarie 2015 am pus produsul pe piață.

De la olimpic la informatică la „repetent” la contabilitate

Câți ani ai Horea?

45 de ani, dar stau mult să mă gândesc de fiecare dată când sunt întrebat 😀

Pentru ce te-ai pregătit? Ce voiai să te faci? Că doar nu voiai să te faci patron?

Ba, voiam. 😀. Terminasem informatica în Alba Iulia, am mers la universitate la Contabilitate aplicată în informatică pentru că Informatică pură nu exista. Fusesem al șaselea pe județ la olimpiada de informatică și-mi plăcea foarte mult domeniul acesta, dar nu am avut o facultate la care să merg. Programarea e o chestie foarte logică și asta mă atrăgea pe mine.

Și ce ai făcut cu contabilitatea?

Nu am făcut 😀. În al doilea an am rămas repetent la contabilitate pentru că a fost ceva ce nu mi-a putut intra în cap. Când mi-a scris profesorul pe tablă 300 =400 să se regleze conturile, am rămas prost. Nu am putut să-i găsesc logica. Însă, pe vremea aceea îmi făcusem firmă și cumpăram Eugenia din Brăila și o dădeam la en-gross-urile din Alba, Turda, Cluj…

Citește și: Adrian Bărbăcioru, bărbatul care după 20 de ani a găsit rețeta micului perfect. Cum sună povestea Atelierului de mici, carmangeria de pe Caraiman care face mici și preparate din carne după rețetele de odinioară

Adică îți făceai banii de buzunar?

Ce bani de buzunar? Scoteam patru-cinci salarii pe vremea aceea. Aveam o Dacia cu remorcă, cu cârlig în spate și puteam să-mi duc marfa.

Dar împins de vremurile de atunci, m-a mâncat undeva să plec în occident.

Unde ai plecat și câți ani aveai?

Nu împlinisem 22 de ani. Era 1998. Am plecat în Olanda.

Dar cum ai plecat că nu eram în UE atunci?

😀. Prima dată am luat o țeapă cu viză de Suedia și după aceea am încercat cu trec din Ungaria cu pașaport fals. Nu am reușit. A treia oară am reușit să-mi cumpăr viză de Olanda. Făcusem pe firma mea un contract cu o firmă din Olanda, cum că mă duc acolo să cumpăr en-gross televizoare. Cel care a intermediat treaba asta a primit bani și mi-a pus viză, mie și unui prieten.

Aventura emigrării în anii 2000

Vă duceați în Olanda să faceți ce?

Nu știam ce să facem. Un prieten din Alba ne-a dat contactul unui olandez care urma să ne ajute. Când am ajuns acolo, olandezul habar nu avea despre ce vorbeam. După trei săptămâni am plecat. Din România plecaserăm cu 75 de mărci, pe care le-am plătit în prima seară la pensiunea la care ne-am cazat. Până la urmă, când ne-a văzut că suntem așa de pârliți ne-a dat banii înapoi 😀. Am încercat să căutăm de lucru, dar nu am găsit nimic.

Am plecat spre o fabrică de pui din Madrid, unde auziserăm că lucrează români. Până în Spania am făcut două săptămâni cu autostopul. Mi-am găsit de lucru în Madrid și am rămas acolo 11 ani.

Ce ai lucrat?

Am lucrat în construcții, programator, grafic designer la o tipografie, îmi făcusem cărți de vizită și mă prezentam ca specialist în tipărituri.

Ajunseseși la o meserie decentă, nu ai rămas în fabrici și construcții…

Nu, era bine.

De ce te-ai întors?

A venit criza în 2008 și tipografiile au fost primele care au căzut pentru că majoritatea funcționau datorită pliantelor publicitare.

Și te-ai întors acasă?

Nu. De acolo am plecat în altă țară. Am avut tot timpul intenția să mă întorc în România.

Dar știi că majoritatea românilor au plecat pentru câțiva ani, cu gândul să câștige niște bani și apoi să se întoarcă acasă. Cei mai mulți dintre ei nu s-au mai întors și probabil nu o vor mai face niciodată…

Știu. Eu spun că au uitat pentru ce au plecat. Eu m-am întors după trei ani că atunci mi-am făcut acte. Am venit în țară, am văzut cum e situația, am vrut să investesc, dar nu s-au legat lucrurile. Așa că atunci când a venit criza, am plecat în Germania. M-am dus la Internet Cafe, mi-am făcut CV în germană, eu neștiind să spun în germană decât „caut de lucru”, „mi-e foame, mi-e sete” și să salut. Mi-am scos toate locațiile de muncă sezonieră. Am lucrat în fabrica Ikea.

Horea Josan, omul care nu s-a sfiit să muncească oriunde a fost nevoie

Și nu trebuia să vorbești germană?

Oarecum. Vorbeau mai mult ei pentru mine, eu doar dădeam din cap.😀 Între timp m-am băgat și la spălat de vase la o pizzerie italiană.

Cât ai stat în Germania?

Nu am stat mult pentru că am avut o cădere nervoasă. Am venit acasă să mă recuperez și apoi am plecat în Anglia.

Dar ție nu ți-a plăcut deloc să stai…

Păi nu aveam bani. Din Spania am plecat fără nici un ban, așa că trebuia să fac ceva. În Anglia am căutat de lucru, nu mi-am găsit, m-am întors acasă, am stat vreo două luni și m-am dus înapoi. Am avut norocul să dau peste o firmă de spanioli care făcea structuri metalice și geamuri foarte mari. Făceau și blocuri din sticlă. Am lucrat cu ei în Londra un an și jumătate. După care am pornit cu ei în Germania, în nordul Spaniei, în Paris…

Dar asta presupunea muncă fizică, nu mai lucrai la birou…

Da, muncitor pe șantier. Am mai fost în New York, în Miami…

Cât a durat toată aventura asta și cu câți bani te-ai întors acasă?

Din 2011 până în 2015 și prin 2018 am mai plecat pentru o perioadă scurtă, că au avut nevoie de mine. Din Spania mi-am luat fripteuza și un feliator de mână, din Franța mi-am comandat o mașină de ambalat…

Cipsuri D’Alba, o idee dintr-o mie

A, tu aveai deja ideea de a face business-ul în România?

Da. Eram în Londra și povesteam cu un prieten, încercând să ne dăm seama ce lipsește de pe piața din România. Atunci am vorbit și de chips-uri. Produsul acesta în Spania e peste tot, în toate magazinele, în toate barurile, pe stradă, la tarabe, e un produs foarte cunoscut și foarte căutat. Cu ideea cartofului în cap, am început să fac calcule și să mă interesez. Atunci m-am decis și am început să-mi cumpăr utilaje. După ce m-am întors din Miami, mi-am cumpărat dubă. Am pornit cu o investiție de aproape 16 mii de euro în mașinării, amenajare spațiu, pungi…

Cine a gustat prima dată din cips-urile D’Alba?

Eu.

Și după tine? Nu a fost nimeni care să-ți dea încredere?

Ai mei. Dar nu au fost bune la început. Nu poți să înveți meseria asta și secretele ei din videoclipurile de pe Youtube. Nimeni nu-ți spune: „vezi că-ți trebuie un cartof special!” sau „Vezi că temperatura trebuie să fie nu știu cât”, „Vezi că volumul de ulei trebuie să fie atât în comparație cu volumul cartofilor”. Nu numai volumul, ci și nivelul uleiului, grosimea cartofului, cum trebuie să-l speli, cum trebuie să scoți amidonul, cum trebuie să amesteci…

Toate astea le-ai învățat făcând?

Da, făcând și greșind. La început am pus un produs pe piață care nu a fost conform. Bine că nu am ieșit din Alba, pentru că cei de aici m-au iertat. Acum merge foarte bine și primesc numai aprecieri.

E foarte bine că am greșit pentru că așa am învățat. Eu am vrut tot timpul să scot un produs bun și m-am chinuit pentru asta. Am umblat prin toată țara după cartofi, la Covasna, în Bărăgan, la Arad…

Citește și: Viața la țară: au lăsat agitația de la oraș pentru ca cei mici să crească într-un mediu sănătos, în natură, înconjurați de bunici și de animale. Cum s-a născut Casa de sub Munte cu lucruri adunate de la bunici

Care sunt cei mai buni cartofi din țară?

Pentru cips-uri sunt și ăștia din Covasna, dar nu-mi dau pentru că au exclusivitate cu Lays, mai sunt cartofii din zona Brașovului, cartofii de la Lungulețu.

Când ai simțit că faci o treabă bună? Cum au sunat aprecierile?

Când oamenii nu mi-au mai scris că sunt prea uleioși sau prea sărați și când au început să-mi scrie de bine. Dar să știi că totul depinde foarte mult de cartofi. E foarte important cât e de secetos anul, cât de umed, de câte ori folosesc producătorii sămânța respectiv… În fiecare an mă zbat să am cartofi de calitate.

Nu te-ai gândit să-ți faci propria cultură de cartofi?

Nu, nu se poate așa ceva. Fiecare trebuie să se dedice meseriei lui. Agricultorul are utilajele necesare, spațiu de depozitare, știe cum să facă lucrurile. Eu procesez anual în jur de 30 de tone de cartofi. Mi-ar trebui cel puțin un hectar de pământ, cu tractor, semănătoare și multe altele.

Antreprenoriatul de moștenește din familie

Ai amintit de părinții tăi. Ce meserie au ei?

Tata e artist. Cântă colinde, spune poezii cu un ansamblu folcloric. După revoluție și-a deschis propriul atelier de porțelan, cu bibelouri artistice.

Și mama?

Înainte de Revoluție mama lucra la fabrica de porțelan, tata lucra la Casa de Cultură. Și împreună au deschis acest atelier.

Cumva ai în sânge antreprenoriatul…

Probabil m-au inspirat. Pe vremea aceea eu vedeam banul și libertatea, nu am văzut cât muncesc. La vârsta aia eu eram toată ziua la discotecă. Îi mai ajutam și eu, dar nu realizam ce înseamnă.

Au și azi atelierul?

Da. Dar nu prea mai lucrează. Au aproape 70 de ani.

Mai ai frați?

Mai am o soră în Irlanda, plecată de vreo 20 și ceva de ani.

Spune-mi unde ai ajuns cu afacerea ta? Poți spune că e un business profitabil?

E un business profitabil, dar eu nu am reușit să-l promovez la nivel profesional. Încă mai am rețineri în a face asta pentru că nu pot să mă bazez în fiecare an pe cartofi buni.

Producția îmi ocupă aproape tot timpul și din cauza asta nu pot să mă promovez și să distribui chips-urile.

Nu ai angajați?

Nu. Eu și iubita mea facem totul. Iau sacul în spate, mă duc în spatele casei unde am făbricuța, curăț cartofii, iubita mea ia cartofii la cuțit ca să elimine toate impuritățile, eu îi feliez, îi spăl, îi prăjesc și îi condimentez. În timp ce eu prăjesc, ea începe să ambaleze.

Într-o zi normală cam câte kilograme de cartofi procesați?

Între 120-150 de kilograme de cartofi din care ies vreo 300 de pungi de cips-uri D’Alba.

---

La CEC Bank, susținem antreprenorii care pun pasiune în afacerea lor. O poveste de succes poate deveni o sursă de inspirație pentru toți. Ca bancă a românilor, susținem economia și producătorii locali, cu soluții de finanțare adaptate. Detalii aici.