La povești cu Corina Caragea, despre frumusețe, complexe, celebritate și partea întunecată a acesteia

Corina Caragea este vedeta ProTv-ului, una dintre prezentatoarele care aduc știrile sportive în casele noastre.

Dincolo de asta, Corina este pasionată de călătorii și de oameni, este un om curios și veșnic dornic să învețe ceva nou. Și-a dorit să devină ziarist, iar pentru asta a ales drumul cel spinos: a terminat un liceu competitiv, Liceul Bilingv „George Coșbuc”, a intrat la două facultăți, la Jurnalism, apoi la Comunicare și Relații Publice, a început ca dansatoare la „Suprize, surprize” și a continuat ca prezentator de știri la Realitatea Tv, pentru ca într-o zi să primească un telefon de recrutare de la unul dintre șefii ProTv, Costi Mocanu.

Aceasta este partea strălucitoare a poveștii ei.

Cealaltă însă, aceea a complexelor de adolescență, fata care asculta hip-hop și juca baschet cu băieții, conștientă că era prea slabă, intrată într-o lume a reclamelor tv, a prezentărilor de modă și a televiziunii, care au dus-o pe prima pagină a ziarelor, cu titluri uneori neadevărate, toate astea i-au servit în cele din urmă drept instrumente cu care și-a șlefuit aparițiile și s-a transformat în vedeta asumată pe care o vedeți aproape în fiecare zi la televizor.

Povestește-mi cum îți amintești să fi fost primul tău live?

Corina Caragea: Prima zi de live la știri a fost la Realitatea Tv, într-un weekend și mi s-a întâmplat să am ghinionul să-mi pice prompterul. Cele zece secunde în care mi-am adunat foile și am încercat să spun ce aveam de transmis mi s-au părut zece secole, când m-au trecut toate transpirațiile și-mi venea să intru sub masă. (râde)

Adevărul însă este că nu a fost atât de groaznic. Povestind apoi cu colegii, cu părinții, cu prietenii care m-au văzut la acea oră matinală, într-o sâmbătă, am aflat că de acasă nu s-a văzut chiar așa cum mi se părea mie, devastator.

Cum s-ar zice, mai multă presiune pune pe el prezentatorul decât publicul, nu? Pe de altă parte, o mare presiune o pun oamenii din televiziune, cei care nu se văd: producătorii, editorii. Ei vin cu plus de pretenții pentru ca ce vedem noi să pară foarte simplu și natural. Nu?

Corina Caragea: Adevărul este că presiunea este destul de mare. Noi, prezentatorii însă, facem parte din echipa de redacție ca oricare alt reporter. Eu particip la ședințele de sumar, stau în montaj, îmi scriu singură știri, fac munca pe care o face oricare dintre reporterii din departamentul nostru.

Mi-a spus cineva odată, uimit peste măsură, că era convins că noi mergem la tv doar pentru machiaj, spunem ceva în direct și plecăm acasă. (râde)

Adevărul este că îmi place toată această muncă de redacție, pe care o facem în egală măsură și în săptămânile în care intrăm în live, și în acelea în care nu apărem deloc, ci doar muncim la jurnalul prezentat de un alt coleg.

Dincolo de asta, care sunt beneficiile, avantajele tale din faptul că ești vedetă?

Corina Caragea: Deschizi mult mai ușor inimi și uși. (râde)

M-a ajutat când am început să fac interviurile, fiindcă oamenii mă recunoșteau, iar asta le dădea încredere.

Iar dacă mă uit în urmă acum, cred că m-a ajutat să-mi consolidez încrederea în mine. În perioada adolescenței, expunerea asta m-a ajutat să fac un pas în față. Nu aveam încredere în mine, ca fată, nu purtam o fustă scurtă sau o rochie mai îndrăzneață. Dacă mă vedeai atunci, mă îmbrăcam băiețește, mă tundeam băiețește și purtam șapca întoarsă.

Or, mi-am zis că dacă cineva a avut încredere în mine și m-a pus în acea pozițe publică, înseamnă că pot să fac față și că nu trebuie să dezamăgesc.

Cine și cum a decis ca tu să apari pe sticlă?

Corina Caragea: Dacă e să o iau cu începutul, răspunsul este Andreea Marin.

Eram studentă la două facultăți, la zi, la stat, la Jurnalism și la Comunicare, Relații Publice și Publicitate și îmi doream foarte mult să lucrez într-o redacție.

Acum nu mai știu cum stau lucrurile, dar pe vremea aia nu aveam acces atât de ușor să aflăm despre ce posturi libere există în vreo redacție. Eu mă uitam după anunțuri de angajare pe stâlpi ori pe panoul de afișaj din facultate. Așa am aflat că se face un casting la „Surprize, surprize”, pentru munca de dansatoare. (râde)

Am zis atunci: „Oh, Doamne, eu nu știu să dansez! Dar este o șansă pentru mine să intru într-o redacție, să văd cum este în spatele unei emisiuni cu un succes imens la vremea aceea, un adevărat fenomen.”

Am rămas câteva luni în acea redacție, fiindcă apoi am aflat că Realitatea Tv dăduse anunț de angajare. Țin minte că am fost vreo 3.000 de candidați, din care am rămas câțiva, printre care eu, Simona Pătruleasa și Liana Pătraș.

Cum a fost să lucrezi pentru „Suprize, surprize”, o emisiune cu un succes imens la vremea aceea?

Corina Caragea: A fost o emisiune interesantă. Veneam de acasă, din postura de spectator, iar pentru mine a fost uluitor să descopăr că pentru o emisiune de două sau trei ore lucra o echipă uriașă, că Andreea Marin nu era doar prezentator, ci și producător, participa la repetiții, făcea muncă de redacție, lua decizii.

Eu o vedeam de acasă în rochii strălucitoare, apoi o întâlneam acolo, unde muncea cot la cot cu noi, vorbea cu accent moldovenesc, ne amuzam și eram dintr-o dată colegi, iar după emisiune rămâneam împreună cu toată echipa la o petrecere, fie că era ziua ei, fie că încheiasem încă o emisie bună.

Ce te-a învățat această experiență?

Corina Caragea: Mi-a dat încredere, fiindcă deodată apăream în fața a milioane de ochi; mi-am făcut atunci prietene cu care țin legătura și acum. Cu Andreea Marin am păstrat legătura, m-am reîntâlnit cu ea la ProTv, unde a avut o emisiune, apoi am discutat într-un interviu pentru blogul meu, dar și pentru știrile din sport.

Eu nu m-am dus acolo cu dorința de a apărea la televizor sau să fiu recunoscută pe stradă, mai ales că asta era destul de greu, fiindcă apăream într-un grup de 13 sau 14 fete. Eu m-am dus să trag cu ochiul, să văd cum se produce o astfel de emisiune și ce înseamnă munca la o producție de asemenea anvergură. Finalmente îmi doream să devin jurnalist și să ajung să muncesc într-o redacție. Lucru care s-a și întâmplat, la câteva luni, când am plecat la Realitatea Tv.

Aveai 8 ani la Revoluție și prinseseși ceva din comunism, dar și mai mult din vremurile tulburi din țară, de după 1990. Cum de ai ales exact jurnalismul drept meserie?

Corina Caragea: Să zicem că am avut noroc cu părinții mei care nu erau ca ceilalți din vremea aceea, în sensul că nu mi-au spus niciodată că trebuie să mă fac doctor sau să scrie pe ușa mea: inginer Corina Caragea.

Ei nu aveau vise și proiecții pentru mine, ci pur și simplu mi-au dat libertatea să aleg.

Îmi amintesc că la Revoluție ai mei m-au trimis la țară, la bunici, unde mi-am petrecut oricum o mare parte din copilărie, de fapt toate vacanțele. Iar eu nu înțelegeam ce se întâmplă, dar m-am bucurat că s-a prelungit vacanța.

După 1990, când am avut televizor color, Dumnezeule! (râde), urmăream tot: seriale, devoram Caracatița, emisiuni, apoi apăruse un canal care se numea Amerom, unde sunam la tot felul de concursuri și intram în direct, iar la finalul discuției câștigam câte o carte.

Ce lucrau părinții tăi?

Corina Caragea: Mama era laborant biochimist, iar tata lucra la o fabrică, Electrotehnica, cred că se numea. Aveau niște meserii ale vremii, dar nu mi-au impus niciodată o anumită carieră. Tot ce conta pentru ei era să îmi placă ce făceam.

Cine te-a influențat mai mult?

Corina Caragea: Amândoi. Mama îmi controla temele, iar tata mergea cu mine la castinguri, când aveam repetiții sau când plecam de la emisiune, de la „Surprize, surprize”. A mers cu mine când am dat concursul pentru Realitatea Tv, când aveam probe sau când aveam lecții de dicție.

Cred că mama a fost un pic mai circumspectă când a venit vorba despre aparițiile mele publice, când s-a pus problema să intru într-o industrie ca asta, a modei, a reclamelor, la vâsta adolescenței.

E o lume destul de alunecoasă și de periculoasă dacă nu știi să îți păstrezi picioarele pe pământ. Tata a avut mai multă încredere în mine pe partea asta, dar a și mers cu mine peste tot. Nu m-au lăsat să plec în străinătate, de pildă, când am avut propuneri de la agenții internaționale de fotomodele. Nu m-au lăsat de capul meu, iar asta este foarte bine.

Unde erau bunicii tăi, unde era „țara” asta minunată?

Corina Caragea: Lângă Pitești.

Era un loc minunat și dacă mă gândesc acum, mi-aș dori ca toți copiii să aibă parte de o „țară”, de vacanțe la bunici. Dacă și când voi avea copii, mi-aș dori să pot să îi duc la țară, undeva. Ai mei mă trimiteau acolo din prima până în ultima zi de vacanță, iar eu aș fi rămas și mai mult decât atât.

Acum îmi dau seama și de beneficiile pe care le-a avut această lume asupra mea, de la contactul cu natura și respectul față de ea, la apropierea față de bunici, care mă răsfățau și-mi făceau orice poftă.

Amintirile mele de acolo au miros de cozonac și sunet de colinde.

Ne întorceam la școală pe 15 septembrie și prima temă era compunerea: „ce ai făcut în vacanța mare?”, iar eu povesteam cum am mers la păscut cu vaca lui mamaie, cum am tăiat porcul, cum am plâns că a murit o găină. Iar alți copii povesteau despre vacanțele lor la mare, la munte sau în Anglia. Iar ale mele vacanțe arătau mereu la fel, aș fi putut copia compunerea de la un an la altul. (râde)

Pe de altă parte, sora mea nu era atât de apropiată de bunici, ea nu mergea acolo atât de des și nu rămânea cu aceeași bucurie ca mine. Este adevărtat că este și o diferență destul de mare de vârstă între noi, ea este mai mică decât mine, și cred că în vremea ei lucrurile stăteau altfel.

Cînd ai început să apari în reclame, postere, când ai început să te expui?

Corina Caragea: Când eram în liceu am făcut o școală de manechine. Tata a văzut anunțul și m-a întrebat dacă nu mi se pare și mie interesant. Și m-am dus.

Acum realizez că pentru o fată acolo e important, mai ales că acolo am primit niște lecții importante: cum să mergi, cum să te porți, cum să te aranjezi, să iei contact cu oameni din lumea modei, profesioniști în machiaj, coafură și așa mai departe. Iar în formarea mea a fost de ajutor și această etapă.

Ulterior am început să particip la tot felul de castinguri și am început să fiu recunoscută. Când am intrat în televiziune deja eram puțin obișnuită să mă recunoască lumea pe stradă. Mă știau din reclame. Uite un exemplu: o campanie de conștientizare, organizată de Ministerul Sănătății, al cărei scop era să se spele lumea. Știu! Sună ciudat. Dar așa era sloganul: „te-ai spălat pe cap azi?” Eu apăream în reclama legată de păr. (râde)

Apoi, mai multe formații m-au ales să joc în videoclipurile lor: Supermarket, Bliss. Aceștia din urmă au câștigat un concurs la ProTv și îmi amintesc că atunci am dat castingul cu cineva cu care aveam să fiu colegă ulterior.

Cum era lumea asta în care intraseși?

Corina Caragea: Era fascinantă, ca pentru orice fată, însă eu am avut norocul să fiu atent supravegheată de ai mei, să nu mă las vrăjită de mirajul banilor, al blițurilor, al faptului că eram cunoscută, că întâlneam o mulțime de oameni.

Care e pericolul?                                              

Corina Caragea: Să-ți pierzi capul, să ai impresia că e de ajuns, să crezi că te poți lăsa de școală și că poți face din asta o meserie, că nu mai ai nevoie de valorile de acasă. Că nu mai ai nevoie de tezele de la școală, de note, când tu câștigi atâția bani și faimă!

Eu știam că banii care vin ușor se duc la fel de ușor, că frumusețea este efemeră, iar faptul că tata mergea cu mine la castinguri nu mă încurca, ci mă ajuta, mă simțeam protejată.

Cum au reușit ai tăi să te facă să accepți toate astea, fără să te lași dusă de valul gloriei?

Corina Caragea: Cred că a ajutat mult și faptul că am trăit multă vreme și la bunici, aveam altfel de valori. Ai mei au muncit pentru banii lor, nu eram nici bogați, nici săraci, eram o familie normală, de la marginea Bucureștiului, locuiam patru oameni în două camere, dar eu nu am simțit aceste lucruri ca pe niște lipsuri, ci ca pe o normalitate.

Am învățat atunci că banii se muncesc, că timpul trece pentru toți, că lucrurile pe care nu le faci la timpul lor, nu le mai faci niciodată, iar dacă pierzi acei ani fragezi când ai timp să înveți și informațiile vin mai ușor, mai târziu va fi mai complicat pentru tine. Au fost lecții pe care le-am primit din familie, dar nu le-am simțit ca pe niște decizii autoritare.

La ce liceu ai fost tu?

Corina Caragea: Am fost la Liceul Bilingv „George Coșbuc”. Era o școală foarte competitivă.

Îmi plăceau limbile străine, îmi doream să călătoresc foarte mult și știam că mă va ajuta să vorbesc engleză, franceză, spaniolă.

Ai mei, de mică, mi-au susținut toate aceste dorințe, făceam lecții în particular, făceam și la școală, iar când am zis că vreau să merg la un liceu în limba engleză au fost de acord pe deplin cu ideea.

Admiterea a fost grea fiindcă era mare concurența, dar nici după aceea nu a fost simplu, fiindcă nu e deloc ușor să faci materiile în limba engleză. Aveam și niște materii speciale: istoria Angliei, literatura Angliei, gramatică, conversație, geografia Angliei.

Cum se simțea atunci această idee a competiției, care devine reprobabilă în ultima vreme?

Corina Caragea: Nu mai știu cum e acum, dar pe vremea mea era bătaie pe locurile la liceu sau la facultate.

Era bună „bătaia” asta?

Corina Caragea: Cu mintea de acum, aș zice că da. Viața care te așteaptă după aceea este o junglă și o luptă pentru supraviețuire, pentru care este bine să fii pregătit. Atunci însă îmi doream să-mi fie foarte ușor să intru la facultate. Dar pe ce copil ai întreba și ar zice că vrea meditații și examene grele?

Pe de altă parte, știu că e și puțin nedrept fiindcă se întâmplă exact ca la Jocurile Olimpice. Un sportiv se pregătește 4 ani pentru un exercițiu de un minut, iar dacă atunci, în acele 60 de secunde, are emoții, uită tot, are o durere de cap, s-a dus totul de râpă. Toată viața ți se dă peste cap.

Așa o simțeam și eu această competiție, fiindcă știam că nu mai aveam a doua șansă. Nu mai poți da o dată examenul pentru că te durea măseaua. Or, mă gândeam la toți anii pe care i-am petrecut pregătindu-mă, la dorința de a intra la aceste școli, apoi toate eforturile financiare ale părinților mei, totul concentrat într-o oră în care trebuie să fii cât mai aproape de perfect.

Am ales și niște căi cu o concurență mare, și la liceu, și la facultate.

Când am dat la Jurnalism, am dat și la Facultatea de Drept. Mai voiam să mă înscriu și la Academia de Poliție, dar nu am știut că ei primeau dosarele mult mai devreme decât ceilalți, așa că m-am dus mai târziu decât trebuia. Dar uite că lucrurile s-au aranjat cum trebuie.

Cât de complicat ți-a fost să intri la facultate?

Corina Caragea: Mi-amintesc de concurența teribilă și de un anumit examen, de Creativitate și Expresivitate, de unde ieșeau tineri cu nota 1 sau 2, deși spuneau că scriseseră două sau trei pagini. Era un examen dificil fiindcă trebuia să scriem un articol, un reportaj, o știre pornind de la o frază sau de la o întâmplare dintr-o carte.

Eu m-am pregătit pentru acest examen cu un profesor foarte bun, un om extraordinar, Constantin Stan, care m-a ajutat și mi-a dat niște direcții de scriere.

Mai târziu mi-a fost și profesor în facultate; Tehnici de redactare se numea cursul lui, care îmi plăcea foarte mult, mai ales că nu aveam de învățat pe dinafară niște date, nu aveam de tocit. El a fost profesorul care m-a ghidat în meseria asta.

Care sunt oamenii care ți-au influențat cariera?

Corina Caragea: Am primit de multe ori întrebarea dacă am avut un model. Nu am vrut niciodată să fiu ca altcineva. Îmi amintesc de colegi de facultate care-mi ziceau: „vreau să devin Andreea Esca”, „Eu vreau să ajung Florin Călinescu”, „Eu vreau să ajung Teo Trandafir”.

Eu am ajuns colegă cu toți acești oameni. (râde)

Am avut norocul să stau pe lângă ei, să iau de la fiecare câte ceva și să învăț. Și să mă dezvolt eu, în stilul meu. Acum sunt fete care-mi scriu: „vreau să fiu Corina Caragea!” Iar eu le răspund: „Nu, nu trebuie să fii Corina Caragea! Trebuie să fii Ancuța Pintea. Trebuie să fii sigură pe tine, să ai drumul tău, să fii tu însăți! Viața asta este așa de scurtă încât e păcat să o irosești copiind pe altcineva!”

Modelul pare acea rețetă de succese fără greș: dacă îți propui să fii Andreea Esca poate ajungi chiar la succesul la care este ea. Pe de altă parte, mentorul este acel om care îți influenețază drumul. Cine sunt acești oameni pentru tine?

Corina Caragea: Ar fi acest om, Constantin Stan. Însă eu am ajuns la el știind că vreau să urmez acest drum. Iar el m-a ghidat știind că aceasta este calea mea și că am talentul de a face asta mai departe.

Nu aș zice că am avut pe cineva care să își pună amprenta asupra mea.

Poate Costi Mocanu a fost cel care mi-a configurat traseul puțin, atunci când m-a sunat să vin la ProTv, mai ales că mie nu-mi trecuse prin cap așa ceva.

Ce văzuse el la tine?

Corina Caragea: L-am întrebat și mi-a spus: „te-am văzut la televizor și am remarcat că-ți râdea fața. Îmi dădeai o stare de bine, cum vorbeai și cum zâmbeai!”

El a văzut ceva la mine, Andreea Marin a văzut ceva la mine și m-a ales chiar dacă poate concuram cu niște fete care făcuseră dans. Iar când i-am spus că vreau să plec, fiindcă voiam altceva, ea m-a încurajat, chiar dacă abia venisem, de 3 luni și eram un om bun în echipă.

Ascultându-te cum voiai să dai la facultate și colo, și dincolo, mă întrebam ce voiai tu să fii, ce visai?

Corina Caragea: Ca orice copil, am vrut să fiu profesoară de engleză, apoi am vrut să fiu stewardesă, fiindcă îmi plăcea să călătoresc și mi se părea că asta ar putea fi o ușă deschisă pentru mine.

Dar ziarist voiam să fiu oricum, iar restul însemna variantă de rezervă, plasa de siguranță în cazul în care picam la jurnalism.

Podul casei este plin și acum de ziare și reviste; făceam colecție de Evenimentul Zilei, de revista Unica, aveam un vecin, abonat la Adevărul, de care profitam în fiecare zi. (râde) Un alt vecin, învățător, era copleșit de întrebările mele. Mă uitam și la televizor, dar nu țineam neapărat să apar la televizor.

Să devii stewardesă a fost doar un vis sau chiar ai făcut ceva în sensul de a intra în aviație?

Corina Caragea: Aveam un unchi mai îndepărtat care muncea ca pilot de aviație. Iar el mi-a zis că este foarte complicat să intri, că sunt locuri puține iar condițiile destul de dure. Și se auzea că trebuie să cunoști pe cineva. Adevărul este că și în televiziune se spunea la fel, că trebuie să ai pe cineva. Ani de zile a trebuit să răspund la întrebarea asta: pe cine știai în televiziune, au ai tăi pe cineva, câți bani ai dat să intri?

Cum ai răzbit deci?

Corina Caragea: Am trecut de la o experineță la alta și cât am fost în facultate am lucrat, am fost în practică, la Prima Tv, unde mi-a plăcut foarte mult, am ajuns la TVR, la Realitatea Tv, am fost și la Antena 1, unde eram singura fată de la sport și unde mi s-a spus la un moment dat: „să știi că la sport nu se angajează fete, dacă asta urmărești!” (râde).

Apoi am primit un telefon de la Costi Mocanu și am ajuns la ProTv. Mi-amintesc bine, era luna iulie, iar toată vacanța aceea de vară am muncit din redacție, iar pe post am intrat la sfârșitul lunii august.

Faptul că am lucrat în timpul facultății mi s-a părut aur!

Să fii reporter de teren ai încercat vreodată?

Corina Caragea: Asta făceam în practică. La Prima Tv eram la o emisiune medicală, „911, Apel de urgență!” și eram toată ziua la Spitalul de Urgență, așteptând accidente. (râde)

În ProTv am mers pe teren mai rar, am ajuns la o cursă auto specială în Dubai, de pildă, dar am știut de la început că voi face alternativ muncă de redacție și de prezentare.

De ce o fată frumoasă în adolescență s-ar simți nesigură pe ea și s-ar îmbrăca băiețește?

Corina Caragea: Totdeauna m-am simțit mai apropiată de gașca de băieți, nu aveam „vacanțe de fete”, „întâlnire de fete” și așa mai departe. Jucam baschet cu băieții, îmi plăcea să joc, ieșeam cu ei în oraș, mergeam la meciuri, ascultam hip-hop, Paraziții, BUG Mafia.

În plus, cred că cele mai multe adolescente au complexe. În jurul meu toate fetele erau la dietă, iar eu îmi doream să stea blugii frumos pe mine, să am un decolteu, să am mușchi. Or, eu eram foarte slabă. Arătam ca o scobitoare.

Acum, când mă uit în spate, măcar 5 kg aș arunca. (râde) Atunci mâncam cât mai mult și interzis pentru că voiam să mă îngraș: gogoși, cozonac, clătite, slănină de la țară, cartofi prăjiți! (râde)

Când te-ai îndrăgostit prima dată?

Corina Caragea: Acesta este un subiect în care nu aș vrea să intrăm.

Nu povestim nici măcar despre iubitul tău?

Corina Caragea: Nu și îți spun și de ce. Cred că niciodată nu am făcut-o. Ziarele m-au tot întrebat, iar pentru că nu am spus niciodată nimic, au scris presupunerile lor. Iar asta este cu atât mai dureros pentru cineva care nu a ales să fie persoană publică, ci doar a fost sau se află în preajma mea. Imaginează-ți cum este să citească tot felul de inepții, răutăți, jigniri despre el.

Nu am apărut nici cu părinții mei pentru că vreau să-i protejez pe cei dragi din jurul meu, care au niște vieți normale și care vor să meargă liniștiți la piață, fără ca oamenii să-i întrebe diverse lucruri.

Cum explici că apariția în contexte pozitive, anunți știrile sportive la tv, poate genera o avalanșă negativă astfel încât să simți nevoia să îți protejezi soțul, bunica, părinții?

Corina Caragea: Nu vreau să îi expun. Oamenii vor să cunoască, nu? Toți avem curiozitatea asta.

E ceva rău în asta?

Corina Caragea: Totul are o limită. Eu arăt destul de mult din viața mea: ce fac în timpul liber, unde îmi petrec vacanțele, cum e în spatele scenei, în studio. Unii nu fac asta. Sunt oameni care nu vor să vorbească despre vacanțele lor, fiindcă li se pare ceva foarte intim.

Tu zici că aparițiile mele sunt în contexte pozitive, dar ce prinde la public și ce citesc oamenii sunt știrile negative.

Am avut parte de-a lungul timpului de multe articole inventate, bârfitoare.

Dă-mi câteva exemple!

Corina Caragea: Tot timpul am zis că nu vreau să mi le amintesc, dar o să o fac acum.

Am citit în presă că am o relație cu Cristi Chivu. Iar eu nu-l văzusem măcar o dată în realitate. Era o minciună cap-coadă, de la cum ne cunoscusem, până la unde am luat masa de seară. Nu-mi venea să cred cum poate cineva să scrie așa.

Ce impact are un astfel de titlu despre care știi că este fals asupra ta?

Corina Caragea: Provoacă un sentiment de furie și de neputință. Aș fi vrut să mă duc la toți oamenii din tramvai sau din metrou, pe care îi vedeam citind articolul și să le spun adevărul.

A trebuit să răspund la toate întrebările prietenilor și cunoscuților care m-au sunat. Familia, colegii mă întrebau despre asta. A fost un talmeș-balmeș pe care nu mi-l doream.

Mă gândeam ce spune acel om, de ce să creadă că îmi fac apariții pe spinarea lui. Or, eu nu sunt așa, nu fac așa ceva. Nu vreau să mă urc pe cariera nimănui.

Un alt moment îngrozitor a fost când m-au cuplat cu Lucian Viziru, de la Gaz pe foc și m-am trezit pe o listă cu o grămadă de „foste” de-ale lui, despre care habar nu aveam. Nici pe el nu îl știam.

Apoi am fost „cuplată” cu Robert Turcescu, care îmi era coleg la Realitatea și era căsătorit, cu un copil acasă. Dar nu aveam nimic împreună. Și mă gândeam ce-o zice nevasta lui despre așa ceva. Îmi venea să-mi cer scuze, deși nu făcusem nimic.

Să citești că „l-am vânat luni de zile pe Robert Turcescu pe holurile Realității!” era sinistru. Apoi m-am trezit că „mi-am dorit să-l cunsosc pe Virgil Ianțu”, care la fel cred că era căsătorit.

Am citit într-o revistă că sunt cuplată cu un tip în vârstă, însurat, cu doi copii, care mă aduce la castinguri și mă întreține. Iar omul era tata, iar nevasta „înșelată” era mama. E adevărat că tata e un tip tânăr și cool, nu arăta ca „tata” și putea trece ușor drept prietenul meu.

Într-o zi ne-au urmărit niște paparazzi pe un șantier de blocuri în construcție, apoi au scris că m-am dus cu iubitul să-mi cumpere apartament. Iar mie îmi venea să strig în gura mare: „e tata! Și nu-mi cumpără el, mă ajută să iau ceva cu rate pe care mi le plătesc singură!”

Cum gestionai tu, ai tăi toate aceste titluri?

Corina Caragea: Atunci era greu, fiindcă nu eram obișnuiți cu astfel de articole și nu înțelegeam de ce cineva ar vrea să-mi facă rău, când eu nu am făcut rău nimănui. Nu înțelegeam de ce se întâmpla asta când eu, intrând la ProTv sau la Realitatea, nu dădusem pe nimeni la o parte, nu fusese nimeni dat afară din cauza mea, nu sunt iubita șefului, nu mă ține nimeni acolo. De ce oamenii ar vrea să-mi facă rău?

Dar până la urmă am ajuns să îmi asum: „eu mi-am ales munca asta, iar la pachet cu celebritatea, vine și cealaltă fațetă a ei”. Și eu m-am obișnuit, dar ai mei trebuie să rămână protejați.

Până la urmă asta e viața: sunt și oameni răi, invidioși, obsedați. Am avut și eu experineța asta. Am avut oameni care m-au urmărit pe stradă. Acum, în epoca internetului, îmi scriu direct.

Primesc foarte multe mesaje, multe, în fiecare zi, de la același om, care are impresia că suntem într-o relație. Sau primesc mesaje de la oameni care mă amenință cu moartea sau sunt deranjați că nu le răspund, oameni care-mi spun că știu unde stau, că îmi știu părinții, că vin după mine.

Sunt oameni cu care te poți întâlni la coadă, la supermarket.

Ei te știu pe tine, dar tu nu-i știi, nu te poți apăra. Din acest motiv încerc să nu îi vulnerabilizez și pe cei dragi mie. Nu vreau să treacă și ei prin așa ceva. Fiindcă mie, până la urmă, îmi place meseria asta, eu am ales-o, iar dacă la pachet cu ea vin și aceste lucruri întunecate, este asumat. Dar ai mei nu au vrut așa ceva, iar obligația mea față de ei este să îi protejez.

Eu am învățat să mă ridic după ce cad. Andreea Marin mi-a spus-o prima dată. Eram chiar lângă ea, eram pe numărătoarea inversă de dinainte de live, iar eu plângeam. Atunci ea mi-a spus: „oamenii de acasă nu au nicio vină, ei deschid televizorul să se simtă bine, sâmbătă seara. Orice ar fi, cazi, te ridici! Înveți din asta și mergi mai departe!” Așa se întâmplă în meseria asta.

Dar oamenii au impresia că au dreptul. Te-au văzut la televizor și pot pune mâna pe tine, să te tragă la răspundere, să-ți scrie iar tu ești obligat să răspunzi, să răspunzi la telefon, să ieși cu el, să primești cadouri.

Este fața întunecată a celebrității despre care voi nu prea vorbiți, iar oamenii nu știu de ea.

Ascultă-mă! A publicat Antonia mesajele unui tip care o amenința cu moartea, pe ea, și pe copiii ei. Reacțiile majoritare au fost pozitive, mai ales pe pagina ei, din partea urmăritorilor ei. Dar pe net, au fost oameni care au zis că a făcut asta pentru a atrage atenția, fiindcă și-a lansat un nou videoclip.

Și despre mine citesc multe păreri de genul ăsta, oameni care nu mă cunosc, dar care își permit să arunce cu noroi.

Celebritatea deschide uși și inimi, dar vine și cu acest tăiș dureros.

Dacă ai fi știut de la început despre el, ai mai fi ales meseria asta?

Da. În fiecare meserie sunt piedici. Nu există jobul perfect, relația perfectă, nici eu nu sunt perfectă.

De ce ai făcut un blog de călătorii?

Corina Caragea: Este pasiunea mea și călătoresc destul de des. Într-o vreme ajunsesem un fel de agent de călătorii al prietenilor sau urmăritorilor mei din spațiul virtual.

Am remarcat această curiozitate a oamenilor, în plus îmi place să scriu, să povestesc, îmi place să vorbesc prin fotografii, îmi place să primesc recomandările altora și mi-am zis că e bine să creez acest loc de joacă în care să pun aceste lucruri. În plus, este locul în care mă pot exprima pe orice temă vreau și unde simt că am ceva de transmis.