Învingând cancerul cu zâmbetul de pe buze: cum a transformat Viorica Neagu o boală nemiloasă într-o călătorie plină de speranță

Şi asta e puterea!

Aşa e, asta e puterea. Mi-am dat voie să trăiesc tot ce am simţit. Am fost şi jos, la pământ, am avut momente când am zis că nu voi rezista, când eram convinsă că corpul meu nu poate duce mai mult de atât, dar m-am înşelat şi chiar m-am surprins plăcut eu pe mine.

Şi ca să încheiem într-o notă care te caracterizează: bine că îţi creşte părul că vine vara şi nu trebuie să te ardă soarele.

Ştii vorba aia: nu-s nici cal, nici măgar? Nu pot să dau părul nici pe o parte, nici pe cealaltă. Sunt un soi de arici zburlit.

Ah, că uitasem! Ai făcut la un moment dat şi o şedinţă foto foarte interesantă. Cum ai ajuns în acel punct?

Mie a început să îmi cadă părul foarte rău chiar după prima şedinţă de citostatice. Pe lângă faptul că arătam foarte rău, eram vânătă sub ochi, părul cădea enorm, ajunsesem la 46 de kilograme, în momentul în care mă uitam în oglindă cred că mă vedeam mai bolnavă decât eram. Îmi era dor de Vio de aia de dinainte de boală, cea cu părul roşcat, lung, cu bucle. În plus, evitam să ies din casă pentru că oamenii mă priveau cu milă şi eu nu aveam nevoie în acea perioadă să văd că îi este cuiva milă de mine. Pe mine mila, compasiunea nu mă ajutau cu nimic. Dimpotrivă, îmi făceau foarte mult rău.

Oamenii încă asociază cancerul cu moartea. Au auzit de atâtea cazuri ale unor oameni care au murit şi automat, când văd pe cineva despre care îşi dau seama că face chimioterapie, se gândesc că nu o să o mai ducă mult. Eram privită cu milă şi toate lucrurile astea cumulate m-au făcut să-mi doresc să fac ceva care să mă facă să mă simt din nou frumoasă.

Am vorbit cu Alina, un fotograf care avea o campanie cu Femeia fabuloasă la vârsta de peste 40 de ani, şi i-am zis că eu sunt cheală, nu arăt deloc bine, dar vreau să fac şedinţa asta foto ca să îmi cresc încrederea în mine. Am simţit că o să mă ajute lucrul ăsta şi aşa a şi fost. Am făcut şedinţa foto, iar în momentul în care am văzut pozele m-am văzut atât de frumoasă şi mi se părea că îmi stă atât de bine fără păr. Am ajuns să nu exclud ideea de a mă rade în cap din proprie iniţiativă. Acum nu a fost alegerea mea, acum a fost alegerea bolii, dar mi-am dat seama că îmi stă foarte bine şi aşa.