Luiza Turcan, românca ce le prezintă turiștilor minunățiile insulei Tenerife. Cum ajungi să te muți într-o insulă exotică și fiecare zi din viața ta să fie o perpetuă vacanță?

Am cunoscut-o pe Luiza Turcan prin intermediul unei cafele virtuale. De mult nu m-am mai simțit atât de bine în timpul unui interviu și de mult nu am mai râs atât de mult. Luiza Turcan este un munte de optimism și energie, o femeie pentru care viața înseamnă mult mai mult decât grijile cotidiene. Iar griji, slavă Domnului, a avut destule la viața ei. Însă a ales să le privească dintr-o altă perspectivă. A muncit pe brânci, sufocată de dorul de copilul ei și de alte greutăți ale vieții, însă niciodată nu s-a dat bătută. A colindat lumea muncind, până într-o zi când a putut să-și permită să-și facă valiza și să spună: „Eu plec în Tenerife”. Au trecut zece ani de atunci, zece ani care nu au fost foarte ușori, dar care au făcut-o să primească fiecare zi din viața ei ca pe una de vacanță. Azi este ghid turistic pentru cei care vin să viziteze insula și, ca și cum ar fi localnică, le prezintă cele mai ascunse și minunate locuri din Tenerife.

O poveste frumoasă, spusă de Luiza Turcan.

Luiza, astăzi locuiești în Tenerife. Ce îți doreai când erai mică?

Eu sunt născută iarna și nu-mi place frigul. Zăpada e foarte frumoasă, e ca în basme după ce ninge, dar sufăr de frig. Întotdeauna mi-am dorit să trăiesc într-o insulă exotică pentru ca să fie totdeauna soare și cald. Când am hotărât să vin în Tenerife nu am știut că ar putea fi împlinirea visului meu dintotdeauna. În periplul meu prin lume niciodată nu am stat să cercetez, să aflu informații despre locul unde mă duc ca să nu mă las influențată. Așa că am luat valiza și am plecat. Aici am descoperit că am și zăpadă, am și soare toate ziua.

Zăpadă?

Da. Dintre Insulele Canare, Tenerife este cea mai mare insulă, dar și a treia cea mai înaltă pentru că are vulcanul Teide. În perioada aceasta, de multe ori poate fi zăpadă pe vârf. De exemplu, acum o săptămână a nins, dar în ianuarie-februarie e destul de mult zăpadă. Atunci ai în stânga Teide alb și în dreapta faci plajă și înoți în ocean.

Luiza, de câți ani ești în Tenerife?

Am împlinit 10 ani acum câteva zile.

Unde te-ai născut?

În Ploiești.

Ce erau părinții tăi?

Provin dintr-o familie modestă, o familie simplă. Mama mea era de origine greacă, iar tata sârbă. Tata a fost inginer în transporturi. Erau vecini de stradă părinții mei și așa s-au cunoscut. Părinții mamei mele erau mai avuți la vremea respectivă, aveau animale, pământuri și mama era singura lor fiică. Tatăl meu era al patrulea dintre copiii familiei și pentru că-i plăcea foarte mult să citească, se ducea cu vacile din sat la păscut, iar cu banii primiți își cumpăra cărți. Ulterior a făcut o facultate muncitorească și s-a îndrăgostit de mama.

Și cum era desenat drumul tău în viață înainte de Revoluție? Ce ai terminat și ce trebuia să fii?

Am terminat Educație Fizică și Sport dar pentru că uneori în viață femeile fac alegeri din punct de vedere emoțional, am eșuat lamentabil cu alegerile mele. Am început să fac sport pentru că eram foarte mică și slabă. Mama a avut o discuție serioasă cu tata și i-a spus: „Trebuie să facem ceva cu copilul ăsta că altfel o să moară. Nu vezi cât e de rahitică?”. Tatăl meu fiind și sportiv a spus că singura soluție ar fi să înceapă să facă ceva sport ca să se dezvolte. Drept pentru care, cu puțin ajutor exterior, am intrat într-o clasă cu profil sportiv, unde eram un fel de „urma scapă turma”. Dar, datorită antrenamentelor, am început să mă dezvolt și să recuperez. Apoi am fost trimisă la Câmpulung Muscel, unde era de fapt o pepinieră pentru viitorii campioni, unde era deja și sora mea.

Dar te-a întrebat cineva dacă îți dorești asta în viață?

Exclus. Nu m-a întrebat nimeni, normal. Îmi plăcea, dar clar nu era drumul meu în viață.

Luiza, câți ani aveai la Revoluție?

Vreo 28 de ani.

Erai pe salariu?

Nu, eram casnică.

Păi nu ai făcut nimic cu Educația fizică și sportul?

Nu. La 22 de ani m-am căsătorit, doar pentru simplul motiv că-mi doream să plec de acasă. Până atunci lucrasem la un tribunal în Ploiești, în paralel cu facultatea. Nu am terminat facultatea pentru că m-am căsătorit la București și la 24 de ani eram deja mamă.

Și erai casnică în București?

Da. La vremea respectivă, dacă bărbatul avea o slujbă bună, mama trebuia să rămână acasă să se dedice copilului. Din 2 ani s-au făcut cinci și apoi 10, timp în care eu am fost casnică. Evident că m-am dedicat ei și a evoluat foarte frumos.

Când ți-ai luat valiza și ai plecat în lume? Valiza și copilul, bănuiesc…

Aici e o poveste tumultoasă foc. După Revoluție s-a stricat atmosfera din familie și spre sfârșitul lui 1995, m-am trezit cu cererea de divorț în cutia de scrisori. Am luat copilul și am plecat, cu influențe și cu bani din partea fostului meu soț, care ajunsese destul de avut. Fiica mea și azi spune: „tata avea bani și mama era frumoasă” 😀

Evident că mi-a luat copilul în urma divorțului, motiv pentru care am simțit că o să clachez. Prima valiză mi-am făcut-o pentru destinația Chicago.

Cum puteai să ajungi acolo?

Eu întotdeauna mi-am dorit să plec din România. Ulterior am descoperit de ce. Îmi căutam ceva de muncă, dar căutam ceva să pot pleca. Am găsit un anunț în România Liberă. Se căuta o persoană vorbitoare de limbă engleză, să fie dădacă în Chicago. Am avut interviul la Intercontinental și după două săptămâni am fost sunată că am fost aleasă. M-am dus la ambasadă, am primit viză pe zece ani și pe data de 2 februarie aveam avion.

Evident că acolo, schimbând locul, limba, oamenii, eram mult mai implicată să supraviețuiesc. Păstram legătura cu fetița mea, dar dorul de ea mă ucidea. Am rămas acolo doi sau trei ani, însă nu mi-a plăcut deloc America, nu am simțit că e locul meu acolo. M-am reîntors, mi-am luat copilul care deja împlinise 14 ani. După ce s-au stins părinții mei, am avut bani să-mi cumpăr un apartament în București și am putut să ne așezăm liniștite la casa noastră.

Citește și:

Scuba Diving din Constanţa în Tenerife

Următoarea valiză când ți-ai făcut-o?

Următoarea a fost în 2005 când fiica mea a terminat liceul și a intrat la Facultatea de Drept. Eu aveam 45 de ani și tare aș fi plecat. Aveam pe vremea aceea 2 job-uri, munceam non stop, fără nici măcar o zi liberă. Între timp am echivalat pregătirea mea cu pasiunea și am studiat cosmetică. Astfel că am căutat pe internet și am găsit un post de cosmeticiană în Qatar, care îmi oferea salariu, casă, masă, bilet de avion, tot. Era vremea la care fiică-mea trebuia să înceapă să devină independentă, eu puteam să plec și să o ajut financiar să-și termine școala. Patronul care m-a angajat dorea să facă un Spa mai deosebit, cu profesioniști din Europa. După o lună de la angajare m-a trimis în România să aduc personal. Prin Ministerul Muncii am recrutat personal și m-am întors în Qatar cu o echipă de românce. Am stat acolo 4 ani, până la finalul contractului.

De ce ai plecat?

Acolo nu e de stat. Acolo trebuie să te duci, să vizitezi și să te întorci. Ca să intri de exemplu în Qatar sau în Emiratele Arabe Unite, ai nevoie de sponsor. Sponsor este persoana care îți acordă dreptul de muncă, cazare, mâncare, asistență medicală, tot. În momentul în care vrei să pleci, ai nevoie de viza exist. Persoana care te girează răspunde 100% de tine. După ce am terminat eu contractul, am plecat în vacanță și nu m-am mai întors.

De ce ai ales Tenerife?

După ce m-am întors din Qatar mi-a fost foarte greu să mă reacomodez acasă. Fiică-mea începuse a doua facultate, avea o bursă de studiu cu care urma să plece în Paris, iar eu nu-mi găseam locul. Așa că am plecat în Grecia, la Santorini. Am ajuns la un hotel nou-nouț, pe coastă, extrem de luxos, cu un Spa realizat în ambianța unei peșteri. Acolo m-am simțit cel mai acasă. Acolo m-am ocupat de tot ce însemna acest Spa. La un moment dat am spus: „Când termin sezonul de muncă, plec în Tenerife”. Nu știu de ce am zis așa, dar m-am întors în România, am stat vreo două săptămâni și pe 3 noiembrie 2010 aveam avion cu destinația Tenerife. Am ajuns aici și aici am rămas.

Cu ce te ocupi tu În Tenerife?

În primii ani mi-am deschis un salon al meu, după ce am învățat foarte multe lucruri de prin locurile prin care am fost. Am pus în aplicare tot ce am învățat peste tot. Vreo 5 ani am avut acest salon, însă am ajuns la concluzia că pe cât de frumoasă e această destinație, pe atât de ieftină este. Când spun asta nu mă refer la nivelul de trai al românilor, dar, în general, în comparație cu alte locuri, Tenerife este o destinație turistică ieftină. Spre deosebire de alte locuri, aici e cald și iarna și sunt turiști mai tot timpul.

Ce s-a întâmplat cu salonul?

Mă săturasem pentru că nu mai aveam viață personală, munceam tot timpul. Trecusem de 50 de ani și mi-am dat seama că nu pot să fac asta la nesfârșit. Am avut șansa și oportunitatea să lucrez în turism. Lucrez pentru un mare tur operator din România, eu le primesc turiștii la aeroport, îi duc la hotel, sunt ghidul lor și le rezolv toate problemele aici, în Tenerife.

Și fiica ta a rămas în București?

Nu. După ce a absolvit psihologia la Paris, a stat câteva luni cu mine în Tenerife și apoi m-a anunțat că pleacă la master la Londra. Atunci am vândut apartamentul din București, i-am plătit studiile, ea a plecat la Londra, eu am revenit în Tenerife și mi-am cumpărat un apartament aici.

Ea acum e la Londra?

Da, e rezident, muncește foarte bine, și-a luat casă, e împlinită.

Tu ți-ai refăcut viața?

😀 Ce să spun? Povestit așa, periplul meu sună foarte roz, dar nu a fost chiar așa. Au fost și momente mai înnorate, nu numai soare. Până la urmă cred că a ieșit soarele și mi-am refăcut viața. Aici am cunoscut acum 7 ani un tip care este francez de origine și care locuiește în Tenerife de vreo 27 de ani.

L-am cunoscut într-un mod foarte nostim. Eu lucram la salonul meu și țin minte că luasem niște cafea și m-am oprit pe banca din fața salonului. El era așezat pe mijlocul băncii vorbind la telefon în franceză. Eu nu aveam loc să mă așez, deși era banca mea. În speranța că o să termine și o să plece, m-am așezat puțin mai la distanță. După ce a terminat de vorbit, a început să converseze cu mine și la final mi-a lăsat o carte de vizită. Eu niciodată nu aș fi sunat un bărbat, chiar dacă mi-ar fi dat 10 cărți de vizită. Mi-a tot ținut calea zilele următoare până când, la un moment dat m-a invitat să facem un tur de insulă cu motocicleta. Am acceptat și de atunci a fost lipitură maximă. Și azi suntem împreună.

Cum e Tenerife azi?

Foarte liniștit. Acum îmi place mai mult. Sunt localnici, rezidenți, mai sunt și câțiva turiști care au fugit de lockdown pentru că aici restricțiile nu sunt atât de stricte. Nu e atât de tumultos și aglomerat cum era de obicei. Niciodată nu am văzut Tenerife cum este acum. Oricum sentimentul meu, de zece ani de zile, este că în fiecare zi sunt într-o perpetuă vacanță. Și când lucram la salon și de când mă ocup de turism, oamenii cu care interacționez zilnic au altă stare de spirit. Toți sunt în vacanță, au chef de glume, sunt cu chef de viață, iar sentimentele astea ți le transmit și ție, orice ai face.

Când ai fost ultima dată în țară?

În 2017. Trebuia să-mi schimb pașaportul și a trebuit să merg în România. Cred că am stat aproape o lună.

E ceva care îți lipsește din România?

Telemeaua 😀. Nu pot să spun că-mi lipsește ceva. Eu mai am doar câțiva prieteni în România cu care mă pot vedea oricând datorită tehnologiei.

Știu că tu îți mai ocupi timpul și cu altceva și anume cu pictura. De când pictezi și când ai descoperit tu acest talent?

De prin 2002. Am început să pictez asemenea unei terapii. Niciodată nu am fost foarte încrezătoare în talentele mele, dar pentru că îmi place solitudinea și să am timpul meu cu mine, am început ușor, ușor să pictez. Mi-am făcut o colecție care a ajuns în Anglia, la fiica mea. După o muncă de șase, șapte ani m-am trezit cu vreo 35 de cadre. Am fost la Casa de Cultură din Tenerife, mi-am depus intenția mea de a deschide o expoziție și astfel am expus aici timp de o lună de zile. A fost un succes, am fost intervievată în presa locală și de atunci particip în fiecare an la expoziția colectivă a tuturor pictorițelor de aici. Anul acesta am avut tema: „Femeia”.