Mâncăruri ce vindecă răceala, sau măcar te fac să uiţi puţin de ea - LIFE.ro
Sari la conținut

Mâncăruri ce vindecă răceala, sau măcar te fac să uiţi puţin de ea

Unele alimente sunt exact acelea de care ai nevoie atunci când eşti bolnav deoarece conţin ingrediente menite să vindece, precum ghimbir, usturoi, turmeric, coriandru, lămâie sau legume cu frunze verzi.
Share this article

Răceala, deşi nu este o boală foarte gravă, este destul de păcătoasă din cauza simptomelor extrem de neplăcute care, uneori, ne lasă fără vlagă la pat.

Cui îi arde să facă lucruri, orice fel de lucruri, atunci când este răcit?

Iar sezonul răcelilor este în plină forţă de desfăşurare. Este adevărat că mâncarea este ultimul lucru la care te gândeşti atunci când te doare capul, îţi curge nasul şi ai un milion opt sute şaptezeci şi trei de ace în gât. Însă, orice medic îţi va spune că este esenţial să te alimentezi ca să-ţi recapeţi forţa, să-i dai organismului energie pentru a se lupta cu boala. Însă, în locul minunatei supe cu găluşte pe care mamele noastre ne-o pregăteau atunci când eram bolnavi (nu că nu ar fi fost minunată), nu ar strica să ne uităm şi în cărţile de bucate ale altor culturi. Unele alimente sunt exact acelea de care ai nevoie atunci când eşti bolnav deoarece conţin ingrediente menite să vindece, precum ghimbir, usturoi, turmeric, coriandru, lămâie sau legume cu frunze verzi. Iată trei reţete uşoare, furnizate de goop.com, care, pe lângă faptul că sunt săţioase şi au efect de liniştire, reprezintă un adevărat suport pentru organism atunci când luptă cu infecţia.

Orez brun Khichdi

Acesta este un fel de mâncare indian ce conţine multe condimente de pe continentul asiatic, condimente care în mare parte se găsesc şi la noi şi care au rol vindecător asupra organismului.

Ingrediente:

150 de grame orez brun

150 de grame de linte galbenă

1,5 l de apă

Un sfert de linguriţă de turmeric

Sare şi piper după gust

Un morcov mic tocat mărunt

50 de grame de mazăre congelată

50 de grame de conopidă

1 lingură ghee (condiment indian)

1 linguriţă seminţe de chimen

3 linguri ghimbir tocat

2 linguriţe usturoi tocat

O jumătate de ardei chili

O mână de coriandru tocat mărunt

Chimen măcinat pentru garnisit

Opţional iaurt şi chutneys (un condiment indian picant)

Mod de preparare:

Clăteşte bine şi scurge de apă orezul şi lintea

Într-o crăticioară pune apa la fiert, împreună cu turmericul şi un praf de sare. În momentul în care fierbe, pune orezul şi lintea şi lasă-le la fiert la foc mic, până ce se înmoaie.

Adaugă morcovii, mazărea şi conopida şi mai fierbe-le încă 10 minute.

Între timp pune pe foc o tigaie în care pune pentru 30 de secunde condimentele ghee şi seminţele de chimen. Adaugă apoi ghimbirul, usturoiul şi chili şi lasă-le pe foc încă 30 de secunde. Adaugă orezul şi lintea fierte şi mai pune apă până ce mâncare ajunge la consistenţa care îţi place. Adaugă sare şi piper pentru gust şi serveşte cu coriandru tocat, chimen măcinat, iaurt sau chutneys.

Pui hainanez

În copilărie, când eram bolnavă, deoarece mamă îmi făcea supă cu găluşte, din carnea de pui fiartă pentru supă, îmi făcea şi pilaf. Asta e gustul copilăriei, mai ales din vremurile în care eram răcită. Totuşi, putem schimba puţin reţeta.

Ingrediente:

Un piept de pui dezosat şi curăţat de piele

Un sfert de ceapă albă

100 de grame de ghimbir tăiat în jumătăţi

2 lingurile de sare

200 de grame de orez Jasmine

1 lingură de ulei de măsline extravirgin

O linguriţă rasă de usturoi pisat

O linguriţă de ghimbir răzuit

Ceapă verde pentru decor

Mod de preparare:

Combină primele patru ingrediente într-o tigaie. Adaugă un litru şi jumătate de apă şi lasă totul la fiert, la foc mic până ce se pătrunde carnea.

Clăteşte orezul şi apoi pune-l la înmuiat în apă rece pentru aproximativ 15 minute.

Într-o tigaie mică, încălzeşte uleiul de măsline. Sotrează usturoiul şi ghimbirul ras timp de un minut, iar peste ele adaugă orezul scurs de apă. Lasă-l la călit 3-4 minute şi apoi acoperă-l cu supă de la pui. Lasă-l să fiarbă 15 minute.

Taie carnea de pui în bucăţi mai mici şi aşează-o peste orez. Decorează totul cu ceapă verde.

Supă de usturoi şi verdeţuri

De câte ori nu ai auzit că cel mai bun pentru răceală este usturoiul? Iată o supă odă acestui condiment.

Ingrediente:

2 căpăţâni de usturoi

4 linguri de ulei de măsline

O jumătate de linguriţă de fulgi de chili

800 de ml de supă de pui

400 de ml de apă

100 de grame de frunze verzi spălate şi tocate: kale, frunze de sfeclă, salată

Coaja rasă de la o lămâie

Sare şi piper

Mod de preparare:

Preîncălzeşte cuptorul la 200 de grade Celsius

Taie mustăţile unei căpăţâni de usturoi şi aşează-o într-un vas mic de yena acoperită de două linguri de ulei de măsline şi un sfert de linguriţă de fulgi de chili. Acoperă vasul cu folie de aluminiu şi pune usturoiul la cuptor pentru 30 de minute.

Încălzeşte restul de unei într-un vas la foc mediu şi sotează în el frunzeţe verzi şi cealaltă căpăţână de usturoi, dar aceasta curăţată de coajă. Adaugă şi restul de fulgi de chili. Sotează totul timp de 2 minute.

Adaugă supa de pui şi apa şi lasă totul la fiert timp de 30 de minute.

După ce s-a copt usturoiul din cuptor, stoarce fiecare căţel de usturoi în supă. Amestecă supa şi adaugă coaja de lămâie. Poţi pasa întreg amestecul pentru o supă cremă sau nu. Asezonează cu sare şi piper. Serveşte supa cu un strop din uleiul în care a stat usturoiul la cuptor.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora