Căutare

Share this article

Magda Mihăilă locuiește într-un orășel din Franța, la granița cu Elveția. Iar acum, în plină criză de coronavirus, se bucură că poate să iasă din când în când să facă o plimbare scurtă pe câmpul din apropierea casei, unde se află și o fermă de animale. Este manager de comunicare la o organizație internațională și face stand-up comedy în patru limbi, 10 țări și două continente. A avut peste 100 de spectacole în română, engleză, spaniolă și franceză în România, Anglia, SUA, Elveția, Spania, Portugalia, Franța, Olanda, Islanda și Georgia. Dar acum, când granițele s-au închis, simte că-i lipsesc spectacolele și se gândește să facă câteva spectacole online împreună cu alți comedieni din Elveția și Franța „ca să nu ne ieșim din ritm”.

Glumele ei sunt legate de cătunul în care a crescut, cu veceu în curte fără apă curentă și de experiența de imigrant. Iar mai nou gluma la care râde toată lumea este cea în care Magda Mihăilă le explică de ce logodna este nedreaptă pentru femei.

A plecat prima dată în Franța cu o bursă în facultate. A trăit, împreună cu partenerul tău, spaniolul Paola, în Belgia. S-a întors în România atunci când mama sa s-a îmbolnăvit. Și a plecat din nou în Franța după opt luni, atunci când nu a mai simțit că o mai leagă foarte multe lucruri de țară.

Dar cum a ajuns Magda Mihăilă să țină spectacole în toată lumea? Și cum se simte criza provocată de COVID-19 în Franța, în casa unui artist de stand-up comedy?

Magda Mihăilă, cum este situația acum în zona ta, după măsurile luate de Franța?

Magda Mihăilă: Zona mea e destul de liniștită, dar trebuie să respectăm aceleași măsuri impuse de guvernul francez pe întreg teritoriul țării. Eu ies o dată pe zi la o plimbare scurtă în apropierea casei. Sunt foarte puțini oameni cu care risc să mă intersectez. Din fericire în apropierea casei mele am un câmp și o fermă de animale așa că simt că sunt într-o mini vacanță.

Magda Mihăilă

Încerc să nu mă panichez, merg la cumpărături doar o dată pe săptămână pentru fructe și legume și mențin distanță de alți oameni. Am început să mă distanțez și de social media și anumite site-uri de știri, mă uit doar pe câteva surse oficiale.

Care este starea de spirit? Cât de tare te afectează măsurile impuse?

Deocamdată la jobul meu full time măsurile impuse de francezi ne afectează doar prin faptul că lucrăm de acasă. Încă nu știu dacă vor fi implicații financiare pentru organizația pentru care lucrez.

Magda Mihăilă: Dar când termin orele de lucru îmi dau seama cât îmi lipsesc spectacolele de stand-up comedy. Aveam deja programate câteva la Paris, Zurich, Lausanne și Geneva. Urmează să fac câteva spectacole online împreună cu alți comedieni din Elveția și Franța ca să nu ne ieșim din ritm.

Magda Mihăilă

Spuneai că deja îți lipsesc spectacolele de stand-up comedy, te invit să vorbim despre ele, mai ții minte cum a fost când te-ai urcat pentru prima dată pe scenă?

Da, octombrie 2015, încă a mai rămas în calendarul meu online. Am avut emoții, dar îmi pregătisem cele cinci minute repetând în oglindă de câteva ori ce aveam de gând să spun. Când e vorba de o situație nouă, încerc să controlez cât pot ceea ce ține de mine. A fost un moment bun și publicul a ras. Nu sunt sigură dacă aș mai fi vrut să urc și a două oară pe scenă dacă nu râdea nimeni atunci (râde).

Cum ai trecut peste prejudecățiile publicului misogin din România?

Când am început în 2015, pentru că erau puține femei care făceau asta, am simțit de câteva ori că sunt privită mai degrabă ca o femeie înainte de a fi privită ca un om amuzant și atât. Dar cred că atunci când am plecat iar din țară în 2017, deja erau mai multe fete care făceau asta și publicul aștepta să râdă înainte să judece cine e pe scenă.

Magda Mihăilă: De multe ori am avut spectacole întrerupte de heckleri (nr. un abuzator căre deranjează prin întrebări, provocări și tot felul de glumițe nepotrivite) care nu cred că au făcut asta doar pentru că sunt femeie, probabil că ar fi întrerupt pe oricine doar ca să primească puțină atenție. 

Cum s-a schimbat show-ul tău atunci când ai început să te prezinți în fața unui public liber și educat, precum cel din Spania, Franța sau America?

Nu cred că publicul în fața căruia am ajuns în România era mai puțin liber sau educat față de cei din restul lumii. Nu le cer CV-ul înainte de a urca pe scenă (râde).

Dar cred că sunt subiecte pe care le-am putut aborda mai ușor în Franța sau America față de România, cum ar fi feminismul și religia. Dar asta nu ține de educație, ci mai degrabă de nivelul de obișnuință al populației și cât de mult cunosc o temă pentru a avea aceleași referințe când aud o glumă.

Spectacolul meu s-a dezvoltat foarte mult mai degrabă datorită faptului că am început să îl fac în limbi diferite de cea nativă și m-am simțit mai liberă să abordez subiecte relevante pentru zone diferite ale lumii, nu doar pentru România.

Și cu toate astea, multe dintre glumele tale sunt legate de România – de cătunul din județul Bacău în care ai crescut, cu veceu în curte și fără apă curentă, de mentalitatea tradițională a românilor, de leacurile băbești cu ceapă și oțet – cum sunt acestea primite de străini? Înțeleg poveștile pe care le spui?

Unii le înțeleg pentru că sunt din zone în care au crescut cu povești asemănătoare despre curent și tratament cu oțet, iar atunci când unii nu le înțeleg e cu atât mai amuzant când aud explicația.

Magda Mihăilă: Fiecare dintre noi este un mini ambasador pentru țara din care vine atunci când povestește despre ea, eu am ales să povestesc despre realitatea în care am crescut. Nu m-ar fi deranjat să le povestesc despre tipul de marmură pe care călcam în drum spre bideu dacă asta ar fi făcut parte din viața mea în România, cu siguranță găseam ceva amuzant și în asta.

Te-ai născut în Adjud, județul Vrancea, dar ai tăi s-au mutat atunci când erai foarte mică în satul Vârlănești din județul Bacău. Cum ți-a fost copilăria?

Era un sat răsfirat în care aveam contact mai des cu animalele din curtea noastră și mai rar cu alți oameni pentru că erau puțini. Am învățat să citesc la patru ani pentru că mă plictiseam. Citeam mult și în restul timpului inventam povești. Singurii copii din vecini erau obligați să stea pe câmp și să păzească animalele la păscut, așa că din când în când viața mea socială era să stau cu ei. Nu am fost la grădiniță pentru că nu exista, dar mergeam uneori la școala din sat înainte să am vârsta pentru a începe școala doar ca să ascult lecțiile.

Magda Mihăilă

Cum ați ajuns să vă mutați într-un sat din Moldova?

Tatăl meu s-a născut în acel sat, o vreme în acea casă mai locuia doar bunica mea pe care nu am cunoscut-o, iar după moartea ei casa a rămas goală foarte mulți ani. După revoluție tata s-a pensionat și a decis că vrea să se mute acolo. A fost foarte greu, casa nu era conectată la electricitate, iar pentru că stătuse atât de mult timp fără să fie locuită ploua prin tavan, iar podul era plin de șoareci. Aveam doi ani și jumătate când ne-am mutat acolo, am înțeles mult mai târziu cât de greu le-a fost.

Cum era familia ta? Cine glumea?

În familia mea s-a râs, dar s-a și plâns foarte mult. Au muncit enorm, nu-mi dau seama cum au putut doar doi oameni să ducă atât de mult efort fizic și să reziste. Ca orice familie, a avut parte de drame și trădări, când nu erau telenovele la TV le trăiam în viața reală. Dar marele avantaj a fost că nimeni nu se lua în serios, am trecut râzând peste multe probleme.

Magda Mihăilă: Era ceva normal să râdem și unii de alții, chiar și eu un copil de părinții mei adulți, păstrând respectul și dragostea. Cea care glumea cel mai des era mama, un tonomat de bancuri care se activa la fiecare vizită pe care o primeam.

Dar cum ați ajuns să vă mutați în Vârlănești … ce ar trebui să știm despre satul ăsta?

E un cătun cu câteva case între dealuri verzi. După ce traversezi o râpă împădurită, ajungi la biserica și cimitirul care sunt pe un deal în sătucul de lângă.

În clasa a II-a te-ai mutat la oraș, în Târgu Ocna, iar sora ta mai mare, Claudia ți-a devenit ca o a două mamă. Cum a fost această trecere pentru tine? Cum te-ai adaptat?

A fost un șoc, în primele săptămâni am uitat operațiile matematice de adunare și scădere învățate în clasa I la țară. Au hotărât că e mai bine așa pentru mine și s-a întâmplat mutarea, fără să mă pregătească emoțional. M-am trezit în garsoniera în care stăteau sora și cumnatul meu, într-un pat instalat pe hol pentru a păstra un pic de intimitate. Doi ani mai târziu ne-am mutat într-un apartament cu două camere în care au rămas până azi. Marele noroc a fost că amândoi s-au purtat cu multă grijă și răbdare cu mine și nu am simțit nicio clipă că nu aparțin acelui loc.

Cel mai greu a fost faptul că mi se făcea foarte dor de mama, iar atunci când m-am mutat încă nu ajunsese linia de telefon fix și la ai mei în sat. Veneau în vizită rar pentru că aveau multe animale și muncă de făcut în agricultură.

Cum a fost perioada liceului pentru tine? Și cum ai ajuns la București?

Liceul a fost o perioadă pe care mi-o amintesc cu drag. Pentru că eram într-un oraș mic, diferențele sociale nu se simțeau prea acut, mergeam toți cam în aceleași locuri și ne îmbrăcam majoritatea din aceleași magazine. Diferențele s-au simțit după majorat când unii au primit mășină, iar alții o pereche nouă de blugi.

Ai făcut Facultatea de Jurnalism, de ce?

Îmi plăcea să scriu și să caut dreptatea, poveștile, să lupt pentru adevăr. Am fost admisă la Psihologie și la Jurnalism, dar am ales să urmez doar cursurile de la Jurnalism pentru a mai avea timp și pentru viață socială. Am rămas pasionată de psihologie și încerc să citesc cât mai mult ca să mă înțeleg pe mine și lumea în care trăim.

Ai plecat în Franța încă din facultate, la Lyon cu o bursă Erasmus. Cum a fost această experiență pentru tine?

Am avut noroc să plec împreună cu o colegă de facultate și să stăm într-un cămin plin de studenți din toate colțurile lumii. Asta m-a ajutat foarte mult ca să nu mă simt singură, mai ales că francezii cu care studiam erau destul de blazați și nu se străduiau prea mult să descopere detalii despre noile colege. Mi-am făcut puțini prieteni francezi în acea perioadă, dar am rămas destul de apropiați și ținem legătura.

Perioada asta m-a învățat și că pot aplica aceleași lecții din București în unul din cele mai scumpe orașe din Franța. Altfel spus, am învățat că mă pot bucura de un oraș și cu foarte puțini bani, dacă mă informez suficient. Aveam o bursă de aproximativ 400 de euro pe lună din care trebuia să plătesc tot: camera de cămin, mâncarea, transportul și ce îmi rămânea se ducea pe o călătorie lunară.

Când ai simțit că vrei să pleci din țară … de tot?

Nu am simțit niciodată că e de tot. Simt că sunt în alt loc cât timp îmi e bine, iar locul ăla ar putea fi Cluj, cum ar putea fi Paris sau Barcelona.

Cum l-ai cunoscut pe Pablo?

Era student Erasmus la facultatea mea de Jurnalism când eu eram studentă în anul II. Cred că și asta a contribuit la curajul meu de a pleca cu o bursă Erasmus pentru că am putut să cunosc oameni veniți în București din diferite țări europene și a încolțit gândul unei experiențe asemănătoare.

Povestește-mi puțin despre el … și cum te înțelegi cu familia lui?

Nu îi place să vorbesc despre el, așa că o să fiu scurtă. Ca o anecdotă, înainte să ne cunoaștem, îi spusesem surorii mele că nu cred că aș putea să fiu vreodată cu un străin pentru că umorul meu e foarte lingvistic și este o trăsătură dominantă a personalității mele. Simțeam că cineva care nu vorbește română nu m-ar cunoaște cu adevărat.

Până la urmă, am descoperit că umorul trece ușor de bariera lingvistică și acum ne facem să râdem unul pe altul și în engleză și în spaniolă. Româna e încă în lucru (râde). Cu familia lui mă întâlnesc o dată sau de două ori pe an și ne înțelegem bine, mai ales acum că vorbesc fluent spaniolă și putem dezbate mai multe teme de actualitate.

Magda Mihăilă împreună cu partenerul său, spaniolul Pablo

Cum arată relația voastră?

Aș spune normal, dar nu prea mai înseamnă ceva anume „normal” astăzi. Ne-a luat ceva timp să ne găsim un echilibru, dar cred că după mulți ani am descoperit că ingredientul secret e răbdarea și puterea de a ne permite să fim amândoi ridicoli, absurzi și insuportabili, dar să încercăm s-o facem pe rând.

Nu v-ați gândit să vă mutați în Spania?

Cred că eu mă gândesc mai des la asta, îmi place mult stilul de viață spaniol. În schimb, din poveștile prietenilor care lucrează acolo, mediul de lucru mi se pare stresant și un pic instabil, dar până la urmă cred că s-ar compensa cu viața de după job. E undeva pe lista de „poate”, dar acum ne e bine unde suntem.

Cum a fost perioada în care v-ați mutat în Belgia, înțeleg că nu ți-a plăcut foarte mult. De ce?

Cred că au fost multe schimbări deodată: lăsasem un job care îmi plăcea la Lyon, era prima dată când locuiam împreună, administrația publică belgiană e foarte greoaie și absurdă uneori, toate astea sub un cer gri, apăsător. Acum că nu mai stau acolo pot să văd mai clar de la distanță avantajele și dezavantajele în a sta la Bruxelles. Nu pot să spun că n-aș mai reveni niciodată, dar mi-e mai clar în ce condiții aș face-o și de ce aș avea nevoie că să îmi asigur o readaptare mai ușoară.

Te-ai mutat împreună cu Pablo în România. Te-ai întors acasă, dar voiai să rămâi definitiv aici?

M-am întors când am obținut un contract pe perioada determinată de doi ani pentru o firma franceză. M-a ajutat faptul că erau doi ani să îmi spun că am o perioadă în care să îmi dau seama dacă mai prelungesc sau nu. Unul din motivele pentru care am vrut să mă întorc a fost și că starea mamei de sănătate se înrăutațea și mi-am dorit să fiu puțin mai aproape. Am pierdut-o la 8 luni după mutare. Cred că și asta a ajutat la decizia de a pleca iar după sfârșitul contractului, am simțit că mă țin mai puține lucruri în România.

Ai venit aici și apoi s-a întâmplat drama de la Colectiv … cum ai trăit momentele acelea?

Am simțit apăsarea generală care plutea în aer. Spaima la fiecare sunet de ambulanță din oraș. Mi se pare desuet să vorbesc despre sentimentele mele legate de eveniment când sunt oameni cărora li s-au întâmplat drame adevărate. Dar hai să spunem că știrile post colectiv adunate experienței de a o vizita pe mama la spital în ultimele ei luni de viață au contrubuit la decizia de a pleca iar din țară.

Ai intrat în contact cu sistemul de sănătate de la noi atunci când starea de sănătate a mamei tale, diagnosticată cu sindrom mielodisplazic și hepatită C, s-a înrăutățit. Cum ți se pare acum?

Nu am mai intrat într-un spital din România de atunci, așa că n-aș putea să mă exprim de la distanță. Pot doar să sper că e mai bine.

Și cum vezi toate măsurile care se iau acum cu nebunia de coronavirus?

Încerc să limitez numărul de știri pe care le citesc pe subiect, cred că fiecare stat care ia măsuri pentru limitarea interacțiunilor între cetățeni în această perioadă face alegerea corectă, din datele care există deocamdată. Citesc mai degrabă despre cum tratează Franța problema pentru că e statul în care am asigurare de sănătate.

Astăzi trăiești la granița dintre Franța și Elveția. Cum arată viața ta?

Până la începutul lunii martie, când mă puteam mișca liber între țări, era destul de liniștită. Ultimele măsuri impuse de ambele state împotriva coronavirus au dus la închiderea granițelor, doar cetățenii elvețieni, rezidenții și cei care au contract de muncă în Elveția mai pot trece granița din Franța.

Magda Mihăilă: Sunt recunoscătoare că acest moment de criză mă găsește într-un loc în care am natura foarte aproape și îmi pot continua o parte din rutină: plimbarea zilnică cu vedere la munți pe lângă ferma de animale de lângă casă.

Dar cum se îmbină job-ul de director de comunicare la World Medical Association cu cel de actriță de stand-up?

Le separ cât de mult pot, nu prea vorbesc la muncă despre spectacole, dar o parte din colege au venit deja să mă vadă. Nu mi-e greu să le îmbin pentru că îmi plac ambele și mă ajută să îmi hrănesc diferite nevoi din piramida lui Maslow.

Magda Mihăilă

Cum a început pasiunea pentru stand-up?

A început ca spectator, observator al fenomenului, apoi mi s-a părut că am și eu ceva de spus și cel mai ușor e într-un loc în care sunt singură la microfon cu toată atenția îndreptată asupra mea.

Tu faci show-uri și în română și în franceză și în engleză. În care te simți cel mai bine?

Și în spaniolă 🙂 E diferit în fiecare, engleza e ca a doua piele, am crescut cu desene animate și seriale în limba asta, așa că îmi vine ușor să fiu spontană. Spaniolă vorbesc acasă în fiecare zi, dar am și antrenamentul telenovelelor din copilărie. În spaniolă ca și în franceză mai am momente în care o voce interioară mă stresează în timp ce spun o glumă pentru că am dubii dacă un substantiv care e de genul feminin în română își păstrează genul sau devine masculin în cealaltă limbă.

La începutul lunii martie am avut două spectacole de câte o oră în română la Geneva. Deși mai făcusem o oră de spectacol în engleză, în română mi s-a părut mai greu pentru că îmi pierdusem antrenamentul, de fapt nu știu dacă m-am antrenat vreodată să vorbesc o oră în română la microfon fără să mă întrerupă nimeni.

Cât de diferit este publicul de la noi vs. cel din Elveția, de exemplu?

Cum spuneam, cred că diferența e în subiectele cu care se confruntă în mod cotidian. Magda Mihăilă: Mi se pare amuzant că în România publicul se plânge de cuvinte vulgare, când pe mine mă șochează mult mai mult rasismul și misoginismul.

Ceva ce mi se întâmplă mult mai des de când fac stand-up în afara României e să vină oameni după spectacol să îmi spună că le-a plăcut sau să îmi mulțumească pentru cum i-am făcut să se simtă.

Cum este să faci glume pe scenele din întreaga lume?

În minutele când sunt pe scenă, nu mai există țară din jurul scenei, există doar actul artistic. E foarte reconfortant să știu că pot trece peste granițe cu subiectele pe care le abordez și să fac să râdă la ei acasă și islandezi și americani și spanioli, deși la prima vedere nu par niște popoare asemănătoare.

Unde te-ai simțit cel mai fain?

Cred că prima dată pe o scenă nouă e unul din cele mai emoționante momente pentru că n-am de unde să știu nici cum mă simt în acea cameră, dacă luminile, microfonul, spațiul din jur mă vor ajuta, nici dacă genul de public care se adună acolo va reacționa bine la glumele mele.

Și care este gluma la care râde toată lumea?

Sunt mai multe care funcționează, nu am un top hit, de obicei glumele care sunt despre mine funcționează mult mai bine decât glumele despre alții.

Magda Mihăilă: În ultimele luni, toată lumea râde când le explic de ce logodna este nedreaptă pentru femei (râde).

Și ultima întrebare, vorbeai într-un interviu despre cum ar fi să te urci într-o mașină a timpului … dacă ai putea să o faci în ce perioadă ai vrea să te duci? Și de ce?

Atunci când oamenii își imaginează o călătorie în timp se gândesc la o anumită perioadă, dar eu mă gândesc mai degrabă din ce clasă socială aș face parte. Ca femeie, deși mai e un drum lung de parcurs, mi se pare că prezentul e destul de prietenos cu mine. Dar aș fi curioasă să știu cum era viața cotidiană în epoca de piatră, care erau raporturile de gen atunci și cum se împărțeau rolurile.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO