La moartea celui mai bun slujbaș al statului român
România a pierdut unul dintre cei mai mari diplomați pe care i-a avut după Revoluție. Mihnea Constantinescu a încetat din viață la 57 de ani, într-un spital din Nisa. Fost cadru didactic al Universității Politehnica din București, Constantinescu a intrat în serviciu diplomatic după ce și-a obținut doctoratul în domeniul ingineriei nucleare.
A fost omul care a avut o contribuție vitală la cele mai importante acțiuni diplomatice pe care le-a avut România după Revoluție. Lucrând cu mai toți premierii României, Mihnea Constantinescu a contribuit la procesul de aderare a României la UE și NATO. Și a fost un om cheie în realizarea celui mai important parteneriat strategic pe care îl are țara noastră, cel cu Statele Unite ale Americii.
Constantinescu a fost membru al Consiliului Regal, primind distincția de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, înmânată de către ambasadorul Franței la București, Philippe Gustin. De altfel, Casa Regală a transmis un mesaj emoționant după moartea diplomatului:
„Regele Mihai a avut profundă simpatie și încredere în Mihnea, pe care l-a decorat cu Ordinul Coroana României în grad de Comandor, cu Decorația Regală Nihil Sine Deo și cu Crucea Casei Regale a României. A fost membru al Consiliului Regal și o respectată personalitate în întreaga noastră familie. Începând cu 5 decembrie 2017, Mihnea a fost unul dintre cei trei consilieri regali personali ai mei. Mihnea a fost fără întrerupere alături de noi, în momente grele și în momente fericite”, a adăugat Majestatea Sa Margareta.
Moartea unui mare diplomat român
Mihnea Constantinescu a fost, pe rând, asistent personal al premierului Petre Roman, director de cabinet al premierului Theodor Stolojan (1991-1992), purtător de cuvânt al Guvernului (1991-1992), director de cabinet al premierului Nicolae Văcăroiu, ministru de stat pentru reforma economică în același guvern Văcăroiu.
În perioada 1996-1998 a fost director de cabinet si consilier al ministrului de externe de atunci Mircea Geoană. Ulterior, a devenit director de cabinet al premierului Adrian Năstase (2004) și apoi director de cabinet al premierului Călin Popescu-Tăriceanu (2005-2008). A îndeplinit, de asemenea, funcția de ambasador cu însărcinări speciale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În mai 2012, Mihnea Constantinescu a fost numit de premierul Victor Ponta în postul de consilier de stat.
„A fost un om unanim apreciat pentru calitățile sale profesionale și pentru comportamentul uman ireproșabil”, a scris Radu Tudor, pe blog.
Constantinescu ar trebui să fie un exemplu pentru toți diplomații și oamenii politici de astăzi. Un om pe care toată lumea cu care a lucrat s-a putut baza, mai ales că avea de fiecare dată un punct de vedere bine documentat.
Mihnea Constatinescu, un puternic susținător al Parteneriatului Strategic SUA-România
„Comunitatea Ambasadei SUA și cu mine am fost profund întristați să aflăm astăzi despre plecarea dintre noi a Ambasadorului Mihnea Constantinescu. A fost un diplomat desăvârșit, un patriot român și nu am cunoscut un susținător mai puternic al Parteneriatului Strategic SUA-România. Numeroasele contribuții pe care le-a adus, atât României, cât și comunității internaționale, inclusiv recenta președinție a Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului, nu vor fi uitate. Sfaturile înțelepte pe care mi le-a oferit mie și predecesorilor mei s-au dovedit neprețuite în încercarea noastră de a reprezenta cât mai bine America în fata poporului român. Sincere condoleanțe familiei Ambasadorului Constantinescu, colegilor și prietenilor săi. Îi vom simți lipsa”, transmite Hans Klemm, potrivit site-ului Ambasadei SUA.
Ministerul Afacerilor Externe, mesaj de condoleanțe după o activitate de peste douăzeci de ani în diplomația românească, marcată de un profesionalism și devotament incontestabile
„Ambasadorul Mihnea Constantinescu a fost un coleg excepțional, un mentor desăvârșit și un exemplu pentru multe generații de diplomați. Va rămâne nu doar un reper de profesionalism în diplomație, dar și un reper de umanitate, caracter și eleganță, virtuți esențiale în diplomație.
Ministerul Afacerilor Externe și Corpul Diplomatic și Consular au pierdut astăzi un coleg respectat, dar Ambasadorul Mihnea Constantinescu va rămâne, prin ceea ce a realizat, în istoria diplomației românești și va continua sa fie un etalon moral și profesional.
Îi suntem recunoscători pentru anii de muncă pe care i-a depus pentru promovarea intereselor României și îi vom cinsti memoria continuând proiectele sale, în spiritul valorilor pe care le-a impus în Ministerul Afacerilor Externe”, transmite Ministerul Afacerilor Externe într-un mesaj pe site-ul lor.