Lacurile de la Ocna Sibiului s-au deschis pe 1 iunie pentru vizitatori
De câte ori ai stat şi te-ai gândit că nu ştii unde să mai mergi şi ce să mai faci ca să te bucuri de câteva zile libere? Azi vin cu o veste bună. Lacurile de la Ocna Sibiului s-au deschis pe 1 iunie, iar în primul weekend sute de turişti s-au bucurat de vremea frumoasă şi beneficiile apelor sărate şi terapiilor cu nămol. O să-ţi povestesc în continuare despre acest loc miraculos din munţi şi cât costă să te bucuri de el.
Lacurile de la Ocna Sibiului
Lacurile naturale de la Ocna Sibiului se găsesc la numai 15 kilometri de oraşul Sibiu şi sunt ideale pentru cei care vor să se bucure de plajă şi apă fără să mai bată drumul până pe litoral. Nu degeaba staţiunea este supranumită Litoralul Ardealului!
Sunt 12 lacuri funcţionale în zonă, iar apa sărată şi nămolul de aici sunt folosite în tratamente diverse, în special dedicate afecţiunilor reumatice, neuromotorice şi chiar ginecologice.
Lacul fără fund s-a format pe locul fostei saline Francisc Grube şi, în mod evident, nu este fără fund, ci are 34 de metri adâncime. A fost declarat monument al naturii şi se numără printre preferatele turiştilor datorită fenomenului accentuat de heliotermie, capacitatea de a păstra mai mult timp căldura înmagazinată în apă.
Lacul Ocniţa este şi mai adânc – 83 de metri – şi este unul dintre cele mai căutate datorită suprafeţei sale generoase, de aproape 7.500 de metri pătraţi. Cel mai adânc lac este însă Avram Iancu sau Ocna Pustie, format pe locul fostei saline Fodina Maior. Cu o adâncime de 132,5 metri, acesta este considerat cel mai adânc lac antropogen din ţară. Tot aici se mai găsesc Lacul Rândunica (Sf. Ioan), Lacul Brâncoveanu – cel mai sărat dintre cele din Ocna Sibiului, Lacul Auster, Lacul Gura Minei, Lacul Balta cu Nămol – aici se găseşte un strat generos de nămol folosit în diverse tratamente, Lacul Verde – cel mai puţin sărat şi Lacul Negru.
Cât costă intrarea la lacurile de la Ocna Sibiului şi cazarea în zonă
Dacă vă tentează o vacanţă aici, trebuie să ştiţi că în Ocna Sibiului sunt aproximativ 350 de locuri de cazare, aşa că e bine să faceţi rezervări din timp. Preţurile sunt cuprinse între 80 şi 350 de lei pentru o noapte de cazare, dar tarifele pot scădea dacă sunt luate pachete pentru mai multe zile.
Citeşte şi: Cele mai frumoase orașe montane din România – LIFE.ro
Când vine vorba de accesul la lacurile sărate, preţurile până pe data de 29 august diferă în funcţie de ora la care se face accesul şi dacă vorbim de adulţi sau copii.
Între orele 7.00 – 18.00:
- Bilet adult: 30 lei (o singură intrare)
- Bilet copil cu vârsta peste 10 ani: 15 lei (o singură intrare)
- Copiii cu vârste sub 10 ani beneficiază de intrare gratuită
Între orele 18.00 – 20.00:
- Bilet adult: 15 lei
- Bilet copii: gratuit
În perioada 30 august şi 5 septembrie preţurile biletelor scad.
Între orele 7.00 – 18.00:
- Bilet adult: 20 lei (o singură intrare)
- Bilet copil cu vârsta peste 10 ani: 10 lei (o singură intrare)
- Copiii cu vârste sub 10 ani beneficiază de intrare gratuită
Între orele 18.00 – 20.00:
- Bilet adult: 10 lei
- Copiii intră gratuit
Preţurile vor fi şi mai mici în perioada 6 – 30 septembrie.
Între orele 7.00 – 18.00:
- Bilet adult: 15 lei (o singură intrare)
- Copiii au acces gratuit
Şi parcarea este gratuită din 6 septembrie, până atunci preţul fiind de 10 lei pe zi.
Există însă şi posibilitatea de a face abonamente pentru accesul în zona lacurilor de la Ocna Sibiului.
Adulţi:
- 7 zile / 180lei
- 10 zile / 250lei
- 14 zile / 340lei
Pensionari, peste 65 ani – bărbaţii şi peste 60 ani femeile
- 7 zile / 130lei
- 10 zile / 170lei
- 14 zile / 220lei
Copii:
- 7 zile / 80lei
- 10 zile / 100lei
- 14 zile / 120lei
Persoanele cu handicap – gradul grav sau accentuat – beneficiază de acces gratuit.