Judith State: „Când mă gândesc la copilărie, o aud pe bunica cântând sau la mașina de cusut, făcându-mi rochițe cum nu mai vedeam la nimeni și văd feliile imense de pâine cu untură și sare”

Judith State: „Am cochetat cu gândul actoriei de când eram mică și mi se prevestea această meserie de cei din familie și apropiații ei, însă nu am făcut niciodată un pas concret în această direcție”

„Sieranevada” al lui Cristi Puiu, rol pentru care ai fost nominalizată la premiile Gopo. „R.M.N.”, regizat de Cristian Mungiu. „Monștri”, rol pentru care ai și câștigat un premiu Gopo. „Malmkrog”, „Tata mută munții” ori „6,9 pe scara Richter”. În toate aceste proiecte ai jucat ca actriță. Cum ai ajuns să-ți dorești să faci și film, după o carieră în dans?

De fapt, în „6,9 pe scara Richter” dansez de la început și până la sfârșit! (râde).

Am cochetat cu gândul actoriei de când eram mică și mi se prevestea această meserie de cei din familie și apropiații ei, însă nu am făcut niciodată un pas concret în această direcție. Și am ajuns să-mi doresc cu adevărat să fac film după ce am făcut film. După întâlnirea cu Cristi Puiu și Sieranevada, după „Monștri.” lui Marius Olteanu. Am avut imensul noroc de a avea parte de întâlniri care să mă facă să îmi doresc să fac film, iar și iar.

Cât de greu a fost să te obișnuiești să joci în fața camerelor?

Nu mi-a fost greu absolut deloc și am fost surprinsă de aspectul ăsta. De cele mai multe ori reușesc să fac abstracție de prezența camerei până în punctul în care uit de ea, mai ales dacă nu e în aria mea vizuală. Sunt atât de preocupată de ce am de făcut, de acțiunea din secvență, încât camera devine ceva neutru. La fel cum nu îl văd nici pe sunetistul cu boom sau orice altă prezență care nu are legătură directă cu acțiunea mea în cadru.

Citește și: Cu Andi Vasluianu despre Taximetriști, meseria de tâmplar și multe alte amintiri din adolescență: „E foarte greu să te arăți cu toate bunele și relele pentru oamenii care sunt în public, pentru că ne e frică să nu fim dați afară din trib și atunci suntem obligați să facem frumos”

Care a fost cea mai importantă întâlnire pe care ai avut-o datorită filmului?

Cristi Puiu.

Judith, anul acesta faci parte din programul European Shooting Stars, prestigiosul program din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin. Ce aștepți de la această experiență? Cu ce gânduri te duci acolo?

Să găsesc un agent cu care să rezonez și care să mă reprezinte în relație cu directori de casting din afara țării. Nu am făcut niciodată demersuri în acest sens, nici nu aș fi știut de unde s-o apuc și găsesc momentul ăsta perfect pentru această posibilitate pentru că mi-ar plăcea mult să am ocazia de a juca și în afara țării.

Judith State: „Să zaci este un lux”

Judith, ce îți place să faci în timpul liber?

Să nu fac nimic (râde). Și spun asta pentru că a trecut foarte, foarte mult timp de când nu am mai simțit că am timp liber. Îmi place foarte tare să stau la soare, să gătesc, să mănânc mult și bun, să stau în casă ascultând muzică, citind sau zăcând pur și simplu. Să zaci este un lux!

Ce găsim în playlist-ul tău, știu că îți place foarte mult muzica. Mai mult, îți place să și cânți, de altfel ai scos și o piesă cu NEON.

Multă muzică electronică pe care dansez sau o folosesc când predau cursuri de dans contemporan. Sade. Radiohead. The National. Sufyan Stevens. Leonard Cohen. Mathias Eick. Chet Faker. James Blake. Cigarettes After Sex. 21 Savage. Mai zic?

Am văzut pe contul tău de Instagram că îți place foarte mult să citești, recomandă-ne o carte…

Îmi place, da, dar iată, nici asta nu prea mai apuc să fac în ultima vreme, atât cât mi-aș dori.

Micul Prinț – am recitit-o recent (zâmbește). Pare mereu alta. Și-mi vine acum în minte „The body keeps the score” de Bessel van der Kolk.