Iulia Filiomon, femeia anului în diaspora. Sau cum să duci în Germania cultura, tradiția și obiceiurile românești și toată lumea să te aplaude pentru asta - Pagina 4 din 4 - LIFE.ro
Sari la conținut
Iulia Filimon

Cu nemții te înțelegi?

Foarte bine! Nicio ușă nu mi s-a închis niciodată, contrar a ceea ce spune lumea că nemții sunt reci. Eu cred că dacă tu intri într-o clădire și spui „bună dimineața”, e imposibil să se uite cineva urât la tine. În plină pandemie sunam la primărie și spuneam cine sunt, Iulia de la Centrul Cultural și vreau să mă întâlnesc cu mămici și copii să ținem ziua universală a iei. Spuneam în ce condiții și mi se aproba pentru că noi avem nevoie să ne ținem și sărbătorile noastre, deoarece ne e dor. Organizăm călătorii culinare și invităm nemți, arabi, toate naționalitățile să guste din sarmale cu mămăligă și e absolut fabulos.

E foarte importantă integrarea pentru că nemții devin din ce în ce mai puțini, sunt înghiți din ce în ce mai mult de străini. Am aplicat pentru cetățenie și am avut o discuție foarte interesantă cu doamna cu care am dat interviul și am realizat că există extrem de multă bunăvoință din partea nemților atunci când vine vorba de integrare și că, din păcate noi le dăm în schimb numai rău încercând să profităm de toate ajutoarele sociale, de toți banii care îi plătesc pentru azilanți și așa mai departe.

Iulia Filimon

Voluntariatul ăsta cred că-ți mănâncă o grămadă de timp. Ce zice soțul tău că nu prea stai pe acasă?

Păi ca să nu stea degeaba, i-am dat și lui de lucru. Sunt coordonatoarea de campanii umanitare pentru Germania a fundației Zurli. Astfel că la mine ajung toți papucii pentru „Încalță un copil”, toate pachetele pentru „Adoptă o mamă” și ca să nu se plictisească, umblă și el noaptea pe la tiruri, încarcă pachete, etc. Așa zicea tata când era de treabă și vedea că am terminat temele: „Până stai , spală lăzile, până stai mătură în curte” 😊. Aici nu ai voie să stai. Așa fiind crescută, sunt setată că nu am voie să stau, așa m-au setat Rotarii 😊. „Un prost doarme toată ziua, cât un deștept în două ceasuri”, așa că nu e timp de stat.

Iulia Filimon
Iulia Filimon pregătind pachetele ce urmează să ajungă în țară

Iulia Filimon: „Cred că misiunea noastră a fost să venim aici, să animăm, să vadă lumea că românii nu sunt chiar toți pătura de jos”

Cât de des mergi acasă?

Soră-mea a zis: „de aia ai fost aleasă femeia anului în diaspora pentru că anul ăsta ai venit acasă de 1000 de ori, toți te-au chemat cu tot felul de nebunii și nu ai zis nu” 😊

Am avut tot felul de acțiuni umanitare, am susținut fundația de acolo, de la Tălmaciu care ajută copiii bolnavi, am făcut ateliere. Anul ăsta chiar am fost de multe ori și probabil că lumea a rezonat foarte tare cu mine și de aceea probabil m-au votat atunci când am fost nominalizată.

Nominalizată de?

Ofemeie.com, cea mai mare platformă de femeie din diaspora, făcută de o româncă-moldoveancă din Paris. Acum vreo doi ani, am primit și eu întrebările pentru un interviu și anul acesta, de 1 decembrie s-a făcut un top al femeilor din Diaspora. A cumpărat un program de votare și cele mai vizualizate 111 povești din platformă au intrat în concurs. Din acestea, primele 11 vor merge la Paris în luna mai, la gala de decernare. 

S-a votat, s-a votat și se pare că sunt femeia anului în diaspora.

Iulia Filimon
Așa încarcă Rotarii pachetele primite din Germania pentru oamenii din țară

Fiica ta vorbește românește?

Perfect. Și și scrie. Tot ce învață pe germană, învață și acasă cu mine pe românește. Noi acasă nu vorbim decât românește.

Iulia, dar de ce ești atât de dedicată voluntariatului?

Când am născut-o pe fiica mea, era un copil perfect sănătos care s-a integrat minunat în comunitate. Apoi am stat să mă gândesc: soțul meu e sănătos, eu la fel, suntem bine împreună, ai mei sunt sănătoși, au activități, toate lumea e bine. Eu trebuie să-i ajut pe cei pe care nu-i cunosc și au nevoie de ajutor pentru că doar așa pot să-i spun mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat. M-am gândit să trimit ceva în România, dar la cine să trimit? Am sunat la școală la Tălmăcel, am întrebat câți copii sunt și am zis că vreau să fiu Moș Nicolae pentru toți cei 160 de copii. De atunci trimitem în fiecare an și mi se alătură întreaga comunitate de aici.

Apoi am mai găsit câte o familie de care să am grijă, am mobilizat și pe alții și să vezi ce nebunie se creează acasă când toată lumea aleargă să ducă pachetele mele 😊. Trebuie să-i pun pe roate că altfel se plictisesc și intră în depresie.

Iulia Filimon
Iulia Filimon alături de părinții ei

Vă mai întoarceți acasă?

Da. Poate dacă nu era situația asta cu războiul, chiar anul acesta ne relocam. Dar apoi ne-am gândit că atât vreme cât Rotarii încă sunt sănătoși, în putere, criza economică nu știm ce ne rezervă, așa că am decis să mai stăm cel puțin până fiica noastră termină clasa a IV-a.

Așa că în trei patru ani venit înapoi, pentru că nu suntem oamenii care să rămână aici. Cred că misiunea noastră a fost să venim aici, să animăm, să vadă lumea că românii nu sunt chiar toți pătura de jos, care vin săracii la sparanghel să facă un ban. De fapt noi suntem mulți și buni și chiar și cei care vin la sparanghel pot la un moment dat să evolueze. E frumos să știe că ne putem integra și îi putem ajuta și pe ceilalți.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora