Învingând cancerul cu zâmbetul de pe buze: cum a transformat Viorica Neagu o boală nemiloasă într-o călătorie plină de speranță

Cum a fost să iei o asemenea decizie?

Foarte greu! Foarte greu, mai ales că nu exista certitudinea unui cancer la mine. De multe ori am avut dubii, dacă e bine să fac mastectomia. Sigur, o faci când ai boala confirmată, dar când eşti doar suspectă, pare o măsură atât de drastică.

Chiar cu o săptămână înainte de mastectomie ţin minte că am sunat-o pe prietena mea, medic, şi i-am spus că eu cred că mă pripesc. Ea mi-a spus că asta e cea mai bună decizie: am 2 copii, lucrurile nu arată deloc bine, nu am de ce să mai stau pe gânduri.

M-am dus să fac operaţia, dar aveam inima strânsă.

Citeşte şi: Cum îi putem ajuta pe oamenii care primesc un diagnostic tulburător? Și de ce sănătatea nu ar trebui să fie un privilegiu? De vorbă cu Lucian Rușitoru, chirurgul oncolog care nu-și vede viața departe de pacienți, spital, sala de operație – LIFE.ro

Fac o paranteză, că tot ai pomenit de copii. Cum le-ai dat lor vestea?

Eram cu ei în vacanţă, în Grecia, când le-am spus că mă voi opera. I-am luat pe amândoi de mână şi ne-am plimbat pe malul mării. Ei urmau să plece în vacanţă cu tatăl lor – de aceea am şi ales data de 1 august, pentru că nu voiam să mă vadă în spital, cu drenuri, cu toate astea – şi le-am spus că am o problemă de sănătate şi că va trebui să mă operez.

Radu m-a întrebat unde mă operez. I-am zis că mă voi opera la sâni, moment în care mi-a spus că am mai făcut asta o dată. I-am explicat că s-a mutat problema la celălalt sân, m-a întrebat ce se va întâmpla acum şi i-am spus că cea mai bună soluţie este să îi scoată pe amândoi. Ana m-a întrebat dacă rămân fără ei şi i-am spus că vor avea în loc nişte proteze mamare.

Au înţeles despre ce era vorba?

Radu, cu siguranţă. Ana, fiind un pic mai mică, a înţeles că nu sunt bine şi că trebuie să fac asta. M-au îmbrăţişat amândoi. Recunosc că oricât am încercat să îmi ascund, tot mi-au curs lacrimile pe sub ochelarii de soare, iar atunci Ana mi-a amintit că nu am de ce să plâng, că tocmai ce le spusesem că voi fi bine. I-am spus sincer că urmează o perioadă grea şi că îmi e un pic frică.

Ştiu că a mai fost o provocare pentru tine, când a trebuit să faci o a doua operaţie foarte repede şi aveai nevoie de bani.

După mastectomie, tot ce s-a scos s-a trimis la biopsie şi pe 25 august mi-a venit rezultatul: carcinom invaziv şi carcinom in situ. Mi s-a explicat că este o formă foarte agresivă de cancer şi atunci a trebuit să îmi scot şi ganglionii. Având în vedere că la mine nu a fost un cancer confirmat înainte de mastectomie nu s-a umblat la ganglioni. Oricum, refuzasem limfadenectomia pentru că nu îmi ajungeau banii şi pentru ea. Şi tot speram să aflu că nu am cancer, de fapt şi îmi spuneam că am făcut totul ca măsură de prevenţie.

Numai că în momentul în care a fost confirmat cancerul chirurgul mi-a spus că trebuie scoşi clar ganglionii de pe partea dreaptă şi asta cât mai repede. Asta mă costa încă 10.000 de lei, iar eu nu mai aveam bani. Mă împrumutasem deja pentru dubla mastectomie. M-au ajutat şi prietenii, şi sora mea. Efectiv nu ştiam de unde să mai scot şi banii ăştia.

Şi ce ai făcut atunci? Sau, mai bine zis, ce au făcut alţii?

Exact, au făcut alţii. Am cunoscut pe Facebook, pe grupul Nu mai port, o tipă foarte faină, Raluca. Ea trecuse deja printr-o experienţă de genul ăsta, am vorbit cu ea despre lucrurile acestea şi ea a fost cea care mi-a spus să cer ajutorul. I-am explicat că eu nu ştiu să fac asta, eu ştiu doar să ofer ajutor şi atunci a decis să se ocupe ea de asta. A făcut o pagină de Facebook, Împreună pentru Viorica, şi a răspândit-o peste tot. Bineînţeles că pagina a ajuns şi la toţi prietenii mei şi s-au adunat banii necesari, chiar mai mulţi, în numai 24 de ore.

Fac din nou o paranteză. Ştiu că la un moment dat tu te-ai folosit de pagina asta ca să ajuţi, la rândul tău, pe alţii.

Normal! Am văzut mai întâi cazul unui bărbat care trebuia să ajungă în Turcia, să se opereze de urgenţă. Aşa cum pe mine m-au ajutat prietenii, dar şi foarte multă lume pe care eu nu am văzut-o în viaţa mea, am considerat că putem face la fel şi pentru el. Am făcut apoi acelaşi lucru cu o altă colegă din presă care, la fel, a fost diagnosticată cu cancer.

Vorba aia cu „dar din dar se face rai” este minunată şi adevărată. Pentru mine au fost un mare ajutor banii aceia adunaţi atunci, pentru că m-am dus şi m-am operat fără nicio grijă din punctul ăsta de vedere.

Raiul tău a implicat însă şi foarte mult chin. Şi aduc asta în discuţie pentru că tu ai vorbit public despre toate etapele prin care ai trecut. Dar nu doar că ai vorbit, ai transformat totul într-un jurnal, dar şi într-o poveste motivaţională. Tu mergeai la chimioterapie îmbrăcată şi aranjată de parcă ieşeai în club.