Îmbrățișand cerul: cum a învins George Nauznicov toate obstacolele și a ajuns să piloteze avioanele pe care odinioară le fotografia din pasiune

Mergeai singur la aeroport ai spus. Știu că este un gard între tine și avion, dar cu toate astea, ai ajuns să pozezi avioanele și de aproape. Cum a fost posibil?

După ce am început să postez pozele pe care le făceam, m-au chemat de la aeroport. Așa l-am cunoscut pe directorul aeroportului de atunci, domnul Marius Bodea, apoi am făcut cunoștință cu cei din marketing și de la securitate care m-au lăsat să-mi fac activitatea în liniște și pace. Ei au facilitat totul, iar ulterior am fost chemat pe platforma aeroportului la nenumărate evenimente sau lansări de curse noi. Oricând știam că am timpul necesar sau că vine un avion mai special, făceam o cerere de informare pe care o trimiteam pe e-mail și eram bine primit.  Așa am ajuns să mă cunosc cu foarte multă lume. În paralel cu școala, eu continuam să fac poze.

Când a încolțit mai exact ideea de a deveni pilot?

În 2017 am făcut primul pas mai serios ca să zic așa spre o carieră în aviație. Am început planorismul la 15 ani și la 16 deja aveam licența pe care am obținut-o din primul an, ceea ce e un lucru foarte dificil în ziua de azi, să obții licența. Mai ales pentru că sunt mulți elevi pe loc, iar concurența este destul de mare.

După ce am început să fac planorism, n-am mai avut atât de mult timp să fac poze la avioane, pentru că practic trebuia să mă împart între școală și planorism.

Planorismul este o activitate care îți ocupă foarte mult timp. Mergeam la școală 7 ore, apoi mă duceam direct la aeroclub pentru a acumula ore de zbor și pentru a obține licența.

Cum ai ajuns pilot?

Am aplicat pentru un interviu în decembrie 2019 și m-am dus la Budapesta. Eram în liceu, adică eram în clasa a XII-a, nu aveam Bacalaureatul și nici măcar nu dădusem simularea pentru Bac. Interviul a constat în 3 zile consecutive, toate eliminatorii. Prima zi am avut teste de aptitudini, cum ar fi test de atenție de multitasking, de orientare spațială, de memorie, puțină matematică și puțină fizică. De asemenea, am avut un test de personalitate foarte lung. Țin minte că au fost în jur de 200 și ceva de întrebări unde trebuia să ai foarte mare grijă la ce răspunzi, pentru că unele întrebări se repetau și voiau să vadă că ești consecvent în ceea ce spui și în ceea ce le spui despre tine. Am mai avut un interviu cu un instructor de la școala de aviație unde m-au întrebat de ce vreau să devin pilot, care e motivația mea?

George Nauznicov: „Primul meu zbor a fost foarte intens”

Am avut și un test de engleză care a fost foarte ușor, pentru că nivelul meu de engleză, este unul destul de avansat.

Am primit imediat rezultatul că am fost acceptat pentru ziua următoare.

Ziua următoare a fost cea mai grea. Am avut o probă de lucru în echipă, unde am primit un task care trebuia rezolvat în echipă și a fost destul de complicat, însă m-am descurcat bine și după proba de lucru în echipă, am avut interviul cel mare cu Wizz Air, care acela mi s-a părut definitoriu pentru decizia lor finală.

Da, interviul a fost, de asemenea, destul de complex. M-au purtat prin diverse întrebări pentru că pe ei îi interesează foarte mult ce fel de persoană ești. Poți să fii cel mai profesionist și cel mai bun pilot, dar dacă nu ai o personalitate plăcută care să se încadreze în filozofia Wizz Air, nu vei fi acceptat.

În ultima zi am aflat că am fost acceptat și am avut un test psihologic, plus un interviu cu un psiholog de aviație. După aceea m-am dus acasă, mi-am continuat liceul. Am avut noroc de un liceu înțelegător, de profesori minunați care m-au înțeles încă din prima zi și care au trecut cu vederea și acele absențe.

Au știut să lase de la ei, să mă lase, să mă pregătesc de interviu, să fie mai indulgenți cu mine pentru ca eu să îmi urmez visul.

Răspunsul final că am fost acceptat, l-am primit la o lună distanță. Am ales data de începere a cursului în octombrie 2020, apoi a venit pandemia. Foarte multe necunoscute, nu eram sigur dacă o să mai am vreo carieră în aviație, pentru că toate avioanele erau la sol atunci, ca multe alte domenii, de altfel. A trecut apoi starea de urgență, viața și-a revenit treptat, iar eu mi-am continuat visul pe care astăzi îl trăiesc și vi-l povestesc.

Cum a fost primul tău zbor?

A fost un zbor foarte intens. A fost un eveniment foarte important pe care mi-l voi aminti tot restul vieții, însă pentru mine a fost ceva mai special, pentru că am avut ocazia de a avea ca pasager o delegație a aeroportului, în frunte cu directorul general. A fost o responsabilitate și mai mare, dar și un motiv de mândrie.

George Nauznicov: „Mă simt privilegiat să am atâția oameni care m-au susținut pe acest drum și care s-au bucurat de reușita mea”