Joker sau cum un film controversat ar trebui să trezească o lume întreagă

„Joker” este despre impactul pe care îl putem avea în viața oamenilor din jurul nostru. O dezaprobare aduce o alta. O palmă aduce un pumn. Un dispreț aduce o înjurătură. Și toate împreună înseamnă ură. Un sentiment pe care îl simțim din ce în ce mai prezent în jurul nostru. Și nu e vorba despre lumea de peste ocean, ci de peste tot.

Oricât de clișeu hollywoodian ar putea fi, „Joker” ar trebui să ne facă să ne punem câteva întrebări. Și dacă nu asta ar trebui să facă un film, atunci ce?

Timpul ne-a arătat că nu ar trebuie să ne încredem în succesul financiar al filmelor, iar „Joker” a vândut doar în primul week-end și doar peste ocean bilete în valoare de 96 de milioane de dolari, având încasări totale până acum de peste 300 de milioane de dolari. Pe de altă parte, a fost primit destul de negativ de publicul expert, însă pe cât de mult a fost desființat de ei, pe atât de mult a fost urmărit de fani. Dar era de așteptat, vorbim despre cel mai interesant, mai spectaculos și mai rău personaj negativ din lumea poveștilor desenate. Și atunci când este un film controversat, recomandarea mea este să îl vedeți și să judecați fiecare.

Un film prea violent care ar putea naște, la rândul său, violență

În Marea Britanie, mai mulți oameni au părăsit sălile de cinematograf din cauza scenelor de o violență ieșită din comun. Am auzit destul de des aprecierea că filmul este mult prea dur. Mie nu mi s-a părut deloc așa. Momentele de furie și crimele violente trebuiau să existe pentru că sunt parte din tabloul celui care își face zâmbetul din sânge. Dacă vreți ceva mai ușurel vă puteți uita la „Batwoman” (serialul cu Ruby Rose). Iar dacă acesta vi s-a părut prea dur, atunci să nu vă uitați niciodată la „12 Years a Slave”, „The Hurt Locker”, „Million Dollar Baby” sau „Gladiator” – toate câștigătoare al Premiului Oscar pentru cel mai bun film.

Nu mă înțelegeți greșit, nu spun că „Joker” este un film de nivelul celor de mai sus. Dar nici nu trebuie văzut așa. Pelicula lui Todd Phillips trebuie înțeleasă ca făcând parte din paradigma filmelor cu super eroi. Nu e vreo capodoperă, deși este incredibil de bine filmat, dar este un film bun.

Iar violența despre care vorbim și teama unora ca nu cumva oamenii care văd filmul să nu îi ia drept model pe cei cu măștile de clovn și să se apuce să acționeze ca ei, nu este decât un argument că filmul și-a îndeplinit misiunea. De ce spun asta? Pentru că dacă oamenii ajung să gândească așa, înseamnă că lumea ilustrată în film corespunde îngrijorător de fidel realității pe care o trăim astăzi. Ori exact asta și-a dorit Todd Phillips.

Și dacă teama noastră există, este pentru că am avut exemple similare în istoria noastră recentă – de la Osama bin Laden la Hitler și, mai nou, la Putin și Erdoğan. Nimeni nu spune că ei sunt eroi sau că acțiunile lor sunt justificate. Dar mulți încearcă să înțeleagă de ce-ul. Unele argumente vin din traumele de acasă. Altele din sistemele total distruse din care fac parte. Cert este că, dacă semeni ură, nu ai cum să alegi altceva. Iar asta ne arată „Joker”.

Filmul lui Phillips ne pune parcă o oglindă în față și ne arată consecințele unor comportamente cu care ne întâlnim din ce în ce mai des în cotidian. Ne arată cât de rău facem fără să știm. Și cât de ușor am putea schimba finalul nefericit din poveștile celor din jurul nostru, arătându-le sprijin și oferindu-le încredere.

„Noi, cei care am reușit, ne uităm la ceilalți ca la niște clovni”

Asta spune Thomas Wayne (tatăl celui care va ajunge Batman și, nu numai … dar vă las pe voi să aflați cine e tipul). Iar asta simțim în fiecare zi. Trăim la marginea clivajului dintre cei care o duc bine și cei care abia reușesc să supraviețuiască, dintre cei care s-au născut cu șansă și cei care nici nu știu ce este aceasta, dintre cei educați și cei care trebuie să facă autostopul până la școală. Fără respect, înțelegere, acceptare și, în final, iubire, clivajul acesta, alimentat cu ură și dispreț, va avea urmări dureroase. Și acest lucru se întâmplă în filmul despre care vorbim. Așa se naște revolta cu fumigene, geamuri sparte, crime și distrugeri. Și așa se naște un erou cu mască de clovn.

Filmul ne arată cum poate ajunge cineva atunci când niciodată nu a primit aprobare, atunci când a fost tot timpul tratat cu dispreț și răutate. La primul moment în care primește susținere și încredere, începe să se deschidă și să strălucească. În cazul lui Joker a fost o crimă. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă contextul ar fi fost pozitiv?

„Mi se pare mie sau lumea a luat-o razna?”

Simptomele prezentate de Joker ne duc cu gândul că acesta suferă de Afecțiunea pseudobulbară (PBA). Afecțiunea provoacă râs sau plâns incontrolabil și poate apărea la persoane care suferă de scleroză multiplă, scleroza laterală amiotrofică, alte afecțiuni neurologice sau traumatisme la nivelul creierului. Iar ipoteza aceasta poate sta în picioare, având în vedere trecutul destul de violent pe care l-a avut Fleck – bătut și agresat în copilărie.

Episoadele pot dura în jur de un minut și îl pot face pe pacient să se simtă rușinat, izolat social și să sufere de depresie. Iar în film, Fleck suferă de aceste crize de râs atunci când devine nervos, rușinat, șocat sau emoționat.

Însă „Joker” nu este primul sau singurul produs cinematografic care vorbește despre PBA. De pildă, într-un episod din cel de-al doilea sezon din „The Good Fight”, unul dintre avocații care apar în firma lui Diane Lockhart suferă de această boală fără însă a fi vreun asasin sau chiar vreun personaj negativ. Ce vreau să spun cu asta este că o boală nu ar trebui să fie folosită drept justificare pentru niciun fel de acțiune criminală. Și nici nu este. De altfel, Phoenix nici nu este prea convins că Joker suferă de această afecțiune.

Însă, folosirea acestei teme ridică o altă întrebare. Ce face sistemul pentru a-i ajuta și a-i sprijini pe cei care cu probleme – dizabilități de orice fel? În film vedem că nimic – le sunt tăiate fondurile și sunt lăsați la voia întâmplării. Iar întâmplarea nu a fost deloc una fericită, dar a fost cumva una asumată, doar Fleck spune că „are doar gânduri negative”. În realitatea mioritică lucrurile nu sunt deloc departe de situația din film. Și atunci rămâne doar să ne gândim la întrebarea retorică pe care o pune Fleck în timpul emisiunii comediantului Murray Franklin (Robert De Niro): „Ce primești atunci când se întâlnește un om bolnav psihic cu o societate care îl abandonează și îl tratează ca pe un nimic?”.

Joaquin Phoenix, favorit în cursa pentru Premiile Oscar

Mă așteptam ca Phoenix să joace foarte bine. L-am văzut deja făcând-o în „Gladiator” (nominalizat la Premiile Oscar pentru rolul lui Commodus), „Her”, „Walk the Line” (nominalizat la Premiile Oscar pentru portretizarea lui Johnny Cash) sau „The Master” (nominalizat din nou pentru modul în care l-a jucat pe Freddie Quell, un obsedat sexual alcoolic).

Probabil că o să fie nominalizat (măcar) și pentru rolul său din „Joker”. Să nu uităm că Jokerul a mai plecat odată acasă cu Oscarul (Heath Ledger – premiu primit postmodern pentru rolul din „The Dark Knight”). Însă, din nou spun, nimic surprinzător. A juca un rol negativ este incredibil de ofertant pentru un actor. Iar a-l interpreta pe cel mai cunoscut și mai captivant erou negativ nu are cum să fie diferit. Ce face Phoenix este minunat. Dansează nebunesc. Râde trist. Și simte toată durerea prin care trece Arthur Fleck până să devină Joker.

Și era timpul să existe și povestea lui. Fanii trebuiau să primească un răspuns la întrebarea „Cum a ajuns Joker să fie Joker?”. Iar violența nu putea să lipsească din poveste. Din nou spun, este vorba despre Joker, nu despre crăiasa din Frozen. Filmul acesta trebuie înțeles în contextul universului condus de Batman. Iar Joker, știm bine, și-o ia de fiecare dată destul de rău de la erou. Cu alte cuvinte, criticii pot să stea liniștiți: binele învinge … în final!