Istoria clubbing-ului de lux din Bucureşti. Loft

Loftul s-a deschis de 6 ani. Conceptul Loft: restaurant care vinerea se transformă în club.

Fondatorii Loft, Petru Berciu şi Ion Biriş, formează o echipă încă din 1994. Se cunosc bine, se înţeleg la fel. Spun că au aceleaşi păreri, doar nuanţele lor diferă uneori. Cu umor au tratat şi problemele pe care le-au avut de înfruntat de-a lungul istoriei businessului lor.

La început, a fost un club la Predeal a cărui existenţă se leagă de anii 94-95. Apoi a apărut Office, în 1998, în Bucureşti. Era barul de noapte unde se dansa şi se consuma alcool pâna la 5 dimineaţa. Office era locul în care generaţia mea scăpa… lucrurile de sub control. Era… capitalismul pur, asta după ce Club A fusese „consumat” de studenţii şi tineri rebeli ai vremurilor. Office era „next level”. Adică drumul spre „înalta societate”. Apoi, în 2010, s-a născut Loft.

De fapt ce este Loft? Cu ce l-aţi compara?

Ion Biriş: Cu restaurantele de mai demult în care lumea se ridica de la masă şi dansa… şi în care exista un band cu muzică live. Ei bine, noi nu avem o orchestră, ci un DJ…

Ce calităţi îţi trebuie ca să faci o asemenea meserie?

Petru Berciu: Disponibilitate. Disponibilitatea de a fi acolo, de a fi prezent, de a-ţi plăcea şi de a-ţi asuma. Să-ţi placă oamenii, să te amesteci cu ei… Să fii constant. Să ai constanţă, pentru că un asemenea business ca să crească, are nevoie de timp. Un lucru de calitate are nevoie de timp. Aşa, să faci circ, poate face oricine, dar calitatea cere timp. Şi, repet, constanţă. E un business care creşte numai aşa. Şi îţi trebuie cam un an, un an în care la un moment dat eşti tentat să faci rabat de la calitate, să dai rebuturi ca să creşti mai repede, dar aia e o perioadă în care trebuie să rezişti şi să ştii ce vrei!

Ion Biriş: Să fii în mijlocul oamenilor cu plăcere, pentru că tu nu faci altceva decât să oferi experienţe. Şi să fii lângă cei pentru care faci asta. Dar aş răspunde mai întâi să fii sănătos. Este o calitate care, mai ales în businessul acesta, este obligatorie.  Experienţă, înţelegere acasă..

Vă cunoaşteţi fiecare client?

Petru Berciu: Din păcate cunoaştem prea mulţi, adică vreau să spun că asta înseamnă că sunt prea puţini clienţi noi şi asta se întâmplă din motive clare. Să mă explic. În orice capitală, în orice oraş mare, într-un asemenea business, într-o seară de sâmbătă de pildă, unul care se ocupă de treaba asta ar trebui să cunoască ceva mai mult de jumătate din clienţii lui. Ceilalţi ar trebui să fie noi, mai ales din rândul turiştilor.

Ion Biriş: Noi avem un nucleu foarte mic de oameni care ies şi pe lângă nucleul acela, nu ai alţii. Nu ai turişti…

P.B.: Asta este cea mai mare problemă a noastră: turismul. Noi nu ştim să aducem turişti în Bucureşti şi când spun noi, nu mă refer la cei din industria noastră. Că noi ne-am făcut bine treaba şi am creat locuri de calitate care sunt ca afară. Cei care avem restaurante sau cluburi care sunt în centru sau în Bucureştiul vechi, am creat detinaţii turistice din ele – adică lumea vine special pentru a mânca sau dansa la Loft. Şi vine de la Atena, de la Istanbul, au început să vină şi din vest, dar trebuie ceva mai mult. Dacă te duci în centrul vechi, în timpul săptămânii, vei auzi că se vorbeşte orice mai puţin româna. Turiştii vin acolo, dar ne trebuie ceva mai sus, trebuie atins un nivel mai sus.

Aţi creat locuri care sunt aspiraţionale, care oferă experienţe… V-aţi inspirat din afară?

P.B.: Da, foarte mult. Suntem foarte puşi la punct cu ce se întâmplă afară, dovadă că suntem din punctul ăsta de vedere mult mai dezvoltaţi decât alte oraşe – Praga, Viena sau multe oraşe mari din Germania care nu au ce avem noi. Dar sigur, sunt Parisul, Londra, Miami, locuri de peste ocean care sunt şi vor rămâne referinţă în domeniu.

Cum vă explicaţi că există un nucleu mic de oameni care ies şi merg cam în aceleaşi locuri?

P.B.: Suntem o ţară fără bani. Gândeşte-te că noi oferim nişte locuri în care se investeşte cam cât se investeşte într-o ţară civilizată în spaţii similare, dar în care avem preţurile la jumătate faţă de ei. Şi folosim aceleaşi ingrediente la mâncare, la băutură care în general sunt mai scumpe la noi decît la ei.

I.B.: Preţurile sunt la jumătate, dar veniturile unei seri sunt sub 25% faţă de o seară similară dintr-un oraş normal.

Cum aţi descrie afacerea asta?

P.B.: Ospitalitate. E un business ca orice alt business.

I.B.: Pentru noi e o sursă de experienţe memorabile. Şi aşa trebuie să şi fie, pentru că locaţii noi se deschid una după alta şi trebuie să fii mereu cu un pas înainte.

P.B.: Consumatorul român nu este pregătit pentru calitate. Pentru el încă este important să-i dai ceva ieftin. Adică între o bucată de carne bună şi scumpă, el va alege una submedie şi ieftină. La noi e mai important cum arată locul, decât ce are omu’ în farfurie. Sunt locuri în lumea asta în care dacă intri, ai senzaţia că o să cadă pe tine, dar ce ţi se pune în farfurie…leşini!

Ce este cel mai important într-un restaurant?

P.B.: Mâncarea în primul rând – din punctul meu de vedere.

Ce a creat Colectivul?

I.B.: Colectivul a fost un moment tragic. După el, s-a creat însă isteria şi a stîrnit nişte autorităţi total incompetente care au devenit dintr-o dată zei. 20 de ani s-au dat legi proaste, iar după Colectiv au început să le aplice într-o singură zi pe toate! Şi ne puneau în imposbilitatea de a ne desfăşura activitatea.Nu pe noi, cât toată industria.  Alfel, emoţional, o lună de zile nu s-a prea ieşit, după care s-a revenit la normal… Dar nu a durat mai mult, din punct de vedere al afectării activităţii, asta spun, nu mă refer la altceva… În schimb, lupta cu autorităţile a rămas. Noi am făcut o renovare în vară care ne-a costat 100 000 de euro şi trei luni ca să putem să luăm autorizaţie de la pompieri într-un loc care, de altfel este nou, a fost construit acum 10 ani! Cerinţele au devenit stupide, multe fără logică!

P.B.: Dar încet, încet, lucrurile se aşează, simţi cum se aşează. Şi autorităţile au început să realizeze că legile se bat unele cu altele, că multe sunt absurde sau se contrazic. Şi-au dat seama că sunt lucruri de durată, că nu se poate face totul aşa într-o clipă. Sunt lucrări pentru care ai nevoie de autorizaţie şi timpul în care îţi vine autorizaţia este de…

O lună?

I.B.: Un an de zile! Chiar citeam azi un articol în care se scria că Băsescu este indignat de cât durează să obţii autorizaţia pentru nişte lucrări pe care le are el de făcut, de parcă el acuma descoperă sistemul. Zici că nu a trecut pe acolo, că nu a avut legătură cu nimic!…

Ce influenţă a avut criza?

P.B.: Mare! Ca şi lupta împotriva corupţiei. Că ăia corupţi mâncau, beau! 🙂 S-au schimbat clienţii în decurs de două luni! Dar există şi nişte bule de oxigen care ne ajută, reducerea TVA-ului şi legea impozitului specific care intră de la 1 ianuarie.

Ce faceţi când vă confruntaţi şi cu vicii sau probleme care vă pot aduce prejudicii, cum ar fi consumul de droguri etc? Sunteţi pregătiţi să le controlaţi?

P.B.: Din puntul acesta de vedere încerci constant să păstrezi o linie foarte echilibrată. Noi credem că putem să ţinem aceste vicii sub control.

I.B.: Cât de sub control se poate, că nu suntem nişte arhangheli. Facem ce e legal şi necesar, restul e treaba fiecăruia.

Cum era distracţia pe vreamea lui Ceauşescu?

P.B.: Eu nu ieşeam prea mult…Eram destul de mic…

I.B.: Eu deloc…

P.B.: În fine, erau câteva locuri în care mergeai atunci, era discoteca de la Athenee Palace, unde nu aveai voie să intri, dar îl ştiai pe Tigaie şi mai intrai, erau foarte multe petreceri private care erau nişte poli care adunau lumea. La Snagov, la Predeal, în general petrecerile le făceau sportivii şi aici Gino era un amfitrion destul de prezent, erau copiii de nomenclaturişti care îşi permiteau să se distreze. Locaţiile nu prea erau, dar petrecerile se ţineau totuşi. Mai veneau şi fetele lu’ mama Zina…

Dar după Revoluţie? Ce a apărut prima data?

I.B.: Belatina. Prima discotecă din România. Apoi Vox Maris care a fost un fenomen, Nicuşor Năstase fiind totuşi primul care a creat industria asta în România.

Ăsta este trecutul. Am vorbit şi despre prezent. Are viitor businessul ăsta?

I.B.: El abia acum începe. Acum începe businessul. Cu zeci de locaţii, cu sute de angajaţi, cu proceduri stabilite, cu standarde impuse pe piaţă… Eu zic că de acum începe adevăratul business.