Iuliana Șoșu, femeia ce luptă pentru a doua oară împotriva celui mai nemilos inamic: „Nu mă las până când nu aflu de ce am făcut tocmai eu cancer!”

Iuliana Şoşu, a fondat Joli-Bebe, un business care ușurează viața gravidelor, după ce și-a dat demisia dintr-o firmă de publicitate.

La bază este învăţătoare, însă dorinţa de a-i face un cadou deosebit unei prietene sale a determinat-o să caute produse pentru mămici pe site-urile din afară. A găsit ce căuta, dar la un preț mult prea mare. Ambițioasă și creativă din fire, a trecut la treabă: a croit prima pernă și așa a luat naştere primul produs Joli Bebe, un business 100 % românesc. Soțul ei a fost primul care a crezut în ea.

A fost diagnosticată cu cancer la 36 de ani, dar l-a învins. Se întreba atunci de ce să fi primit acest diagnostic din vreme ce în familia ei nu există cazuri. Întrebarea a urmărit-o ani la rând, iar anul trecut cancerul i-a recidivat. Atunci a decis să se retragă din orice activitate și să-și dedice timp ei, familiei și lecției pentru care încă învață.

Iuliana Șoșu: „Sunt singura din țară, cu un atelier de croitorie pentru copii care are o lampă UV bactericidă”

Cine este Iuliana Șoșu?

Pentru cine nu mă știe, enumăr cam ce am reușit eu să fac la viața mea, ca să încadrezi treaba cu măștile într-un context:

-am realizat prima pernă pentru gravide din România, în urmă cu 12 ani

-am inventat si brevetat două modele de perne cu gaură, antihemoroizi. Am trecut printr-un cancer de colon zdravăn, care mi-a dat complet peste cap viața, cu toate metastazele și chimio și radioterapiile, iar acum lupt cu recidiva. Timp în care nu am lipsit de la serviciu, că am avut salarii de plătit. Deci știu ce înseamnă durerile în fund.

-am inventat cel mai util baby nest din lume! Am studiat și am lucrat luni de zile la modelul asta pe care l-am și brevetat. Arată impecabil și e la o treime din prețul unui produs asemănător de pe Amazon.

-sunt singura din țară, cu un atelier de croitorie pentru copii care are o lampă UV bactericidă Biocomp, ca în spitale! De 5 ani o am și nu de acum, ca să profit de isteria cu virușii.

-am scris și publicat două cărți de povești. Le-am înregistrat pe banii mei și v-o ofer gratuit spre ascultare și download.

-am doi copii.

Cu o parte din CV mă cam dezarmezi să te mai întorc în copilărie și să-mi spui cine ai fost și cum ai ajuns aici.

Haide! Stăm împreună la povești. Uite, m-am născut în Iași că așa am vrut eu, dar am copilărit într-un sat numit Scobinți, nu departe de Cotnari, cu un frate mai mic decât mine cu 6 ani. Mama era educatoare, iar tata inginer agronom. Amândoi lucrau la stat, amândoi cu ideea ca predecesorii lor să le calce pe urme, lucru care s-a și întâmplat…

Iuliana Șoșu: „M-am îndrăgostit, m-am căsătorit și am doi băieți de 8 și 10 ani”

Adică tu învățătoare, iar fratele inginer?

Adică eu am făcut liceul pedagogic, iar fratele meu este inginer agronom. El asta și-a dorit, eu am făcut pentru că așa era bine…Am urmat apoi Facultatea de Administrarea Afacerilor, m-am angajat într-o multinațională, m-am îndrăgostit, m-am căsătorit și am doi băieți de 8 și 10 ani.

Cum sari tu etape. Spune-mi măcar cum te-ai cunoscut cu soțul tău.

Pe internet. Pe noidoi.ro :)) Aveam de pescuit niște băieți care să completeze niște chestionare pentru lucrarea de dizertație. Printre cei care mi-au răspuns a fost și el. Apoi am văzut că avem cunoștințe comune, care ulterior ne-au devenit nași. La fix doi ani după prima întâlnire ne-am căsătorit, iar acum avem 14 ani de căsătorie.

Povestește-mi de pernele pentru gravide.

Eram la început de drum în atelierul de perne în care acum nu mai încăpeam, dar care, acum 5 ani, era aproape gol de-mi auzeam ecoul. Aveam doua mașini de cusut second hand, biroul de acasa și o canapea improvizată din paleți. Și o masa din placaj, pentru croit. Și multă frică: Doamne, ce mă fac, dacă nu reușesc să plătesc chiria? Până la urmă mi-am luat inima-n dinți și am am dat anunț: caut croitor priceput la de toate!

Citește și: Andreea Romaniuc, doctorița ce a învins cancerul. Și povestea studenției unei mediciniste, pacientă în „Rețeaua citostaticelor”

A fost lineară viața ta? Job, familie, carieră?

Nu! Nici pe departe. În 2015 mi-am dat demisia de unde lucram, în 2016 am deschis atelierul unde am făcut perne pentru gravide, în 2017 am câștigat cu proiectul meu la Start Up Nation, un an mai târziu au intrat banii, iar în 2019 onoram comenzi alături de 6 angajați.

Iuliana Șoșu: „Da, la 36 de ani am aflat că am cancer neorectal cu metastaze la ficat”

Și cu toate acestea, în 2017, când erai pe val, ai primit un diagnostic…

Da, la 36 de ani am aflat că am cancer neorectal cu metastaze la ficat. În martie 2018 am avut prima intervenție chirurgicală, rezecție câteva segmente de ficat, în vara lui 2018 am făcut chimio și radioterapie, în perioada octombrie – decembrie am mai avut două intervenții, pe colon.

Ai scris pe undeva nestările care te încercau atunci?

Am cochetat cu ideea de a pune tot ce am scris, plus ceea ce deocamdată stă pe drive-ul meu, pe hârtie. Să public! Încă nu am avut curaj pentru că, de fiecare dată când mă hotăram să trimit scriitura la editor, simțeam că nu-i momentul, că mai am de zis chestii. Să mai trec de CT-ul următor. Să mai aflu încă ceva. Parcă aveam un aluat care nu avea toate ingredintele și nici nu era terminat de frământat. Dar simt că se apropie  Auzisem cum că acest minunat cuvânt, CANCER (care îmi este și zodie, by the way), este de fapt CA-N CER. Cea mai mare idioțenie ever! Mă duceam cu gândul că e ca-n cer că spre acolo se ridică sufletul după ce mori din cauza lui, nu de alta. Nicicum ceva legat de iluminare și pe pozitiv.

Am atât de multe să îți spun, de nu mai știu cu ce să încep!

Am analizat faza cu biografia, cu arborele genealogic și încă vreo câteva concepte în care se îmbină epigenetica cu spiritualitatea (plus ghidaj) și am dat peste conceptul că eu pot vindeca pe linie descendentă (adică pe cei de dinaintea mea) dar și ascendentă (pe urmașii mei).

Cu asta în minte, m-am trezit că mă bucur atât de mult că m-am îmbolnăvit! Eu, și nu mama sau tata! Eu, și nu copiii mei! Eu am șansa să reechilibrez linia asta de oameni de dinainte și de după mine! Și dacă asta nu-i motiv de bucurie și sursă de motivație, apoi nu știu ce să mai zic!

Iuliana Șoșu: „Auzisem cum că acest minunat cuvânt, CANCER, este de fapt CA-N CER”

Probabil o să spui că bat câmpii. Părerea ta, să fii sănătos!

La mulți li se dă. Boală. Că toți putem duce. Dar nu toți putem trece prin ea. Nu toți aleg să lupte, să învingă, să-și ia lecția și să meargă mai departe.

Necunoscutul înspăimântă, așa suntem noi programați să reacționăm: luăm poziția de apărare și negare. La fel se întâmplă și cu conceptele, tindem să le raportăm la o experiență care uneori este foarte săracă în noțiuni de genul ăsta. Că nu se predă nicăieri. Părinții noștri n-au auzit de așa ceva. Doar niște luniatici optimiști țin cursuri, scriu cărți și fac o grămadă de bani povestind despre spirit, mindfulness, wellness, ikigai, hygge, chacre, spirit, programare neurolingvistică, medicina germanică, vindecarea pe linii nu-ș-de-care și iluminare prin conectarea cu copacii. Băi, dar când ești pe marginea prăpăstiei – știi cum te agăți de ele?!? Ca de piciorul lui Dumnezeu! Una după alta! Le iei acasă, le îmbrățișezi, te faci vegan, pupi icoane, stai în lotus, mergi la ședințe de spiritism, te ungi cu caca de dinozaur după urechi și îți tatuezi, în sfârșit, pe biceps, Fuck you!. Așa fac luptătorii.

Ceilalți fac altfel: supărare, resemnare, victimizare și obștescul sfârșit. Mult, mult mai simplu!

Evident, fiecare variantă are costurile și beneficiile ei.

Pentru luptători e cu scântei: ieși din zona de confort, vezi că nu-i ușor deloc, faci revoluție în stilul de viață, te apuci de citit, de mers pe la cursuri, de investit în tine – nu e pentru leneși, cei care-și plâng de milă sau cei care nu mai au suficiente motive pentru a merge mai departe, chiar dacă tentația e mare.

Pentru ceilalți, e cu suferință, renunțare, autocompătimire, profitare de beneficiile atenției și grijii celor din jur și a tuturor salvatorilor din viața lor, o dulce nepăsare în drumul lin și plin de suferință spre moarte. Este alegerea lor, nu e dreptul meu sau al altcuiva de a le judeca alegerea. Și salvatorii din viețile nostre trebuie să aibă și ei de treabă. Poate așa au, în sfârșit, parte de liniște, iubire și atenție.

Iuliana Șoșu: „Te întrebi ce fel de Dumnezeu mai avem dacă lasă să se întâmple și așa ceva. Probabil un Dumnezeu care are niște socoteli pe care nu le înțelegem de fiecare dată”

Mai sunt luptătorii care nu se mai fac bine și ei știu asta. Pur și simplu e prea târziu. Dar îți vei da seama imediat din ce tabără fac parte chiar și înainte de a pleca. De a muri.

Da, mai sunt și copiii. Copiii care au venit aici într-o suferință de nedescris. Te întrebi ce fel de Dumnezeu mai avem dacă lasă să se întâmple și așa ceva. Probabil un Dumnezeu care are niște socoteli pe care nu le înțelegem de fiecare dată. Probabil acel copil poartă în cârcă niște lupte atât de grele și, odată cu el, se închide o buclă a tuturor atrocităților pe care tot noi, ca și specie, le generăm. Probabil. Nu știu ce aș face dacă aș fi părintele unui asemeena copil. Probabil l-aș urî pe Dumnezeu sau l-aș ruga să mă ajute și să mă țină dreaptă și puternică pentru mine, pentru el și pentru ceilalți. Dar cred că, știind preabine etapele pierderii (șocul, negarea, furia, negocierea, depresie, acceptarea), le-aș face pe amândouă.

Cam atât am avut de scris de data asta.

Iuliana Șoșu: „Workhaolismul a fost momeala mea de a păcăli depresia, dar chiar și așa, nu mi-a ieșit”

Cum a fost Iuliana după diagnosticul de cancer?

Oh, Iuliana a trecut prin toate fazele pierderii. Negarea, apoi m-am izolat, nu acceptam să vorbesc cu nimeni.Tot mai trăgeam nădejde la un următor test, un următor test. Până nu am primit fișa bolnavului de cancer, eu nu credeam. Abia atunci a fost confirmarea. Imediat a izbucnit furia: De ce eu? De ce în acel moment? Nici nu știu dacă mi-am exprimat atunci toată furia…cred a mai rămas și furie neexprimată. A urmat apoi tocmeala: Dacă eram mai atentă, dacă nu aș fi fumat în tinerețe…Eu nu am avut greșeli mari, sau dezechilibru major în viața asta și îmi dădea cu rest. Depresia…ea a venit după, dar nu am lăsat-o să mă învingă, să ajung la finalul ei. Ultima a fost acceptarea, cea mai importantă etapă. Până la ea, m-au mâncat Sfinții, cum s-ar spune. A trebuit să-mi cunosc depresia, să trec prin ea și abia apoi să ies din ea. Ca să ai un salt care să te propulseze peste marginea râului în care ești, trebuie să atingi fundul râului. Eu am greșit, eu m-am cufundat în muncă. Workhaolismul a fost momeala mea de a păcăli depresia, dar chiar și așa, nu mi-a ieșit.

Cum ai luptat împotriva lui?

Trei operații, ședințe de chimeo, radioterapie și mult pozitivism.

Ce a însemnat perioada de după operații și chimeoterapie?

O balansare între ideea: Am trecut prin asta, sunt tare! Dar și o frică ascunsă să nu revină perioada asta, să nu-mi recidiveze. Culmea, eu eram convinsă că nu mi-am învățat lecția și nu mi-am dus-o până la capăt. De atunci încoace, am mai căzut de câteva ori în starea aceea soră cu deznădejdea, cu teama de recidivă, cu lipsa de sens, cu întrebările de ce eu, de ce acum, de ce așa. La modul destul de nasol. De afară nu s-a văzut. Tot de atunci încolo, am apelat în mod constant la terapie și, după aproape fiecare ședință plecam spre casă cu încă un aha!.

Iuliana Șoșu: „Prin impunere. Mi-am impus să fiu puternică în fața familie, a prietenilor, angajaților!”

Cum ți-ai controlat emoțiile atunci?

Prin impunere. Mi-am impus să fiu puternică în fața familie, a prietenilor, angajaților. A fost o ambiție personală și am evitat victimizarea, deși, și victimizarea are foloasele ei.

Victimizarea are foloase? Cum așa?

Da! Aduce simpatie, foarte multă lume care vrea să te ajute în toate felurile, care te tratează diferențiat oriunde te-ai afla, care te primește, te invită, te bagă în seamă. Seamănă foarte mult cu mila, da. Doamne, ia-i omului Frica și Aroganța, și lasă-l asemeni Ție!

Ei, draga și dragul meu, după ce m-am convins eu că treaba cu cancerul e pe bune, am început s-o iau razna în toate direcțiile. Mi le atrăgeam ca un magnet. Adică au apărut, buluc, în viața mea, oameni cu cele mai bune intenții nesolicitate. Care îmi povesteau cum cutare a scăpat așa-și-pe-dincolo, s-a descoperit cealaltă, vezi că poți scăpa de cuțit – unii au supraviețuit ca să povestească…

Cum ai evitat victimizarea?

Aveam un blog și scriam pe el cu foarte mult umor și autoironie fiecare etapă. Fiecare test, CT, operație, chimioterapia, radioterapia, venirea acasă. Am scris acolo pentru a mă scuti ceilalți de corvoada milei.

Iuliana Șoșu: „Există viață după cancer!”

Cu ce crezi că ai procedat greșit după diagnostic? Dacă ai da timpul înapoi ce nu ai face?

Nu mi-am acordat mie timp. Trebuia să duc depresia până la capăt, să jelesc, să trăiesc ce aveam de trăit.

Cum ai fost după recidivă?

Nu cred că am trăit-o până la capăt. Eu încă o trăiesc, încă o scriu. Nu pot vorbi acum despre ea la modul trecut.

Există viață după cancer?

Da! NORMAL! Medicina a avansat, toate metodele de diagnosticare au avansat. Depinde foarte mult și de tine. O astfel de întâmplare trebuie să o iei ca pe o învățătură, ca pe un moment în care trebuie să te întorci la tine și sunt convinsă că el nu vine degeaba la nimeni.

Scrii extrem de frumos și motivațional. Te vezi speaker? Peste ani…ai putea vorbi din propriile experiențe.

Da! Mă văd! O parte din planurile mele pe termen scurt, mediu și chiar lung includ această experiență destul de consistent.