Ionuț Iulian Ungureanu și îndrăzneala cu care a sfidat viața, deși părinții l-au abandonat la 14 ani. Povestea unui om care a învățat că eșecul vieții sale a fost combustibil pentru succesul său

Ionuț Iulian Ungureanu a aflat ce înseamnă să fii abandonat pe vremea când nici nu avea încă carte de identitate. A fost părăsit de părinții săi la 14 ani. Nu a rămas singur pe lume, dar fiind primul născut în familia sa, devreme tare a devenit părintele surorii sale mai mici. S-a responsabilizat vrând-nevrând, nu pentru că nu ar fi vrut să-și trăiască copilăria ca oricare alt copil de vârsta sa, ci pentru că părinții au ales să plece de lângă ei fără ca niciunul să aibă vreo vină. 

• 

S-a văzut nevoit să o îngrijească pe sora lui mai mică, deși nu îi era străin acest lucru. Era obișnuit să meargă pe câmp cu ziua, să aducă hrană acasă, să pună mâncare pe masă, situația din sânul familiei nefiind deloc fericită. Tatăl era salahor, mama casnică, întrucât erau cu toții într-o sărăcie lucie unde au făcut cunoștință cu mizeria, cu murdăria, cu lipsurile de toate felurile. 

Ionuț Iulian Ungureanu a sperat totuși la o viață mai bună. Statul român atât pe el, cât și pe sora lui i-a luat în grijă și i-a crescut. Au fost beneficiarii protecției copilului din Lugoj. Au fost copiii unui sistem pe care nu am dori să-l cunoaștem, dar de care nu se plânge. În pofida incertitudinii lesne de înțeles pentru un adolescent care ar fi vrut să  simtă altceva la vârsta lui, a găsit resurse interioare de a-i ierta pe cei care i-au dat viață.

Nu poate uita nopțile nedormite din cauza frigului, zilele fără mâncare și lumină în casă, momentele când era arătat cu degetul că era murdar și avea haine mai puțin îngrijite, clipele când era lăsat în urmă și marginalizat. Cu toate astea, poți să-i iei orice unui adolescent, numai nu-i lua visul. Ionuț Iulian Ungureanu a reușit prin propriile izbânde să atingă culmile dorite. A reușit să transforme toți factorii nocivi din viața lui în experiențe pozitive. Toate eșecurile din viața sa au fost combustibil pentru succesul său.

 A învățat, a studiat, a câștigat bani din bursele de merit primite la facultate, a muncit, a câștigat lupte grele pe care le-a avut chiar cu gândurile proprii și astăzi îl găsim în ipostaza de autor al cărții „Live. Love. Dream”, consultant în afaceri, fondatorul unei companii care și-a propus să educe tinerii, antrenor al unei echipe de fotbal în Anglia, voluntar pentru copiii din Uganda. Nu se oprește aici. Promite mult și multe. Să cunoaștem un învingător adevărat. 

Ionuț, când ai fost ultima oară în țară?

Am fost de două ori în București anul acesta, în primăvară și în vară. 

Singur sau cu sora ta?

Singur, căci ea nu a putut să vină cu mine. 

Ionuț Iulian Ungureanu: „În momentul de față scriu la a doua mea carte.”

Tu ești acum în Londra cu ea și familia ta? Cu ce te ocupi? În jurul căror proiecte guvernezi acum?

În momentul de față scriu la a doua mea carte. În paralel organizez cursuri, susțin seminarii online și offline. Ajut și o casă de copii din Uganda. Este mult de muncă acolo și chiar dacă sunt la distanță, am grijă să aibă de mâncare copiii de acolo. Sunt director la compania mea, o companie care se ocupă de educație nonformală. Ce nu înveți la școală, în companie găsești informații foarte utile. Sunt informații pentru tinerii adulți, undeva media de vârstă este de la 18 la 40 de ani. Lucrez și la crearea unei comunități online de dezvoltare personală și profesională, mai exact o platformă. Vreau să ofer oamenilor un suport. Este un proiect pe termen mai lung. Sunt și tătic, dedic timp și fiului meu, mai ales că acum este la școală.

Ai avut emoții pentru el, având în vedere că este în primul an?

Mai degrabă am avut emoții pentru mine decât pentru el. Am retrăit anumite emoții și sentimente. De pe vremea când eram eu copil, nu prea îmi mai aduc aminte nimic. Am doar câteva fleșuri în memoria mea. El s-a bucurat foarte mult, însă am avut pentru mine. El a perceput trecerea de la grădiniță la școală ca pe un curs firesc. A simțit diferența foarte puțin, însă face parte din progresul nostru. 

Ce îi promiți fiului tău având în vedere că tu ai avut parte de multe lipsuri de ordin emoțional, dar și financiar?

În fiecare zi valorific clipele cu el. Nu pot să-i garantez nimic pe viitor. Ce pot să-i promit în momentul prezent sunt momentele împreună, prezența mea, susținerea mea. Am un jurnal pentru Isaia unde scriu momentele noastre împreună. Notez toate activitățile noastre. Îi promit dragostea mea, suportul meu, iubirea mea și tot ce pot să fac pentru el, fac. Eu, neavând aceste elemente, le dau mai departe fiului meu. 

Ionuț Iulian Ungureanu:„ Am făcut pace cu trecutul meu.”

Ești împlinit acum în pofida greutăților avute?

Da, acum mă simt o persoană realizată, o persoană împlinită, cu pace interioară. Nu m-am simțit așa până pe la 30 de ani. Acum, orice s-a întâmpla, nu m-aș simți nicicum. Până în 30 de ani, parcă tot simțeam că trebuie să mai fac ceva. Dar asta se întâmpla pentru că încă mă descopeream pe mine. Astăzi, căci am făcut pace cu trecutul meu și am găsit acel echilibru interior de care vorbeam, simt că orice construiesc acum este pentru a-i ajuta și pe alții să se regăsească. Să știi că până la 30 de ani fugeam de mine și deși viața mea a fost grea, mi-am făcut-o singur și mai grea deoarece puneam presiune mare pe umerii mei. Credeam că nu o să ajung niciodată la starea asta de bine. 

• 

Simți că ești în armonie cu tine. Cât de anevoios a fost drumul până la a simți aceste elemente care acum te cuprind?

A fost foarte anevoios drumul. A fost ca o sete în deșert. Dacă nu descoperi acest echilibru de care tot vorbesc, riști să petreci degeaba. Pentru mine a fost ca o apă în deșert, însă am lucrat intensiv cu mine în jur de vreo 9 ani și s-a meritat efortul. Am lucrat conștient și am ajuns la conștientizare undeva pe la 30 de ani. M-am documentat, am citit, m-am format. Am investit mult timp să citesc tot felul de cărți de dezvoltare. Până la 30 de ani eu nu mi-am cumpărat nimic, ci am investit totul în educația mea sau în autoformarea mea. Am fost obsedat cu asta, pentru că eu aveam multe întrebări fără răspunsuri din pricina trecutului și astfel m-am dus acolo de unde să-mi iau informația ca să mă vindec. Când înțelegi că viața merită trăită, faci orice să cauți armonia. 

Citește și: Lajos Kristof, tânărul crescut în orfelinatele comuniste care şi-a făcut o misiune în viaţă din a ajuta copiii abandonaţi şi pe cei supradotaţi

Viața ta a fost o luptă. Acum simți că mai este?

Da, a fost o luptă cu mine însumi. A fost o luptă cu trecutul și fricile mele. Astăzi nu mai este o luptă, este o călătorie. Într-adevăr, mă simțeam un luptător, un supraviețuitor, nu un spirit liber. În schimb, astăzi o văd mai mult ca pe-o aventură. 

Ionuț Iulian Ungureanu:„ Am vrut să mă sinucid. Pentru sora mea n-am făcut-o.”

Astăzi îmbrățișezi zilele și le lași să curgă, dar înainte de perioada când ai început să te accepți și să te iubești mai mult, ai avut momente când voiai să renunți? Cât de des te-ai întrebat „de ce eu?”?

Nu foarte des, dar sincer îmi aduc aminte câteva momente. Și când eram în România, și în Italia, și când eram în Londra. Am avut vreo 6 momente în 14 ani când am vrut să renunț. Asta însemna o dată la câțiva ani. Din cauza problemelor, lipsei de suport și altele am dorit să mă sinucid. Aveam 24 de ani. Atât de întuneric era în mintea mea și nu mai aveam nicio speranță, încât mi-am dorit să fac prostia asta. Sora mea a fost motivul pentru care nu am făcut-o. Pentru altceva, nu simțeam că am pentru ce trăi. Ea mi-a schimbat și viața. Ea m-a responsabilizat, eu devenind părinte mai tânăr. Aia e valea în care am căzut cel mai adânc. Am mai avut căderi după pentru că puneam multă presiune pe mine. Nu m-am mulțumit cu puțin și stresul emoțional m-a condus la extremă. Sunt un tip care-mi place să risc. 

• 

În 2016 și în 2018 am mai avut niște momente de criză punâdu-mi niște obiective foarte mari și nu puteam să le ating și atunci apărea frustrarea pe fundal și astfel corpul meu fizic ceda. M-am îmbolnăvit grav atunci, dar de doi ani și ceva drumul meu este mai lin. Sunt calm, liniștit, împăcat. 

În 2016 m-am antrenat pentru maratonul din Londra unde am strâns peste 5000 de lire pentru copiii din Uganda, drept urmare am făcut lucruri la extreme care m-au epuizat. Făcând parte dintr-o familie săracă, cu condiții precare, am tras de mine mereu să ajung cineva ca să nu mai am parte de acea sărăcie și asta mă conducea uneori la epuizare. 

În ziua de azi întâlnești multe glasuri care vin către tine cu mesaje pozitive. Dar ai avut parte și de voci negative care te-au descurajat? Poate profesori din centrele de plasament unde ai stat cu sora ta, poate prieteni care au fost fățarnici. Spune-mi tu cum ai simțit. 

M-am confruntat cu etichete de când m-am născut. Noi trăim într-o lume a etichetelor. Până acum câțiva ani contau foarte mult părerile celorlalți despre mine pe care și le conturau. Mă influențau. De mic am fost marginalizat la școală pentru că eram sărac și asta m-a impactat foarte mult. Eu voiam să joc fotbal și copiii nu voiau să mă bage în echipă pentru că eram murdar. Atunci am crescut cu o stimă de sine scăzută și asta mi-a impactat relațiile. Pot să spun că m-am dezvoltat treptat când am devenit mai conștient de emoțiile mele. Etichetele m-au urmărit până când am început să am anumite rezultate încât să-mi crească stima de sine. Pe la 17 ani am început să lupt mai mult pentru mine și pentru ce vreau să devin și etichetele să conteze mai puțin. Astăzi, nu mă mai impresionează părerile. Mă bucur să creez un impact. Am ajuns la un nivel de conștientizare încât știu că eu creez un impact la un anumit nivel. Sunt în pace și fac ce simt, fără să mă mai las condus de ce spun alții. Am fost marcat, recunosc, de etichete, totuși. 

Pomenești de acea pace. Cu părinții tăi ai făcut pace cu ei în adevăratul sens al cuvântului?

Cu mama, da, înainte să plece pe lumea cealaltă. Cu tata, la fel. Am făcut-o în timp real cu el. În 2019, înainte de pandemie s-a întâmplat. Am fost cu sora mea în Constanța. Am stat o săptămână și am făcut o întrunire. Acolo și atunci am clarificat tot. 

Ionuț Iulian Ungureanu:„Deși m-au părăsit, i-am iertat pe părinții mei.”

Cine pe cine a căutat pentru că din ce știu, pe când aveai tu 14 ani și sora 12 ani, ei au plecat de la casa voastră. V-au abandonat pe amândoi. Când ai dat din nou pe ei?

Noi nu am dat de ei. Nu știam unde au plecat. Poliția i-a găsit. I-au căutat pe când eram noi la casa de copii. Eram eu la liceu. Nu ne-au luat înapoi pentru că nu aveau situație, condiții. Deși și așa, noi tot am reușit să-i iertăm. Dar tata este mai puțin prezent și conștient de anumite lucruri. Este mult mai superficial, dar eu am făcut pace cu ambii la nivel sufletește. Nu pot să văd ce s-ar fi întâmplat cu mine dacă ei nu ne-ar fi părăsit. Azi îmi dau seama că a fost un punct extraordinar de important în călătoria mea prin viață. 

Pe o parte le mulțumești pentru ceea ce ești azi?

Pot să-ți spun că nu le mulțumesc pentru ceea ce sunt eu astăzi pentru că mie-mi mulțumesc pentru asta. Pot să spun că le mulțumesc pentru că au plecat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, cred în el, dar și mie că am tras mult și multe. 

• 

Ai avut parte de suferință, de lipsuri din toate punctele de vedere acasă, când erați cu toții. Au putut substitui educatorii de la centre lipsa părinților tăi?

Nu, niciodată n-am putut să-i văd ca pe părinții mei. 

Erau doar niște persoane care vă îngrijeau?

Pot să-ți spun că unii au încercat și că erau destul de deschiși, dar îți spun că nicio persoană nu poate substitui părintele tău. Am crescut și-n biserică, printre oameni bătrâni și iubitori, dar afecțiunea pe care o poți primi de la un părinte nu poate fi înlocuită de nimeni altcineva.

Astăzi, acele sentimente le retrăiesc fiind tatăl lui Isaia. Nu a putut nimeni lua locul mamei sau al tatălui, cum nici mie altcineva în fața fiului meu nu ar putea să-mi ia locul. Asta nu înseamnă că nu am avut o experiență pozitivă în casa de copii. Am avut persoane cărora le-au păsat de mine, nu mai mult decât ceilalți. Au văzut în mine un copil bun, o speranță. Unii au încercat să mă și limiteze, însă le-am demonstrat că se înșeală în privința mea și că eu pot să-mi ating obiectivele. 

Ionuț Iulian Ungureanu:„ Când aveam 10 ani, mergeam cu ziua la muncă.”

Când erai mic, îndrăzneai să visezi?

Când eram acasă, nu. Nu prea am avut timp să visez. Eram muncit. Am făcut multă muncă fizică. Aveam 10 ani și mergeam cu ziua la animale sau la pământ. Veneam acasă la 17:00-18:00 și a doua zi o luam de la capăt. Nu îndrăzneam să visez, însă mă hrăneam din pasiunea pentru sport. Când prindeam mingea, jucam fotbal. Duminica, când eram liber, băteam mingea toată ziua. Era activitatea în care mă reculegeam. Am început să visez legat de fotbal, totuși, pe la 14 ani, când am fost instituționalizat și odată cu instituționalizarea am fost dat la Liceul Sportiv din Lugoj. Am început eu să cred că se poate. Am luat probele la liceu și chiar de pe vremea liceului mi s-au oferit contracte. Am jucat fotbal cu Pintilie de la Steaua. Este pâinea lui Dumnezeu. Este un lider adevărat. 

În acea perioadă, tot atunci când jucam fotbal făceam și teatru. Mă împărțeam. Atunci a fost o perioadă explozivă pentru mine. Eram foarte bun la fotbal, aveam priză la public, la teatru eram preferatul colegelor. Era o luptă în același timp. Ori să mă duc la Cluj la academie pentru teatru, ori să mă duc la Timișoara să continui cu fotbalul. 

Ce ai ales?

Am ales după intuiție.:) Nu m-am dus nici la teatru, nici la fotbal, m-am dus la București la Facultatea de Geografie. 

• 

Garantat ai terminat această facultate. Până la a deveni coach prin diferite perfecționări, ai făcut și psihologie?

Am început din clasa a X-a, iar la facultate am făcut modulul psihologic, iar după am continuat cu masterul de pedagogie și andrologia, educarea adulților. 

Ai ieșit în câmpul muncii imediat după master?

Da. Aveam 22 de ani, terminasem masterul și lucram cu studenții și eram plătit de Ministerul Educației din Italia și eram plătit cu 80 de euro pe oră. Am ieșit foarte repede. Făcusem și master în ingineria spațială după ce terminasem și facultatea de geografie, dar îl făcusem pentru siguranța financiară, nu pentru că simțeam. O făceam pentru bani, pentru poziție, dar nu rezonam. 

Ionuț Iulian Ungureanu:„ În cartea mea găsești întreaga mea călătorie prin viață.”

Spune-mi despre cărțile tale. Cum ți-a venit ideea de a transpune în file povestea ta?

Este o carte pe care am scris-o din trei motive. La școală nu ne învață cum să ne trăim viața. Acesta este un ghid pentru orice tânăr care călătorește prin viață. Al doilea motiv este oricine are nevoie de un mentor și această carte poate fi mentorul unei persoane care se caută. Și trei, niciodată nu este prea târziu să visăm, indiferent de vârstă. Mai concret, să dai un sens vieții tale. 

• 

Ce m-a inspirat?! M-am gândit ce aș putea lăsa eu oamenilor. Am lăsat întreaga mea călătorie. Vreau să inspire cartea mea și să-i ajute pe oameni să se autoeduce. Cam într-o lună mi-a venit ideea titlului. Într-o dimineață mi-a venit revelația. Cartea se numește „Live. Love. Dream”. Asta a fost ce-am făcut eu. Am trăit cu adevărat, nu am existat. Am făcut tot cu pasiune. Am iubit, deși la început mi-am urât foarte tare părinții. Am vrut ca ei să moară. Îi condamnam. A doua parte este despre emoții, sentimente, iubire, ură. A treia parte vine cu mesajul că fiecare om are dreptul să viseze și să nu renunțe la visele sale. Eu am trecut prin toate aceste trei etape și cartea este un exemplu că se poate să trăiești viața cu pasiune, că se poate să iubești și să visezi. 

Ești creatorul succesului tău. Ai atins succesul cu această carte?

L-am atins înainte de această carte. L-am atins când am înțeles ce vreau să fac cu viața mea. pe la 24 de ani, undeva pe acolo. Până atunci am mers ca o muscă fără cap. Cartea, într-adevăr, a adus mai multă expunere, mai multă vizibilitate, iar banii de pe ea îi donez copiilor din Uganda. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru această oportunitate, dar banii se vor duce acolo unde e mai mare nevoie de ei, așa cum am avut eu în multe momente din viața mea. Dorința mea a fost ca banii să ajungă în scopuri caritabile. 

Unde găsim această carte la noi?

În prezent, am luat legătura cu o editură din București care va traduce cartea în limba română. Cartea o pot comanda de pe Amazon sau de la mine personal, iar de anul viitor va fi în Cărturești și alte librării mari. 

Ionuț Iulian Ungureanu:„ Aș dori să lanez a doua mea carte la anul, de ziua mea.”

Spune-mi despre a doua ta carte. 

O voi termina de scris undeva prin februarie. Mi-am propus să o lansez de ziua mea. Vreau să fie pe gustul meu. Este o carte care va aduce persoana de oriunde este ea în momentul prezent. Este o carte care te va conduce să te descoperi și să te cunoști mai mult. Este o carte foarte practică. Este un ghid practic, un manual. Este o carte mai profundă față de prima. 

Lasă un gând pe care-l vei citi peste ani. Ce vrei să-ți transmiți?

Să nu renunț la vise, pentru că nu știu de ce pot fi capabil până nu încerc. 

• 

Ce-ți place la tine acum? Mai devreme ai pomenit de cuvântul „victimă”. Garantat nu-ți plăcea de tine în acea ipostază. 

Îmi place că sunt disciplinat, responsabil și o persoană cu un suflet foarte mare. Îmi place că sunt generos. 

Ce nu-ți place?

Nu-mi place că vreau să fac mai mult decât pot. Vine din dorința de a realiza lucruri. Nu-mi place că unii oamenii profită de bunătatea mea. Nu-mi place că sunt prea permisiv. Și sora mea îmi spune asta.

Apropo de sora ta, ce înseamnă ea pentru tine? Ce sentimente porți surorii tale?

Ea este eroul meu. Noi doi am trecut prin nopți nedormite, zile nemâncate și când mă gândesc la ea mă gândesc la recunoștință, la dragoste, la acceptare. 

Ea a fost omul pentru care tu ai rămas printre noi.

Da. Ea a fost omul pe care l-am sunat când eram să fac acea prostie, când eram să mă sinucid. Ea m-a susținut necondiționat. Dacă nu îi dădeam acel telefon, nu știu ce se întâmpla cu mine. Când mă gândesc la sora mea, mă gândesc la tot. Este un întreg. Suntem un întreg. 

Un gând pentru cititori. 

Le spun doar să trăiască, să iubească și să viseze.