Inima ei s-a oprit la 29 de ani: organe donate și 5 vieți salvate
Sari la conținut

Inima ei s-a oprit mult prea devreme, la doar 29 de ani: organe donate și 5 vieți salvate. Au rămas logodnicul și pălăriile Hatiful. Donarea de organe este un subiect sensibil, dar extrem de important în România, unde nevoia de transplanturi este tot mai mare. Organele donate pot salva vieți, iar un singur donator poate ajuta până la opt persoane aflate în nevoie. Cu toate acestea, rata donatorilor este scăzută în comparație cu alte țări europene, din cauza lipsei de informare și a reticenței populației.

În România, donarea de organe poate fi realizată atât de la donatori vii, cât și de la donatori aflați în moarte cerebrală. Cele mai frecvente organe donate includ rinichii, ficatul și inima. De asemenea, există o bază de date națională care gestionează lista de așteptare pentru transplanturi, asigurând că organele donate ajung la pacienții care au cea mai mare nevoie.

Pentru a deveni donator de organe în România, este important să îți exprimi dorința de a dona și să îți informezi familia, deoarece acordul rudelor este necesar în cazul donării post-mortem. În plus, Ministerul Sănătății și alte organizații non-guvernamentale desfășoară campanii pentru a încuraja creșterea numărului de organe donate, promovând donarea ca un gest suprem de altruism și responsabilitate socială. Brigitta este un exemplu de erou. Inima ei s-a oprit mult prea devreme, la doar 29 de ani. O parte dintre organele Brigittei au fost donate și 5 vieți salvate. Povestea ei o aflați de la Sorin, logodnicul său, în interviul de mai jos!

Articol modificat pe 7 octombrie 2024

Sorin și Brigitta, un cuplu logodit și tânăr înnobila în urmă cu câțiva ani capul femeilor și bărbaților, deopotrivă, cu pălării realizate handmade 100 %, sub numele Hatiful. Ideea business-ului i-a aparținut tinerei cu ochii mari și viziune de artist. A aflat într-o zi că există un atelier de creație în Cluj, iar în scurt timp deschidea propriul atelier de creație. Actul de creație al creatoarei a luat sfârșit, din păcate mult prea devreme.

Inima Brigittei s-a oprit mult prea devreme. Avea 29 de ani, un business pe care îl ridicase și îl vizualiza ca fiind măreț, un logodnic care o susținea și o familie care abia aștepta noi creații din atelierul ei. Tânăra a făcut bine până în ultimul moment. Familia și-a dat acordul ca o parte din organele ei să fie donate, astfel încât 5 vieți au fost salvate.

Tot ce a ieșit din mâinile ei nu este de vânzare, ci sunt expuse la muzee, în expoziții sau pentru cei curioși să vadă rezultatul muncii unei tinere care s-a trezit într-o zi că vrea să fie ea cea care face pălării, nu doar cea care le poartă.

Sorin Mihalca, continuă business-ul și spune că adesea simte prezența Brigittei atunci când intră în atelier.

Despre viață, curaj, iubire, loialitate, continuitate și artă, vorbim astăzi cu Sorin.

Pălării Hatiful alb negru
Pălării Hatiful alb negru

Ce face Hatiful?

Hatiful creează pălării lucrate în totalitate handmade, personalizate exact după dorința și personalitatea fiecărui purtător. Hatiful dorește să aducă un plus de încredere și stil fiecărei persoane care alege să poarte o pălărie care este fabricată cu mare atenție la detalii și din materiale de mare calitate oferind un produs final deosebit.

Diversitatea colecției se remarcă prin varietatea de stiluri potrivite pentru orice ocazie și sezon. Fie că îți dorești o pălărie elegantă, clasică pentru un eveniment special sau o pălărie casual pentru a-ți completa ținuta de zi cu zi, Hatiful are opțiuni pentru toate gusturile.

Sorin Mihalca: „Eu cu Brigitta am fost colegi într-o echipă de teatru la început, organizam evenimente de tot felul, lucram foarte bine împreună, ne completam perfect”

De unde Hatiful?

Hatiful s-a născut din dorința Brigittei de a readuce pălăria la popularitatea de altădată. Ea a iubit pălăriile și spunea că o femeie elegantă poartă pălării, iar când a aflat că în Cluj există un atelier de creație, foarte entuziasmată în scurt timp a devenit ucenic de unde a învățat toate tainele în crearea pălăriei. Totul a decurs foarte repede, astfel încât la scurt timp avea deja propriul atelier și o bună strategie de creștere a brandului. Avea totul pregătit: logo, conturi pe social media pe care reușise să strângă o comunitate frumoasă, apoi a reușit săa colaboreze cu influenceri cunoscuți din țară.

Brigitta Dachmann, fondatoarea Hatiful
Brigitta Dachmann, fondatoarea Hatiful

Vom vorbi despre Brigitta…Mai ții minte când Brigitta a făcut reconversia în pandemie și a zis că se apucă de făcut pălării? Cum ai reacționat?

Normal, Brigitta a fost o fire artistică cu un simț estetic extrem de dezvoltat, fiind și o mare iubitoare de pălării. M-am bucurat când i-a venit ideea să înceapă să creeze pălării pentru că știam că prin asta poate să își exprime latura artistică. Era încrezătoare și simțea că și-a găsit menirea, iar eu am susținut-o mereu, era ceea ce o făcea cu adevărat fericită.

Ați făcut echipă. O echipă puternică. Care era rolul tău în business și care era al el?

Am făcut o echipă puternică de la început chiar înainte de Hatiful. Noi am fost colegi într-o echipă de teatru, organizam evenimente de tot felul, lucram foarte bine împreună, ne completam perfect. Ea fiind firea mult mai artistică, era axată pe creație, petrecea multe ore în atelier încercând să se perfecționeze și crea o adevărată poveste în jurul unei pălării, de la primul pas al creației, până la organizarea ședinței foto și promovarea brandului pe rețelele de Social Media.

Eu eram persoana care se ocupa de partea logistică, procurarea materialelor și ustensilelor care ajutau la creerea pălăriilor. În același timp am fost și eu foarte fascinat de modul în care sunt create pălăriile. În același timp, cu ea am învățat și eu taina creației de pălării. Asta m-a ajutat să pot continua acest proiect minunat.

Citește și: Maria Pălăria, fata care face pălării pentru cele mai importante vedete de la noi

Și-l continui. Sorin, viața s-a oprit mult prea devreme pentru Brigitta. Îmi amintesc mesajul pe care l-ai postat atunci. Cum ești acum?

Cred că sunt la fel ca atunci. Este greu să se schimbe ceva, cu fiecare zi ce trece îi simt lipsa tot mai mult, iar durerea nu s-a diminuat, dorul de ea este tot mai mare. Dar în același timp încerc să îmi canalizez energia și să transform toate aceste trăiri într-un mod productiv, punând toate aceste sentimente în fiecare pălărie, sperând ca prin asta să o fac pe ea mândră.

Brigitta Dachmann și Sorin
Brigitta Dachmann și Sorin

Sorin Mihalca: „O simt mereu prin atelier, energia ei e mereu cu mine, simt că mă îndrumă, îmi dă putere și inspirație să creez noi modele, oricât de utopic ar suna

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora