Astăzi, Lucian Mîndruţă împlineşte 50 de ani, aşa că am profitat să-i punem câteva întrebări directe, la care ne-a răspuns aşa cum ne aşteptam.
Cum vede femeia la 50 de ani, ce n-a făcut încă în cei 50 de până acum, cum îşi serbează ziua de naştere sau cine îi este cel mai bun prieten, despre toate ne vorbeşte Lucian Mîndrută, spumos, ca de obicei.
Cum se vede viaţa la 50 de ani?
Mult a fost, puţin a rămas. Bine c-am făcut-o şi pe-asta!
Care este, până la urmă, cel mai mare talent al tău?
Abilitatea de a ascunde, în 30 de ani de presă, că n-am niciun talent. Bine, unii, mai inteligenţi, s-au prins.
Care este ideea ta despre fericire?
Bani. Mulţi bani. Şi cineva care să mi-i cheltuie, că mie mi-e lene.
Cum vezi femeia la vârsta asta?
Cum o vede şi Omul Invizibil. Adică îi place, dar ştie că ea se uită prin el.
Crezi în marea dragoste?
Eu cred. Dar, la fel ca filosofii care încearcă să demonstreze existenţa lui Dumnezeu, am o mică problemă: lipsa oricărei dovezi, în afară de speranţă.
De câte ori iubim într-o viaţă?
De câte ori e necesar să ne dăm seama că mai bine făceam un doctorat, ceva.
Crezi că sexul e ca vinul? Cu cât mai vechi, cu atât mai bun?
Nu consum băuturi alcoolice. Iar cola, din câte am văzut, are un termen de valabilitate, totuşi.
Cine te-a făcut OM mare?
M-a crescut mama, m-au educat nişte cărţi, m-a dezamăgit realitatea. O poveste banală, nu sunt în niciun fel om mare. Sunt doar un român obişnuit şi aproape c-am acceptat asta.
Părinţii tăi ce meserii au avut? Ce ai moştenit şi învăţat de la ei?
Tata cânta la trompetă. Mama era asistentă muzicală. Poţi spune deci că sunt pe bună dreptate urechist, când nu sunt de-a dreptul habarnist.
Care este cel mai bun prieten al tău?
Ciocolata. Niciodată nu m-a înşelat.
Am auzit că îţi serbezi ziua la McDonalds… O dai în mintea copiilor, acum la 50 de ani?
Doar confirm această bănuială a rudelor şi cunoştinţelor.
Ai luat şi un clovn sau cine iese din tort?
Din tort iese un medic nutriţionist care ne face capul mare că, la vârsta noastră, mâncăm prea multe dulciuri.
Care este eroul tău preferat (filme, desene animate etc)?
Poporul român. E singurul super-erou cu burta, soacra, trening, bicicleta, vaca (dacă e de la ţară) sau smartphone cu ecranul un pic crăpat (dacă e de la oraş), chelie, ticuri, ochelari, serviciu banal (aici are ceva în comun cu Clark Kent) dar care, în ciuda tuturor acestor aparenţe, salvează din când în când lumea. Lumea lui.
Cum este Lucian Mândruţă-tatăl?
Mândru de copiii lui.
Ce ai vrea să faci după 50 şi n-ai avut timp să faci până acum?
Am avut timp să fac tot ce mi-a plăcut. Aş vrea să încep să fac şi lucruri necesare familiei şi mie personal (acest răspuns e scris în întregime la dictarea soţiei).
Ce nu-ţi place la tine? Ce ai schimba din ceea ce eşti azi?
N-ai tu timp să-ţi explic, nu mai zic de publicul tău…
Unde ţi-ar plăcea să trăieşti?
Într-o Românie fără gunoi la marginea drumului sau în capul statului.
Cum ţi-ar plăcea să mori?
Împreună cu toţi duşmanii mei. S-a făcut o manea despre asta? Nu? Ei, v-am dat o idee.
Care ţi se par cele mai importante lucruri din viaţă?